Prima pagină > Ereticii zilelor noastre, Ortodox liber, Ortodoxia rastignita, Vremuri apocaliptice > Ortodoxia umanista – Ortodoxia vremurilor de pe urma

Ortodoxia umanista – Ortodoxia vremurilor de pe urma

De la o zi la alta, ortodoxia se „smereşte” alarmant, convertindu-şi generos rînduielile tradiţionale după duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretenţii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane şi difuzoare plasate printre sfinţi cu proporţii de bucătari – pînă la corala rece-academică combinată cu „conţana” ori tînguirile romantic lacrimogene ale „oastei Domnului”. Semne ale priorităţii omenescului în luptă cu rînduielile Duhului aflăm şi în predicile moi şi pufoase ale amvonului, Cât şi în paginile unor publicaţii „ortodoxe”.

Astfel, revista Lacrimi, editată de Mănăstirea Robaia – Argeş, invită cititorul la un adevărat maraton umanist printre articole pătut-ortodoxe. În cuvîntul introductiv, semnat de un cunoscut vlădică, românii pravoslavnici sunt ispitiţi să-şi revizuiască ortodoxia „mucegăită”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, praspăt şi spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonanţă „noduroasă”. Termeni precum „armonia din Univers”, „fiinţa noastră”, „superficialitate”, „delicateţe sufletească pentru cele sfinte”, „înaintarea celor spirituale” etc. împănează respectivul articol, cumpănindu-l parcă între un nobil discurs catolico-protestant şi orientala morală pacifistunicersalistă a „integrării în absolut”.

Ce să înţelegem din această paradă de sofisme duhovniceşti? Că ortodoxia contemporană şi-a pirdut pînă într-atît vlaga, înCât nici „grai” nu mai are? Că pentru a fi citit şi admirat, limbajul trebuie să-ţi fie neapărat „cult” şi „elegant”? Că smerenia trebuie să-ţi fie „graţioasă”, iar căinţa „politicoasă”?

Pentru a ne edifica deplin asupra incursiunilor umnaiste pe tărîmurile ortosoxiei, să purcedem spre identificarea de noi sensibilităţi „ortodoxe”, zăbovind asupra isoricului Mănăstirii Robaia, unde ni se spune că lăcaşul „se înscrie planimetric (!) în categoria construcţiilor exleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentînd un uşor decroş (!).”

Ce să însemne aceste rînduri pentru gospodina din piaţă cu bărbat strungar? Că doar şi ea e ortodoxă şi merge la biserică? Aşa se întreabă săraca “fiinţă”, şi mulţi alţii, şi noi odată cu ei; oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe „ortodoxii”: una a universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?

În continuare, ni se vorbeşte în acelaşi limbaj dulceag, pretenţios, „important”, despre „membrele comunităţii monahale”, „pioşi donatori”, „altare de credinţă”, „har artistic”, „orizont de viaţă” etc. În graiul Sfinţilor Părinţi, toţi cei botezaţi în Hristos sunt numiţi creştini, bine-credincioşi, nevoitori, dreptcredincioşi, de Hristos iubitori etc., iar în Rînduiala Botezului cel chemat să devină ortodox este „robul lui Dumnezeu”, în nici un caz „membru”, „cetăţean”, „domn”, „tovarăş”… în Hristos, ori „avă civic” al vreunui „Pateric umanist”.

Cât despre „pioşii donatori” ai „altarelor de credinţă”, ce putem spune? Le urăm să devină „ctitori evlavioşi” ai „duhovniceştilor sihăstrii” – vetre de pocăinţă întru smerită vieţuire călugărească – iar nu „sponsori” ai „centrelor de iradiere culturală”, după cum se revendică orgolios unele mănăstiri.

Iată cum, înşelaţi de mirajul „harului artistic”, cărturarii monahi „împătimiţi de frumos”, prind a se prosterna „suav” şi „divin” noului „orizont de viaţă”: monahismul umanist; căruia, dîndu-i „viaţă din viaţa lor” după cum spune însuşi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucă apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viaţa Sfinţiţilor Mucenici şi a cuvioşilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat că rostul mănăstirii – aşezată în „locuri mirifice” – e altul decît îşi poate închipui şi diferit de ceea ce Biserica, prin Sfinţii de Dumnezeu purtători, a hotărît, anume – zice revista – „altar al încrederii în veşnicia neamului”, adică loc de umanistă închianare la neam şi la „sfînta încredere”. Paşoptism religios, în care neamul idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umaniştii naţionalişti şi de patrioţii nihilişti.

Extras din cartea „Omul nou” de Ieromonah Martirie Paduraru

Cititi şi:

Este Dumnezeu vinovat de durerile lumii de azi?

  1. Vandra I. Vasile
    11/07/2012 la 13:43

    Ortodoxia a excelat cantitativ și arar calitativ în ultimii 22 de ani.

  2. Vasilențiu
    11/07/2012 la 13:49

    Eu sunt de părere că ortodoxia românească are un singur preot bun, care trebuie să reziste în preoție.

  3. Thalex
    09/02/2013 la 22:20

    Mä väd nevoit sä subscriu în proportie de ca. 80%.

    Îmi permit însä si o observatie frontalä la întrebarea retoricä „oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe „ortodoxii”: una a universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?”, si anume:

    Studiind istoria primelor secole crestine däm în general peste (mari, ori chiar imensi) Sf. Pärinti proveniti aproape EXCLUSIV din … elite (descendenti din familii putred de bogate, educatie-beton, studii laice – adesea ateiste ori chiar anti-crestine, ca în cazul notoriu al Celor Trei Ierarhi).

    As mai dori sä punctez cä, la reperul „Tzatza Leana” recurge INVARIABIL un raportor care se plaseazä pre sine implicit DESUPRA aceleia.

    În fine (si MULT mai grav): Dumnezeu a întru-bine-voit asa, ca Vestirea Sa sä ne fie nouä cântatä pe 4 voci. Una dintre ele (aia ne-sinopticä) e opera unui om ancorat (profund) în MODERNITATEA (stoicismul si platonismul târziu al) timpului säu si si TOBÄ de carte (elineascä) pe deasupra. A cui e, prin urmare VINA cä, pentru Tzatza Leana, primul ei verset NU va depäsi NICIODATÄ conditia de dilemä (profundä) si / sau de joc (pios) de cuvinte?

    PS: NU înteleg cum se face cä, pe acest site, spre deosebire de majoritatea omoloagelor sale, contributiile mele (provocatoare) NU sunt nici cenzurate, nici … înjurate laolaltä cu emitentul. Dat fiind însä cä, oricare ar fi motivul, acest lucru NU s-a întâmplat pânä acum încä NICIODATÄ, doresc sä transmit proprietarului / administratorului säu, odatä cu multumirile mele deosebite, si îndemnul-rugäminte de a mä mai si trage de mânecä, atunci când crede cä am depäsit buna cuvuiintä.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: