12/25 DECEMBRIE: Sf. Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, ruşinătorul ereticilor papistaşi

Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei făcătorul de minuni

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

• A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului
  

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: “Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert. Deci l-a iertat şi, dezlegîndu-i limba, i-a dat şi graiul. Însă a lăsat oarecare semn al cercetării, nelimpezindu-i limba cu totul, pentru că l-a lăsat cu glas mic, zăbavnic la limbă şi poticnindu-se la vorbă, ca să nu se mai mîndrească cu glasul său, nici să se mai mărească în deşert cu vorba sa cea limpede.

• Cît de importantă este păstrarea întocmai a învăţăturii şi rînduielii bisericeşti ?

Pentru acest sfînt şi mare părinte Spiridon, istoricii bisericeşti Nichifor şi Sozomen pomenesc şi aceasta: “El era foarte sîrguitor în păzirea rînduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a dumnezeieştii Scripturi, neschimbînd nici un cuvînt din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi. Odată, s-a întîmplat un lucru ca acesta: S-a făcut în Cipru adunarea episcopilor din insula aceia, pentru unele trebuinţe bisericeşti, între care era şi Sfîntul Spiridon şi episcopul Trifilie, cel mai sus pomenit, care era iscusit în înţelepciunea cărţii – pentru că multă vreme în vîrsta tinereţilor sale a petrecut la Virit, învăţînd scriptura şi înţelepciunea; pentru aceasta l-au rugat părinţii ca să spună cuvînt de învăţătură în biserică poporului.

Învăţînd el poporul, s-a întîmplat în biserică, a aduce la mijloc cuvintele lui Hristos cele zise către slăbănog, care sînt scrise la Sfîntul Evanghelist Marcu, adică: Scoală-te şi-ţi ia patul tău. Iar Trifilie n-a zis pat, ci în loc de pat a zis culcuş, adică: “Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău”. Acestea auzind Sfîntul Spiridon, s-a sculat de la locul său, nesuferind să audă schimbarea cuvintelor lui Hristos şi a zis către Trifilie: “Au doară tu eşti mai bun decît cel ce a zis pat, de te ruşinezi de cuvintele Lui?” Acestea zicînd, a ieşit din biserică înaintea tuturor şi n-a făcut un rău cu acestea, deşi era prea simplu cu învăţătura; căci pe Trifilie, care se îngîmfa cu frumuseţea vorbirii sale, ruşinîndu-l puţin, l-a învăţat smerita înţelepciune şi blîndeţea.

• Cum minunat rînduieşte Dumnezeu ca să fie ruşinaţi tot soiul de eretici

Se mai spune şi despre o altă minune a Sfîntului Spiridon. Mergînd Sfîntul Spiridon la Sfîntul Sinod cel dintîi, a toată lumea de la Niceea (adunat în anul 325) şi, rămînînd la o gazdă oarecare, pizmăreţii arieni au tăiat noaptea în taină capetele celor doi cai ai lui, pe care îi avea cu sine la drum. Făcîndu-se ziuă şi văzînd sluga lui răutatea ce se făcuse de eretici, a spus Sfîntului Spiridon. Iar el, nădăjduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să pună capetele tăiate la locul lor şi sluga, făcînd degrabă ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din greşeală, la cel negru şi al celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor. Apoi a mers Sfîntul Spiridon cu dînşii pe drumul său. Poporul se mira văzînd un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat.

125 de la proclamarea autocefaliei BOR, cadoul masonului Meletie Metaxakis pentru SCHIMBAREA CALENDARULUI în România

În 1919, încă pe timpul aflării sale necanonice în scaunul arhiepiscopal de la Atena, francmasonul Meletie Metaxakis pune în faţa Sinodului Bisericii din Grecia chestiunea schimbării calendarului.Meletie propune formarea unei comisii pentru studierea acestei probleme.Sinodul  Bisericii  din  Grecia  aprobă  propunerea  şi  emite  directiva corespunzătoare.

Comisia înfiinţată trimite Sinodului următorul text definitivat: „După părerea comisiei schimbarea calendarului iulian, dacă acest fapt nu contravine principiilor canonice şi dogmatice, poate fi realizată cu condiţia acordului tuturor celorlalte biserici autocefale şi. înainte de toate, a Patriarhiei Constantinopolului, căreia s-ar cuveni să i se dea libertatea oricăror iniţiative în acest domeniu, cu condiţia să nu se treacă la calendarul gregorian, ci să fie elaborat un nou calendar, mai exact din punct de vedere ştiinţific, purificat şi de alte neajunsuri proprii ambelor calendare – celui iulian şi celui gregorian”.

Această propunere exprimată cu abilitate în termeni diplomatici şi instabilă în construcţia sa interioară, neavând nici un fel de argumentaţie deosebită, consideră schimbarea  calendarului  drept  necesară.  Concomitent,  se  încearcă  a  se  păstra aparenţele, menţionând principiile canonice şi dogmatice şi cerând sobornicitatea hotărârii finale. Ulterior, aceste condiţii vor fi definitiv uitate.Hotărârea comisiei a constituit un nou pas către atât de dorita, de către Meletie şi tovarăşii săi, reformă calendaristică. La şedinţa sa din 20 mai 1919, Sinodul Bisericii din Grecia acceptă în unanimitate părerea lui Meletie că „statul este liber să accepte calendarul gregorian ca fiind cel european, iar până la crearea unui nou calendar ştiinţific, pentru Biserică rămâne valabil calendarul iulian”.

Sinodul trimite guvernului grec această opinie împreună cu hotărârea comisiei privitoare la reforma calendaristică. La această consfătuire Meletie pronunţă, printre altele, şi următoarele cuvinte semnificative: „în prezent situaţia Bisericii Ortodoxe din Rusia s-a schimbat şi au apărut perspective mai favorabile pentru apropierea de Occident”.

Şi,  mai  departe  Meletie  subliniază:  „Considerăm  că,  trebuie  schimbat calendarul”.

După instalarea sa fulgerătoare şi nelegală pe scaunul de la Constantinopol, Meletie Metaxakis continuă să acţioneze metodic şi insistent în această direcţie. El preia asupra sa iniţiativa recomandată le către comisia Sinodului şi în circulara din 3 februarie 1923 „către Prea Fericiţii şi înalt Prea Sfinţiţii întâistătători ai Sfintelor Biserici Ortodoxe din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Serbia, Cipru, Grecia şi România” pune problema schimbării calendarului bisericesc. În circulară sunt evocate următoarele motive ale reformei: „Problema calendarului există demult, dar a căpătat o însemnătate deosebită în zilele noastre, când devine tot mai evidentă necesitatea folosirii unui calendar comun, acelaşi cu calendarul folosit în celelalte ţări ale Europei şi în America. Din toate părţile Biserica primeşte cereri şi doleanţe de a se stabili un calendar comun în viaţa laică şi religioasă, nu numai pentru ca creştinul să fie în armonie cu sine însuşi, ca cetăţean şi creştin, ci şi pentru a contribui la unirea tuturor creştinilor chemaţi în numele Domnului, care să poată sărbători în aceeaşi zi Naşterea şi învierea Sa”.

Aceleaşi motive sunt invocate de către patriarhul Meletie şi în cuvântarea sa la deschiderea Congresului ”pan-ortodox”: Devine evident că principiile directe care au dus la reforma calendarului bisericesc îşi aveau rădăcinile nu în tradiţie, teologie,  în  viaţa  liturgică  şi  normele  canonice  ale  Bisericii  Ortodoxe,  ci  în dimensiunea orizontală a gândirii semilaice, semireligioase, în cultul ecumenic al ideii politico-religioase a unităţii creştine.

În circulara sa Metaxakis cheamă pe „întâistătătorii Sfintelor Biserici Ortodoxe să-şi dea consimţământul pentru formarea Comisiei cu participarea unor reprezentanţi din fiecare Biserică imediat după sărbătoarea Paştelui, pentru a dezbate chestiunea calendarului şi alte chestiuni urgente”.

Circulara lui Meletie nu întâmpină însă bunăvoinţa celor mai vechi Patriarhate după Constantinopol: cel de la Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Cu toate acestea, în data de 10 mai 1923, sus pomenita comisie sub preşedinţia lui Meletie Metaxakis îşi începe lucrul. La şedinţele ei participă 9 membri: 6 episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Iată numele participanţilor ei:

Din partea Patriarhiei Constantinopolului – trei reprezentanţi: patriarhul Meletie IV, mitropolitul Calinic, laicul Antoniadis, profesor de teologie.
Din partea Bisericii Ciprului: mitropolitul Vasile de la Niceea (ulterior patriarh ecumenic 1925-1929).
Din partea Bisericii Sârbe: mitropolitul Gavriil din Cernogorie (ulterior patriarh al  Serbiei  †1952),  dr.  Milancovici,  profesor  de  matematică  şi  mecanică  la Universitatea din Belgrad.
Din partea Bisericii din Grecia: mitropolitul Iacov.
Din partea Bisericii Române: arhimandritul Iulie (Scriban).

Din comisie a făcut parte şi arhiepiscopul Alexandru (Nemolovski) din America de Nord, aflat pe atunci într-o situaţie canonică neclară şi care, de fapt, nu era reprezentantul nimănui (mai târziu a trecut în exarhatul evloghian, aflat sub jurisdicţia patriarhului ecumenic). În afară de cei 9 participanţi, la primele şedinţe ale congresului a fost prezent şi arhiepiscopul  Anastasie  (Gribanovski)  al  Chişinăului  şi  Hotinului,  membru  al Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse din afara Rusiei.

Chiar de la prima şedinţă el declară categoric că nu are „instrucţii precise privitoare la chestiunea calendarului din partea ierarhilor ruşi” şi în curând părăseşte această ciudată adunare.

La acest congres au refuzat să participe reprezentanţii celor 3 Patriarhate: ai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. N-a participat nici Patriarhia Moscovei, arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxă Bulgară (considerată pe atunci de către Patriarhia Ecumenică drept schismatică). Trebuie deci să notăm absenţa nu doar a mai mult de jumătate din Bisericile Ortodoxe, ci şi împuternicirile dubioase ale participanţilor înşişi.

Să caracterizăm succint activitatea Congresului din 1923, care a decurs în 11 şedinţe, de la 20 mai până la 8 iunie 1923 şi nu s-a mărginit doar la chestiunea reformei calendarului. La cea de-a doua şedinţă, în 11 mai, patriarhul Meletie enumera următoarele „chestiuni bisericeşti şi canonice”, asupra cărora comisia urma să-şi exprime opinia:
1.  Chestiunea mutării marilor sărbători în cinstea unor sfinţi în duminica următoare cu scopul de a micşora numărul zilelor nelucrătoare;
2.  Impedimentele privitoare la oficierea unor căsătorii;
3.  Chestiunile privitoare la căsătoria unor feţe duhovniceşti;
a)  cinul episcopal şi căsătoria;
b)  a doua căsătorie a diaconilor şi preoţilor văduvi;
c)  este oare necesar ca taina preoţiei să urmeze neapărat după taina căsătoriei?
4.  Chestiunea slujbelor liturgice;
5.  Posturile;
6.  Necesitatea de a convoca în fiecare an sinoade pan-ortodoxe;

A fost luată în discuţie şi posibilitatea unirii anglicanilor cu Biserica Ortodoxă. De exemplu, la a 5-a şedinţă din 23 mai participă în calitate de oaspete fostul ”episcop” de Oxford, Gore, împreună cu ”părintele” Baxton. Oaspetele ocupă locul din dreapta patriarhului Meletie, înmânându-i două documente. Unul din ele conţine iscăliturile a 5000 de preoţi anglicani, care declară că după părerea lor nu există impedimente pentru unirea deplină cu ortodocşii. Al doilea document îl reprezintă referatul despre condiţiile reunificării.

Totuşi, ambiţiile masonului Meletie Metaxakis au întâlnit o serioasă rezistenţă. Patriarhul Fotie al Alexandriei în epistola sa din 25 iunie 1923 către Patriarhul Grigorie al Antiohiei, caracterizează reforma calendarului, ca fiind „fără rost, necanonică şi dăunătoare”. Conform expresiei Patriarhului Fotie rezoluţiile Congresului de la Constantinopol „duhnesc a erezie şi schismă”.

Mitropolitul Miron Cristea de la Bucureşti anunţă în scrisoarea sa din data de 17 decembrie  1923 că  Biserica  Ortodoxă  Română  acceptă  decizia  congresului, specificând că aceasta va fi pusă în practică în 1924.

Biserica Română adoptă noul calendar la l octombrie 1924 şi ca recompensă primeşte statutul de Patriarhie.