Archive

Posts Tagged ‘Isaia’

SF. NICOLAE VELIMIROVICI – Despre desfrâul şi nebunia Europei de astăzi

Slăvitul prooroc Isaia a proorocit următoarele: „Atunci când Domnul se va ridica spre a lovi pământul grozav… semeţia oamenilor va fi doborâtă şi singur Domnul va fi lăudat în ziua aceea” (Is. 2, 10-11).

Iar Domnul s-a ridicat adesea spre a lovi pământul fiindcă oamenii se închinau altor oameni, în loc să I se închine Lui, singurului Dumnezeu; din pricina unor oameni semeţi care se socoteau pe sine dumnezei dinaintea semenilor lor. El S-a ridicat în zilele noastre şi cu adevărat a distrus întregul pământ în dreapta Sa mânie, pentru a termina o dată cu semeţia omenească şi pentru a smeri mândria minţii omeneşti.

Mânia lui Dumnezeu împotriva omului este adesea asemănător răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu. Ereticii timpului nostru I-au oferit Domnului nostru Iisus Hristos cel din urmă loc la masa acestei lumi, ca şi cum El ar fi cel mai de pe urmă cerşetor, în timp ce ei şi-au aşezat propriii lor oameni mari pe locurile cele dintâi: politicieni, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni de afaceri, chiar turişti şi jucători de fotbal.

Ochii acestui popor erau fixaţi asupra acestor mari oameni, a acestor dumnezei moderni, în vreme ce doar câţiva ochi erau îndreptaţi către Hristos, Biruitorul morţii. Această neruşinată răzvrătire a acestor oameni botezaţi, a ereticilor împotriva Dumnezeului Celui Preaînalt, trebuia să aducă, desigur, dreapta mânie a Dumnezeului Celui dispreţuit împotriva acestor naţiuni şi a acestor oameni nelegiuiţi.

Iar Dumnezeu S-a ridicat cu adevărat spre a distruge pământul. Iar oamenii pământului au pătimit nenumărate necazuri dinaintea ochilor noştri. Nu numai că aceşti mari oameni zeificaţi s-au dovedit a fi flăcări ce s-au stins, de la care ceilalţi nu mai puteau afla căldură, ci s-au dovedit a fi demni de cuvintele proorocului Isaia, după care oamenii se vor ascunde „în peşteri şi în crăpăturile stâncilor şi în găurile pământului de teama Domnului şi din pricina slavei puterii Sale” (Is. 2, 19).

Şi nu s-a întâmplat acest lucru în ultimul război? N-au intrat oare oamenii de pe diferite continente în crăpăturile stâncilor şi în găurile pământului pentru a se salva de semănătorii europeni ai morţii, aşa cum s-a întâmplat în ţara noastră (Serbia) şi în alte părţi? Iar aceşti semănători ai morţii nu sunt decât acele mărimi din lumea noastră, acei idoli ai poporului care stăteau în locurile de frunte de la masa acestei lumi, dispreţuindu-L pe Hristos ca
pe cerşetorul aflat la celălalt capăt al mesei (…).

Fraţii noştri botezaţi, înşelaţi de ereziile luterane şi catolice, s-au considerat a fi mai înţelepţi decât Hristos. Ei ne considerau pe noi, ortodocşii, drept oameni ignoranţi şi necivilizaţi.

Europa de azi nu este nici catolică şi nici luterană. Ea se află deasupra şi în afara amândurora. Ea este cu totul pământească (…) Ea vrea ca mormântul să-i fie leagăn. Ea nu are cunoştinţe despre cealaltă lume. Ea nu simte mireasma cerească. Ea nu-i vede pe îngeri sau pe sfinţi în visurile sale. Nu vrea să audă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Destrăbălarea o face să urască fecioria. Întreaga Europă este acum cufundată în întuneric. Toate lumânările sunt stinse.

Oh, ce întuneric cumplit! Fratele îşi împlântă sabia în pieptul fratelui său, crezând că acesta îi este duşman. Toţi îşi reneagă fiii şi viceversa. Iar lupul este de departe un prieten mai credincios decât este omul. Oh, fraţii mei! Oare nu vedeţi voi toate acestea? Nu aţi simţit întunericul şi necredinţa unei Europe necreştine asupra voastră? Preferaţi Europa în locul lui Hristos, moartea în locul vieţii? Moise a pus înaintea poporului său aceste două alter
native. Iar noi vă punem dinainte aceleaşi două alternative. Trebuie să ştiţi că Europa este moarte iar Hristos este viaţa. Alegeţi viaţa şi veţi trăi în veci (…).

Domnul a spus că el va pedepsi păcatele părinţilor până la a treia şi a patra generaţie. Nu vedeţi oare că Domnul îi pedepseşte pe nepoţi pentru păcatele strămoşilor lor europeni? Nu vedeţi biciul pe spatele nepoţilor din pricina datoriilor neplătite ale bunicilor? Regele antihrist este începutul secolului al XIX-lea.

Papa-antihrist, este mijlocul aceluiaşi secol. Filosofii Europei, antihriştii (de la ospiciul de nebuni) sunt sfârşitul acestui secol: Napoleon Bonaparte, Pius, Nietzsche, cele trei nume fatale ale celor mai bolnavi oameni, suferinzi de boli ereditare. Sunt aceştia victorioşii secolului al XIX-lea? Nu, ei sunt purtătorii bolii cumplite moştenite din secolul al XVIII-lea.

Fragment din volumul “Prin fereastra temniţei” scris de Sf. Nicolae Velimirovici pe când pătimea ca prizonier în lagărul de la Dachau din Germania.

%d blogeri au apreciat asta: