Prima pagină > Ortodox liber, Ortodoxie traditionala > Sarbătoarea Sfintei Treimi

Sarbătoarea Sfintei Treimi

Sfanta TreimeLa sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata profunzimea gan­dului si a inimilor noastre s-o indreptam spre cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care o stiti, se spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie sa intelegeti aceasta rugaciune.„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” -Acesta este Mangaietorul nostru, Acel Mangaietor pe Care L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui cand S-a inaltat de la ei la ceruri. El a spus:N-am sa va las orfani, va voi trimite voua pe Duhul Sfant, Mangaietorul; El va va aminti voua toate cate v-am spus mai inainte.Si aceasta s-a implinit: n-au ramas orfani ucenicii Lui, nici lumea crestina. S-a inaltat de la noi Domnul Iisus Hristos, dar locuieste printre noi Duhul Sfant, Mangaietorul, pe Care El ni L-a trimis.

„Imparate Ceresc, Mangaietorule” – El este Mangaietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care alunga de la noi tristetea. El este Cel ca­re poate mangaia cu adevarat. Sunt multi cei care nu cred in Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Duhul Sfant, care nu se roaga Lui si care zac intr-o stare de grea intristare. Constiinta golului si a nimicniciei vietii proprii le umple sufle­tul. Si sovaiesc, se intristeaza si sufera fara nici un sens in viata lor, si nu rareori isi incheie viata prin sinucidere.

Ei nu-L cunosc pe Duhul Sfant, nici nu-L cauta pe El, pentru ca nu L-au cunoscut, pentru ca traiesc fara Dumnezeu. Ei nu simt mangaierea deplina, profunda, acea mangaiere pe care o incearca inimile crestinilor, de care era plin Cuviosul Serafim de Sarov. Duhul Sfant era mereu cu el, niciodata nu l-a parasit si il incalzea cu caldura Sa.

Ne mangaie Duhul Sfant si pe noi, pe toti, care suntem departe de sfinte­nia crestinilor de odinioara, ne mangaie atunci cand in vremea necazurilor re­cunoastem in inimile noastre ca sunt meritate aceste necazuri, aceste intristari, cand ne indreptam mintea si ochii duhovnicesti in inima noastra si vedem acolo multime de pacate si necuratie, cand ne vom cai si vom spala necuratia inimii noastre si-L vom chema: „Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” — tot atunci va veni Mangaietorul si va da cea mai deplina mangaiere. Trebuie sa doresti din toata inima aceasta mangaiere, s-o cauti, sa fii vrednic de ea, sa-ti curatesti inima, fiindca intr-o inima necurata nu este loc pentru Duhul Sfant.

Astfel ne mangaie Duhul Sfant pe noi, pe cei slabi si atat de departe de acea desavarsire pe care o cere Hristos. Duhul Sfant este numit Duhul Adevarului, fiindca in El si numai in El este toata deplinatatea adevarului. Adeva­rul il cunoaste doar cel care are comuniune cu Duhul Sfant. Adevarul il stie numai acela care primeste harul Duhului Sfant, care-si indreapta gandurile si simturile pe calea adevarului.

Sunt multi oameni care cauta adevarul acolo unde acesta nu este, care nu stiu ca tot adevarul este in Duhul Sfant. Il cauta in cartile de filosofie, il cauta si nu-l gasesc, sau gasesc un adevar fals, cu care il confunda pe cel pur.

Iar adevarul autentic, adevarata profunzime a cunoasterii, profunzimea sentimentelor se afla doar in comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca Duhul Sfant este plinatatea oricarui adevar.

Sfintii Apostoli au fost simpli pescari, necarturari. Majoritatea cuviosilor si sfintilor au fost oameni nestiutori de carte, dar Duhul Sfant, pe Care L-au atras in inimile lor, i-a facut purtatori ai adevarului. Cine, oare, mai mult decat Sfintii Apostoli, a cunoscut adevarul si l-a propovaduit intregii lumi cres­tine? Cine a stapanit adevarul mai mult decat Cuviosul Serafim de Sarov?

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carele pretutindenea esti si toate le implinesti”

– Ce inseamna „Carele pretutindenea esti si toate le implinesti”? Inseamna ca El este pretutindeni, toate le implineste. In limba slavona cuvantul „implineste” inseamna ca si in limba rusa: „cel ce le umple”. Iata, in acest sens trebuie sa patrundem! Trebuie sa cunoastem ca Duhul Sfant este pretutindenea si pe toate le implineste, ca prin El traieste intreaga faptu­ra, fiindca El este datatorul de viata.

Nu-L cunosc si nu-L vor cunoaste invatatii pe Duhul Sfant, nu vor sti de unde s-a creat viata. Este cea mai mare enigma pentru stiinta. Din cele mai vechi timpuri stiinta a incercat sa patrunda in taina vietii si sa explice cum din natura moarta a aparut brusc viata. De unde vine ea?

La baza oricarei vieti sta acea substanta care, in stiinta, este numita protoplasma – ea constituie o parte consistenta a acelor celule din care sunt alca­tuite corpurile fiintelor vii. Ce este protoplasma? La vedere arata ca un fel de mucozitate, dar in ea este cuprinsa puterea nemarginita a vietii, in ea se as­cund tainele nenumarate ale existentei. Si iata, stiinta incearca de mult sa creeze protoplasma artificiala din proteine (fiindca protoplasma este un compus proteic). Dar oricat s-ar stradui invatatii s-o sintetizeze, nu le iese nimic – nici o combinatie nu are proprietati de viata. Aceasta putere de viata o poate da doar Acela Care da viata la toate, Care este inceputul vietii – Duhul Sfant.

Cu cuvantul Domnului s-au intarit cerurile, si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor (Psalmul 32, 6).
Cerurile sunt create cu cuvantul lui Dumnezeu, cu Duhul lui Dumnezeu. Cu Duhul gurii lui Dumnezeu au fost create toate Puterile ceresti. Duhul lui Dumnezeu a insufletit si primul trup al omului, creat de El din tina pamantu­lui, trupul lui Adam, fiindca se aminteste in Scriptura ca in acest trup a suflat Dumnezeu suflare de viata. Numai Duhul Sfant da viata, numai de la Duhul Sfant incepe orice viata si este absurd sa cauti un alt izvor de viata.

Ce este sufletul omenesc? Ce este duhul omenesc? Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este netrupesc? Desigur! Nu dupa trup suntem noi facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci dupa Duh. Duhul omenesc este suflarea Duhului Sfant.

Dar sa nu credeti ca doar duhul omenesc isi are inceput de la Duhul lui Dumnezeu. Totul este creat, totul traieste si totul se misca doar cu acea energie duhovniceasca, izvorul careia este Insusi Duhul Sfant. Cu energia duhov­niceasca, puterea Duhului Sfant, care este izvorul oricarei energii materiale – doar cu aceasta energie traieste si se misca intreaga lume. Energia duhovni­ceasca, Duhul lui Dumnezeu, patrunde totul, sfinteste totul, insufleteste to­tul. Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului, fiindca si in ele exista viata, iar unde este viata acolo este si Duhul Sfant. Impreuna cu viata toate au primit o suflare a Duhului Sfant. Si nu numai in fiintele vii, ci si in toata natura – natura pe care oamenii in mod gresit o numesc moarta, natura anorganica -, in stanci, in rauri, in valurile marii, in pustiurile nesfarsite – tra­ieste Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste”.
Daca n-ar fi insufletit Duhul Sfant toata natura, organica si anorganica, n-ar fi putut exista lumea creata cu toata maretia ei, asa cum se prezinta ea in fata privirii noastre. Nu trebuie sa admitem ipoteza conform careia lumea nu ar fi creata de Dumnezeu. Lumea a fost creata prin revarsarea dragostei lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu este ceea ce se numeste energie du­hovniceasca. Totul este creat si se misca prin dragostea lui Dumnezeu, prin dra­gostea Duhului, in El traim si ne miscam si suntem, precum spunea Apostolul Pavel in Areopagul din Atena. Totul traieste, totul se misca, totul se insufleteste prin Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste”.

V-ati gandit vreodata ce insemnatate are pentru noi si pentru intreaga na­tura acea minunata frumusete a lui Dumnezeu care straluceste in toata lumea? De unde este frumusetea? De ce exista frumusetea? Putem noi oare sa gandim ca frumusetea are numai un scop practic, utilitar? Putem oare sa spunem ca masculii pasarilor, care au un penaj colorat si care canta atat de frumos, dis­pun de aceasta frumusete numai pentru ca sa atraga femelele? Sigur ca nu!

Oare putem sa gandim ca florile care ne mangaie privirea stralucesc de frumusete doar ca sa atraga cu culorile si mirosurile insectele pentru polenizare? Si­gur ca nu! Frumusetea straluceste in toata lumea, si Dumnezeu ne-o arata chiar si in cele mai gingase, in cele mai slabe fiinte. N-ati vazut niciodata ce frumusete delicata, blanda, curata emana petalele si corolele florilor de nu-ma-uita, toporasi, albastrele si nenumarate altele? N-ati simtit cata curatie si frumusete se afla in aceste mici creatii ale lui Dumnezeu? Nu v-ati gandit ca aceste floricele ale lui Dumnezeu ne invata curatia si blandetea, de care ele sunt pline?
 Nu v-ati gandit ca cerul instelat are o influenta duhovniceasca deosebita asupra inimilor noastre prin frumusetea cu care a fost inzestrat? Cand privim acest cer instelat nemarginit, ne ducem cu gandul la vesnicie. Cand privim la stancile puternice, abrupte, varfurile carora sunt ascunse de norii intunecati, cand in zi de ploaie stam pe tarmul marii si vedem cum furtuna ridica valuri uriase, care acopera stancile de pe mal, oare nu tresare inima noastra de emo­tie contempland puterea si forta naturii? Cat de neinsemnati si de slabi ne simtim atunci! Daca natura ascunde in sine atata frumusete, forta, putere si propovaduieste despre ea, atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri si frumuseti – ce putem sa spunem despre Domnul Insusi?
 El este izvorul acestei frumuseti si puteri, El toate le patrunde, toate le umple. Maretia uimitoare a fortelor naturii nu este altceva decat manifestarea insufletirii intregii naturi despre care v-am vorbit.
 In tot ce ne inconjoara este prezent Duhul Sfant. El „pretutindenea este si toate le implineste”, totul este patruns de puterea Duhului lui Dumnezeu si de dragostea Lui.
 Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani a spus exact ce va spun acum, cu cuvinte foarte simple. El se refera la paganii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, afirmand ca sunt fara cuvant de aparare, pentru ca ceea ce se poa­te cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei, fiindca Dumnezeu le-a aratat lor.

Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare (Romani 1, 19-20).

 In natura se poate observa puterea lui Dumnezeu, deci sunt fara cuvant de aparare toti cei care sunt orbi si nu vor sa vada ca Duhul Sfant este pretutindeni. Sunt orbi si surzi cei care nu simt maretia frumusetii, cei care nu simt suflarea Duhului Sfant in tot ce ne inconjoara, si de aceea sunt fara cuvant de aparare. Chiar daca n-au auzit de la oameni propovaduirea despre Dumnezeu, natura insasi propovaduieste despre El. Unii afirma ca nu exista Dumnezeu, sustinand ca natura a fost creata datorita ha­zardului. Ce poate fi mai gresit decat aceasta teorie? Cum poate intamplarea sa creeze o astfel de armonie in lumea nemarginita?
Duhul Sfant mai este numit „Vistierul bunatatilor”.
Al caror bunatati? Al tuturor bunatatilor, nu doar al celor pe care le cauta oamenii mandri si increzuti, care s-au lipit de cele pamantesti. Duhul Sfant este izvorul tuturor bunurilor, mai ales al celor duhovnicesti, El este Datatorul puterilor inalte ale duhului omenesc, El isi revarsa dragostea asupra a tot ceea ce este viu si cu aceasta dragoste ne mangaie.

Toti cei care merg pe calea lui Hristos, care isi poarta crucea, simt ajutorul Duhului Sfant si dragostea Lui care ii intareste.

 Sunt multe greutati in viata fiecaruia, sunt multe greutati si pe calea arhieriei, fiindca este mare raspunderea in fata lui Dumnezeu. In zdrobirea inimii mele, Duhul Sfant m-a mangaiat cu dragostea voastra, cu dragostea care se re­varsa din inimile voastre. Pentru ca nu exista mai mare fericire decat aceea de a trai in dragoste, de a simti permanent dragostea celor din jur.

Iata ce ne poate da Duhul Sfant, iata cat de nemarginit este harul Lui! Si scopul vietii noastre consta in a fi partasi dumnezeirii. Dar cum putem deveni partasi dumnezeirii? Prin comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca duhul nostru este chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Prin faptul de a te impartasi de Duhul Sfant, de a fi in permanenta comu­niune cu El. Este sarcina cea mai inalta si mai sfanta a vietii omenesti.

Cum sa dobandesti aceasta comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Cum sa primesti aceasta mareata mangaiere — mangaierea dragostei Duhului Sfant? In ce si cand avem comuniune cu Duhul lui Dumnezeu?

Intai de toate, in rugaciune. Orice om care a avut comuniune cu Duhul Sfant a fost intotdeauna nevoitor al rugaciunii. Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile si nopti le-a petrecut ingenunchiat pe o piatra, rugandu-se lui Dumnezeu.

Doar cel care se roaga astfel poate avea comuniune deplina cu Dumnezeu. Prin rugaciune neincetata si prin indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfintii curatia inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfant de orice intinaciune. De aceea este mare insemnatatea ultimelor cuvinte ale rugaciunii Sfantului Duh:

„Vino si Te salasluieste intre noi si ne curateste de toata intinaciunea”.

Sa strigam neincetat spre Duhul Sfant:

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carele pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intre noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.

Si El va veni si Se va salaslui intru noi, si ne va face din intinati si pacatosi, sfinti si drepti. Sa fie dar cu voi cu toti harul Preasfantului Duh si sa va faceti biserici curate ale Lui! Amin”.

Sfântul Luca al Crimeei

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: