MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Iata o fotografie preluata de la http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/01/16/fereasca-dumnezeu-si-maica-domnului-ce-batjocura-draceasca-icoana-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-mantuitorul-pictat-cand-face-semnul-coarnelor-la-fel-si-sfantul-apostol-andrei-fratilor/:

Din articolul http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/catedrala-mantuirii-neamului aflam ca:

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Iar PS Sofronie este cel care:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Iata si cum este reprezentata mana Domnului nostru Iisus Hristos in icoane:

Foto: http://www.moldovacrestina.info/2011/01/iisus-hristos/

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

Telefoanele preoţilor au zbârnâit de sărbători. Dar nu pentru urări, ci pentru a li se sugera ce să cânte. Şi, mai ales, ce să nu cânte. Înalţii prelaţi i-au anunţat pe preoţii din subordine că trebuie să sară peste moliftele slujite, de sute de ani, pe 1 ianuarie.

O angajată de la biserica Colţea a povestit că preoţii au primit ordin de la Patriarhie să nu mai citească moliftele Sfântului Vasile pe 1 ianuarie.

“Preacucernice părinte, vă aducem la cunoştinţă că prin hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit (…) că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Vă rugăm să comunicaţi prezenta hotărâre tuturor unităţilor din protoierie”, era mesajul transmis pe telefonul mobil preoţilor.

Unii dintre ei au nesocotit totuşi ordinul şi le-au citit ceva mai târziu, în ajun de Bobotează.

Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. “Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului “Solidaritatea”.

Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.

Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

sursa: rtv.net

Comentariu Ortodox Liber:

Sa nu va mire dragi cititori acest lucru. Nu ai cum sa iti blestemi stapanul. Nu se poate asa ceva.

Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: ”Voi cine ziceti că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om si Om-Dumnezeu.

În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îti învăluie locuinta săracă, Te recunosc Dumnezeu!

Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab. Când, în Egipt, văd idolii din temple striviti la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu atotputernic.

Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, cresti cu anii si cu întelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârsită.

Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învătatilor din Templu, ascultându-i si întrebându-i, pe lângă uimirea cărturarilor mă uimesc si eu si mărturisesc întelepciunea vesnică, ascunsă în omenirea Ta.

Om esti când Ti-e foame, om esti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când poruncesti furtunii si vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini – Te văd Dumnezeu.

Când Te cobori în râu si Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ti odihnesti capul, când Te lasi prins si legat, Te văd om, înconjurat de slăbiciuni omenesti.

Când însă cerul se deschide si de sus Dumnezeu Tatăl glăsuieste ”Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”, când asterni la pământ pe călăii Tăi, când sub picioarele Tale pământul se cutremură, când soarele se întunecă, nesuferind să vadă răstignirea Ta, atunci Te văd Dumnezeu.

Când Te văd mort pe cruce, văd pe omul durerilor.

Om esti în mormântul pecetluit.

Când iesi din mormânt, nestricând pecetile, esti Dumnezeu.

Cu acesti ochi, cu această inimă, cu această credintă, mă apropii si eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli si cu magii cei întelepti si mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine si pentru noi toti.

Deschidea prăvălia dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul Crucii privind spre biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuie pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful care se aşeza din gros pe picturi – prăvălioara se găsea pe o străduţă, strâmtă, nepietruită – şi aşa îşi aştepta clienţii.

Domnul Temistocle era un om bun, dintre cei care simt durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, omul gândea în sinea lui: “Sărăcuţul, este galben ca ceara, cine ştie ce mănâncă…” Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele sale. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel blând şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur-singurel într-o cămăruţă peste drum de casa lui.
Bietul de el, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hainele şi ghetuţele rupte, uşor puteai să vezi că de-abia dacă avea ce să mănânce.

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioară. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când deodată îl vede pe micul Anastasis apropiindu-se pe trotuarul celălalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Măi băieţaşule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
- Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.
- Dă-mi-le mie, tot trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.
- Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.

Ce-i veni domnului Temistocle, că se uită pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era… CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER. Se opri locului şi începu să zâmbească.
- Săracul băieţel! Ia să văd ce cere.
Deschise scrisoarea şi citi:
“Hristoase al meu, Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă inchin Ţie. Robul Tău, Anastasis.”

- Comoară scumpă… spuse domnul Temistocle şi plecă spre casă. Pregăti un pachet cu haine călduroase de iarnă – flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui – şi se duse apoi la poştă.
Peste două zile, îl şi văzu îmbrăcat în hainele călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o rază de lumină tainică; căci cine poate ştii cîte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob!…

Domnul Temistocle s-a bucurat mult văzându-l fericit pe băieţel. Nu avea însă cum să-i treacă atunci prin gând că micuţul Anastasis va ajunge cândva SFÂNTUL NECTARIE făcătorul de minuni… De unde să fi putut bănui….

Astazi 9/22.11 facem pomenirea celui intru Sfinti Parintele Nostru Nectarie de Eghina facatorul de minuni.

Voi începe cu un caz real întâmplat cu una dintre enoriaşele capitalei. Astfel venind ea într-o zi la biserică ţinea în mâini un smoc de lumânări din ceară curată. Acestea erau confecţionate cu rugăciune şi iscusinţă după tipicul învăţat încă în tinereţe la o mănăstire. Îndreptându-se spre icoana Sfinţilor Trei Ierarhi a căror zi de pomenire era, spre uimirea ei a descoperit că în faţa icoanei praznicale nu se afla nici un sfeşnic în care să-şi pună lumânările. Nu s-a resemnat, ci a cerut să fie adus sfeşnicul, pomenind vremurile când ele stăteau în faţa icoanelor şi orice credincios putea aprinde o lumânare, rostind o rugăciune către sfinţi. Sfeşnicile îşi îndeplineau rostul şi nu erau ascunse (ca acum în unele lăcaşuri sfinte) în depozite. Incidentul a ajuns până la urechile parohului. Acesta a venit în grabă să facă ordine şi a încercat să-şi aducă argumentele lipsei sfeşnicului, însă văzând tăria şi insistenţa femeiei, a poruncit să fie acesta adus şi instalat unde îi este locul. Cu lacrimi în ochi enoriaşa a aprins lumânările înaintea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur. Imediat se schimbă întregul tablou: lumânările şi-au revărsat strălucirea peste chipurile sfinţilor, creând atmosfera de sărbătoare şi totodată răspândind în jur o suavă mireasmă de ceară curată.

Nu întâmplător mi-am amintit cazul cu pricina. Această inovaţie venită din vest se implementează deja de câţiva ani buni în mai multe biserici şi, cu regret, tinde să se răspândeacă atât prin oraşe, cât şi prin sate.

Or, creştinul când vine la Biserică este conştient că nu vine la muzeu, la teatru sau la spectacol. El vine la Dumnezeu, la sfinţii Lui pentru a-şi deschide sufletul în rugăciune, pentru a-şi vărsa amarul, pentru a se curăţi de păcate. Vine după ajutor, iertare şi milă şi dorinţa lui de a aprinde o lumânare este absolut firească. Acum însă, urmând moda nouă, pentru a pune o lumânare omul trebuie să iasă din biserică şi s-o înfigă în nisipul din lada de la intrare. Nu în faţa icoanelor, nu înaintea sfinţilor rugători pentru noi, ci într-o oarecare ladă cu nisip.

Chibzuind la această temă, mi-am pus întrebarea ce se întâmplă? De ce lumânările nu mai luminează chipurile sfinţilor? Şi din ce motiv oare parohii schimbă cu uşurinţă de neiertat tradiţia noastră de veacuri?

Argumentele celor ce au introdus cu de la sine putere această rânduială nouă sunt cu totul bizare. Astfel ei zic că de la fumul lumânărilor se deteriorează pictura, se afumă icoanele, se înfierbântă aerul şi devine insuportabil, şi, ceva cu totul nou, lumânările sunt toxice.

Să începem cu ultima specificare. Cum adică lumânările sunt toxice? De ce ele ar fi toxice?

Astfel ajungem la o altă problemă. Despre ce lumânări e vorba. Oare lumânările din ceară curată, strânsă de albinele harnice din flori pot fi toxice? Exclus!!!

Atunci unde-i răspunsul?

Îmi amintesc cum pe timpul ateismului militant, prin anii 80, sfeşnicele din puţinele biserici din Chişinău în timpul slujbei erau doldora de lumânări (şi desigur, datorită regimului ateist, nu erau 100% din ceară). Şi totuşi… Cele arse fiind necontenit înlocuite de noi şi noi lumânări, nimeni nu se plângea că nu are cu ce respira!

Dar cum rezistau creştinii acum o sută sau o mie de ani? De ce pe atunci nici nu se punea problema scoaterii lumânărilor din biserică.

Pentru că: în primul rând încă nu-şi pierduse evlavia moştenită din neam în neam şi în al doilea rând, fiindcă toate lumânările şi făcliile erau din ceară naturală, fără diverse componente artificiale, care într-adevăr, arzând, pot emana şi elemente toxice.

Discutând cu mai mulţi enoriaşi ai bisericilor din Chişinău, am ajuns la concluzia că este necesar nu să alungăm frumoasele noastre tradiţii, înlocuindu-le cu cele străine, ci să le păstrăm cu sfinţenie. De aceea ţine de datoria noastră, a enoriaşilor, să cerem cu mult tact şi delicateţe, dar şi cu insistenţă, ca parohii bisericilor să revină la lumânările din ceară curată puse în sfeşnicele din faţa icoanelor şi nu în pridvorul bisericii sau chiar după uşă.

În caz contrar, neevlavia noastră se va dezvolta mai departe: după lumânări se vor scoate şi candelele, cădelniţa cu tămâie ca să nu emane fum ş.a.m.d.

Şi încă o remarcă. Bisericile unde nu ard lumânări au o alură de muzeu, sunt reci, nu predispun spre rugăciune, le lipseşte ceva…

E timpul nu să prigonim lumânările, a căror ceară albinele o strâng din flori, ci să le readucem la locul cuvenit spre slava lui Dumnezeu.

sursa: Toaca.md

În ansamblul ei, omenirea se află într-un proces de dezvoltare; ştiinţa descoperă zilnic lucruri noi, iar purtătorii de cuvânt ai „noii ere” declară sus şi tare că ne aflăm în plină eră a fericirii şi a cuceririlor pe toate planurile. Reclamele sunt regizate cu grijă, pentru a împrăştia în jur bună dispoziţie şi a încuraja supraconsumul. Filmele îşi aleg cu grijă subiectele şi personajele, pentru ca cei ce le vizionează să fie desprinşi de realitate şi transportaţi într-o lume virtuală, din care cu greu mai evadează – dacă mai evadează. Actorii sunt plătiţi să ne zâmbească şi să ne convingă să cumpărăm tot mai mult, din ce în ce mai mult.

Fiecare dorinţă a omului de rând se poate îndeplini astăzi – cu bani, desigur. Dacă toate aceste acţiuni ne-ar apropia de Dumnezeu, toate ar fi bune şi frumoase, iar raiul s-ar instaura pe pământ. Dar nu este deloc aşa. Scopul celor ce conduc lumea din umbră şi îi dictează direcţiile de mers este să ne despartă de Hristos, să ne facă să Îi negăm existenţa.

Acum câteva decenii, pentru a descrie o situaţie cu neputinţă de realizat, era folosită expresia „a cere Luna de pe cer”. Astăzi, aflăm că întregi suprafeţe ale Lunii au început să fie scoase la licitaţie aici, pe Pământ şi, culmea, există destui doritori de proprietăţi selenare. Imposibilul devine posibil, iar omul, în loc să se smerească şi să se oprească din această goană către moarte, se preface pe zi ce trece într-o fiinţă arogantă, nerecunoscătoare, gata oricând să-şi renege cinstea de chip şi asemănarea lui Dumnezeu.

Oamenii au tot ce le trebuie – mai ales cei bogaţi, dar cu toate acestea, se pare că structura sufletească a omului modern nu mai vrea să primească adevărata fericire. Aşa ajungem să vedem în jurul nostru ceea ce nu s-a mai văzut la generaţiile trecute: oameni tineri, în floarea vârstei, care se simt părăsiţi de Dumnezeu şi de aproapele lor, sunt trişti fără motiv, au probleme de comportament şi ajung chiar să sufere de boli psihice, ca să nu mai vorbim de cele duhovniceşti.

Vedem din ce în ce mai multe chipuri triste, lipsite de expresie, nervoase, preocupate, înfricoşate, tulburate. Parcă oamenii încep să semene între ei – toţi au aceleaşi trăsături crispate, iar feţele lor au aceeaşi culoare pământie. A dispărut oare bucuria de a trăi? Unde e fericirea?

Până şi tinerii se confruntă cu probleme acute, cu conflicte interioare puternice şi ajung deseori în impas, rămânând captivi ai unei mentalităţi întunecate, purtând în suflete o pustietate sfâşietoare. Sunt oameni tineri, plini de frumuseţe trupească şi bogăţie materială, dar care nu mai ştiu să râdă sau să zâmbească; sunt bolnavi de depresie şi împrăştie în jur pesimism şi chiar deznădejde printre semenii lor.

Chiar şi printre tinerii nu foarte credincioşi, mai există unii care simt o vagă scânteie în suflet, care îi împinge către Biserică, iar alţii poate reuşesc să participe, chiar dacă doar trupeşte, la sfintele ei slujbe. Dar, nefiind ancoraţi puternic în Hristos, duhul lumesc îi va ajunge pe aceşti tineri nefericiţi chiar şi în corabia Bisericii şi vor ajunge să creadă că Dumnezeu nu există. Atunci ei se deznădăjduiesc, considerând că nu mai au de ce să se alipească.

Lumea suferă, se pierde şi, din păcate, foarte mulţi oameni sunt nevoiţi să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulţi simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părţile. Nu au de ce să se ţină. Se împlineşte zicala: „Cel ce se îneacă se agaţă şi de un pai”.

Atât duhovnicii, cât şi psihologii, au încercat să descifreze această înclinaţie a tinerilor de astăzi către pesimism, delăsare, lipsă de idealuri şi în general către o dispariţie a oricăror valori morale. Cu părere de rău, trebuie să spunem că majoritatea celor ce au analizat structura sufletească a generaţiei de azi – din perspectivă duhovnicească şi ştiinţifică, au ajuns la concluzia că oamenii de azi au suferit transformări profunde la nivel intelectual, mental, afectiv, social şi, cel mai important, sufletesc.

sursa: Traditia Ortodoxa
Filed under: Noua Ordine Mondiala, Ortodox liber, Ortodoxia rastignita, Ortodoxie traditionala, Sfinţii Părinţi, Vremuri apocaliptice Tagged: generatia tanara, transformare intelectuala, tristete ]]> http://ortodoxliber.wordpress.com/2011/09/22/tristetea-unei-generatii-tristetea-vremurilor-de-pe-urma/feed/ 0 ortodoxliber http://ortodoxliber.wordpress.com/2011/08/15/video-procesiune-cu-racla-sf-spiridon-in-insula-corfu-si-cu-cea-a-sf-gherasim-al-kefaloniei/ http://ortodoxliber.wordpress.com/2011/08/15/video-procesiune-cu-racla-sf-spiridon-in-insula-corfu-si-cu-cea-a-sf-gherasim-al-kefaloniei/#comments Mon, 15 Aug 2011 11:53:24 +0000 ortodoxliber http://ortodoxliber.wordpress.com/?p=607 ]]> Singurele precizări pe care doresc să le fac sunt că procesiunile cu aceşti doi mari  sfinti ai ortodoxiei se fac cu raclele lor în picioare, cunoscut fiind faptul că mai ales Sf. Spiridon pleacă deseori din raclă ca să ajute pe cei cărora i se roagă cu credinţă.

Kerkira capitala insulei Corfu locul de odihna al Sf. Spiridon al Trimitundei

Valsamata, Kefalonia, locul de odihna al Sf. Gherasim de Kefalonia, izbavitorul de demoni

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat marţi, într-un interviu pentru Europe 1, că actuala criză “este cea mai gravă de la al Doilea Război Mondial până acum”.

Şeful BCE a adăugat că, fără intervenţia comunităţii internaţionale, ‘ar fi putut fi cea mai gravă criză de după Primul Război Mondial’, scrie ziarul Le Parisien.

Şeful BCE a cerut guvernelor europene, în special celor din Italia şi Spania, ‘să-şi facă treaba’ astfel încât să reducă deficitele: ‘Am cerut în mod foarte clar, în ultimele zile, guvernului italian să ia anumite decizii şi să accelereze revenirea la o situaţie bugetară normală’.

‘Am cerut acelaşi lucru şi guvernului spaniol. Am cerut tuturor guvernelor europene să accelereze deciziile importante pe care le-au luat la 21 iulie’, cu ocazia summitului consacrat zonei euro, a adăugat acesta.

Jean-Claude Trichet a apărat noua decizie a BCE de răscumpărare a datoriei publice a ţărilor din zona euro. Dar a refuzat să precizeze ‘ce cumpărăm şi la ce valoare’. Totuşi, pieţele se aşteaptă ca BCE să intervină în legătură cu obligaţiunile Italiei şi Spaniei, unde costurile de finanţare pentru acestea au atins niveluri record în ultimele săptămâni.

Considerându-se ‘o ancoră de încredere şi stabilitate’, Jean-Claude Trichet, care a avut o lungă conversaţie telefonică cu Nicolas Sarkozy în ultimele zile, a reamintit că obiectivul său este să “asigure stabilitatea preţurilor pentru 332 de milioane de cetăţeni”.

Scăderea ratingului datoriei publice americane, în acest week-end, plus tensiunile cauzate de deficitele ţărilor europene creează îngrijorări legate de noi căderi ale pieţelor din lumea întreagă. În acest context de tensiuni economice, ministrul bugetului şi purtător de cuvânt al guvernului francez, Valérie Pécresse, a afirmat marţi că Franţa nu se va abate în niciun caz de la măsurile de redresare a finanţelor publice şi că este gata să ‘depună şi mai multe eforturi’.

Agenţia Standard and Poor’s a menţinut ratingul Franţei la AAA, ceea ce îi permite să se împrumute la dobânzi interesante de pe piaţă.

Comentariu Ortodox Liber:

Ilie Serbanescu fostul ministru de finante si analist economic spunea acum cateva seri la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 ca aceasta criza economica este una foarte grava si ca ea se va termina doar in doua moduri (ambele distructive pentru rasa umană) o inflatie pe care nici cele mai luminate minti sa nu o poata tine in frau sau cu razboi.
Asa cum se stie criza nu este criza chiar pentru toti locuitorii planetei. Unii chiar fac profit frumos atunci cand bursele se prabusesc. Cine o fi?

Pericolele din spatele rețelelor de socializare vizează un procent semnificativ din populația lumii, dacă se ține cont de faptul că deja peste 750 de milioane de oameni au cont pe Facebook și multe alte milioane folosesc Twitter.

Tinerii au ajuns să-și aleagă activitățile în funcție de impactul acestora pe Facebook. Fac ceea ce merită să fie postat pe Facebook. „Este aproape ca și cum oamenii trăiesc într-o lume care nu e lumea reală, ci o lume în care ceea ce contează este ce cred oamenii despre tine sau dacă oamenii pot face click pe tine.”

Baroneasa Greenfield, fost director al corpului de cercetători al Institului Regal din Marea Britanie consideră că statusurile de pe facebook seamănă cu remarcile copiilor mici: „Mami, uite, am făcut asta” sau „Uită-te la mine, mami, să vezi ce fac”. Baroneasa crede că avem de-a face cu un comportament tipic unei crize de identitate. „Gândiți-vă la ce implicații vor apărea în societate dacă oamenilor le pasă mai mult de ceea ce gândesc alții despre ei, decât de ceeea ce gândesc ei despre ei înșiși.”

sursa: semneletimpului.ro

Servicii de medicina muncii la preturi mici

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor şi Eghialiei (Biserica Ortodoxă Elenă) a publicat o adresare oficială către credincioşi în care califică drept criminală participarea  la recensământul organizat de autorităţile statului. Nemulţumirea
mitropolitului Kalavritelor şi Eghialiei a fost provocată de faptul că în ancheta utilizată în recensământ a fost exclusă întrebarea legată de apartenenţa religioasă a grecilor.

„În opinia noastră, pe de o parte, forţele străine care ne dirijează şi planifică „globalizarea”, iar pe de altă parte politicienii supuşi, care reprezintă organele puterii executive, doresc instaurarea aşa-numitului „stat laic”, adică a unui stat în care să nu existe noţiunea de Dumnezeu!”, a declarat mitropolitul Ambrozie.

În opinia mitropolitului, guvernul grec realizează un plan de „eliminarea a lui Dumnezeu din viaţa societăţii”.

„Iniţial a fost introdusă căsătoria civilă, apoi a fost eliminată noţiunea de religie din buletinele de identitate. Apoi a fost introdus programul de globalizare. Acum se încearcă introducerea „cartei cetăţeanului”. Se pare că toate acestea sunt planurile evreilor-masoni, persecutori a Mântuitorului Hristos”, concluzionează ierarhul.

Mitropolitul Ambrozie a condamnat  şi prezenţa în anchetă a întrebării legate de „concubinaj”, pe lângă cele legate de căsătorie. În opinia ierarhului, în acest fel statul legalizează curvia, ceea ce reprezintă „o batjocură la adresa Legii
Dumnezeieşti şi o luare în derâdere a eticii creştine”.

În cele din urmă, mitropolitul Ambrozie a declarat că participarea la recensământ este neacceptabilă din considerente că fiecare care acceptă să fie chestionat săvârşeşte următoarele păcate:

- renunţă la identitatea de ortodox
- săvârşeşte o batjocură la adresa moralei creştine
- participă la legalizarea concubinajului.

sursa: Antimedia.info

Citiţi şi:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

Filed under: Crestin Ortodox, Ereticii zilelor noastre, Expansiunea evreiască, Noua Ordine Mondiala, Ortodox liber, Ortodoxia rastignita, Ortodoxie traditionala, Vremuri apocaliptice Tagged: FMI, guvernul grec, masoni ]]> http://ortodoxliber.wordpress.com/2011/08/02/mitropolitul-ambrozie-al-kalavritelor-guvernul-elen-este-dirijat-de-masoni/feed/ 0 ortodoxliber Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor