Arhiva

Archive for the ‘Ortodoxia rastignita’ Category

GRAV!!! Andrei Marga: LITURGHIA ORTODOXA AR TREBUI MODIFICATA PENTRU CA ESTE ANTISEMITA

Preiau articolul: Andrei Marga vrea modificarea Liturghiei deoarece este antisemita

Dupa cum stiti, BOR a modificat din pacate textul Prohodului ce se tine in Vinerea Mare, cenzurand multe versuri:

Textul intreg si neschimbat al PROHODULUI Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Stapanii din varful piramidei nu se multumesc insa cu atat, asa ca isi mana de la spate marionetele sa ceara si alte modificari, caci timpul e scurt si nu mai au rabdare sa si-l inscauneze mai repede pe antihrist.

Iata ce spune Andrei Marga:

Există ieșire din ignoranța ce persistă la noi în jurul acestor teme. Nu este deloc realistă, nicidecum, relativizarea Holocaustului evreilor, găsind acum aproape oriunde holocaust. Relativizarea i-a făcut pe cercetătorii evrei să vorbească, pe bună dreptate, de Shoah. Ieșirea din ignoranță pe care o am în vedere, la propriu, presupune doi pași. Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui „Iisus istoric” și a corelației dintre „Iisus istoric” și „Iisus eschatologic”. Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul.

Comentariu saccsiv:

Ce anume in Liturghie e antisemit? Sau macar ce anume ar putea sa para antisemit? Daca descoperiti ceva ce-mi scapa mie, va rog sa semnalati.

E clar ca lui Andrei Marga i s-a dictat sa atace, ca atare striga: vrem modificarea. Pe motiv de antisemitism. Si croseteaza el lungi fraze fara noima, ca orice intelectual illuminat.

Si pare ca mai vrea si modificarea Evangheliei dupa Ioan. Asa, ca prim pas inaintea modificarii intregii Sfintei Scripturi?

De fapt, el are ceva cu ortodoxia. Iata intregul sau material Ieșirea din ignoranță:

 

Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de genul „jidovii” care s-au răfuit cu Iisus Cristos, nu poate fi luat nici ca accident și nici superficial. De ce ?

În mod clar nu este vorba de obișnuita culegere de folclor, căci abia folclorul degradat al istoriei a operat cu asemenea clișee. În plus, cultivarea folclorului nu înseamnă nicăieri colecționarea a tot felul de rime și note ce trădează doar incultura.

Nu este vorba nici de libertatea de opinie, căci nimeni în lumea civilizată nu pune în față opinii ce se infirmă din prima clipă. Oamenii maturi concurează cu idei veritabile, nu cu opinii demult clasate.

Nu este vorba nici de credință religioasă, căci credința este altceva decât exhibarea prostului gust. Pe de altă parte, credința creștină este diferită de ritualurile rudimentare (care duc, de pildă, la „sfințirea” a tot felul de tarabe ruginite și drumuri desfundate sau la premierea șefilor zilei!).

Nu este vorba nici măcar de preluarea aproximativă a unor formulări ale Evangheliei după Ioan. Azi se știe că tocmai prologul acesteia este un vechi poem evreiesc.

Faptul petrecut la Cluj-Napoca este, după toate datele, felul de a gândi primitiv al unor oameni care nu au nici cea mai mică neliniște, încât să se întrebe: este adevărat ce se spune în maculata lor frazare și ce se află în capul lor plin de clișee? Este de spus cu toată franchețea că faptul consemnat mai sus ține de o problemă mai largă, recurentă în creștinismul din România de astăzi.

Nu trebuie omis că acest fapt imund intră, la o privire lucidă, în răspunderea directă a Primăriei, a sponsorilor formației respective și a responsabililor folclorului din administrația județului Cluj. Acest fapt intră, însă, și în răspunderea teologilor. Nu se poate spune că religia este veritabilă și cultura în ordine câtă vreme apar asemenea probe crase ale lipsei de cultură. Nici religia nu este compatibilă cu orice nivel de informare, chiar dacă credința este ceva personal.

Ce se ascunde în frazările pretinsei colinde a formației Dor Mărunt? Cât mai simplu spus, este vorba de necunoașterea a ceea ce înseamnă, la propriu, creștinismul. Este evident necunoaștere la nivelul unor formații folclorice, dar trebuie spus, prin implicație, și la nivelul unor parohi (care nici ei nu mai citesc!) sau activiști (care sunt cu credința în gură pe la festivități televizate, pentru ca apoi să fraudeze vârtos, în diferite feluri!). Să luăm însă în seamă istoria lui Iisus din Nazaret, așa cum este ea cunoscută astăzi și asumată de creștinismul timpului nostru.

Nu există istoricește nici un indiciu al vreunei distanțări a lui Iisus față de evreii din timpul său și din orice timp. Toate trăsăturile lui Iisus, absolut toate (felul de a gândi, sensibilitatea, credința, felul de a se exprima, viziunea asupra lumii, angajamentul etc.) sunt – cum au arătat deja Pinhas Lapide și Hans Küng, în dezbaterea radiodifuzată din 1976 – evreiești. Iisus a gândit și a acționat în numele iudaismului, pentru a-l pune în mișcare într-o epocă dramatică pentru poporul său. El și-a asumat că la Templu („casa lui Dumnezeu” construită de Solomon), trebuie făcut ceva pentru puritatea a ceea ce el numea „casa Tatălui ceresc” și a acționat în consecință. A-l pune pe Iisus în opoziție cu evreii în privința relației cu Dumnezeu a fost tehnica perversă a unor ramuri ale nazismului și a adepților acestuia din Europa Centrală și Răsăriteană.

Procesul lui Iisus și deznodământul de pe cruce? Acest proces a fost instrumentat copios pe scara istoriei, pentru a-i acuza pe evrei de deicid. Azi se cunoaște prea bine, de la B. Travers Herford (1923) și Paul Witner (1961) încoace, că procesul lui Iisus a fost un proces roman. Evreii nu aveau nici procedura, nici permisiunea de a o aplica în preajma unei mari sărbători, nici condamnarea unui coreligionar și nici crucificarea în abordarea proprie a litigiilor. Mai trebuie adăugat că este greu să-i întreci pe evrei în credința în Dumnezeu și, cum se observă și din enciclica comună a Papei Benedict al XVI-lea și a Papei Francisc (2013), faimoasa emunah evreiască continuă să inspire. Mai este nevoie să amintim că Dumnezeul lui Iisus este același cu Dumnezeul lui Abraham, Itzak, Jacob, cum ne asigură chiar Evangheliile despre Iisus?

Predica de pe Munte și celelalte exprimări ale lui Iisus, pe care apostolul Pavel le-a sistematizat și le-a consacrat ca o nouă viziune, care este creștinismul, nu erau în nici un fel opuse evreilor, chiar dacă în efervescenta viață religioasă a iudaismului au concurat multe curente. Creștinismul a fost îmbrățișat mai întâi de către evrei, apostolii fiind, cum se știe, evrei. Dintre evrei s-au recrutat primii creștini, iar o parte a evreilor nu sunt nicidecum singurii din lume care nu au văzut în Iisus febril așteptatul Mesia.

Putem evoca astăzi foarte multe fapte stabilite cu acuratețe de cercetarea istorică a vieții lui Iisus din Nazaret. În fond, suntem astăzi generațiile care au mai multe informații despre ceea ce s-a petrecut în Țara Sfântă înainte de nașterea lui Iisus, în timpul vieții lui pământești și după crucificare. Nici o generație anterioară nu a avut la dispoziție atâtea informații. S-a putut depăși astfel cu multe decenii în urmă falsa opunere dintre Iisus și evrei și s-a deschis problema veritabilă, care este cea a cunoașterii istoriei în urma căreia Iisus din Nazaret a devenit Iisus Cristos. Reconstituirea acestei istorii este o preocupare culturală de cea mai mare anvergură și cu cel mai larg impact a timpului nostru.

Dar informațiile și această problemă veritabilă au rămas, din nefericire pentru publicul românesc, departe. Sunt în literatura de specialitate internațională câteva sute de monografii solide despre Iisus din Nazaret. În diverse țări sunt traduse multe dintre ele. După ce protestanții au inaugurat cercetarea lui „Iisus istoric”, catolicii s-au dedicat acesteia (începând cu Ernst Renan) cu mari forțe, iar în Israel sunt peste o sută treizeci de volume și studii de mare precizie consacrate lui Iisus din Nazaret. Din păcate, în România nu s-a produs nici o astfel de lucrare, iar traduceri sunt vreo două, trei, și ele deja prea vechi. Nu se mai susține nici un curs pe aceste teme. Nu se poartă nici o discuție relevantă, iar ignoranța tinde să devină cuprinzătoare. Cu un cuvânt, este o ceață groasă. Să mai insistăm asupra observației lui Hegel, cum că în ceață se fac confuzii elementare?.

Există ieșire din ignoranța ce persistă la noi în jurul acestor teme. Nu este deloc realistă, nicidecum, relativizarea Holocaustului evreilor, găsind acum aproape oriunde holocaust. Relativizarea i-a făcut pe cercetătorii evrei să vorbească, pe bună dreptate, de Shoah. Ieșirea din ignoranță pe care o am în vedere, la propriu, presupune doi pași. Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui „Iisus istoric” și a corelației dintre „Iisus istoric” și „Iisus eschatologic”. Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul.

Comentariu saccsiv:

   Credeati cumva ca treaba cu colindul nu-i cu bataie foarte lunga?

COLINDUL ANTISEMIT de la TVR 3 si capitolul doi din CHESTIUNEA LEGIONARA

   Si cine stie ce mai urmeaza, caci SISTEMUL are sumedenie de unelte … Inchei cu cateva detalii despre cea de mai sus.

Andrei Marga e mason:

MASONII din Rotary îi dau târcoale lui Creţu. L-au numit OMUL ANULUI!

La http://www.politicaromaneasca.ro/files/fisiere/andreimarga.pdf la Studii şi Articole în diferite limbi aflam ca a scris:

“What is Kabbalah?”, în Studia Judaica, Volumul XVI, Cluj-Napoca, 2008, pp. 22-29

Patriarhul Daniel i-a oferit in 2011 Crucea patriarhală pentru mireni:

Distincţii oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Cluj

Mai multe despre el gasiti la:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Marga

 Cititi va rog si:

Andrei Marga cere din Israel EXPULZAREA AMBASADORULUI SIRIEI LA BUCURESTI. Victor Ponta este de acord. Ce va face Traian Basescu?

NICOLAE MANOLESCU nu crede ca exista diavoli si ii aseamana pe Sfintii Parinti cu vracii

Comentariu Ortodox Liber:

Chiar ma gandeam cand or sa se ia si de cea mai importanta slujba ortodoxa de la Mantuitorul Hristos incoace. Papusarii lumii se grabesc si isi trimit slugile si loazele sa atace tot ce inseamna ortodoxie. Se vede de la o posta ca au o mare problema cu Romania si in special cu ortodoxia. Loaza si sluga asta „erudita” numita Andrei Marga este unsa cu toate alifiile lumii dupa cum reiese din pagina Wikipedia. Aceiasi intrebare o pun: Ce grad credeti ca are in masonerie?

NICOLAE MANOLESCU nu crede ca exista diavoli si ii aseamana pe Sfintii Parinti cu vracii

Preiau articolul: NICOLAE MANOLESCU nu crede in existenta dracilor, aseamana Sfintii Parinti cu vracii si considera Sfintele Moaste a fi o afacere …

Iata articolul sau Locomotiva şi balaurul:

Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.

Un indian de la începutul secolului XX a comparat cu un balaur o locomotivă cu aburi pe care a văzut-o pentru prima dată în viaţă.

Tudor Vianu face, într-unul din ultimele sale studii de stilistică, o remarcă aparent banală, dar care bate mult dincolo de domeniul ca atare: când un indian de la începutul secolului XX a văzut prima oară o locomotivă cu aburi, construită de britanici, el a fost convins că a întâlnit un balaur; când un poet compară o locomotivă cu un balaur, el creează o metaforă.

Sunt aici nu numai două planuri de limbaj, unul propriu şi altul figurat, ci şi două planuri ale realităţii, în funcţie de cum aceasta e percepută, ca atare sau ca imaginară.

Numai când eşti conştient că, asemănătoare cu un balaur, pentru că scoate fum pe nări, locomotiva nu e totuşi altceva decât o locomotivă, e vorba de o figură de stil numită metaforă. Indianul care le confundă consideră că locomotiva e realmente balaurul din poveste. El aparţine, cum spune Eminescu, unei lumi care „vorbea în basme“, nu însă, aici poetul greşeşte, şi uneia care „gândea în poezii“.

Copiii-strigoi din Africa

Am citit zilele trecute un reportaj despre un fenomen îngrozitor pe care autorităţile din două state africane vecine nu reuşesc să-l controleze. E vorba de exploatarea de către unii pretinşi preoţi catolici, care se revendică din foştii misionari, a superstiţiei populare că un copil nedorit, infirm sau suferind, pur şi simplu, de o boală a copilăriei, urmare a nevaccinării sau a lipsei de igienă, e de fapt un strigoi primejdios şi trebuie alungat departe de casă. Unii din aceşti copii ai străzii sunt culeşi de preoţii cu pricina, care susţin că scot strigoii din ei.

Există chiar instituţii ale statelor respective care se ocupă cu aceşti orfani bătuţi de soartă şi care îi plătesc pe preoţi pentru opera lor salutară! Reprezentantul unei asemenea instituţii a recunoscut în faţa reporterului că n-a remarcat nimic în neregulă la copii, dar că ei se comportă probabil diferit în familiile care i-au alungat! Semnele de exclamaţie nu sunt întâmplătoare. Cu alte cuvinte, nu e exclus ca ei să fie de-adevăratelea posedaţi de strigoi! Aşa că exorcismul e absolut necesar. Are mai puţină importanţă în ce constă procedura cu pricina. Nu e cazul să insist asupra stupidităţii ei crude şi uneori criminale.

Lectura m-a dus cu gândul la afacerea de la Tanacu, soldată, se ştie, cu moartea atroce a fetei exorcizate de un pretins preot ortodox, care n-a păţit nimic. Am auzit că s-ar fi aciuat pe lângă altă mănăstire moldovenească, la reconstrucţia căruia pune umărul cu bunăvoinţă şi credinţă în Dumnezeu. Există o legătură între cele două istorii şi o legătură a lor cu observaţia despre metaforă a lui Tudor Vianu.

Vânzarea de minuni

Sunt superstiţii pe care educaţia nu a reuşit să le înlăture din mintea multor oameni simpli, de ieri, ca şi de azi, din Europa, din Africa sau de pe alte continente. Bietele mame care îşi alungă copiii chiar cred în puterea lor malefică. În capul lor, strigoiul e real, cum e balaur locomotiva în capul indianului. Credincioasele care stau zile la rând la coadă ca să atingă cu mâna sau cu buzele moaştele cutărui sfânt făcător de minuni au deplina certitudine că se vor vindeca de boală. Ce e mai greu de înţeles este garantarea miracolului de către biserică. În felul acesta, Sfinţii părinţi joacă ei înşişi în piesă, luând apucăturile unor vraci. Este cât se poate de limpede caracterul comercial al vânzării de minuni. Când te gândeşti că pe averi astfel dobândite biserica nici măcar nu plăteşte impozit, încurajată de câte un parlamentar speriat de un creştinesc blestem, darămite să mai dea socoteală de cheltuirea banilor, la ce bun să te mai miri că şcoala, statul, noi înşine, cetăţeni nu numai cu credinţă, dar şi cu frică de Dumnezeu, suntem cu desăvârşire lipsiţi de puterea de a interveni. Cu gândul la fata de la Tanacu, la copiii din cele două state congoleze, la amărâtele care îşi pun ultima speranţă în moaşte făcătoare de minuni sau în vracii tribului, mă întreb: ce-i de făcut? Să fie mai tari superstiţiile decât judecata şi bunul-simţ? Să nu existe niciun mijloc de a nu mai crede că locomotiva nu e balaur?

Comentariu saccsiv:

   Asadar, nu crede in existenta diavolilor. Apoi pleaca el de la o nauceala din Africa pentru a ajunge … la Tanacu. Nu-si pune o clipa problema daca a fost sau nu vinovat:

BBC – Cazul Tanacu: MEDICII AU UCIS-O PE MAICUTA? Era vie dar i-au facut 6 injectii de adrenalina in inima? SA NU UITAM NICIODATA CA PUTEM INTRA NEVINOVATI LA PUSCARIE

   Dar isi exprima regretul ca acel „pretins preot ortodox n-a păţit nimic.” Si cam ce trebuia sa mai pateasca? N-a fost suficienta temnita? N-a fost suficient linsajul mediatic? Sa stea si Manolescu, nu cinci ani, nu un an, ci doar o luna inchis si apoi sa-si dea cu presupusul despre acel „n-a patit nimic”.

Revenind la textul sau, ajuns la Tanacu, mai face o tumba de critic literar si iata-l acolo unde si dorea: sa atace ortodoxia. Ca vorba aia, daca nu exista draci, de ce ar exista minuni cu Sfintele Moaste ale Sfintilor Parinti …

Sa nu ne miram insa de acest articol al sau. Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru.

ANDREI MARGA vrea MODIFICAREA LITURGHIEI deoarece e ANTISEMITA

Iata si cateva dintre cele mai bune comentarii:

  1. o oarecare

    Negarea raului e o dovada de orbire duhovniceasca, dupa cum darul discernamantului duhovnicesc este acea putere de a distinge gandurile care vin de la Dumnezeu de cele care vin de la diavol. Fara o cultura a Duhului si fara o traire duhovniceasca, n-ai cum sa fii convins de toate astea.

    Omul e ateu. Bun. Dar atunci de ce abordeaza astfel de subiecte? Sa-si vada de ateismul lui si sa-i lase pe crestini in pace. E ca si cum un cizmar s-ar oferi sa-i dea lui lectii de critica literara. S-ar simtimla fel. Pana si dracii recunsoc existenta lui Hristos si a sfinteniei! Cine nu crede in existenta lor in lumea aceasta, se va convinge dincolo de existenta lor. Vai de astfel de oameni. Sunt de plans, saracii. Dumnezeu sa-i intoarca la pocainta si la rugaciune cum stie!

  2. dante

    Pai astai problema “marilor” oameni de cultura din Romania, nihilismul. Angrenati, aproape fara exceptie, la un sistem antihristic, se intrec care mai de care sa demonstreze innapoierea poporului Roman, care nu poate sa se rupa de un trecut arhaic medieval.
    Marea diferenta dintre poporul roman si indianul acela este ca acest popor este drept credincios, ce nu incurca lumea spirituala a ingerilor cu lumea materiala a locomotivei.
    Asa sa fi gindit oare Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, sau omul de stiinta Nicolae Paulescu inventatorul insulinei, ca dracii nu exista iar sfintele moaste nu sint decit o afacere?
    Recent, scandalul de antisemitism de la TVR 3, in care o colinda era catalogata ca drept antisemita, ne arata de fapt cine conduce Romania. In curind o sa ni se interzica si Pastele, o sarbatoare “profund antisemita” in care niste oameni onesti si curati sint invinovatiti ca ar fi ucis pe Hristos, gest incalificabil intr-o uniune europeana emancipata si toeranta. Dar toleranta este acceptata doar pina cind te declari crestin ortodox, de aici lucrurile prind o mare nuanta si pina la puscarie nu mai e decit un pas, a se vedea Becali.

    Doamne ajuta!!

  3.  vanda tudose

    Face totul pe pielea sa si cu pretul sufletului sau. Trebuie sa ne fie mila de el si sa ne rugam pentru luminarea sa

  4.  adi

    nicolae manolescu nu crede in draci pentru ca el insusi este un drac,de fapt cea mai mare inselare a diavolului sa ne faca sa credem ca de fapt el nici nu exista.Vad ca “floarea” intelectualitatii e pusa cu artileria grea pe Ortodoxie atit de rau sint suparati pe valorile ei autentice stapinii oculti ai acestor marionete. Comparatiile de gen balaur-locomotiva sint de-a dreptul pentru prosti,inseamna ca sintem in bloc considerati idioti.Citat din “ilustrul” critic literar:
    “Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.”
    Inca traim in perioada demascarilor !? Pai chestiile astea se intimplau in anii ’50 ai propagandei proletcultiste, inseamna ca dumnealui este un critic literar bolsevic daca foloseste un asemenea limbaj.

    Slavit sa fie Domnul!

     Aurora

    Manolescu nu are habar de cultura si traditia romaneasca. El are impresia ca e un erudit, multi chiar il considera un erudit si mare cronicar literar, dar ii lipsesc notiunile de baza : credinta in Dumnezeu si respectul fata de valorile crestine. Inceputul culturii noastre s-a nascut in mediul monahal prin tiparirea de carte religioasa. Mai tarziu au aparut si scrierile laice. Un critic literar care nu tine seama de primele izvoare din care un popor se adapa, aplicand formule seculariste acolo unde baza a fost ortodoxia, este un critic repetent. Trebuie sa puna mana pe carte si sa reia scrierile cronicarilor. Venind mai aproape de vremurile noastre, daca l-ar citi cu atentie macar pe Sadoveanu (nu dezvoltam aici apartenenta lui conjuncturala la masonerie) tot ar intelege ceva despre etosul romanesc. El nu este de fapt un cronicar, ci un “scientifique” indopat cu idei ”europene”.

    Adita

    “Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru”… Cata dreptate ai!!! Ca in fiecare an, in special de Paste si la Craciun, atacurile impotriva Ortodoxiei se intetesc, dar ca anul asta parca niciodata n-au fost atat de turbati… campanii peste campanii, pe facebook si pe tot netul, impotriva Bisericii, a preotilor, a credintei… Din anul prezis de Parintele Justin s-a scurs deja jumatate, mi-e teama de ce e mai rau!!! Sincer, in afara de rugaciune, nici nu stiu cum sa reactionez in fata avalansei de laturi de ce revarsa in fata noastra, poate n-ar strica sa iasa si preotii nostri la “atac”, la predicile de la Sfintele Liturghii, sa-i mai intareasca pe oameni, sa le mai explice una-alta… Pasivitatea nu e mereu buna, noi tacem, iar Manolescu, Marga si altii ca ei tocmai de asta profita, de pasivitatea, de tacerea noastra, aproape complice i-as spune. Dumnezeu sa ne pazeasca si sa ne intareasca, Doamne-ajuta!!!

    Comentariu Ortodox Liber:

    Bine spunea o zicala romaneasca: unde e carte multa e prostie si mai multa. Nicolae Manolescu nu e decat o papusica in mana papusarilor lumii. Mandria intuneca ochii duhovnicesti ai omului ca si iubirea de arginti. Sa nu uitam ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul Hristos pe numai 30 de arginti. Acum ma gandesc asa, poate unii ma considera nebun, cum ar rectiona distinsul si eruditul domn Manolescu daca in amiaza mare i-ar aparea in mare slava un Sf. Parinte. Credeti ca mintea dumnealui s-ar indrepta catre Dumnezeu si placutii Lui? Si inca o intrebare: Ce grad credeti ca are in masonerie?

APOSTAZIE maximă. Felicitarea ”patriarhului” Daniel către marele rabin, JIDOVUL Hacohen

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, adresat participanţilor la Adunarea festivă dedicată încheierii misiunii în România a Marelui Rabin, Menachem Hacohen, Sinagoga Mare, Bucureşti, miercuri, 31 august 2011:

Eminenţa Voastră, Domnule Mare Rabin,
Excelenţele Voastre,
Distinşi membri ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,

În cuvântul pe care l-am rostit cu prilejul deschiderii Simpozionului internaţional iudeo-creştin de la Durău, din ziua de 20 iulie 1998, în calitatea noastră de atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vă adresam, Domnule Mare Rabin, un cald şi prietenesc cuvânt de bun venit în România.

Iată-ne astăzi, la acest moment festiv prilejuit de încheierea misiunii Eminenţei Voastre în România, ca Mare Rabin. Cu acest prilej dorim să subliniem câteva coordonate principale ale relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care le-aţi încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune. Am admirat totdeauna modul armonios în care Eminenţa Voastră îmbinaţi credinţa profundă cu o cultură academică vastă, evlavia rugăciunii cu înţelepciunea de-a construi relaţii cu oameni diferiţi, fidelitatea faţă de Tradiţia religioasă cu preocuparea pentru problemele actuale.

Încă de la începutul activităţii Eminenţei Voastre în România, am apreciat îndeosebi gândirea spirituală împletită cu acţiunea socială, prin care aţi unit spiritualitatea profundă a Psalmilor cu morala socială a Profeţilor. Toată această activitate este rezultatul unei solide pregătiri teologice dobândite în timpul studiilor rabinice şi al experienţei obţinute în urma numeroaselor responsabilităţi pe care le-aţi îndeplinit de-a lungul timpului.

Am apreciat, de asemenea, echilibrul şi înţelepciunea pe care le-aţi manifestat în privinţa bunelor relaţii dintre români şi evreii din România, de-a lungul secolelor, relaţii pe care le-aţi caracterizat ca fiind bazate pe prietenie şi înţelegere reciprocă, în pofida unor evenimente întunecate şi regretabile din timpul celui de al II-lea Război Mondial, care trebuie să ne ţină mereu treji spiritual pentru ca astfel de atitudini să nu se mai repete niciodată.

Considerăm că avem o bogăţie spirituală comună [sublinierea jidovitului Daniel – n.n.] izvorâtă din Descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Legea dată lui Moise, în Psalmi şi în Profeţi, bogăţie pe care Biserica Ortodoxă o păstrează şi o cultivă permanent în cadrul întregului cult divin.

În acelaşi timp, împreună, iudeii şi creştinii, avem o responsabilitate comună în contextul lumii contemporane[sublinierea lui Daniel], marcată de secularizare şi de îndepărtarea de valorile tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care au stat, de altfel, la baza civilizaţiei moderne, în special a celei europene. În acest sens, cele două comunităţi religioase trebuie să-şi manifeste activ misiunea profetică [sublinierea lui Daniel], arătând oamenilor care este voia lui Dumnezeu în viaţa popoarelor, valoarea şi demnitatea fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii umane şi al păcii, precum şi responsabilitatea umană pentru creaţia lui Dumnezeu.

În acest context, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios fructuos între cultele din România, bazat pe încredere şi respect reciproc, îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, aConsiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011. Principalele sale obiective sunt:promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii; apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei; manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social; respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

În spirit de apreciere, solidaritate şi cooperare, Vă adresăm, la acest moment al încheierii misiunii spirituale în România a Eminenţei Voastre, cele mai călduroase doriri de sănătate şi ne rugăm lui Dumnezeu să Vă călăuzească paşii spre a-L sluji în continuare cu aceeaşi dragoste şi înţelepciune.

Ne bucurăm să vă revedem ori de câte ori reveniţi în România.

Cu aleasă preţuire şi prietenie,

† DANIEL
Patriarhul României

Comentariu Ortodox liber:

Orice comentariu la cele „urate” mai sus de catre Patriarhul Daniel este de prisos. Ce mai poti comenta cand citesti asa ceva de la cineva care se vrea a fi capul Bisericii Ortodoxe Romane. Ce mai poti comenta cand capul B.O.R. adreseaza urari de bine urmasilor ucigasilor Mantuitorului Hristos?

Ortodoxia umanista – Ortodoxia vremurilor de pe urma

De la o zi la alta, ortodoxia se „smereşte” alarmant, convertindu-şi generos rînduielile tradiţionale după duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretenţii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane şi difuzoare plasate printre sfinţi cu proporţii de bucătari – pînă la corala rece-academică combinată cu „conţana” ori tînguirile romantic lacrimogene ale „oastei Domnului”. Semne ale priorităţii omenescului în luptă cu rînduielile Duhului aflăm şi în predicile moi şi pufoase ale amvonului, Cât şi în paginile unor publicaţii „ortodoxe”.

Astfel, revista Lacrimi, editată de Mănăstirea Robaia – Argeş, invită cititorul la un adevărat maraton umanist printre articole pătut-ortodoxe. În cuvîntul introductiv, semnat de un cunoscut vlădică, românii pravoslavnici sunt ispitiţi să-şi revizuiască ortodoxia „mucegăită”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, praspăt şi spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonanţă „noduroasă”. Termeni precum „armonia din Univers”, „fiinţa noastră”, „superficialitate”, „delicateţe sufletească pentru cele sfinte”, „înaintarea celor spirituale” etc. împănează respectivul articol, cumpănindu-l parcă între un nobil discurs catolico-protestant şi orientala morală pacifistunicersalistă a „integrării în absolut”.

Ce să înţelegem din această paradă de sofisme duhovniceşti? Că ortodoxia contemporană şi-a pirdut pînă într-atît vlaga, înCât nici „grai” nu mai are? Că pentru a fi citit şi admirat, limbajul trebuie să-ţi fie neapărat „cult” şi „elegant”? Că smerenia trebuie să-ţi fie „graţioasă”, iar căinţa „politicoasă”?

Pentru a ne edifica deplin asupra incursiunilor umnaiste pe tărîmurile ortosoxiei, să purcedem spre identificarea de noi sensibilităţi „ortodoxe”, zăbovind asupra isoricului Mănăstirii Robaia, unde ni se spune că lăcaşul „se înscrie planimetric (!) în categoria construcţiilor exleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentînd un uşor decroş (!).”

Ce să însemne aceste rînduri pentru gospodina din piaţă cu bărbat strungar? Că doar şi ea e ortodoxă şi merge la biserică? Aşa se întreabă săraca “fiinţă”, şi mulţi alţii, şi noi odată cu ei; oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe „ortodoxii”: una a universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?

În continuare, ni se vorbeşte în acelaşi limbaj dulceag, pretenţios, „important”, despre „membrele comunităţii monahale”, „pioşi donatori”, „altare de credinţă”, „har artistic”, „orizont de viaţă” etc. În graiul Sfinţilor Părinţi, toţi cei botezaţi în Hristos sunt numiţi creştini, bine-credincioşi, nevoitori, dreptcredincioşi, de Hristos iubitori etc., iar în Rînduiala Botezului cel chemat să devină ortodox este „robul lui Dumnezeu”, în nici un caz „membru”, „cetăţean”, „domn”, „tovarăş”… în Hristos, ori „avă civic” al vreunui „Pateric umanist”.

Cât despre „pioşii donatori” ai „altarelor de credinţă”, ce putem spune? Le urăm să devină „ctitori evlavioşi” ai „duhovniceştilor sihăstrii” – vetre de pocăinţă întru smerită vieţuire călugărească – iar nu „sponsori” ai „centrelor de iradiere culturală”, după cum se revendică orgolios unele mănăstiri.

Iată cum, înşelaţi de mirajul „harului artistic”, cărturarii monahi „împătimiţi de frumos”, prind a se prosterna „suav” şi „divin” noului „orizont de viaţă”: monahismul umanist; căruia, dîndu-i „viaţă din viaţa lor” după cum spune însuşi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucă apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viaţa Sfinţiţilor Mucenici şi a cuvioşilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat că rostul mănăstirii – aşezată în „locuri mirifice” – e altul decît îşi poate închipui şi diferit de ceea ce Biserica, prin Sfinţii de Dumnezeu purtători, a hotărît, anume – zice revista – „altar al încrederii în veşnicia neamului”, adică loc de umanistă închianare la neam şi la „sfînta încredere”. Paşoptism religios, în care neamul idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umaniştii naţionalişti şi de patrioţii nihilişti.

Extras din cartea „Omul nou” de Ieromonah Martirie Paduraru

Cititi şi:

Este Dumnezeu vinovat de durerile lumii de azi?

Rătăcirile şi ereziile Părintelui Argatu

Parintele Gheorghe Anitulesei face o analiza temeinica pe „materialul clientului” ca sa zic asa, care asa cum spune si dumnealui va „misca” pe multi dintre cei care i-au urmat sfaturile parintelui Argatu. Sa luam aminte cu frica si cu cutremur.

ŞOCANT – Mântuitorul Hristos binecuvintează cu semnul Satanei într-o pictură din Catedrala Mântuirii Neamului

Preiau integral articolul de pe blogul lui Saccsiv:

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Iata o fotografie preluata de la http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/01/16/fereasca-dumnezeu-si-maica-domnului-ce-batjocura-draceasca-icoana-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-mantuitorul-pictat-cand-face-semnul-coarnelor-la-fel-si-sfantul-apostol-andrei-fratilor/:

Din articolul http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/catedrala-mantuirii-neamului aflam ca:

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Iar PS Sofronie este cel care:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Iata si cum este reprezentata mana Domnului nostru Iisus Hristos in icoane:

Foto: http://www.moldovacrestina.info/2011/01/iisus-hristos/

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

Moliftele Sf. Vasile cel Mare, motiv de teama in B.O.R.

Sf. Vasile cel MareLa început de an, preoţii au fost atenţionaţi prin SMS că nu au voie să mai citească moliftele Sfântului Vasile, în singura zi în care ele trebuie citite în toate bisericile. Considerate blesteme la adresa Diavolului, moliftele alungă duhurile rele dar şi dezleagă eventualele vrăji aruncate asupra credinciosului. Astfel, printre beneficiarii bizarei decizii a Sfântului Sinod sunt vrăjitoarele.

Telefoanele preoţilor au zbârnâit de sărbători. Dar nu pentru urări, ci pentru a li se sugera ce să cânte. Şi, mai ales, ce să nu cânte. Înalţii prelaţi i-au anunţat pe preoţii din subordine că trebuie să sară peste moliftele slujite, de sute de ani, pe 1 ianuarie.

O angajată de la biserica Colţea a povestit că preoţii au primit ordin de la Patriarhie să nu mai citească moliftele Sfântului Vasile pe 1 ianuarie.

„Preacucernice părinte, vă aducem la cunoştinţă că prin hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit (…) că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Vă rugăm să comunicaţi prezenta hotărâre tuturor unităţilor din protoierie”, era mesajul transmis pe telefonul mobil preoţilor.

Unii dintre ei au nesocotit totuşi ordinul şi le-au citit ceva mai târziu, în ajun de Bobotează.

Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. „Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”.

Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.

Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

sursa: rtv.net

Comentariu Ortodox Liber:

Sa nu va mire dragi cititori acest lucru. Nu ai cum sa iti blestemi stapanul. Nu se poate asa ceva.

%d blogeri au apreciat asta: