GRAV!!! Andrei Marga: LITURGHIA ORTODOXA AR TREBUI MODIFICATA PENTRU CA ESTE ANTISEMITA

Preiau articolul: Andrei Marga vrea modificarea Liturghiei deoarece este antisemita

Dupa cum stiti, BOR a modificat din pacate textul Prohodului ce se tine in Vinerea Mare, cenzurand multe versuri:

Textul intreg si neschimbat al PROHODULUI Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Stapanii din varful piramidei nu se multumesc insa cu atat, asa ca isi mana de la spate marionetele sa ceara si alte modificari, caci timpul e scurt si nu mai au rabdare sa si-l inscauneze mai repede pe antihrist.

Iata ce spune Andrei Marga:

Există ieșire din ignoranța ce persistă la noi în jurul acestor teme. Nu este deloc realistă, nicidecum, relativizarea Holocaustului evreilor, găsind acum aproape oriunde holocaust. Relativizarea i-a făcut pe cercetătorii evrei să vorbească, pe bună dreptate, de Shoah. Ieșirea din ignoranță pe care o am în vedere, la propriu, presupune doi pași. Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui „Iisus istoric” și a corelației dintre „Iisus istoric” și „Iisus eschatologic”. Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul.

Comentariu saccsiv:

Ce anume in Liturghie e antisemit? Sau macar ce anume ar putea sa para antisemit? Daca descoperiti ceva ce-mi scapa mie, va rog sa semnalati.

E clar ca lui Andrei Marga i s-a dictat sa atace, ca atare striga: vrem modificarea. Pe motiv de antisemitism. Si croseteaza el lungi fraze fara noima, ca orice intelectual illuminat.

Si pare ca mai vrea si modificarea Evangheliei dupa Ioan. Asa, ca prim pas inaintea modificarii intregii Sfintei Scripturi?

De fapt, el are ceva cu ortodoxia. Iata intregul sau material Ieșirea din ignoranță:

 

Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de genul „jidovii” care s-au răfuit cu Iisus Cristos, nu poate fi luat nici ca accident și nici superficial. De ce ?

În mod clar nu este vorba de obișnuita culegere de folclor, căci abia folclorul degradat al istoriei a operat cu asemenea clișee. În plus, cultivarea folclorului nu înseamnă nicăieri colecționarea a tot felul de rime și note ce trădează doar incultura.

Nu este vorba nici de libertatea de opinie, căci nimeni în lumea civilizată nu pune în față opinii ce se infirmă din prima clipă. Oamenii maturi concurează cu idei veritabile, nu cu opinii demult clasate.

Nu este vorba nici de credință religioasă, căci credința este altceva decât exhibarea prostului gust. Pe de altă parte, credința creștină este diferită de ritualurile rudimentare (care duc, de pildă, la „sfințirea” a tot felul de tarabe ruginite și drumuri desfundate sau la premierea șefilor zilei!).

Nu este vorba nici măcar de preluarea aproximativă a unor formulări ale Evangheliei după Ioan. Azi se știe că tocmai prologul acesteia este un vechi poem evreiesc.

Faptul petrecut la Cluj-Napoca este, după toate datele, felul de a gândi primitiv al unor oameni care nu au nici cea mai mică neliniște, încât să se întrebe: este adevărat ce se spune în maculata lor frazare și ce se află în capul lor plin de clișee? Este de spus cu toată franchețea că faptul consemnat mai sus ține de o problemă mai largă, recurentă în creștinismul din România de astăzi.

Nu trebuie omis că acest fapt imund intră, la o privire lucidă, în răspunderea directă a Primăriei, a sponsorilor formației respective și a responsabililor folclorului din administrația județului Cluj. Acest fapt intră, însă, și în răspunderea teologilor. Nu se poate spune că religia este veritabilă și cultura în ordine câtă vreme apar asemenea probe crase ale lipsei de cultură. Nici religia nu este compatibilă cu orice nivel de informare, chiar dacă credința este ceva personal.

Ce se ascunde în frazările pretinsei colinde a formației Dor Mărunt? Cât mai simplu spus, este vorba de necunoașterea a ceea ce înseamnă, la propriu, creștinismul. Este evident necunoaștere la nivelul unor formații folclorice, dar trebuie spus, prin implicație, și la nivelul unor parohi (care nici ei nu mai citesc!) sau activiști (care sunt cu credința în gură pe la festivități televizate, pentru ca apoi să fraudeze vârtos, în diferite feluri!). Să luăm însă în seamă istoria lui Iisus din Nazaret, așa cum este ea cunoscută astăzi și asumată de creștinismul timpului nostru.

Nu există istoricește nici un indiciu al vreunei distanțări a lui Iisus față de evreii din timpul său și din orice timp. Toate trăsăturile lui Iisus, absolut toate (felul de a gândi, sensibilitatea, credința, felul de a se exprima, viziunea asupra lumii, angajamentul etc.) sunt – cum au arătat deja Pinhas Lapide și Hans Küng, în dezbaterea radiodifuzată din 1976 – evreiești. Iisus a gândit și a acționat în numele iudaismului, pentru a-l pune în mișcare într-o epocă dramatică pentru poporul său. El și-a asumat că la Templu („casa lui Dumnezeu” construită de Solomon), trebuie făcut ceva pentru puritatea a ceea ce el numea „casa Tatălui ceresc” și a acționat în consecință. A-l pune pe Iisus în opoziție cu evreii în privința relației cu Dumnezeu a fost tehnica perversă a unor ramuri ale nazismului și a adepților acestuia din Europa Centrală și Răsăriteană.

Procesul lui Iisus și deznodământul de pe cruce? Acest proces a fost instrumentat copios pe scara istoriei, pentru a-i acuza pe evrei de deicid. Azi se cunoaște prea bine, de la B. Travers Herford (1923) și Paul Witner (1961) încoace, că procesul lui Iisus a fost un proces roman. Evreii nu aveau nici procedura, nici permisiunea de a o aplica în preajma unei mari sărbători, nici condamnarea unui coreligionar și nici crucificarea în abordarea proprie a litigiilor. Mai trebuie adăugat că este greu să-i întreci pe evrei în credința în Dumnezeu și, cum se observă și din enciclica comună a Papei Benedict al XVI-lea și a Papei Francisc (2013), faimoasa emunah evreiască continuă să inspire. Mai este nevoie să amintim că Dumnezeul lui Iisus este același cu Dumnezeul lui Abraham, Itzak, Jacob, cum ne asigură chiar Evangheliile despre Iisus?

Predica de pe Munte și celelalte exprimări ale lui Iisus, pe care apostolul Pavel le-a sistematizat și le-a consacrat ca o nouă viziune, care este creștinismul, nu erau în nici un fel opuse evreilor, chiar dacă în efervescenta viață religioasă a iudaismului au concurat multe curente. Creștinismul a fost îmbrățișat mai întâi de către evrei, apostolii fiind, cum se știe, evrei. Dintre evrei s-au recrutat primii creștini, iar o parte a evreilor nu sunt nicidecum singurii din lume care nu au văzut în Iisus febril așteptatul Mesia.

Putem evoca astăzi foarte multe fapte stabilite cu acuratețe de cercetarea istorică a vieții lui Iisus din Nazaret. În fond, suntem astăzi generațiile care au mai multe informații despre ceea ce s-a petrecut în Țara Sfântă înainte de nașterea lui Iisus, în timpul vieții lui pământești și după crucificare. Nici o generație anterioară nu a avut la dispoziție atâtea informații. S-a putut depăși astfel cu multe decenii în urmă falsa opunere dintre Iisus și evrei și s-a deschis problema veritabilă, care este cea a cunoașterii istoriei în urma căreia Iisus din Nazaret a devenit Iisus Cristos. Reconstituirea acestei istorii este o preocupare culturală de cea mai mare anvergură și cu cel mai larg impact a timpului nostru.

Dar informațiile și această problemă veritabilă au rămas, din nefericire pentru publicul românesc, departe. Sunt în literatura de specialitate internațională câteva sute de monografii solide despre Iisus din Nazaret. În diverse țări sunt traduse multe dintre ele. După ce protestanții au inaugurat cercetarea lui „Iisus istoric”, catolicii s-au dedicat acesteia (începând cu Ernst Renan) cu mari forțe, iar în Israel sunt peste o sută treizeci de volume și studii de mare precizie consacrate lui Iisus din Nazaret. Din păcate, în România nu s-a produs nici o astfel de lucrare, iar traduceri sunt vreo două, trei, și ele deja prea vechi. Nu se mai susține nici un curs pe aceste teme. Nu se poartă nici o discuție relevantă, iar ignoranța tinde să devină cuprinzătoare. Cu un cuvânt, este o ceață groasă. Să mai insistăm asupra observației lui Hegel, cum că în ceață se fac confuzii elementare?.

Există ieșire din ignoranța ce persistă la noi în jurul acestor teme. Nu este deloc realistă, nicidecum, relativizarea Holocaustului evreilor, găsind acum aproape oriunde holocaust. Relativizarea i-a făcut pe cercetătorii evrei să vorbească, pe bună dreptate, de Shoah. Ieșirea din ignoranță pe care o am în vedere, la propriu, presupune doi pași. Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui „Iisus istoric” și a corelației dintre „Iisus istoric” și „Iisus eschatologic”. Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul.

Comentariu saccsiv:

   Credeati cumva ca treaba cu colindul nu-i cu bataie foarte lunga?

COLINDUL ANTISEMIT de la TVR 3 si capitolul doi din CHESTIUNEA LEGIONARA

   Si cine stie ce mai urmeaza, caci SISTEMUL are sumedenie de unelte … Inchei cu cateva detalii despre cea de mai sus.

Andrei Marga e mason:

MASONII din Rotary îi dau târcoale lui Creţu. L-au numit OMUL ANULUI!

La http://www.politicaromaneasca.ro/files/fisiere/andreimarga.pdf la Studii şi Articole în diferite limbi aflam ca a scris:

“What is Kabbalah?”, în Studia Judaica, Volumul XVI, Cluj-Napoca, 2008, pp. 22-29

Patriarhul Daniel i-a oferit in 2011 Crucea patriarhală pentru mireni:

Distincţii oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Cluj

Mai multe despre el gasiti la:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Marga

 Cititi va rog si:

Andrei Marga cere din Israel EXPULZAREA AMBASADORULUI SIRIEI LA BUCURESTI. Victor Ponta este de acord. Ce va face Traian Basescu?

NICOLAE MANOLESCU nu crede ca exista diavoli si ii aseamana pe Sfintii Parinti cu vracii

Comentariu Ortodox Liber:

Chiar ma gandeam cand or sa se ia si de cea mai importanta slujba ortodoxa de la Mantuitorul Hristos incoace. Papusarii lumii se grabesc si isi trimit slugile si loazele sa atace tot ce inseamna ortodoxie. Se vede de la o posta ca au o mare problema cu Romania si in special cu ortodoxia. Loaza si sluga asta „erudita” numita Andrei Marga este unsa cu toate alifiile lumii dupa cum reiese din pagina Wikipedia. Aceiasi intrebare o pun: Ce grad credeti ca are in masonerie?

NICOLAE MANOLESCU nu crede ca exista diavoli si ii aseamana pe Sfintii Parinti cu vracii

Preiau articolul: NICOLAE MANOLESCU nu crede in existenta dracilor, aseamana Sfintii Parinti cu vracii si considera Sfintele Moaste a fi o afacere …

Iata articolul sau Locomotiva şi balaurul:

Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.

Un indian de la începutul secolului XX a comparat cu un balaur o locomotivă cu aburi pe care a văzut-o pentru prima dată în viaţă.

Tudor Vianu face, într-unul din ultimele sale studii de stilistică, o remarcă aparent banală, dar care bate mult dincolo de domeniul ca atare: când un indian de la începutul secolului XX a văzut prima oară o locomotivă cu aburi, construită de britanici, el a fost convins că a întâlnit un balaur; când un poet compară o locomotivă cu un balaur, el creează o metaforă.

Sunt aici nu numai două planuri de limbaj, unul propriu şi altul figurat, ci şi două planuri ale realităţii, în funcţie de cum aceasta e percepută, ca atare sau ca imaginară.

Numai când eşti conştient că, asemănătoare cu un balaur, pentru că scoate fum pe nări, locomotiva nu e totuşi altceva decât o locomotivă, e vorba de o figură de stil numită metaforă. Indianul care le confundă consideră că locomotiva e realmente balaurul din poveste. El aparţine, cum spune Eminescu, unei lumi care „vorbea în basme“, nu însă, aici poetul greşeşte, şi uneia care „gândea în poezii“.

Copiii-strigoi din Africa

Am citit zilele trecute un reportaj despre un fenomen îngrozitor pe care autorităţile din două state africane vecine nu reuşesc să-l controleze. E vorba de exploatarea de către unii pretinşi preoţi catolici, care se revendică din foştii misionari, a superstiţiei populare că un copil nedorit, infirm sau suferind, pur şi simplu, de o boală a copilăriei, urmare a nevaccinării sau a lipsei de igienă, e de fapt un strigoi primejdios şi trebuie alungat departe de casă. Unii din aceşti copii ai străzii sunt culeşi de preoţii cu pricina, care susţin că scot strigoii din ei.

Există chiar instituţii ale statelor respective care se ocupă cu aceşti orfani bătuţi de soartă şi care îi plătesc pe preoţi pentru opera lor salutară! Reprezentantul unei asemenea instituţii a recunoscut în faţa reporterului că n-a remarcat nimic în neregulă la copii, dar că ei se comportă probabil diferit în familiile care i-au alungat! Semnele de exclamaţie nu sunt întâmplătoare. Cu alte cuvinte, nu e exclus ca ei să fie de-adevăratelea posedaţi de strigoi! Aşa că exorcismul e absolut necesar. Are mai puţină importanţă în ce constă procedura cu pricina. Nu e cazul să insist asupra stupidităţii ei crude şi uneori criminale.

Lectura m-a dus cu gândul la afacerea de la Tanacu, soldată, se ştie, cu moartea atroce a fetei exorcizate de un pretins preot ortodox, care n-a păţit nimic. Am auzit că s-ar fi aciuat pe lângă altă mănăstire moldovenească, la reconstrucţia căruia pune umărul cu bunăvoinţă şi credinţă în Dumnezeu. Există o legătură între cele două istorii şi o legătură a lor cu observaţia despre metaforă a lui Tudor Vianu.

Vânzarea de minuni

Sunt superstiţii pe care educaţia nu a reuşit să le înlăture din mintea multor oameni simpli, de ieri, ca şi de azi, din Europa, din Africa sau de pe alte continente. Bietele mame care îşi alungă copiii chiar cred în puterea lor malefică. În capul lor, strigoiul e real, cum e balaur locomotiva în capul indianului. Credincioasele care stau zile la rând la coadă ca să atingă cu mâna sau cu buzele moaştele cutărui sfânt făcător de minuni au deplina certitudine că se vor vindeca de boală. Ce e mai greu de înţeles este garantarea miracolului de către biserică. În felul acesta, Sfinţii părinţi joacă ei înşişi în piesă, luând apucăturile unor vraci. Este cât se poate de limpede caracterul comercial al vânzării de minuni. Când te gândeşti că pe averi astfel dobândite biserica nici măcar nu plăteşte impozit, încurajată de câte un parlamentar speriat de un creştinesc blestem, darămite să mai dea socoteală de cheltuirea banilor, la ce bun să te mai miri că şcoala, statul, noi înşine, cetăţeni nu numai cu credinţă, dar şi cu frică de Dumnezeu, suntem cu desăvârşire lipsiţi de puterea de a interveni. Cu gândul la fata de la Tanacu, la copiii din cele două state congoleze, la amărâtele care îşi pun ultima speranţă în moaşte făcătoare de minuni sau în vracii tribului, mă întreb: ce-i de făcut? Să fie mai tari superstiţiile decât judecata şi bunul-simţ? Să nu existe niciun mijloc de a nu mai crede că locomotiva nu e balaur?

Comentariu saccsiv:

   Asadar, nu crede in existenta diavolilor. Apoi pleaca el de la o nauceala din Africa pentru a ajunge … la Tanacu. Nu-si pune o clipa problema daca a fost sau nu vinovat:

BBC – Cazul Tanacu: MEDICII AU UCIS-O PE MAICUTA? Era vie dar i-au facut 6 injectii de adrenalina in inima? SA NU UITAM NICIODATA CA PUTEM INTRA NEVINOVATI LA PUSCARIE

   Dar isi exprima regretul ca acel „pretins preot ortodox n-a păţit nimic.” Si cam ce trebuia sa mai pateasca? N-a fost suficienta temnita? N-a fost suficient linsajul mediatic? Sa stea si Manolescu, nu cinci ani, nu un an, ci doar o luna inchis si apoi sa-si dea cu presupusul despre acel „n-a patit nimic”.

Revenind la textul sau, ajuns la Tanacu, mai face o tumba de critic literar si iata-l acolo unde si dorea: sa atace ortodoxia. Ca vorba aia, daca nu exista draci, de ce ar exista minuni cu Sfintele Moaste ale Sfintilor Parinti …

Sa nu ne miram insa de acest articol al sau. Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru.

ANDREI MARGA vrea MODIFICAREA LITURGHIEI deoarece e ANTISEMITA

Iata si cateva dintre cele mai bune comentarii:

1. o oarecare

   Negarea raului e o dovada de orbire duhovniceasca, dupa cum darul discernamantului duhovnicesc este acea putere de a distinge gandurile care vin de la Dumnezeu de cele care vin de la diavol. Fara o cultura a Duhului si fara o traire duhovniceasca, n-ai cum sa fii convins de toate astea.

   Omul e ateu. Bun. Dar atunci de ce abordeaza astfel de subiecte? Sa-si vada de ateismul lui si sa-i lase pe crestini in pace. E ca si cum un cizmar s-ar oferi sa-i dea lui lectii de critica literara. S-ar simtimla fel. Pana si dracii recunsoc existenta lui Hristos si a sfinteniei! Cine nu crede in existenta lor in lumea aceasta, se va convinge dincolo de existenta lor. Vai de astfel de oameni. Sunt de plans, saracii. Dumnezeu sa-i intoarca la pocainta si la rugaciune cum stie!
2. dante

   Pai astai problema “marilor” oameni de cultura din Romania, nihilismul. Angrenati, aproape fara exceptie, la un sistem antihristic, se intrec care mai de care sa demonstreze innapoierea poporului Roman, care nu poate sa se rupa de un trecut arhaic medieval.
   Marea diferenta dintre poporul roman si indianul acela este ca acest popor este drept credincios, ce nu incurca lumea spirituala a ingerilor cu lumea materiala a locomotivei.
   Asa sa fi gindit oare Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, sau omul de stiinta Nicolae Paulescu inventatorul insulinei, ca dracii nu exista iar sfintele moaste nu sint decit o afacere?
   Recent, scandalul de antisemitism de la TVR 3, in care o colinda era catalogata ca drept antisemita, ne arata de fapt cine conduce Romania. In curind o sa ni se interzica si Pastele, o sarbatoare “profund antisemita” in care niste oameni onesti si curati sint invinovatiti ca ar fi ucis pe Hristos, gest incalificabil intr-o uniune europeana emancipata si toeranta. Dar toleranta este acceptata doar pina cind te declari crestin ortodox, de aici lucrurile prind o mare nuanta si pina la puscarie nu mai e decit un pas, a se vedea Becali.

   Doamne ajuta!!
3.  vanda tudose

   Face totul pe pielea sa si cu pretul sufletului sau. Trebuie sa ne fie mila de el si sa ne rugam pentru luminarea sa
4.  adi

   nicolae manolescu nu crede in draci pentru ca el insusi este un drac,de fapt cea mai mare inselare a diavolului sa ne faca sa credem ca de fapt el nici nu exista.Vad ca “floarea” intelectualitatii e pusa cu artileria grea pe Ortodoxie atit de rau sint suparati pe valorile ei autentice stapinii oculti ai acestor marionete. Comparatiile de gen balaur-locomotiva sint de-a dreptul pentru prosti,inseamna ca sintem in bloc considerati idioti.Citat din “ilustrul” critic literar:
   “Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.”
   Inca traim in perioada demascarilor !? Pai chestiile astea se intimplau in anii ’50 ai propagandei proletcultiste, inseamna ca dumnealui este un critic literar bolsevic daca foloseste un asemenea limbaj.

   Slavit sa fie Domnul!

    Aurora

   Manolescu nu are habar de cultura si traditia romaneasca. El are impresia ca e un erudit, multi chiar il considera un erudit si mare cronicar literar, dar ii lipsesc notiunile de baza : credinta in Dumnezeu si respectul fata de valorile crestine. Inceputul culturii noastre s-a nascut in mediul monahal prin tiparirea de carte religioasa. Mai tarziu au aparut si scrierile laice. Un critic literar care nu tine seama de primele izvoare din care un popor se adapa, aplicand formule seculariste acolo unde baza a fost ortodoxia, este un critic repetent. Trebuie sa puna mana pe carte si sa reia scrierile cronicarilor. Venind mai aproape de vremurile noastre, daca l-ar citi cu atentie macar pe Sadoveanu (nu dezvoltam aici apartenenta lui conjuncturala la masonerie) tot ar intelege ceva despre etosul romanesc. El nu este de fapt un cronicar, ci un “scientifique” indopat cu idei ”europene”.

   Adita

   “Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru”… Cata dreptate ai!!! Ca in fiecare an, in special de Paste si la Craciun, atacurile impotriva Ortodoxiei se intetesc, dar ca anul asta parca niciodata n-au fost atat de turbati… campanii peste campanii, pe facebook si pe tot netul, impotriva Bisericii, a preotilor, a credintei… Din anul prezis de Parintele Justin s-a scurs deja jumatate, mi-e teama de ce e mai rau!!! Sincer, in afara de rugaciune, nici nu stiu cum sa reactionez in fata avalansei de laturi de ce revarsa in fata noastra, poate n-ar strica sa iasa si preotii nostri la “atac”, la predicile de la Sfintele Liturghii, sa-i mai intareasca pe oameni, sa le mai explice una-alta… Pasivitatea nu e mereu buna, noi tacem, iar Manolescu, Marga si altii ca ei tocmai de asta profita, de pasivitatea, de tacerea noastra, aproape complice i-as spune. Dumnezeu sa ne pazeasca si sa ne intareasca, Doamne-ajuta!!!

   Comentariu Ortodox Liber:

   Bine spunea o zicala romaneasca: unde e carte multa e prostie si mai multa. Nicolae Manolescu nu e decat o papusica in mana papusarilor lumii. Mandria intuneca ochii duhovnicesti ai omului ca si iubirea de arginti. Sa nu uitam ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul Hristos pe numai 30 de arginti. Acum ma gandesc asa, poate unii ma considera nebun, cum ar rectiona distinsul si eruditul domn Manolescu daca in amiaza mare i-ar aparea in mare slava un Sf. Parinte. Credeti ca mintea dumnealui s-ar indrepta catre Dumnezeu si placutii Lui? Si inca o intrebare: Ce grad credeti ca are in masonerie?

APOSTAZIE maximă. Felicitarea ”patriarhului” Daniel către marele rabin, JIDOVUL Hacohen

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, adresat participanţilor la Adunarea festivă dedicată încheierii misiunii în România a Marelui Rabin, Menachem Hacohen, Sinagoga Mare, Bucureşti, miercuri, 31 august 2011:

Eminenţa Voastră, Domnule Mare Rabin,
Excelenţele Voastre,
Distinşi membri ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,

În cuvântul pe care l-am rostit cu prilejul deschiderii Simpozionului internaţional iudeo-creştin de la Durău, din ziua de 20 iulie 1998, în calitatea noastră de atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vă adresam, Domnule Mare Rabin, un cald şi prietenesc cuvânt de bun venit în România.

Iată-ne astăzi, la acest moment festiv prilejuit de încheierea misiunii Eminenţei Voastre în România, ca Mare Rabin. Cu acest prilej dorim să subliniem câteva coordonate principale ale relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care le-aţi încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune. Am admirat totdeauna modul armonios în care Eminenţa Voastră îmbinaţi credinţa profundă cu o cultură academică vastă, evlavia rugăciunii cu înţelepciunea de-a construi relaţii cu oameni diferiţi, fidelitatea faţă de Tradiţia religioasă cu preocuparea pentru problemele actuale.

Încă de la începutul activităţii Eminenţei Voastre în România, am apreciat îndeosebi gândirea spirituală împletită cu acţiunea socială, prin care aţi unit spiritualitatea profundă a Psalmilor cu morala socială a Profeţilor. Toată această activitate este rezultatul unei solide pregătiri teologice dobândite în timpul studiilor rabinice şi al experienţei obţinute în urma numeroaselor responsabilităţi pe care le-aţi îndeplinit de-a lungul timpului.

Am apreciat, de asemenea, echilibrul şi înţelepciunea pe care le-aţi manifestat în privinţa bunelor relaţii dintre români şi evreii din România, de-a lungul secolelor, relaţii pe care le-aţi caracterizat ca fiind bazate pe prietenie şi înţelegere reciprocă, în pofida unor evenimente întunecate şi regretabile din timpul celui de al II-lea Război Mondial, care trebuie să ne ţină mereu treji spiritual pentru ca astfel de atitudini să nu se mai repete niciodată.

Considerăm că avem o bogăţie spirituală comună [sublinierea jidovitului Daniel – n.n.] izvorâtă din Descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Legea dată lui Moise, în Psalmi şi în Profeţi, bogăţie pe care Biserica Ortodoxă o păstrează şi o cultivă permanent în cadrul întregului cult divin.

În acelaşi timp, împreună, iudeii şi creştinii, avem o responsabilitate comună în contextul lumii contemporane[sublinierea lui Daniel], marcată de secularizare şi de îndepărtarea de valorile tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care au stat, de altfel, la baza civilizaţiei moderne, în special a celei europene. În acest sens, cele două comunităţi religioase trebuie să-şi manifeste activ misiunea profetică [sublinierea lui Daniel], arătând oamenilor care este voia lui Dumnezeu în viaţa popoarelor, valoarea şi demnitatea fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii umane şi al păcii, precum şi responsabilitatea umană pentru creaţia lui Dumnezeu.

În acest context, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios fructuos între cultele din România, bazat pe încredere şi respect reciproc, îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, aConsiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011. Principalele sale obiective sunt:promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii; apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei; manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social; respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

În spirit de apreciere, solidaritate şi cooperare, Vă adresăm, la acest moment al încheierii misiunii spirituale în România a Eminenţei Voastre, cele mai călduroase doriri de sănătate şi ne rugăm lui Dumnezeu să Vă călăuzească paşii spre a-L sluji în continuare cu aceeaşi dragoste şi înţelepciune.

Ne bucurăm să vă revedem ori de câte ori reveniţi în România.

Cu aleasă preţuire şi prietenie,

† DANIEL
Patriarhul României

Comentariu Ortodox liber:

Orice comentariu la cele „urate” mai sus de catre Patriarhul Daniel este de prisos. Ce mai poti comenta cand citesti asa ceva de la cineva care se vrea a fi capul Bisericii Ortodoxe Romane. Ce mai poti comenta cand capul B.O.R. adreseaza urari de bine urmasilor ucigasilor Mantuitorului Hristos?

Ortodoxia umanista – Ortodoxia vremurilor de pe urma

De la o zi la alta, ortodoxia se „smereşte” alarmant, convertindu-şi generos rînduielile tradiţionale după duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretenţii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane şi difuzoare plasate printre sfinţi cu proporţii de bucătari – pînă la corala rece-academică combinată cu „conţana” ori tînguirile romantic lacrimogene ale „oastei Domnului”. Semne ale priorităţii omenescului în luptă cu rînduielile Duhului aflăm şi în predicile moi şi pufoase ale amvonului, Cât şi în paginile unor publicaţii „ortodoxe”.

Astfel, revista Lacrimi, editată de Mănăstirea Robaia – Argeş, invită cititorul la un adevărat maraton umanist printre articole pătut-ortodoxe. În cuvîntul introductiv, semnat de un cunoscut vlădică, românii pravoslavnici sunt ispitiţi să-şi revizuiască ortodoxia „mucegăită”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, praspăt şi spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonanţă „noduroasă”. Termeni precum „armonia din Univers”, „fiinţa noastră”, „superficialitate”, „delicateţe sufletească pentru cele sfinte”, „înaintarea celor spirituale” etc. împănează respectivul articol, cumpănindu-l parcă între un nobil discurs catolico-protestant şi orientala morală pacifistunicersalistă a „integrării în absolut”.

Ce să înţelegem din această paradă de sofisme duhovniceşti? Că ortodoxia contemporană şi-a pirdut pînă într-atît vlaga, înCât nici „grai” nu mai are? Că pentru a fi citit şi admirat, limbajul trebuie să-ţi fie neapărat „cult” şi „elegant”? Că smerenia trebuie să-ţi fie „graţioasă”, iar căinţa „politicoasă”?

Pentru a ne edifica deplin asupra incursiunilor umnaiste pe tărîmurile ortosoxiei, să purcedem spre identificarea de noi sensibilităţi „ortodoxe”, zăbovind asupra isoricului Mănăstirii Robaia, unde ni se spune că lăcaşul „se înscrie planimetric (!) în categoria construcţiilor exleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentînd un uşor decroş (!).”

Ce să însemne aceste rînduri pentru gospodina din piaţă cu bărbat strungar? Că doar şi ea e ortodoxă şi merge la biserică? Aşa se întreabă săraca “fiinţă”, şi mulţi alţii, şi noi odată cu ei; oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe „ortodoxii”: una a universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?

În continuare, ni se vorbeşte în acelaşi limbaj dulceag, pretenţios, „important”, despre „membrele comunităţii monahale”, „pioşi donatori”, „altare de credinţă”, „har artistic”, „orizont de viaţă” etc. În graiul Sfinţilor Părinţi, toţi cei botezaţi în Hristos sunt numiţi creştini, bine-credincioşi, nevoitori, dreptcredincioşi, de Hristos iubitori etc., iar în Rînduiala Botezului cel chemat să devină ortodox este „robul lui Dumnezeu”, în nici un caz „membru”, „cetăţean”, „domn”, „tovarăş”… în Hristos, ori „avă civic” al vreunui „Pateric umanist”.

Cât despre „pioşii donatori” ai „altarelor de credinţă”, ce putem spune? Le urăm să devină „ctitori evlavioşi” ai „duhovniceştilor sihăstrii” – vetre de pocăinţă întru smerită vieţuire călugărească – iar nu „sponsori” ai „centrelor de iradiere culturală”, după cum se revendică orgolios unele mănăstiri.

Iată cum, înşelaţi de mirajul „harului artistic”, cărturarii monahi „împătimiţi de frumos”, prind a se prosterna „suav” şi „divin” noului „orizont de viaţă”: monahismul umanist; căruia, dîndu-i „viaţă din viaţa lor” după cum spune însuşi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucă apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viaţa Sfinţiţilor Mucenici şi a cuvioşilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat că rostul mănăstirii – aşezată în „locuri mirifice” – e altul decît îşi poate închipui şi diferit de ceea ce Biserica, prin Sfinţii de Dumnezeu purtători, a hotărît, anume – zice revista – „altar al încrederii în veşnicia neamului”, adică loc de umanistă închianare la neam şi la „sfînta încredere”. Paşoptism religios, în care neamul idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umaniştii naţionalişti şi de patrioţii nihilişti.

Extras din cartea „Omul nou” de Ieromonah Martirie Paduraru

Cititi şi:

Este Dumnezeu vinovat de durerile lumii de azi?

Rătăcirile şi ereziile Părintelui Argatu

Parintele Gheorghe Anitulesei face o analiza temeinica pe „materialul clientului” ca sa zic asa, care asa cum spune si dumnealui va „misca” pe multi dintre cei care i-au urmat sfaturile parintelui Argatu. Sa luam aminte cu frica si cu cutremur.

ŞOCANT – Mântuitorul Hristos binecuvintează cu semnul Satanei într-o pictură din Catedrala Mântuirii Neamului

Preiau integral articolul de pe blogul lui Saccsiv:

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Iata o fotografie preluata de la http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/01/16/fereasca-dumnezeu-si-maica-domnului-ce-batjocura-draceasca-icoana-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-mantuitorul-pictat-cand-face-semnul-coarnelor-la-fel-si-sfantul-apostol-andrei-fratilor/:

Din articolul http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/catedrala-mantuirii-neamului aflam ca:

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Iar PS Sofronie este cel care:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Iata si cum este reprezentata mana Domnului nostru Iisus Hristos in icoane:

Foto: http://www.moldovacrestina.info/2011/01/iisus-hristos/

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

Moliftele Sf. Vasile cel Mare, motiv de teama in B.O.R.

La început de an, preoţii au fost atenţionaţi prin SMS că nu au voie să mai citească moliftele Sfântului Vasile, în singura zi în care ele trebuie citite în toate bisericile. Considerate blesteme la adresa Diavolului, moliftele alungă duhurile rele dar şi dezleagă eventualele vrăji aruncate asupra credinciosului. Astfel, printre beneficiarii bizarei decizii a Sfântului Sinod sunt vrăjitoarele.

Telefoanele preoţilor au zbârnâit de sărbători. Dar nu pentru urări, ci pentru a li se sugera ce să cânte. Şi, mai ales, ce să nu cânte. Înalţii prelaţi i-au anunţat pe preoţii din subordine că trebuie să sară peste moliftele slujite, de sute de ani, pe 1 ianuarie.

O angajată de la biserica Colţea a povestit că preoţii au primit ordin de la Patriarhie să nu mai citească moliftele Sfântului Vasile pe 1 ianuarie.

„Preacucernice părinte, vă aducem la cunoştinţă că prin hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit (…) că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Vă rugăm să comunicaţi prezenta hotărâre tuturor unităţilor din protoierie”, era mesajul transmis pe telefonul mobil preoţilor.

Unii dintre ei au nesocotit totuşi ordinul şi le-au citit ceva mai târziu, în ajun de Bobotează.

Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. „Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”.

Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.

Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

sursa: rtv.net

Comentariu Ortodox Liber:

Sa nu va mire dragi cititori acest lucru. Nu ai cum sa iti blestemi stapanul. Nu se poate asa ceva.

Prigoana lumânărilor şi scoaterea sfeşnicelor din Biserică

„Nimeni aprinzând făclia sau lumânarea,
nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc”
Matei 5, 15

Voi începe cu un caz real întâmplat cu una dintre enoriaşele capitalei. Astfel venind ea într-o zi la biserică ţinea în mâini un smoc de lumânări din ceară curată. Acestea erau confecţionate cu rugăciune şi iscusinţă după tipicul învăţat încă în tinereţe la o mănăstire. Îndreptându-se spre icoana Sfinţilor Trei Ierarhi a căror zi de pomenire era, spre uimirea ei a descoperit că în faţa icoanei praznicale nu se afla nici un sfeşnic în care să-şi pună lumânările. Nu s-a resemnat, ci a cerut să fie adus sfeşnicul, pomenind vremurile când ele stăteau în faţa icoanelor şi orice credincios putea aprinde o lumânare, rostind o rugăciune către sfinţi. Sfeşnicile îşi îndeplineau rostul şi nu erau ascunse (ca acum în unele lăcaşuri sfinte) în depozite. Incidentul a ajuns până la urechile parohului. Acesta a venit în grabă să facă ordine şi a încercat să-şi aducă argumentele lipsei sfeşnicului, însă văzând tăria şi insistenţa femeiei, a poruncit să fie acesta adus şi instalat unde îi este locul. Cu lacrimi în ochi enoriaşa a aprins lumânările înaintea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur. Imediat se schimbă întregul tablou: lumânările şi-au revărsat strălucirea peste chipurile sfinţilor, creând atmosfera de sărbătoare şi totodată răspândind în jur o suavă mireasmă de ceară curată.

Nu întâmplător mi-am amintit cazul cu pricina. Această inovaţie venită din vest se implementează deja de câţiva ani buni în mai multe biserici şi, cu regret, tinde să se răspândeacă atât prin oraşe, cât şi prin sate.

Or, creştinul când vine la Biserică este conştient că nu vine la muzeu, la teatru sau la spectacol. El vine la Dumnezeu, la sfinţii Lui pentru a-şi deschide sufletul în rugăciune, pentru a-şi vărsa amarul, pentru a se curăţi de păcate. Vine după ajutor, iertare şi milă şi dorinţa lui de a aprinde o lumânare este absolut firească. Acum însă, urmând moda nouă, pentru a pune o lumânare omul trebuie să iasă din biserică şi s-o înfigă în nisipul din lada de la intrare. Nu în faţa icoanelor, nu înaintea sfinţilor rugători pentru noi, ci într-o oarecare ladă cu nisip.

Chibzuind la această temă, mi-am pus întrebarea ce se întâmplă? De ce lumânările nu mai luminează chipurile sfinţilor? Şi din ce motiv oare parohii schimbă cu uşurinţă de neiertat tradiţia noastră de veacuri?

Argumentele celor ce au introdus cu de la sine putere această rânduială nouă sunt cu totul bizare. Astfel ei zic că de la fumul lumânărilor se deteriorează pictura, se afumă icoanele, se înfierbântă aerul şi devine insuportabil, şi, ceva cu totul nou, lumânările sunt toxice.

Să începem cu ultima specificare. Cum adică lumânările sunt toxice? De ce ele ar fi toxice?

Astfel ajungem la o altă problemă. Despre ce lumânări e vorba. Oare lumânările din ceară curată, strânsă de albinele harnice din flori pot fi toxice? Exclus!!!

Atunci unde-i răspunsul?

Îmi amintesc cum pe timpul ateismului militant, prin anii 80, sfeşnicele din puţinele biserici din Chişinău în timpul slujbei erau doldora de lumânări (şi desigur, datorită regimului ateist, nu erau 100% din ceară). Şi totuşi… Cele arse fiind necontenit înlocuite de noi şi noi lumânări, nimeni nu se plângea că nu are cu ce respira!

Dar cum rezistau creştinii acum o sută sau o mie de ani? De ce pe atunci nici nu se punea problema scoaterii lumânărilor din biserică.

Pentru că: în primul rând încă nu-şi pierduse evlavia moştenită din neam în neam şi în al doilea rând, fiindcă toate lumânările şi făcliile erau din ceară naturală, fără diverse componente artificiale, care într-adevăr, arzând, pot emana şi elemente toxice.

Discutând cu mai mulţi enoriaşi ai bisericilor din Chişinău, am ajuns la concluzia că este necesar nu să alungăm frumoasele noastre tradiţii, înlocuindu-le cu cele străine, ci să le păstrăm cu sfinţenie. De aceea ţine de datoria noastră, a enoriaşilor, să cerem cu mult tact şi delicateţe, dar şi cu insistenţă, ca parohii bisericilor să revină la lumânările din ceară curată puse în sfeşnicele din faţa icoanelor şi nu în pridvorul bisericii sau chiar după uşă.

În caz contrar, neevlavia noastră se va dezvolta mai departe: după lumânări se vor scoate şi candelele, cădelniţa cu tămâie ca să nu emane fum ş.a.m.d.

Şi încă o remarcă. Bisericile unde nu ard lumânări au o alură de muzeu, sunt reci, nu predispun spre rugăciune, le lipseşte ceva…

E timpul nu să prigonim lumânările, a căror ceară albinele o strâng din flori, ci să le readucem la locul cuvenit spre slava lui Dumnezeu.

sursa: Toaca.md

Tristetea unei generatii – Tristetea vremurilor de pe urma

Societatea în care trăim astăzi este una a supra-consumului (un avânt necontrolat al cererii şi al ofertei de produse – deşi criza a adus cu sine o uşoară încetinire), a tehnologiei de ultimă oră, a progresului ştiinţific şi a înlesnirilor în viaţa de zi cu zi. Plăcerile lumeşti ne acaparează din ce în ce mai mult, ajungând să ne stăpânească existenţa şi să ne transforme în robi. Alergăm clipă de clipă după himerele pe care ni le oferă industria de divertisment şi publicitate.

În ansamblul ei, omenirea se află într-un proces de dezvoltare; ştiinţa descoperă zilnic lucruri noi, iar purtătorii de cuvânt ai „noii ere” declară sus şi tare că ne aflăm în plină eră a fericirii şi a cuceririlor pe toate planurile. Reclamele sunt regizate cu grijă, pentru a împrăştia în jur bună dispoziţie şi a încuraja supraconsumul. Filmele îşi aleg cu grijă subiectele şi personajele, pentru ca cei ce le vizionează să fie desprinşi de realitate şi transportaţi într-o lume virtuală, din care cu greu mai evadează – dacă mai evadează. Actorii sunt plătiţi să ne zâmbească şi să ne convingă să cumpărăm tot mai mult, din ce în ce mai mult.

Fiecare dorinţă a omului de rând se poate îndeplini astăzi – cu bani, desigur. Dacă toate aceste acţiuni ne-ar apropia de Dumnezeu, toate ar fi bune şi frumoase, iar raiul s-ar instaura pe pământ. Dar nu este deloc aşa. Scopul celor ce conduc lumea din umbră şi îi dictează direcţiile de mers este să ne despartă de Hristos, să ne facă să Îi negăm existenţa.

Acum câteva decenii, pentru a descrie o situaţie cu neputinţă de realizat, era folosită expresia „a cere Luna de pe cer”. Astăzi, aflăm că întregi suprafeţe ale Lunii au început să fie scoase la licitaţie aici, pe Pământ şi, culmea, există destui doritori de proprietăţi selenare. Imposibilul devine posibil, iar omul, în loc să se smerească şi să se oprească din această goană către moarte, se preface pe zi ce trece într-o fiinţă arogantă, nerecunoscătoare, gata oricând să-şi renege cinstea de chip şi asemănarea lui Dumnezeu.

Oamenii au tot ce le trebuie – mai ales cei bogaţi, dar cu toate acestea, se pare că structura sufletească a omului modern nu mai vrea să primească adevărata fericire. Aşa ajungem să vedem în jurul nostru ceea ce nu s-a mai văzut la generaţiile trecute: oameni tineri, în floarea vârstei, care se simt părăsiţi de Dumnezeu şi de aproapele lor, sunt trişti fără motiv, au probleme de comportament şi ajung chiar să sufere de boli psihice, ca să nu mai vorbim de cele duhovniceşti.

Vedem din ce în ce mai multe chipuri triste, lipsite de expresie, nervoase, preocupate, înfricoşate, tulburate. Parcă oamenii încep să semene între ei – toţi au aceleaşi trăsături crispate, iar feţele lor au aceeaşi culoare pământie. A dispărut oare bucuria de a trăi? Unde e fericirea?

Până şi tinerii se confruntă cu probleme acute, cu conflicte interioare puternice şi ajung deseori în impas, rămânând captivi ai unei mentalităţi întunecate, purtând în suflete o pustietate sfâşietoare. Sunt oameni tineri, plini de frumuseţe trupească şi bogăţie materială, dar care nu mai ştiu să râdă sau să zâmbească; sunt bolnavi de depresie şi împrăştie în jur pesimism şi chiar deznădejde printre semenii lor.

Chiar şi printre tinerii nu foarte credincioşi, mai există unii care simt o vagă scânteie în suflet, care îi împinge către Biserică, iar alţii poate reuşesc să participe, chiar dacă doar trupeşte, la sfintele ei slujbe. Dar, nefiind ancoraţi puternic în Hristos, duhul lumesc îi va ajunge pe aceşti tineri nefericiţi chiar şi în corabia Bisericii şi vor ajunge să creadă că Dumnezeu nu există. Atunci ei se deznădăjduiesc, considerând că nu mai au de ce să se alipească.

Lumea suferă, se pierde şi, din păcate, foarte mulţi oameni sunt nevoiţi să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulţi simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părţile. Nu au de ce să se ţină. Se împlineşte zicala: „Cel ce se îneacă se agaţă şi de un pai”.

Atât duhovnicii, cât şi psihologii, au încercat să descifreze această înclinaţie a tinerilor de astăzi către pesimism, delăsare, lipsă de idealuri şi în general către o dispariţie a oricăror valori morale. Cu părere de rău, trebuie să spunem că majoritatea celor ce au analizat structura sufletească a generaţiei de azi – din perspectivă duhovnicească şi ştiinţifică, au ajuns la concluzia că oamenii de azi au suferit transformări profunde la nivel intelectual, mental, afectiv, social şi, cel mai important, sufletesc.

sursa: Traditia Ortodoxa

Facebook și Twitter creează oameni obsedați de propria imagine

Facebook și Twitter creează o generație de oameni obsedați de propria persoană, cu o nevoie copilărească de a primi aprecierea celorlalți, avertizează un cercetător de la Oxford, citat de dailymail.co.uk. Cele mai probabile riscuri sunt: scăderea concentrării, nevoia de apreciere instantanee, abilități scăzute de conversație non-verbală(de exemplu, incapacitatea de a păstra contactul vizual în timpul unei conversații).

Pericolele din spatele rețelelor de socializare vizează un procent semnificativ din populația lumii, dacă se ține cont de faptul că deja peste 750 de milioane de oameni au cont pe Facebook și multe alte milioane folosesc Twitter.

Tinerii au ajuns să-și aleagă activitățile în funcție de impactul acestora pe Facebook. Fac ceea ce merită să fie postat pe Facebook. „Este aproape ca și cum oamenii trăiesc într-o lume care nu e lumea reală, ci o lume în care ceea ce contează este ce cred oamenii despre tine sau dacă oamenii pot face click pe tine.”

Baroneasa Greenfield, fost director al corpului de cercetători al Institului Regal din Marea Britanie consideră că statusurile de pe facebook seamănă cu remarcile copiilor mici: „Mami, uite, am făcut asta” sau „Uită-te la mine, mami, să vezi ce fac”. Baroneasa crede că avem de-a face cu un comportament tipic unei crize de identitate. „Gândiți-vă la ce implicații vor apărea în societate dacă oamenilor le pasă mai mult de ceea ce gândesc alții despre ei, decât de ceeea ce gândesc ei despre ei înșiși.”

sursa: semneletimpului.ro

Servicii de medicina muncii la preturi mici

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor: guvernul elen este dirijat de masoni

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor şi Eghialiei (Biserica Ortodoxă Elenă) a publicat o adresare oficială către credincioşi în care califică drept criminală participarea  la recensământul organizat de autorităţile statului. Nemulţumirea
mitropolitului Kalavritelor şi Eghialiei a fost provocată de faptul că în ancheta utilizată în recensământ a fost exclusă întrebarea legată de apartenenţa religioasă a grecilor.

„În opinia noastră, pe de o parte, forţele străine care ne dirijează şi planifică „globalizarea”, iar pe de altă parte politicienii supuşi, care reprezintă organele puterii executive, doresc instaurarea aşa-numitului „stat laic”, adică a unui stat în care să nu existe noţiunea de Dumnezeu!”, a declarat mitropolitul Ambrozie.

În opinia mitropolitului, guvernul grec realizează un plan de „eliminarea a lui Dumnezeu din viaţa societăţii”.

„Iniţial a fost introdusă căsătoria civilă, apoi a fost eliminată noţiunea de religie din buletinele de identitate. Apoi a fost introdus programul de globalizare. Acum se încearcă introducerea „cartei cetăţeanului”. Se pare că toate acestea sunt planurile evreilor-masoni, persecutori a Mântuitorului Hristos”, concluzionează ierarhul.

Mitropolitul Ambrozie a condamnat  şi prezenţa în anchetă a întrebării legate de „concubinaj”, pe lângă cele legate de căsătorie. În opinia ierarhului, în acest fel statul legalizează curvia, ceea ce reprezintă „o batjocură la adresa Legii
Dumnezeieşti şi o luare în derâdere a eticii creştine”.

În cele din urmă, mitropolitul Ambrozie a declarat că participarea la recensământ este neacceptabilă din considerente că fiecare care acceptă să fie chestionat săvârşeşte următoarele păcate:

– renunţă la identitatea de ortodox
– săvârşeşte o batjocură la adresa moralei creştine
– participă la legalizarea concubinajului.

sursa: Antimedia.info

Citiţi şi:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

Lady Gaga il blasfemiaza pe Mantuitorul Hristos in noul ei videoclip

Lady Gaga nu-şi face griji că cel mai recent videoclip al său ar putea fi ofensator. Mulţi consideră că de această dată starul pop a mers prea departe.

Lady Gaga joacă rolul Mariei Magdalena moderne în clipul "Judas", care se plimbă cu motocicleta alături de Iisus Hristos, potrivit dailymail.co.uk.

Clipul a provocat deja multe controverse fiind catalogat drept o blasfemie.

"Eu nu privesc clipul ca având un mesaj religios, vreau să transmit un mesaj social. E o metaforă, nu e o pildă biblică", spune Gaga.

În clip, Norman Reedus, actorul din "The Walking Dead", joacă rolul lui Judas.

sursa: Realitatea.net

Harry Potter un diavol „simpatic” pentru copii si nu numai

În ziua de astãzi nu mai este suficient sã ne pãzim copii de secte precum Noul Pãgînism, Astrologia etc. Sigur, e bine sã fim informati despre toate acestea, dar în primul rînd trebuie sã încercãm pe cît este cu putintã, sã trãim ca niste crestini adevãrati.
Vã voi da doar un singur exemplu. Odatã, o mamã îsi conducea fiul cu masina într-un loc oarecare. Deodatã, ceva se întîmplã si ea pierde controlul masinii. Din fericire nu s-a întîmplat nici un accident drept care mama îsi fãcu semnul crucii si spuse : multumesc lui Dumnezeu cã nu ni s-a întîmplat nimic. Însã fiul ei exclamã: Ei mamã, Spiderman (Omul pãianjen) ne-a salvat vietile. De aici întelegem cã Spiderman îi era copilului mult mai apropiat decît Iisus Hristos…

Cate ceva despre „mama lui Harry Potter

Autoarea Joanne Kathleen Rowling s-a nãscut în Bristol, Anglia în 1965. A absolvit Universitatea din Exter unde a studiat literatura francezã. S-a cãsãtorit în 1992 iar un an mai tîrziu si-a pãrãsit sotul mutîndu-se în Edinburgh cu fiica sa. Acolo a început sã scrie prima carte despre Harry Potter. Într-un interviu dat ziarului Times ea a declarat cã este membrã a bisericii lui Satan din SUA si cã doneazã jumãtate din venitul ei acestei biserici. Astãzi, mai mult de 14.000.000 de copii din toatã lumea apartin bisericii lui Satan în principal datoritã propagandei Harry Potter.

Cine este Harry Potter?

Este un orfan istet si atrãgãtor care locuieste cu nesuferitele lui rude. Pe cînd era copil Voldemor, vrãjitorul cel rãu, i-a ucis pe pãrintii lui – vrãjitori si ei, încercîned sã-l ucidã si pe el. Dar Harry Potter, avînd puteri supranaturale, a reusit sã scape. La vîrsta de 11 ani a primit o invitatie pentru a studia la scoala de vrãjitori a lui Hogwarts. Acolo descoperii, dupã o scurtã pregãtire, faptul cã si el de asemenea, este vrãjitor, chiar unul de calitate. Treptat -treptat este initiat în lumea vrãjitoriei care se prezintã cititorului ca una plinã de provocãri, fascinantã si misterioasã. Printre vrãjitori…, este întîmpinat cu dragoste, întelegere fiind acceptat în acest fel, în „societatea”
vrãjitorilor, mai mult, se alege si cu ceva beneficii materiale de care era lipsit în anii cînd locuia cu rudele sale cele nesuferite. Cele 4 cãrti, din care ultima – HP si Pocalul de Foc- best-seller-ul seriei, a bãtut recordul în vînzãri (întrecîndu-l si pe Shakespeare) – nu au nevoie de nici o prezentare. Interesant e motivul pentru care sunt atît de gustate de marele public. Iatã cîteva remarci a unor tineri care au citit cãrtile despre Harry Potter:

Craig Nowell (10 ani): As vrea sã învãt blestemul Cruciatului (…) pentru a-l face pe nesuferitul meu profesor sã sufere, pentru cã mi-a dat note mici… .
Bradley Winters (11 ani), si-a cheltuit banii de buzunar exact la miezul noptii de 8 iulie, cumpãrîndu-si „Pocalul de Foc”, de asemenea el si-a creat propriul sãu club numit „Potterienii”, pentru distrugerea lui Iisus (…). Suma de 66,6 dolari(!) e oferitã ca premiu oricãrui membru care acceptã sã blasfemieze numele lui Iisus si sã-si facã semnul fulgerului pe frunte (adicã: lumina ce lumineazã „strîmb” sinonimã cu influenta sau lãsarea în voia Satanei). El afirmã: „cînd mã voi face mare as vrea sã învãt despre necromantie putînd în acest fel sã invoc „marii” demoni de pe pãmînt.”

Harry Potter si crestinii ortodocsi

Pentru crestinii ortodocsi, seria de filme si cãrti sub numele de Harry Potter este o invitatie la vrãjitorie. Cele douã productii cinematografice – „HP si Piatra Filosofalã”, precum si „HP si Camera Secretelor” – sunt adevãrate capodopere de initiere în magie. Nu mai avem nevoie de cãrti, descîntece si babe, ci de acum singuri putem lucra acasã nestingheriti „magia domesticã”. Trebuie doar sã ai o baghetã, multã vointã si sã crezi… Zborul pe mãturã sau mutarea obiectelor sunt o chestiune de timp. Bineînteles, poti avea puterea lui Harry dacã te vei însemna cu un fulger pe frunte…

Tinta celor de la Warner Bros. Company sunt copii între 6 si 18 ani, saturati de platitudinea vietii, de neîntelegerea credintei ce o vãd învechitã, de oprimare si nedreptare. Orice copil are cel putin un motiv temeinic pentru a se regãsi în pielea lui Harry Potter. Iar de aici încep toate asalturile asupra sufletului si a constiintei.

Majoritatea personajelor virtuale (ne-umane) au chip de draci. Chiar dacã aratã „bestial” filmele ni-i prezintã a nu fi precum sustine Biserica. Nu, „micii demonasi” nu sunt chiar asa rãi, uneori simpatici si nãtîngi, – goblini, trolli, elfi, fantome cu si fãrã cap – dar este de ajuns pentru un copil sã creadã cã uneori si demonii pot fi „de treabã” dacã esti bun cu ei, si cã în general „spiritele” nu pot face nici un rãu celor care posedã forte magice.

Denumiri malefice

Cîteva din personajele principale poartã nume sau aluzii la cuvîntul drac, lucifer, sau sarpe. Acestea ar fi Draco si Lucius Malfoy, casa Viperinilor, Snape (snake), lord Voldemort, Salazar (nume de diavol), aleea Diagon (dragon). Auzirea si citirea numelor drãcesti este o invocare în gînd a fortelor rãului pe tot parcursul filmului, o permanentã incantare samanicã
si nu în cele din urmã o familiarizare a tîncilor cu macabrul.

Recuzita vrãjitoreascã

Ceea ce vedem petrecîndu-se cu personajele sunt de fapt translarea în vizual a unor lucruri si fapte reale ce se petrec la întuneric. Profesoara McGonagall transformîndu-se în pisicã si invers, mãturi zburãtoare, licori cu putere asupra vietii si a mortii, levitatii de obiecte, incantatii paralizante. Toate sunt manifestatii demonice pe viu, la care se adaugã un fundal serpesc terifiant si putin sînge negru pentru ca scena sã fie desãvîrsitã si captivantã, pentru a stîrni pasiunea pentru mister, curajul pentru salt în întunecime..

Sfîntul Ciprian, fost vrãjitor, spunea despre trecutul sãu întunecat cã demonii asa mare putere i-au incredintat, încît putea împlini în chip real orice din cele de mai sus; si tot sfîntul mãrturiseste cã doar cu harul lui Dumnezeu a reusit sã se izbãveascã de o asa mare înselare.

sursa: mirem.ro, Harry Potter simpaticul diavol

Via Domnului este păscută de porci: „Preoţii din Ploieşti vor să-şi facă echipă de fotbal”

Preoţii din Ploieşti, lupi îmbrăcaţi în blană de oaie

Protoieria Ploieşti a lansat un proiect pentru înfiinţarea unei echipe de fotbal a preoţilor, iniţiativă prin care doreşte atragă atenţia asupra importanţei sportului, „în condiţiile în care în România nu mai există performanţă în acest domeniu”.

Protoiereul Ştefan Muşat a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că Protoieria Ploieşti a lansat un proiect c

are vizează înfiinţarea unei echipe de fotbal din care să facă parte preoţi.

Scopul acestui proiect nu este participarea la vreo competiţie, ci transmiterea unui mesaj care să atragă atenţia asupra importanţei sportului.

„Încercăm să transmitem un mesaj, întrucât sportul la noi nu mai este la loc de cinste. Se poate vedea că nu mai avem performanţă sau performeri. Intenţia noastră este să arătăm că mişcarea este cea care creează echilibru între trup şi suflet. Vrem să arătăm oamenilor că omul, cu înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu, trebuie să facă tot ceea ce e benefic, pentru a-şi găsi echilibrul. Vrem, prin acest proiect, să arătăm că şi noi suntem promotorii sportului. Prin post, rugăciune şi spovedanie se menţine sănătatea sufletească şi trupească, dar sănătatea trupească se menţine şi prin sport”, a declarat protoiereul Ştefan Muşat.

Potrivit acestuia, pentru echipa de fotbal nu s-a stabilit încă un număr de jucători.

Preoţii fotbalişti au primit, de la un sponsor, echipament sportiv, în culorile alb şi albastru.

sursa: Mediafax

Citiţi şi:

Dilemă a lumii contemporane: PUTEM MERGE CU HRISTOS PE STADION?

„Înmatricularea călugărilor” – O OFENSĂ ADUSĂ MONAHISMULUI

Chipul îngeresc al monahului

Citesc, şi nu mă dumiresc: oare ce văd e adevărat? Da, într-adevăr, ochii nu mint, slovele negre spun adevărul: „Legitimaţie de călugăr”, titlul sinistru al articolului în care jurnalul „Naţional” din 21 ianuarie, 2003, ne dezvăluie perspectivele unei „integrări”. E vorba de un ordin al Sinodului BOR, prin care toţi călugării ce trăiesc pe teritoriul Episcopiei Romanului trebuie să fie dotaţi cu respectivele legitimaţii (cu serie, ştampilă, semnătură, poză) pentru a se preveni travestirea în ţinută monahală a unor eventuali infractori. Articolul mai precizează că monahii aflaţi fără legitimaţie vor fi „aspru sancţionaţi” (nu ni se spune cum şi de către cine).

Ne întrebăm firesc: Cum e posibil aşa ceva? Oare de unde vin aceste „reforme”? Din primele veacuri ale monahismului, Antonie, Pahomie, Teodosie şi Sava, întîi stătători ai călugărilor, lăsatu-ne-au nouă aşa porunci? În tradiţia monahismului răsăritean (scrisă şi orală) n-avem niciunde mărturii de monahi îngrădiţi prin niscaiva mireneşti înscrieri cu hotărîri bisericeşti.

Noi, monahii, sîntem urmaşi ai „elitei” ortodoxiei. Cine era cîndva această elită? Toţi cei ce au murit pentru Hristos: cuvioşi din pustietăţi – sihaştri, stîlpnici, nebuni pentru Hristos – de prin părţile Egiptului, Siriei, Impărăţiei Bizantine. Care dintre ei avut-au brevete de pustnici, permis de mucenic, legitimaţie de apostol ori autorizaţie de prooroc? Sau trebuie să înţelegem că pe atunci nu erau impostori, ori poate cuvioşii de demult aveau cine ştie ce metode secrete de „anihilare” a păcătosului răufăcător?

Chiar dacă oficialităţile argumentează decizia luată printr-un pretext „ortodox”, identificarea „falşilor călugări”, noi nu sîntem prea convinşi, bine ştiind că „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”. Oare de cîte ori în istorie, de dragul păcii în imperiu, călugării nu erau prigoniţi de autorităţile civile ori bisericeşti, atunci cînd credinţa era luptată de schisme şi erezii? Cîţi mai ştiu azi că pentru apărarea dreptei credinţe sfinţi mari ai monahismullui, precum Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Maxim Mărturisitorul şi mulţi alţii şi-au atras din partea confraţilor şi împăraţilor mînia, dispreţul şi-n cele din urmă exilul? De ce? Pentru că nu se înmatriculau cerinţelor vremii, cerinţe care parcă şi azi se prefigurează sumbru la orizont.

Revenind la obsesia „falşilor călugări”, care a generat apariţia „legitimaţiei de călugăr”, menţionăm că dacă noi, monahii, am fi ceea ce sîntem chemaţi să fim, oamenii ar deosebi lesne pe călugăr de infractor, fără legitimări, anchetări, etc., fapt ce ar exclude în chip firesc necesitatea legitimaţiei. Deci, dacă întîi noi, cei din mănăstiri, nu vom fi falşi, atunci nici „falşii” dinafară nu vor putea crea confuzii înăuntru. Căci ce prejudicii ne aduc aceşti „deghizaţi”? Pot ei să ne ia sărăcia, fecioria şi ascultarea, sfintele făgăduinţe ale călugăriei, virtuţi în care nimeni nu mai crede, de la vlădică pînă la opincă? Pot ei să afecteze mîntuirea vreunuia dintre noi? Iar dacă faptele lor ţin de resortul instanţelor civile, pentru ce îşi asumă Biserica aceste prerogative?

Aceia sînt din lume, lumea să se ocupe de ei. Nu forurile bisericeşti, care nu sînt îndrituite canonic cu asemenea responsabilităţi. Ori poate prin promulgarea unei astfel de hotărîri trebuie să înţelegem altceva: faptul că mai marii Bisericii, prin uzanţe lumeşti, dau naştere unei politici de urmărire-hărţuire a unor monahi socotiţi indezirabili. Noi ştim că Hristos a întemeiat Biserica nu ca pe o sabie a mîntuirii, ci ne-a lăsat-o ca mamă, ce-şi ocroteşte fiii prin legile dragostei, nu prin decrete şi circulare. Biserica nu este nici asociaţie, nici fundaţie, nici trust, nici companie, nici partid şi nici vreo altă formă de organizare lumească ce-şi recunoaşte membri prin buletine şi legitimaţii. Dacă apelăm la mijloace omeneşti de identificare a “răilor” ce ne supără, cine pe cine mai iartă “de şaptezeci de ori cîte şapte” atunci cînd e păgubit? Cum şi cine mai înţelege că Dumnezeu “Se slăveşte şi prin vasele de necinste”, şi că prin aceste vase Dumnezeu ne mai smereşte trufia de agonisitori şi magnaţi ce-şi uită de mîntuire? În definitiv, dacă Dumnezeu vrea, nu-i poate El “rezolva”? E neapărată nevoie de atitudini poliţieneşti-funcţionăreşti din partea stăpînirii bisericeşti?

Ori poate se teme Biserica de fiii săi monahi şi-i ţine sub “geană”? Noi credem că nu. Are Biserica deziderate gestapoviste în această lume? Nici asta n-o credem. Se vrea Biserica o poliţie a gîndirii? E peste putinţă. Căci, dacă ar fi aşa, n-ar mai lipsi mult pînă la body-guarzi şi trupe de pace în mănăstiri, pentru a instaura o nouă ordine monahală, aplicată experimental în “zone de interes”. Atunci cine de cine se teme şi de ce? Dacă nimeni nu se teme, deducem că nu e nevoie nici de smintitoarele legitimaţii. Pentru conformitate, să fi avut Hristos legitimaţie de Mîntuitor? A înmînat ori recomandat legitimaţii Apostolilor? Cum s-au legitimat la stejarul Mamvri cei Trei Îngeri găzduiţi de Avraam?

sursa: Monahul Inocent Mărturisitorul
din cartea „Feriţi-vă de vicleana pecetluire”

Moartea vine cu ajutorul F.M.I.

Istoria omenirii, din ultimele trei secole, a consemnat organizarea şi finanţarea revoluţiilor din Franţa, cele de la 1848, cea din Rusia din 1917, cele din 1989 şi cele de la începutul anului 2011. Cauzele lor au fost diferite, dar finanţatorii sunt aceiaşi. După ce în 22 decembrie 1989 a reuşit scenariul cu prima revoluţie transmisă în direct la televiziune pe întreg mapamondul, acum în primele luni din anul 2011 telespectatorii din întreaga lume au ocazia să vadă pe micile ecrane revoluţia iasomiei care a început în Tunisia şi se extinde în Egipt, Algeria şi alte ţări arabe. Din cauza sărăciei şi foametei, populaţia din ţările arabe a ieşit în stradă şi a înlăturat de la putere regimurile corupte şi pe preşedinţii octogenari care nu mai pot fi controlaţi de forţele oculte. Preşedinţii acestor ţări alungaţi prin forţa străzii, la fel ca şi cei din fostele ţări socialiste, indiferent de faptele lor, nu au fost executaţi.

A existat o singură excepţie: Preşedintele României, Nicolae Ceauşescu care împreună cu soţia sa Elena au fost ucişi ca nişte animale în Sfânta zi de Crăciun a anului 1989. S-a lovit cu premeditare în Poporul Român, un popor creştin şi în Biserica Ortodoxă Română. Asasinii alogeni ai cuplului Ceauşescu, împreună cu stăpânii şi finanţatorii lor din străinătate, au început de la sfârşitul anului 1989 şi continuă să îndeplinească etapele unui program secret care vizează următoarele obiective: Holocaustul împotriva Adevăratului Popor Ales, a Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial în Dacia Mare; ştergerea României de pe harta lumii; jefuirea avuţiei naţionale şi transformarea ţării într-o colonie; realizarea proiectului „Israel în România”. După 1989, în primii 15 ani, exterminatorii, asasinii politici împreună cu asasinii economici, au acţionat şi au reuşit să lichideze legal (în spatele multor legi) marea majoritate a ramurilor economiei naţionale şi sistemul bancar românesc. În paralel au dat puternice lovituri în Armată, Învăţământ, Sănătate, Biserică, Cultură şi Familie. Exterminatorii au fost sprijiniţi de partidele politice care s-au aflat la putere în perioada 1990-2011. Acţiunile anti-tot ce-i românesc ale asasinilor politici şi asasinilor economici au fost „acoperite” de manipulările prin mass-media, în special prin televiziune. Exterminatorii străini şi autohtoni au aplicat diabolic politica de dezbinare a românilor. În ultimii şase ani, în Regimul Băsescu-Isărescu-Tăriceanu-Boc, exterminatorii şi-au motivat acţiunile de lichidare a Poporului Român prin acordurile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, precum şi pe condiţionalităţile din numeroasele scrisori de intenţie trimise la stăpânii străini. Scrisorile de intenţie către F.M.I. sunt scrise de către komisarii străini şi semnate apoi de guvernatorul alogen al Băncii Naţionale a României şi de către reprezentanţii guvernului care şi-a însuşit textul fără comentarii. După numeroasele vizite de lucru şi indicaţii date, la adresa komisarilor şi şefilor acestora de la F.M.I. şi Banca Mondială (B.M.) sunt evidente următoarele constatări:

1.Obiectivele principale urmărite sunt: Holocaustul împotriva Poporului Român, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, Poporul Primordial care nu l-a răstignit pe Fiul Domnului, IIsus Hristos; lichidarea României ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil; jefuirea bogăţiilor naturale şi a averii Poporului Român; susţinerea şi grăbirea realizării proiectului „Israel în România”, adică „mutarea” acestui stat din Orientul Apropiat în Grădina Maicii Domnului. Pentru materializarea acestui proiect diabolic au fost stimulaţi şi ajutaţi financiar peste 1 milion de evrei din întreaga lume, mai ales din Israel, să obţină cetăţenia română şi proprietăţi în România, în mare taină, în ultimii 21 de ani.
2. Ei se cred tutorii Poporului Român şi se comportă ca un supra-guvern al României care ordonă papagalilor şi popândăilor politici din guvern şi din Parlament ce trebuie să facă, până când şi la ce termene, împotriva a tot ce-i românesc.
3.Ei atacă tradiţiile şi elementele fundamentale ale identităţii noastre naţionale, fiind interesaţi de ascunderea şi falsificarea adevăratei istorii a Poporului Român, Poporul Primordial, care a dat umanităţii cea mai veche civilizaţie. Strămoşii noştri, pelasgii şi geto-dacii au fost civilizatorii Europei. Poporul Român este „singurul moştenitor legitim al acestei patrii”, care este leagănul civilizaţiei europene, a susţinut cu numeroase dovezi Nicolae Densuşianu în cartea „Dacia preistorică”.
4.Au acţionat şi au reuşit să-i dezbine pe români, prin politica de învrăjbire pe care o promovează, să-i sărăcească, să-i înfometeze, să-i umilească, să-i alunge din ţară şi să-i omoare cu zile.
5.Ei îi dispreţuiesc şi îi urăsc pe români, urmaşi ai pelasgilor-geto-dacilor, care sunt strămoşii popoarelor europene. Puţini români ştiu că numele Germaniei-Deutschland înseamnă Ţara dacilor. Popoarele europene recunosc că se trag din geto-daci, iar limbile lor din limba strămoşilor noştri.
6.Ei acţionează împotriva cunoaşterii adevăratei Istorii a Poporului Român şi susţin anti-românismul care este o crimă contra Naţiunii Române !
7.Ei atacă Învăţământul, Biserica Ortodoxă Română, Familia, satul românesc şi tradiţiile multimilenare.
8.Au creat o prăpastie mare între ţara reală şi aşa-zisa clasa politică.
9.Sunt preocupaţi să-i înrobească pe români cărora, împreună cu Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, le oferă mult circ şi tot mai puţină pâine, precum şi alimente tot mai scumpe.

10. Au un program cu etape anunţate până în anul 2015 (deocamdată) care vizează exterminarea Adevăratului Popor Ales, a urmaşilor geto-dacilor în Dacia Edenică, adică a Poporului Român.
11. Ei nu lucrează şi nu acţionează singuri, ci împreună cu asasinii politici şi asasinii economici autohtoni, cei mai mulţi sunt alogeni plasaţi în funcţii de conducere în România. La aceştia se adaugă cozile de topor româneşti. Se ştie că „toporul fără coadă nu doboară pădurea !”.
12.Condiţionalităţile impuse Poporului Român prin Regimul Băsescu-Isărescu-Boc sunt de o duritate fără precedent ! De ce oare? Evident, ele susţin Holocaustul împotriva Poporului Român !
13.Ei au impus şi dirijat marile privatizări, lichidarea locurilor de muncă, tăierile din salarii şi pensii şi s-au implicat în jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român.
14.Politica lor, împreună cu Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, este aistorică, aşa cum o numea Pamfil Şeicaru, adică este împotriva învăţămintelor istoriei.
15.Ei au pus la cale şi acţionează diabolic pentru deposedarea românilor de teritoriul lor naţional şi depopularea României.
16.Ei încalcă, împreună cu Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, legea supremă a vieţii pe Pământ dată de Bunul Dumnezeu, adică legea iubirii între toţi oamenii.

Istoria se repetă, pentru că stăpânii finanţelor au rămas aceiaşi. În ziarul „Timpul” din 23 mai 1882, genialul Mihai Eminescu a scris: ”Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer, cât pentru români, puţin îmi pasă !”. Această idee au avut-o toate guvernele post-decembriste şi preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu.

În nicio ţară din lume care a luat împrumuturi de la F.M.I. şi Banca Mondială nu s-a trecut la Holocaust împotriva populaţiei şi nici la distrugerea economiei naţionale. Singura excepţie este România în timpul Regimului Băsescu. Până acum au rămas fără răspuns, cel puţin următoarele întrebări:

1.Cine şi de ce a recurs la împrumuturi de la băncile străine şi la dobânzi uriaşe ?
2.De ce Regimurile Iliescu, Constantinescu, Iliescu şi Băsescu, precum şi partidele politice care au fost la guvernare nu au solicitat Poporului Român aprobarea prin Referendum Naţional pentru uriaşele împrumuturi externe ?
3.Care a fost destinaţia, respectiv pe ce s-au cheltuit cele peste 150 miliarde euro împrumutate de la băncile străine ?
4. Câte miliarde euro, reprezentând dobânzi, a plătit şi mai are de plătit Poporul Român şi la care bănci ?
5.Din ce resurse şi în cât timp vor fi rambursate creditele externe de peste 150 miliarde euro ? S-a negociat sau este programată cedarea unei provincii româneşti în contul datoriilor externe ? Care anume ?
6.De ce regimurile post-decembriste nu au luat împrumuturi externe de la Republica Populară Chineză, fără condiţionalităţi şi la dobânzi mult mai mici ? Se ştie că marele Popor Chinez, prieten sincer al Poporului Român, are cele mai mari rezerve valutare din lume şi a împrumutat U.S.A. , ţări din Uniunea Europeană şi din alte părţi ale lumii.

7.De ce tace şi nu acţionează Avocatul Poporului în timp ce se desfăşoară Holocaustul împotriva românilor ?
8.Cu ce scop au acţionat komisarii F.M.I. şi Băncii Mondiale pentru desprinderea Poporului Român de averea şi proprietatea sa?
9.De ce Guvernul Boc V ( P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor naţionale) este guvernul F.M.I. împotriva Poporului Român şi al României ?
10.De ce Regimul Băsescu-Isărescu-Boc ia în fiecare lună împrumuturi de la băncile străine (altele decât F.M.I. şi B.M.) de 1-2 miliarde euro şi pe ce le cheltuieşte ?
Faptul că Holocaustul împotriva Poporului Român este desfăşurat cu sprijinul direct al F.M.I. şi B.M. este confirmat de recenta scrisoare de intenţie aprobată de Guvernul Boc V şi agreată de preşedintele Băsescu şi guvernatorul alogen Isărescu. Se ştie că România a renunţat la ultima tranşă de 1 miliard euro din împrumutul de la F.M.I., iar un nou acord se va încheia de la 1 mai a.c. Deci, fără să primească efectiv împrumuturi de la F.M.I. şi B.M., Regimul Băsescu-Isărescu-Boc s-a angajat, fără acordul Poporului Român, să îndeplinească următoarele porunci primite de la komisarii străini: să privatizeze hidrocentralele şi Centrala Nucleară de la Cernavodă, Poşta Română, Romgaz, Transgaz, C.E.C. Bank, Metrorex, Oltchim, C.F.R. şi Tarom; să închidă termocentralele; să scumpească gazele naturale cu 20-30% şi biletele de călătorie la transportul în comun şi pe calea ferată cu 30-40%; să elimine subvenţiile la încălzire; să închidă 200 spitale şi încă 2.000 de şcoli româneşti, precum şi judecătorii şi parchete din multe oraşe; să desfiinţeze încă 5.700 de paturi din spitale, după alte 5.000 de paturi lichidate în anul trecut; să disponibilizeze cel puţin 150.000 bugetari; să alunge din ţară medicii de familie; să limiteze la 20 numărul de consultaţii zilnice la un medic şi numărul de reţete eliberate; să taie din medicamentele gratuite şi compensate; să închidă combinatele miniere din Oltenia şi minele de cărbuni din Valea Jiului; să concesioneze zăcămintele de sare; să lichideze 7.000 km de cale ferată, iar şinele să fie trimise la topit în străinătate, la fel ca şi zecile de mii de vagoane de marfă, miile de vagoane de călători şi sutele de locomotive. Regimul Băsescu-Isărescu-Boc a rugat în genunchi conducerea F.M.I. să aprobe aceste noi etape în Holocaustul împotriva Poporului Român, acasă în Dacia Edenică. Din aceste angajamente ale Regimului Băsescu-Isărescu-Boc se vede cu “ochiul liber” politica anti-românească şi Holocaustul împotriva Poporului Român ! Moartea vine cu F.M.I. şi B.M. ! S-a ajuns ca F.M.I. să decidă cum, câţi şi cât să trăiască românii în România ! Acest adevăr este confirmat de reacţia zecilor de mii de cetăţeni care au protestat în numeroase localităţi (Babadag, Agnita, Ţăndărei, Vulcan, Sărmaş, Câmpia-Turzii, Iveşti, Târgu-Mureş, Negreşti, Iaşi, Bucureşti şi altele ) împotriva închiderii sau a comasării a 200 de spitale. Argumentele Guvernului Boc V şi ale ministrului jurist al Sănătăţii din partea U.D.M.R. pentru închiderea spitalelor şi lichidarea a încă 5.700 de paturi din spitale sunt lipsite de logică, de omenie şi de bun-simţ.

După ce regimurile post-decembriste au adus România pe ultimul loc în Europa în privinţa sănătaţii populaţiei şi a speranţei de viaţă, komisarii F.M.I. şi Regimul Băsescu-Boc au decis să închidă 200 de spitale, să lichideze peste 10.000 de paturi din spitale, să alunge mii de medici şi asistente medicale din ţară. Este evident că se desfăşoară un genocid împotriva românilor de toate vârstele, dar mai ales împotriva bătrânilor, care sunt omorâţi cu zile. Guvernul Boc V susţine că nu are bani pentru spitale şi medicamente. Dar acelaşi guvern are miliarde de euro pentru săli de sport, patinoare, ştranduri, gondole şi, mai nou, parcuri în sate şi comune. Acţiunile de protest şi listele cu semnături ale zecilor de mii de cetăţeni nemulţumiţi de închiderea spitalelor nu îi sensibilizează pe asasinii politici aflaţi la guvernare. Merită amintite câteva versuri scrise de George Coşbuc din poezia “Decebal către popor”:

“Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar !
Murmurul, azi şi orişicînd,
E plînset în zadar !”

Modalitatea sigură şi eficientă de blocare a închiderii spitalelor, şcolilor, minelor, judecătoriilor etc. o constituie organizarea rapidă a unor referendumuri locale. Din iniţiativa primarilor, preşedinţilor de Consilii judeţene sau consilierilor locali, în şedinţă de îndată, să se hotărască organizarea de referendumuri locale în luna martie a.c. Locuitorii vor decide prin vot dacă se închide sau nu spitalul, şcoala sau mina, iar guvernanţii sunt obligaţi să ţină seama de voinţa exprimată în mod democratic de cetăţeni la referendum. Prin referendumuri locale poate şi trebuie stopat genocidul împotriva românilor.

Pentru exterminarea rapidă a peste 10 milioane de români, asasinii străini şi autohtoni au recurs, în ultimii 21 de ani, la otrăvirea întregii populaţii cu aditivi alimentari cancerigeni, iar în ultimii ani la otrăvirea suplimentară a peste 1 milion de tineri cu droguri şi, recent, cu produsele etnobotanice sau substanţe psihotrope, care sunt interzise în celelalte ţări din Uniunea Europeană. Cu toate că în multe municipii s-a interzis comercializarea acestor otrăvuri, Guvernul Boc V amână să-şi angajeze răspunderea în Parlament sau să dea o ordonanţă de urgenţă pe tema interzicerii produselor etnobotanice pe teritoriul României şi aplicarea unor pedepse mari pentru traficanţi, comercianţi şi consumatori. În loc să rezolve problema, Guvernul Boc V, în şedinţa din 16 februarie a.c., a decis să ţină… moartea sub control, adică să monitorizeze moartea tinerilor. Regimul Băsescu-Isărescu-Boc şi-a însuşit şi aplică deviza anti-liberală de lichidare “prin noi înşine !”

În timp ce se desfăşoară Holocaustul împotriva Poporului Român au dispărut, în mod suspect, organizaţiile civice şi cele care zic că apară drepturile omului. În Parlament, partidele politice din Opoziţie nu introduc o moţiune de cenzură pe tema Holocaustului împotriva românilor. De ce ? Este interzisă şi de către cine ? Europarlamentarii români ar trebui să iniţieze o rezoluţie a Parlamentului European prin care să fie condamnat şi interzis Holocaustul în Europa, mai ales împotriva Poporului Român, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu.

Guvernul Boc v-a anulat democraţia şi a impus dictatura în numele F.M.I. La comandă externă şi cu scopul de a “arde” etapele Holocaustului împotriva Poporului Român, preşedintele Băsescu se preocupă de înlocuirea premierului Emil Boc cu un alogen agreat de F.M.I. şi Banca Mondială. La bursa zvonurilor apar numai candidaţi alogeni. Se ştie că, păpuşarul este F.M.I. Schimbarea păpuşilor din Guvernul României şi continuarea spectacolului macabru nu are niciun efect benefic asupra Poporului Român şi a datoriei externe de peste 150 miliarde euro. O soluţie o constituie un Referendum Naţional pe tema împrumuturilor de la F.M.I. sau din partea Chinei.

Anunţarea viitorului premier alogen a fost amânată după congresul al XIV-lea al U.D.M.R. de la Oradea, din 26-27 februarie a.c. La congresul acestei organizaţii anti-româneşti, care acţionează de 21 de ani pentru autonomia teritorială a Ardealului, se vor duce, vor face plecăciuni şi îşi vor lua angajamente, împotriva Poporului Român, a Statului Naţional Unitar Român şi a Limbii Române, preşedinţii Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Niciunul dintre ei nu are curajul să intre în sala congresului în mână cu drapelul României şi nici să ceară ca lucrările să se desfăşoare în limba română, iar pentru necunoscătorii limbii oficiale din România să fie asigurate căşti.

Somnul Naţiunii Române, din ultimii 21 de ani, a născut monştri şi exterminatori, asasini politici şi asasini economici, autohtoni şi străini. Împotriva străbunicilor şi bunicilor asasinilor politici şi asasinilor economici de azi, genialul Mihai Eminescu a scris următorul blestem în poezia “Doina” :

“Cine-au îndrăgit străinii,
Mînca-i-ar inima cîinii,
Mînca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia !”

Dr. Gheorghe Funar

sursa: NapocaNews.ro

 

Vizionaţi dezastrul produs de FMI in Argentina în anii 2000:

VIDEO cu subtitrare – Colapsul economic din Argentina realizat de FMI – Seamană cumva cu situaţia din România

Publicitate – Înfiinţări şi modificări firme la cele mai mici preţuri de pe piaţă

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

Comentariu Ortodox Liber:

Am gasit această proclamaţie într-o carte apărută la Iaşi în anul 2004 care se numeşte Ortodoxia şi umanismul religios. Mi-aş dori ca fiecare blogger român şi ortodox să o preia şi să o pună pe blogul sau site-ul propriu chiar şi fără link către acest blog pentru a putea fi citită de câţi mai mulţi creştini ortodocşi de la noi, pentru ca aceştia să conştientizeze imensa capcană pe care o întinde Sinodul B.O.R. în problema cipurilor şi a ecumenismului. Derapajele Patriahului Daniel şi a celor din sinod sunt bine cunoscute dar am să reamintesc câteva din ele prin linkurile de mai jos:

VIDEO – Radio Dobrogea: LUATI CIPURILE …

PS VISARION, Episcopul de Tulcea, aducand elogii ADUNATURII de la Sant’Egidio, unde a participat la „liturghii” catolice si rugaciuni comune

FOTO: In atentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – PREOT ORTODOX la o adunatura de CAVALERI DE MALTA

VIDEO: IPS SERAFIM JOANTA – un excelent exemplu despre cum vor lucra SLUGILE ANTIHRISTULUI …

FOTO: De ce lipseste Altarul din aceasta imagine cu Patriarhul Daniel?

DIRECTIVA A PATRIARHIEI? Toti preotii si monahii trebuie sa declare “pe propria raspundere” daca fac parte din vreun ONG? N-ar fi mai bine ca IERARHII SA DECLARE DACA FAC PARTE DIN LOJA?

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

“Sapte preoti” au binecuvantat sinagoga satanei, pe nume Biserica de Gheata de la Balea Lac

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

NEBUNIA CATOLICĂ NU ARE LIMITE: O fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi expusă într-o biserică din Cracovia

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

si marturia de ortodox adevărat a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a zguduit lumea ortodoxă şi pe înaintemergătorii lui Satan:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

Dilemă a lumii contemporane: PUTEM MERGE CU HRISTOS PE STADION?

 

"Corabia ortodoxă" singura corabie care merge spre Rai

„Nu puteţi sluji la doi domni” preciza însuşi Hristos acum 2000 de ani apostolilor săi, precum şi urmaşilor lor. În cele ce urmează vom vedea însă că cele ce la Dumnezeu „nu sunt cu putinţă” la oameni sunt cu putinţă. Despre ce este vorba? Un însemnat ziar ieşean relata un fapt nemaiîntîlnit în istoria Bisericii Ortodoxe Române (şi nu numai): organizarea unei „olimpiade ortodoxe”(!?) intitulată „Cupa parohiilor” eveniment ce a întrunit tineri „credincioşi” practicanţi ai 11 discipline sportive din care amintim doar câteva: baschet, fotbal, tenis, cros, atletism, ciclism, badminton, etc. La înfăptuirea acestui mare „hram” sportiv şi-au adus obolul păcătoşii smeritelor parohii: „Sf. Apostol Toma”, „Sf. Lazăr”, „Sf. Haralambie”, „Pogorârea Sf. Duh”, „Intrarea Domnului în Ierusalim”, etc. (Iaşi)

Din judeţ au participat parohiile Bârnova şi Dancu, iar din depărtate „pustii”: Protopopiatul Roznov (jud. Neamţ) şi Săveni şi bineînţeles Asociaţia Umanistă Italiană „Il Chicco”. Gazdă a acestui „sfânt” eveniment: Parohia Bârnova cârmuită de preotul Mihai Doroşincă cel ce a purtat totodată greaua cruce a arbitrajului „misionar”.

Fericiţii beligeranţi invitaţi să jertfească zeului „SPORT” copii intre 10-14 ani şi tineri între 15-18 ani, doritori de a se încununa cu laurii jocului şi norocului (ortodox?). Acestea fiind spuse ne întrebăm nedumeriţi: Ce legătură este oare între Biserică şi sport? Ce sporturi au practicat mucenicii, apostolii şi însuşi Hristos?

Are Biserica tradiţie patristică în aceste deprinderi inovatoare? Este canonic oare ca Biserica să se îndeletnicească cu păgâneştile performanţe ale trupului stricăcios, performanţe ce duc pe sportiv la trufie, părere de sine, dispreţuirea celui neputincios? „Blestemaţi cei ce se abat de la poruncile tale” (ps.118) spune proorocul David „abateri” ce privesc nu doar pioniereştile păcate: înjuratul, fumatul, beţia, cearta, limbajul vulgar, minciuna, etc. ci mai ales deprinderile civice şi obşteşti, activităţi care astăzi mai mult ca oricând distrag şi împrăştie atenţia omului în diferite chipuri pentru a nu lua aminte la dezastrul duhovnicesc personal şi a celor din jur.

Dacă în antichitate păgânii romani şi nebotezaţii elini preocupaţi fiind de performanţele trupului îşi etalau curajul şi dibăcia în circuri, teatre, iarmaroace şi spelunci astăzi s-ar fi cuvenit să fie altfel. Parcă adresându-se atât anticilor cât mai ales Bisericii „modernilor” pontici „de 2000 de ani creştini” (să ne convingă) Hristos-Mântuitorul ne prooroceşte lămurindu-ne : „…şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl nici pe Mine” (Ioan 16,3)

Sarcina Bisericii este să-i desprindă pe oameni de lumea aceasta şi de toate lucrurile ei fie ele „sportive” şi „culturale”, „ artistice” şi „estetice” oricât ar părea de blânde şi domestice. „Nu iubiţi lumea nici cele ce sunt în lume …” ne sfătuieşte însuşi Hristos-Dumnezeu. De ce? Fiindcă „…lumea şi chipul ei vor trece…”. Aşadar Biserica bineştiind că tot ce este trecător este şi înşelător şi că totodată vom da socoteală pentru ceea ce se „organizează” în afara poruncilor lui Hristos inclusiv olimpiade, jocuri, concursuri şi competiţii ar trebui să-şi înfrâneze atât blagosloveniile cât mai ales participarea directă (ortodoxă?!) la aceste bâlciuri.

Hristos s-a întrupat pentru ca oamenii întrecându-se duhovniceşte (pe ei înşişi şi unii pe alţii) nu trupeşte să treacă peste legile trupului îndemnându-ne prin gura sfântului apostol Pavel ca „dacă trăim în Duhul în Duhul să şi umblăm” fiindcă noi „suntem trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte”. Legile sportului sunt înseşi legile trupului: „arata-ţi forţa puterea şi tăria, întrece-i pe toţi, arată-le ce poţi, demonstrează-le ce ştii, etc.” legi contrare vieţuirii lui (şi în) Hristos şi poruncilor sale. Doar necunoscând ori ignorând aceste aspecte „mărunte” au putut purcede la treabă părintele paroh al comunei Bîrnova slujitor al bisericii Sf. Ioan Botezătorul (ce-ar fi făcut Sfântul Ioan parohului şi participanţilor dacă ar fi trăit între noi; ar fi fost el arbitru ori jucător?) dimpreună cu oaspeţii şi edilii primăriei.

Îngrijorător pentru noi creştinii de rând e faptul că la această „sfântă” competiţie a mântuirii prin sport au fost ademeniţi înşişi copii şi tinerii (botezaţi?!) cărora de le-ar pricinui careva vre-o sminteala, spune Mântuitorul: „mai bine i-ar fi fost lui să-şi fi atârnat o piatră de gât şi să se arunce în apă”. Proorocul David arătând că şi tinerii sunt chemaţi pe drumul mântuirii chiar dacă pomeneşte între altele de-o „îndreptare”, „cale”, şi „păzire”: „Întru ce-şi va îndrepta tânărul calea sa; când va păzi cuvintele tale”
(ps.118). Cum vor păzi copiii poruncile lui Hristos când înşişi preoţii (lui Hristos?!) nu le dau voie, ba chiar organizează sindrofii, ceremonii ce nu au nimic duhovnicesc în sine? Cum să-şi îndrepte tinerii „căile” când duhovnicii îi scot din Biserică ducându-i pe stadioane şi orientându-i pe „calea eresului”?

Sfântul Ioan Hrisostom avertizează că: „dacă vremea aceasta nu o vom cheltui cum se cuvine, ce răspuns vom da când vom merge acolo (în faţa lui Hristos n.n.)”?, iar proorocul David adaugă: „în tot locul stăpânirii lui binecuvintează suflete al meu spre Domnul.” Dintre cei ce merg pe stadioane, în săli de sport, ştranduri, etc. nimeni nu „cheltuie vremea cum se cuvine”: nici organizatori, nici sportivi, nici suporteri şi spectatori precizând totodată că respectivele „spaţii” nu pot fi „locuri ale stăpânirii lui” şi nici nu sunt prielnice pentru al „binecuvânta” creştinii „pe Domnul”.

Nu ne vom mira dacă slujitorii Bisericii fiind „posedaţi” de un duh nou, mâine le vor propune creştinilor slujbe ale mucenicilor sportului, sinaxare cu fotbalişti, celebrând liturghii „sportive” în trening şi adidaşi totul culminând cu dobândirea unui loc întâi în „raiul sportivilor” blagosloviţi de Sarsailă cu harul lui Aghiuţă. Dacă astăzi Biserica prin slujitori şi popor a ajuns într-o situaţie atât de penibilă se întâmplă una ca aceasta fiindcă toţi „au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12,43) ne spune Hristos-Dumnezeu. Pentru toţi creştinii (intrigaţi unii de aceste comentarii) ţinem să precizăm: sportul (oricare ar fi el) nu are nimic comun cu viaţa duhovnicească nici cu virtuţile creştineşti; nu face parte din vieţuirea sfinţilor şi a Bisericii; nu este binecuvântat de Hristos nici de sfinţi, deci netrebuincios mântuirii.

Ştim că sfinţii poruncesc ca „toate câte le facem în Hristos să le facem”. Sportivii însă chiar de s-ar strădui nu ar putea îndeplini această poruncă tocmai pentru că parte din timp ei îl dedică sportului. Aşadar lumea sportului nu e prielnică vieţuirii în Hristos. Când arhiereii şi duhovnicii binecuvintează ori participă la astfel de evenimente nu ne surprinde faptul că în Biserică poposesc „harisme” sportive: e semn vădit că slujitorii Sf. Altar şi-au uitat menirea.

Pentru sfinţiţii slujitori, pentru ostenitorii sportivi şi pentru noi toţi: „vremea este să lucreze Domnul pentru că oamenii au stricat legea Ta Doamne” (ps.118) bine ştiind că „pe cei ce se abat la îndărătnicii îi va duce Domnul cu toţi cei ce lucrează fărădelegea.” (ps.118).

Extras din cartea „Despre chipul omului nou”
de Ieromonah Martirie Păduraru

GURA TEOLOGULUI ADEVĂRUL SFINŢILOR PĂRINŢI GRĂIEŞTE: Părintele Cleopa a greşit fundamental în problema calendarului

Părintele Cleopa a greşit fundamental în problema calendarului, o spune chiar teologul Danion Vasile.

În acest videoclip teologul Danion Vasile recunoaşte sfinţenia de care are acum parte Sf. Glicherie de la Slătioara

ÎNTRE HRISTOS ŞI LOCUL DE MUNCĂ – dilema grea a vremurilor de astăzi

Omul creat de societatea modernă

„Nu am timp”, „Sunt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi până seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc., sunt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci când e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atât pentru creştini, cât şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Când şi câţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Câţi din popor cunosc cât de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămâne loc şi pentru alte îndeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de
creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rânduială creştinească zilnică?

Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet
în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămânzi, săraci, pribegi fără căpătâi, bolnavi, aflaţi în închisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb în neştire minute şi ani din viaţa omului şi a întregului neam, vlăguindu-l.

Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sunt mai importante decât propria familie, decât mântuirea, decât Însuşi Hristos Dumnezeu: aici îşi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă. Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gândul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singurului ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se
căieşte de vreun „rău”, fiindcă gândul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întârzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Când instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfârşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gândurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpân cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturând discret pe Hristos dintre oameni,
trasând între El şi creştini adânca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, virtuţi cu care însuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii.

De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb până într-atât încât nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mântuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenici de duhovnici, făcându-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi”, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană”, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cândva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

Extras din cartea „DESPRE CHIPUL OMULUI NOU” de
Ierom. Martirie Păduraru

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

 

Rugaciune ecumenica la Assisi în Italia

Spre lămurirea acestor vremuri de ispită, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu necredincioşii vreunor secte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)

Din păcate, sectele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Protestantismul şi catolicismul nu sunt Biserică! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică este nevoie ca aceasta să păstreze întreagă, neschimbată şi ferită de orice „înnoire” toată învăţătura de credinţă, precum au primit-o de la Apostoli Sfinţii Părinţi ai celor Şapte Soboare. Însă toţi Apostolii, Mucenicii şi Sfinţii ne-au lăsat pecetluit cu sîngele lor o singură, adevărată şi dreaptă credinţă întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Prin anatemizarea catolicismului la anul 1054 s-a pecetluit ruperea papilor apuseni de învăţăturile curate ale Sfinţilor Apostoli. Atunci Biserica Ortodoxă şi-a arătat dragostea faţă de adevărul învăţăturilor lui Hristos, tăind după dreptate de pe trupul lui Hristos mlădiţele eretice, netemîndu-se niciodată de „replica” puterilor politice şi şantajele economice sau militare ale Apusului. Ereticii, fie ei monahi, preoţi sau arhierei, trebuie să se teamă de dreptatea Bisericii, şi nu Biserica să se înfricoşeze sau să-şi împuţineze învăţătura de frica sau ameninţările mai-marilor veacului. Cine primeşte neschimbată învăţătura celor Şapte Soboare, rămîne în Biserică; dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot, călugăr sau laic, cel care nesocoteşte, împuţinează sau se îndoieşte de adevărul Sfintelor Sinoade, acela se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei, se îndoieşte de Însuşi Hristos.

Iar dacă mai este cineva care pune la îndoială adevăratul rol al catolicismului în România, a se vedea în Ardeal şantajele politice şi sutele de procese pe rol intentate de către greco-catolici parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe (ridicate dinainte de 1700) în vederea retrocedării – de neînchipuit, nu?! – pe baza unor semnături luate sub tortură de la ortodocşi în timpul cotropirii austro-ungare. Şi la puţină depărtare, către răsărit, aceiaşi catolici se sărută şi se îmbrăţişează, se roagă şi slujesc cu ierarhii ortodocşi din Moldova. Iată cîteva din miile de feţe ale ecumenismului şi marea amăgire a ecumeniştilor ortodocşi.

Şi istoria a arătat cum erezia numai erezie poate zămisli, cînd începînd cu veacul al XVI-lea, protestanţii s-au ridicat împotriva abuzurilor papale şi a mincinoaselor învăţături catolice, ridicîndu-şi noi învăţături şi „contra-biserici” pe noi hule împotriva Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a sfintelor icoane, a sfintei cruci, negînd totodată şi învăţătura cea sfîntă a Ortodoxiei lui Hristos.

Extras din cartea „Graiuri Ortodoxe –
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi
asupra catolicismului”

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

 

Una dintre rugăciunile comune cu ereticii, găzduită de Patriarhia Română

Basilica.ro ne informează:
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2011 este inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

În urma consultărilor Patriarhiei Române cu responsabilii pentru dialog local ai Bisericilor creştine din Bucureşti în vederea definitivării programului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2011), s-a convenit asupra cadrului general de desfăşurare a acestei manifestări ecumenice tradiţionale, care se va desfăşura după următorul program:

– Marţi, 18 ianuarie, Catedrala Patriarhală (Dealul Mitropoliei) orele 16.00;
– Miercuri, 19 ianuarie, Biserica Evanghelică C.A (strada Luterană 2), orele 17.00;
– Joi, 20 ianuarie, Biserica Armeană (Bulevardul Carol I, 43), orele 17.00;
– Vineri, 21 ianuarie, Biserica Reformată (biserica Calvineum, strada Luterană 13 bis), orele 17.00;
– Sâmbătă, 22 ianuarie, Biserica Greco-catolică (strada Sirenelor 39), orele 17.00;
– Duminică, 23 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;
– Luni, 24 ianuarie, Biserica Anglicană (strada Arthur Verona 3), orele 17.00;
– Marţi, 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif” (strada General Berthelot 19), orele 17.00.

Patriarhia Română reaminteşte clerului ortodox că potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală, alte catedrale şi biserici ortodoxe din ţară şi străinătate, reprezentanţii celorlalte culte creştine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanţii oficiali ai celorlalte Biserici creştine vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi.

Clericii ortodocşi români prezenţi la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

Comentariu Ortodoxliber:

Se pare că şi în acest an „ciorba ecumenistă” în care fierb toate scursurile credinţei celei adevărate va fierbe iar în Dealul Mitropoliei. Nu se vor implica liturgic că aşa sună directiva dar vor sluji cu toţi ereticii la un loc. Adică şi cu urâtorii dogmei Sf. Treimi (armenii sau monofiziţii) şi cu protestanţii care urăsc pe Maica Domnului, Sfintele Moaşte şi Sf. Cruce şi cu mulţi alţii asemenea. Încă puţini ani şi printre bisericile invitate vor fi şi cea satanistă şi homosexuală.

CREŞTINI ORTODOCŞI, DACĂ ŢINEŢI LA MÂNTUIREA SUFLETULUI NU PARTICIPAŢI LA ASEMENEA SLUJBE.

RĂZBOI PE FAŢĂ CU MASONERIA: Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: „Tara noastră este condusă de creditorii săi”

In ajunul Craciunului de stil nou, Sinodul Bisericii Ortodoxe Elene s-a adresat cu un apel catre poporul grec, care a fost citit in toate bisericile din tara dupa slujba de duminica. In text, Biserica aduce critici dure la adresa clasei politice grecesti pentru „vinderea tarii creditorilor externi”.

In document adoptat de Soborul Arhieresc se spune:

Tara noastra nu mai este libera, ci este condusa de creditorii sai. Suntem intr-o criza si decadere spirituala, sociala si economica. Este eliminat tot ce constituia firescul in tara noastra. Acest lucru il cer acum creditorii nostri. Din aceste considerente, constatam ca suntem un stat aflat in stare de ocupatie, care executa docil ordinile stapanilor sai.

De ce nu am rezolvat problemele economice si sociale mai devreme, pentru nu a ajunge la situatia actuala? – Pentru ca de mai multe decenii statul nostru este condus de aceleasi persoane. Avem o conducere care nu poate sa-si asume responsabilitatea in fata propriului popor, o conducere care nu poate vorbi in limba Adevarului. Ea dezvolta doar lichelismul, pentru ca unicul sau scop este cucerirea si impartirea puterii politice. Cu toate acestea, chiar si poporul, noi insine, ne comportam iresponsabil. Ne-am lasat in mrejele bunastarii, imbogatirii usoare, viata libertina si vointa de imbogatire si nu ne mai intereseaza Adevarul.

Astazi, traim in mod tragic dilema descrisa de Dostoievski – „Libertate sau fericire”. Am ales un succes fals si am pierdut libertatea personala si a tarii noastre.

Noi, parintii vostri spirituali, vrem sa aducem reprosuri si noua insine. Avem si noi o parte de vina pentru criza actuala. Stim ca deseori v-am suparat v-am si intristat. Scandalurile adevarate sau false au fost utilizate din plin de cei care incearca sa rupa legatura dintre Biserica si popor, subminand increderea voastra fata de Biserica”.

Membrii sinodului recunosc ca poporul asteapta din partea pastorii Bisericii curaj si propavaduirea cuvantului viu, ca poporul are nevoie de Biserica careia nu ii este frica de viclenia lumii contemporane, fiind gata sa plateasca cu martiraj si mucenicie.

Biserica este unica organizatie care este intotdeauna aproape si il sustine pe om. Biserica suntem noi toti si in aceasta si consta puterea ei se spune in declaratia Sinodului Bisericii Ortodoxe Elene.

sursa: Apologeticum

Citiţi şi:
Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

Albert Pike, purtând însemnele masonice specifice gradului 33

Într-o scrisoare catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike, mason de gradul 33 şi satanist (ce a formulat în anul 1889 dogma divinităţii lui Lucifer, zicând că „Lucifer este dumnezeu”, îi scrie lui Mazzini, unul dintre iluminaţii masoneriei: „Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelasi timp.”În 1879, acelaşi Albert Pike scria tot către Mazzini: „Noi trebuie să creăm un super rit, care va ramâne necunoscut, şi la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai pu- ternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută” (Teocraţia ocultă, de Lady Queenborough, p. 208-209).

Intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran co- mandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, Pike a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările kabbalei. Pike a dat această Liturghie spre folosinţa acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet, precum şi gradelor supreme din Noile Rituri Paladiste. În 1871, într-un alt schimb de corespon- denţă dintre Pike şi Mazzini, cel dintâi era de părere că: „Noi (iluminaţii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naţiunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei şi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor ramâne fără busolă, în neliniştea căutării unui ideal, fără să ştie către cine să-şi îndrepte adoraţia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice”.

Salut masonic între patriarhul Athenagoras şi Papa Paul VI, cunoscuţi ca francmasoni de grad înalt, cu ocazia semnării declaraţiei comune privind ridicarea anatemelor de la 1054 (decembrie, 1964).

La 14 iulie 1889, Albert Pike făcea următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume: „Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta ca să puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiatii de cel mai înalt grad.”(Ralph Epperson, Noua Ordine Mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71).

Mascarea francmasoneriei de esenţă satanistă

Organizaţiile francmasonice camuflate sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. Ecumeniştii sunt cu toţii în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei, precum guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice luciferice. Organizaţiile umanitare francmasonice sunt cele care au aruncat în românia mii de tone de alimente alterate „făcute cadou”. „Religioşii” francmasoni sunt cei care au instituit dialogurile ecumenice, unde „ortodocşii” intră în dialog şi chiar comuniune liturgică cu eterodocşii (ereticii), precum anglicanii, care susţin hirotonia femeilor şi homosexualitatea.

Rezultatele unui sondaj făcut printre episcopii anglicani au dat la iveală diferenţele dogmatice dintre aceşti eretici şi ortodocşi. Astfel dintre 39 de episcopi anglicani 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii lui Hristos din Fecioara Maria, 9 nu credeau nici în Învierea lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu.

În faţa acestor compromisuri religioase, Patriarhia de Constantinopol cheamă Bisericile din toată lumea spre dialog ecumenic cu trecere peste diferenţele dogmatice ori canonice şi convoacă necesitatea celui de-al optulea sinod ecumenic unde să se reformuleze doctrinele Bisericii lui Hristos, iar ecumenismul să fie declarat politica universală a tuturor Bisericilor. Ţelul acestei organizaţii este unitatea creştină ca supra-biserică, adică o biserică mondială a unui guvern mondial. În contextul în care scopul declarat al francmasoneriei este noua ordine mondială şi guver- narea mondială, ecumenismul care este de origine ma- sonică va prelua doctrina, ideile şi credinţa francma- soneriei, adică ceva de genul new-age, ce se identifică cu doctrina lui Lucifer. Ecumenismul urmăreşte minimalizarea diferenţelor de doctrină, prin promovarea sincretismului religios, cu scopul de a permite o coeziune în cadrul maselor de credincioşi de diferite religii şi con- fesiuni. Fără rezolvarea problemei religioase, guvernarea mondială şi religia unică nu pot fi impuse.

Începutul vânzării Bisericii

Ritualuri francmasonice cu încuviinţarea Bisericii Ortodoxe Române: ceremonie de investire în Ordinul Cavalerilor de Malta în biserica ortodoxă din Iosefin, Timişoara - oct. 2007

Vânzarea Bisericii a început de multă vreme. În mod oficial este cunoscută lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, după cum urmează: în 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; 1787 – Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800) – episcop de Hotin; Athanasie (Stoenescu) 1815-1880 – episcop; Dionisie Lupu (1769- 1831) mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826) – episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX – mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789) – episcop de Roman şi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX – episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873) – intrat în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921) – preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie etc” (conform Horia Nestorescu Bălceşti – „Ordinul Masonic Român”).

Într-un pasaj din Memoriile sale, Nichifor Crainic avertiza astfel asupra pro- blemei religi- oase: „La Geneva se discuta problema Statelor Unite ale Europei şi prezida Nicolae Titulescu. Nu veneam la spectacolul Societăţii Naţiunilor ca un arab la Mecca, ci ca un american la un muzeu de curiozităţi. Am combătut-o de la început, pentru ca n-am crezut nici în seriozitatea şi nici în durabilitatea ei. Un ţel suprem, cum e pacea mondială, întemeiat pe tratatele de pace de după primul război mondial era o absurditate. […] Sub masca pacifismului şi a înfrăţirii popoarelor, învingătorii de ieri năzuiau să-şi păstreze privilegiile împotriva învinşilor. Astfel, sinceritatea, care e condiţia primordială a unei credinţe, nu era în nici o parte. […] Pacifismul fără fundament metafizic nu există. Pacifismul fără suflu religios nu se poate realiza. Dar pe acest teren problema devine şi mai complicată decât pe cel politic propriu-zis. În numele cărei credinţe religioase se pot înfrăţi toate popoarele?

Creştinismul n-a cucerit încă tot pământul; o turmă şi un păstor e încă un ideal pentru cel mai înflăcărat apostolat cu putinţă. Iar a pune creştinismul, fără să vorbim de confesiunile din sânul lui, pe picior de egalitate cu mahomedanismul sau cu budismul, în numele pacifismului religios, e o imposibilitate de principiu şi de fapt. Societatea Naţiunilor ocolind această dificultate, era un organism areligios, profesând un pacifism fără fundament transcendental, în locul religiei. Ea a practicat formula, ce i s-a părut comodă, a francmasoneriei suprareligioase, care nu e decât afumarea conştiinţei naive a unor intelectuali cu pseudoatitudinea neantului ateist. Francmasoneria însă, având un caracter ocult şi aderenţi inavuabili, ideile ei divulgate indirect nu sunt de natură să entuziasmeze popoarele pentru o credinţă pacifistă.

Neajunsul acesta l-au observat chiar susţinătorii Societăţii Naţiunilor care, în scrierile lor, deplâng lipsa unei credinţe metafizice sau a unei mitologii, care să dea sângele vieţii organismului genevez. Zeităţile acestea neo-mitologice, ce ar fi trebuit să creeze un fel de Olimp modern în vârful Mont Blancului, se numesc în filosofia contemporană valori. Valoarea adevărului, a binelui, a frumosului şi aşa mai departe, autonome şi independente, unele de altele, cum nu sunt nici stelele de pe cer, care depind ca să se poata menţine în armonia suverană prestabilită lor de cel care le-a facut. Cât de falsă este această mitologie teoretică, fabricată de cea mai nouă filosofie, se vede din neputinţa Societăţii Naţiunilor de a însufleţi popoarele pentru idealurile ei, care nu erau altceva decât valori în sensul cel mai modern al cuvântului. Eşecul mondialismului genevez şi al oricărui alt mondialism stă în faptul principal că omul nu e capabil să dea omenirii o credinţă sau o valoare supremă” (Nichifor Crainic, Zile albe-zile negre, Gândirea, Bucureşti. 1991, p. 219-220).

 

Consiliul Europei legalizează hula împotriva lui Dumnezeu

Consiliul european - Turnul Babel al vremurilor de apoi.

Consiliul Europei a calificat hula împotriva lui Dumnezeu ca pe un „drept al libertăţii individului”, ce nu poate fi calificat drept crimă sau încălcare a legii. În darea de seamă publicată de către Comisia Veneţiană, care este organ consultativ al Consiliului Europei pentru legislaţia constituţională, aceasta face deosebire radicală între hula împotriva lui Dumnezeu şiofensarea sentimentelor religioase. Experţii Consiliului European sunt de părere că ura şi învrăjbirea religioasă, spre deosebire de hulă, trebuie să fie considerate drept încălcare a legislaţiei, după cum se şi confirmă prin Legea celor 56 state membre a Consiliului Europei.

Deci, dacă cineva manifestă repulsii faţă de oarecare confesiune religioasă, numite de legea europeană „sentimente religioase”, o asemenea persoană ar putea fi condamnată pentru motiv de ură şi învrăjbire confesională. Dar, dacă cineva va huli împotriva lui Dumnezeu, unuia ca acesta i se va spune: „eşti liber să faci orice, să spui orice. Consiliul Europei îţi dă libertate să spui orice despre Dumnezeu, nu însă orice despre oameni ca reprezentanţi ai confesiunuilor religioase”.

Noul idol numit „Consiliul European” îl face pe om aici jos pe pământ „măsura tuturor lucrurilor”, pentru ca în viaţa de apoi să-l „proslăvească” cu măsura tuturor chinurilor iadului. Sfântul Vasilie cel Mare ne învaţă aşa: „când spunem Fiul, spunem şi Tatăl şi Duhul Sfânt”. Deci hula împotriva lui Dumnezeu, legiferată de Consiliul Europei, este o împotrivire la adresa Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Dacă numai refuzul adevărului lui Dumnezeu este socotită ca hulă împotrivă Duhului Sfânt şi nu mai poate fi iertat în veacul acesta şi nici în cel viitor, căci scris este: „Şi tot cela ce va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; iar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu se va ierta” (Luca 12, 10), atunci ce se mai poate spune despre cei care se împotrivesc şi Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh?

Toţi cei care se ridică împotriva lui Dumnezeu sunt fii ai diavolului, sunt lepădaţi de Dumnezeu şi de Biserica lui Dumnezeu prin care se dobândeşte mântuirea sufletului. De aici să cunoaşteţi ce fel de satanişti ţin sceptrul puterii europene spre care tind cu multă înfocare minţile întunecate ale politicienilor neduşi la Biserică. Dacă numai despre hula îm- potriva Duhului Sfânt s-a spus că nu are iertare, oare ce fel de ier- tare vor avea adepţii lucrării masonice, ce se ridică împotriva Sfintei Treimi, prin planul de instaurare a puterii lui antihrist, aflat în plină derulare astăzi, în lumea modernismului apostat de la Dumnezeu?

Este clar că nici nu poate fi vorba de iertare în privinţa lor. S-au înfrăţit cu satana pe pământ, şi tot cu satana vor moşteni în veci chinurile cele fără de sfârşit. Şi, dacă şi dracii se tem şi se cutremură gândind la ceasul osândirii lor de către Dumnezeu, cum nu s-ar teme omul ce tăgăduieşte adevărul lui Dumnezeu? În Evanghelia Sfântului Ioan este menţionat că Mântuitorul Hristos L-a numit de trei ori pe Duhul Sfânt drept Duh al Adevărului (14, 26; 15, 26; 16, 13). Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte Duhul Sfânt este lucrător şi în lumea de azi, cu aceeaşi putere ca şi la început, şi lucrarea Sfântului Duh este aceea de a-i încredinţa pe oameni despre adevărul lui adevărul, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt; tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e duh şi adevăr.

Duhul Sfânt este lucrător şi în lumea de azi, cu aceeaşi putere ca şi la început, şi lucrarea Sfântului Duh este aceea de a-i încredinţa pe oameni despre adevărul lui Dumnezeu. Micşorând adevărul lui Dumnezeu şi echivalându-l cu o minciună, slujitorii idolilor moderni au asociat puterea Duhului Sfânt cu puterea lui satan, care este „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dar ce înseamnă hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva vieţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu, dar şi împotriva purtării Sale de grijă.

Aici se înscriu păcatele strigătoare la cer, precum spiritismul, vrăjitoria, ghicitul, magia, practicarea satanismului, desconsiderarea celor şapte Sfinte Taine ale Bisericii. Hulă împotriva Duhului Sfânt este şi ascunderea adevărului, atunci când acesta este încălcat cu bună ştiinţă, precum se face azi prin cercurile ecumenismului apostat, ce şi-a întors faţa de la adevărul lui Dumnezeu. În numele „unităţii” şi al „păcii”, este distrusă legea Bisericii Ortodoxe de atâtea veacuri. Se încearcă o „ajustare” a Duhului Sfânt, potrivit mofturilor oamenilor căzuţi – un fel de sforţări omeneşti, prin care omul porunceşte lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu-I revine decât sarcina de a accepta ceea ce doreşte omul.

Se doreşte o reînnoire a canoanelor Bisericii, căci cele ale Sfinţilor Părinţi ne constrâng prea mult spre asceză; ne ceartă şi ne condamnă pentru desfrâul generalizat, pe care îl tolerează până şi feţele bisericeşti; ne condamnă pentru înfrăţirea cu vrăjmaşii lui Dumnezeu. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu este posibilă mântuirea, şi nici existenţa Bisericii ca instituţie divino-umană; nu este posibilă nici slujirea ei, căci prin Darul şi lucrarea Sfântului Duh se păstrează unitatea, sobornicitatea şi apostolicitatea Bise- ricii şi tot prin aceasta se împart oamenilor harismele dumnezeieşti. Cel care prin erezie ori alte învăţături greşite s-a rupt de unitatea Bisericii Apostolice, unul ca acela s-a rupt şi de la lucrarea Sfântului Duh, căzând din cinstea de iconom al Tainelor lui Dumnezeu(I Corinteni 4, 1);a pierdut pecetea Duhului Sfânt de la Botez, arvună a vieţii viitoare(Efeseni 1, 13-14),căci numai astfel, omul poate fi numit purtător de Duh Sfânt.

Lui Zaheu i s-a iertat iubirea de averi; femeii păcăoase i s-au iertat păcatele trupeşti; tâlharului de pe cruce i s-au iertat tâlhăriile şi multor altora li s-au iertat multe alte păcate. Aceştia au greşit împotriva Fiului Omului, care ne-a poruncit să nu fim lacomi de averi, să nu desfrânăm, să nu fim mărturie mincinoasă, însă păcatele împotriva Duhului Sfânt, precum erezia, slujirea satanei, stricarea adevărului de credinţă etc, nu sunt iertate la Dumnezeu, pentru că cei ce le practică s-au lepădat de „Duhul adevărului, Care vă va învăţa pe voi tot adevărul” şi au intrat în slujba „tatălui minciunii”, adică a diavolului. Cei dintâi, care greşesc împotriva Fiului lui Dumnezeu, reînnoadă legătura cu Dumnezeu prin pocăinţă, pe când cei care s-au lepădat de Dumnezeu, s-au făcut vrăjmaşi ai Săi.

La cei dintâi este slăbiciune, pe când la cei din urmă, este îndărătnicie. La cei dintâi, sufletul călătoreşte prin întuneric, însă măcar doreşte lumina. La cei din urmă, sufletul călătoreşte prin întuneric şi numeşte întunericul lumină. Nu intraţi în slujba lui satan. Rămâneţi în duhul lui Dumnezeu, care este Duhul Adevărului şi al mântuirii noastre. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire; şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă; şi puţini sunt care o află. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori, căci unii ca aceştia vorbesc lumii „despre dumnezeu”, dar ei vorbesc despre dumnezeul lor mincinos, chiar dacă îl numesc tot cu numele de „hristos”.

Scris este de la Dumnezeu că: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 21-23).

Citiţi vă rog  şi:
Fabrica de pâine TITAN produce pâine şi alte produse de panificaţie conform CODEX ALIMENTARIUS si după ce v-aţi informat cum stă treaba cu ei boicotaţi produsele fabricate de ei.