Învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei despre eresul ecumenismului şi apostazia acestui veac

Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniunea Bisericii) acela să se afurisească.”

Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli ~ „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) ~ „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ „Nu se cuvine a primi binecuvîntările ereticilor, care sunt mai mult blasfemii decît binecuvîntări.”

Canonul 15 al Sinodului al Nouălea din Constantinopol (861) ~ „Cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărîmă unitatea Bisericii.”

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

Comentariu Ortodox Liber:

Am gasit această proclamaţie într-o carte apărută la Iaşi în anul 2004 care se numeşte Ortodoxia şi umanismul religios. Mi-aş dori ca fiecare blogger român şi ortodox să o preia şi să o pună pe blogul sau site-ul propriu chiar şi fără link către acest blog pentru a putea fi citită de câţi mai mulţi creştini ortodocşi de la noi, pentru ca aceştia să conştientizeze imensa capcană pe care o întinde Sinodul B.O.R. în problema cipurilor şi a ecumenismului. Derapajele Patriahului Daniel şi a celor din sinod sunt bine cunoscute dar am să reamintesc câteva din ele prin linkurile de mai jos:

VIDEO – Radio Dobrogea: LUATI CIPURILE …

PS VISARION, Episcopul de Tulcea, aducand elogii ADUNATURII de la Sant’Egidio, unde a participat la „liturghii” catolice si rugaciuni comune

FOTO: In atentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – PREOT ORTODOX la o adunatura de CAVALERI DE MALTA

VIDEO: IPS SERAFIM JOANTA – un excelent exemplu despre cum vor lucra SLUGILE ANTIHRISTULUI …

FOTO: De ce lipseste Altarul din aceasta imagine cu Patriarhul Daniel?

DIRECTIVA A PATRIARHIEI? Toti preotii si monahii trebuie sa declare “pe propria raspundere” daca fac parte din vreun ONG? N-ar fi mai bine ca IERARHII SA DECLARE DACA FAC PARTE DIN LOJA?

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

“Sapte preoti” au binecuvantat sinagoga satanei, pe nume Biserica de Gheata de la Balea Lac

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

NEBUNIA CATOLICĂ NU ARE LIMITE: O fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi expusă într-o biserică din Cracovia

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

si marturia de ortodox adevărat a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a zguduit lumea ortodoxă şi pe înaintemergătorii lui Satan:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

 

Una dintre rugăciunile comune cu ereticii, găzduită de Patriarhia Română

Basilica.ro ne informează:
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2011 este inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

În urma consultărilor Patriarhiei Române cu responsabilii pentru dialog local ai Bisericilor creştine din Bucureşti în vederea definitivării programului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2011), s-a convenit asupra cadrului general de desfăşurare a acestei manifestări ecumenice tradiţionale, care se va desfăşura după următorul program:

– Marţi, 18 ianuarie, Catedrala Patriarhală (Dealul Mitropoliei) orele 16.00;
– Miercuri, 19 ianuarie, Biserica Evanghelică C.A (strada Luterană 2), orele 17.00;
– Joi, 20 ianuarie, Biserica Armeană (Bulevardul Carol I, 43), orele 17.00;
– Vineri, 21 ianuarie, Biserica Reformată (biserica Calvineum, strada Luterană 13 bis), orele 17.00;
– Sâmbătă, 22 ianuarie, Biserica Greco-catolică (strada Sirenelor 39), orele 17.00;
– Duminică, 23 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;
– Luni, 24 ianuarie, Biserica Anglicană (strada Arthur Verona 3), orele 17.00;
– Marţi, 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif” (strada General Berthelot 19), orele 17.00.

Patriarhia Română reaminteşte clerului ortodox că potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală, alte catedrale şi biserici ortodoxe din ţară şi străinătate, reprezentanţii celorlalte culte creştine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanţii oficiali ai celorlalte Biserici creştine vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi.

Clericii ortodocşi români prezenţi la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

Comentariu Ortodoxliber:

Se pare că şi în acest an „ciorba ecumenistă” în care fierb toate scursurile credinţei celei adevărate va fierbe iar în Dealul Mitropoliei. Nu se vor implica liturgic că aşa sună directiva dar vor sluji cu toţi ereticii la un loc. Adică şi cu urâtorii dogmei Sf. Treimi (armenii sau monofiziţii) şi cu protestanţii care urăsc pe Maica Domnului, Sfintele Moaşte şi Sf. Cruce şi cu mulţi alţii asemenea. Încă puţini ani şi printre bisericile invitate vor fi şi cea satanistă şi homosexuală.

CREŞTINI ORTODOCŞI, DACĂ ŢINEŢI LA MÂNTUIREA SUFLETULUI NU PARTICIPAŢI LA ASEMENEA SLUJBE.

Sfânta Tradiţie – un adevăr incomod pentru „noii ortodocşi” (I)

În ultimele decenii, Biserica este din ce în ce mai des atacată de săgeţile înfocate ale modernismului, care vrea să strice tot ceea ce a zidit Duhul Sfânt, prin Sfinţii Apostoli şi ceilalţi Sfinţi Părinţi ai Ortodoxiei. Mulţi nu vor să priceapă lucrul acesta, mulţi nu vor să mai audă de Sfânta Tradiţie, chiar o tratează că pe ceva perimat.

Un alt exemplu de „botez” necanonic (prin turnare...), săvârşit de un preot care nici măcar nu este înveşmântat aşa cum o cer canoanele. Putem vedea, aici de faţă, batjocorirea unei Taine a Bisericii de o aşa mare importanţă, precum este Sfântul Botez, care este arvuna vieţii veşnice şi a părtăşiei cu Hristos.

Şi odată ce din Sfânta Tradiţie se face preş pentru picioarele ecumeniştilor eretici, riscăm să ne pierdem de instituţia dumnezeiesc-omenească a Bisericii, devreme ce nu luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Aşadar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15), şi la cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur: „De aici e limpede că (Apostolul) nu le-a dat toate în scris, ci multe pe cale nescrisă. Şi cele scrise şi cele nescrise, sunt deopotrivă vrednice de credinţă, încât socotim Tradiţia Bisericii vrednică de crezare. E Tradiţia, nu cerceta mai mult”. Marele sfânt şi scriitor al Bisericii,Vichentie de Lerins, spune:„În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ţinem,care a fost crezut pretutindeni şi totdeauna”.

Renunţarea la Sfânta Tradiţie este un fapt foarte grav, ce va avea urmări serioase la nivel de dogme şi canonicitatea Bisericii, pentru că SfântulVasilie cel Mare spune: „Unele dintre dogmele şi propovăduirile păstrate de Biserică le avem din învăţătura scrisă, pe altele însă, le-am primit din Tradiţia Apostolilor, transmise în taină. Amândouă aceste categorii au aceeaşi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvânt împotriva acestora, pentru că nimeni nu cunoaşte cât decât aşezămintele bisericeşti. Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanţă, nu ne-am da seama că am păgubi Evanghelia în părţile ei principale; mai mult, am restrânge propovăduirea la numele ei gol. De pildă, (ca să pomenesc lucrul cel dintâi şi foarte obştesc), cine a învăţat prin scris, că acei care nădăjduiesc în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să se însemne cu semnul crucii? Ce scriere ne-a învăţat să ne întoarcem spre Răsărit atunci când ne rugăm? Ce sfânt ne-a lăsat în scris cuvintele de chemarea Sfântului Duh pentru prefacerea pâinii Euharistiei şi a Paharului binecuvântării?
Nu ne mulţumim cu cele pe care le menţionează Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri înainte, altele pe urmă, ca având mare putere pentru taină şi pe care le luăm din învăţătura nescrisă. Noi binecuvântăm apa Botezului şi untdelemnul Ungerii, ba încă şi pe cel ce se botează. Din ce scrieri? Nu din Tradiţia tăcută şi tainică? Ce cuvânt scris ne-a învăţat ungerea însăşi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte câte sunt în legătură cu Botezul, lepădarea de satana şi de îngerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt, oare, din această învăţătura pe care Părinţii noştri au păstrat-o sub tăcere, fără iscodire, ca unii care învăţaseră bine acel lucru: păstrarea în tăcere a măreţiei sfinte a Tainelor? La fel Apostolii şi Părinţii care au stabilit la început cele în legătură cu Biserică, au păstrat taina lor în ascuns şi în tăcere”(Sfântul Vasilie cel Mare, Despre Sfântul Duh, 27, 66, Migne, P. G., XXXII, col. 188-189).

Deci datoria noastră faţă de Sfântă Tradiţie nu este alta decât să păstrăm cu sfinţenie şi neatins cuprinsul ei, la fel cum păstrăm Sfântă Scriptură şi celelalte scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care vin să întregească opera de mântuire a omului ce se lucrează prin Biserică. Sfânta Tradiţie este lăsată nouă de la Hristos,care a poruncit Sfinţilor Apostoli să propovăduiască prin viu grai, zicând: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mat. 28, 19-20).

Chiar şi sfântul Evanghelist Ioan, declară într-una din epistolele sale: „Multe având a vă scrie, n-am voit pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc că voi fi la voi şi voi grăi gură către gură,ca bucuria noastră să fie deplină” (II Ioan I, 12). Mântuitorul Însuşi n-a lăsat nimic scris şi nici n-a poruncit Sfinţilor Apostoli să scrie, ci să propovăduiască prin viu grai. Sfântul Ioan pune mare preţ pe Sfânta Tradiţie, spunând: „Sunt încă şi altele multe câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, nici în lumea aceasta (mi se pare) că nu ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris. Amin” (Ioan 21, 25).

De Sfânta Tradiţie se leagă expunerile pe scurt şi formulările credinţei noastre ortodoxe, învăţătura despre cele şapte Sfinte Taine, precum şi modul lor de săvârşire, canoanele sfinţilor Apostoli, canoanele celor şapte Sinoade ecumenice respectate de Biserica Ortodoxă, canoanele şi pravilele sfintelor Soboare locale, pravilele privind disciplina bisericească ale Sfântului Vasilie cel Mare şi ale altor sfinţi, multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cele trei Sfinte Liturghii şi celelalte slujbe bisericeşti, obiceiuri religioase, semne şi simboluri ca manifestare a credinţei, nădejdii şi dragostei noastre.

Sfinţii Apostoli au primit Tradiţia de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfinţii Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia, celor de după ei, până azi. Tradiţia, zice Sfântul Irineu „a ajuns până la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică deplină, neprimind nici adaus, nici micşorare”. Iar fericitul Augustin spune că „lucrurile Tradiţiei care se păstrează pe întreg pământul, au fost încredinţate fie de Sfinţii Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice. Ceea ce ţine Biserica Sobornicească şi n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna păstrat, a fost dat prin autoritatea apostolică. Este deci o Tradiţie Apostolică şi este şi o Tradiţie Bisericească, în strânsă legătură una cu alta şi întregindu-se una pe alta. Semnul adevăratei Tradiţii este neîntreruperea. Marii (teologi) ai lumii, au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor. De aceea trebuie crezut numai acel adevăr de credinţă care nu se depărtează întru nimic de Tradiţia Apostolică şi Bisericească” (Împotriva lui Iulian, 2, 10, 34, Migne, P. L.,XLIV, col. 697).

Ecumenismul de azi latră despre o „aprofundare a Sfintei Tradiţii, a dogmelor, a canoanelor Bisericii”, dar scopul acestei mişcări eretice este acela de a necinsti Sfânta Tradiţie, anulând-o. Nu suntem împotriva aprofundării tradiţiei, dogmelor sau canoanelor bisericeşti, însă această aprofundare a lor trebuie făcută în ea însăşi, cum o spune Sfântul Vichentie: „Fiecare din acestea se dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăşi, în acelaşi înţeles, în aceeaşi idee. Religia, poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care de şi cu înaintarea anilor,îşi dezvoltă funcţiunile, ele rămân, totuşi, ceea ce erau. Se poate adauga formă, înfăţişare, distincţie, totuşi firea fiecărui gen rămâne aceeaşi” (Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667).

 

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

Albert Pike, purtând însemnele masonice specifice gradului 33

Într-o scrisoare catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike, mason de gradul 33 şi satanist (ce a formulat în anul 1889 dogma divinităţii lui Lucifer, zicând că „Lucifer este dumnezeu”, îi scrie lui Mazzini, unul dintre iluminaţii masoneriei: „Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelasi timp.”În 1879, acelaşi Albert Pike scria tot către Mazzini: „Noi trebuie să creăm un super rit, care va ramâne necunoscut, şi la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai pu- ternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută” (Teocraţia ocultă, de Lady Queenborough, p. 208-209).

Intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran co- mandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, Pike a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările kabbalei. Pike a dat această Liturghie spre folosinţa acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet, precum şi gradelor supreme din Noile Rituri Paladiste. În 1871, într-un alt schimb de corespon- denţă dintre Pike şi Mazzini, cel dintâi era de părere că: „Noi (iluminaţii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naţiunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei şi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor ramâne fără busolă, în neliniştea căutării unui ideal, fără să ştie către cine să-şi îndrepte adoraţia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice”.

Salut masonic între patriarhul Athenagoras şi Papa Paul VI, cunoscuţi ca francmasoni de grad înalt, cu ocazia semnării declaraţiei comune privind ridicarea anatemelor de la 1054 (decembrie, 1964).

La 14 iulie 1889, Albert Pike făcea următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume: „Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta ca să puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiatii de cel mai înalt grad.”(Ralph Epperson, Noua Ordine Mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71).

Mascarea francmasoneriei de esenţă satanistă

Organizaţiile francmasonice camuflate sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. Ecumeniştii sunt cu toţii în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei, precum guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice luciferice. Organizaţiile umanitare francmasonice sunt cele care au aruncat în românia mii de tone de alimente alterate „făcute cadou”. „Religioşii” francmasoni sunt cei care au instituit dialogurile ecumenice, unde „ortodocşii” intră în dialog şi chiar comuniune liturgică cu eterodocşii (ereticii), precum anglicanii, care susţin hirotonia femeilor şi homosexualitatea.

Rezultatele unui sondaj făcut printre episcopii anglicani au dat la iveală diferenţele dogmatice dintre aceşti eretici şi ortodocşi. Astfel dintre 39 de episcopi anglicani 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii lui Hristos din Fecioara Maria, 9 nu credeau nici în Învierea lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu.

În faţa acestor compromisuri religioase, Patriarhia de Constantinopol cheamă Bisericile din toată lumea spre dialog ecumenic cu trecere peste diferenţele dogmatice ori canonice şi convoacă necesitatea celui de-al optulea sinod ecumenic unde să se reformuleze doctrinele Bisericii lui Hristos, iar ecumenismul să fie declarat politica universală a tuturor Bisericilor. Ţelul acestei organizaţii este unitatea creştină ca supra-biserică, adică o biserică mondială a unui guvern mondial. În contextul în care scopul declarat al francmasoneriei este noua ordine mondială şi guver- narea mondială, ecumenismul care este de origine ma- sonică va prelua doctrina, ideile şi credinţa francma- soneriei, adică ceva de genul new-age, ce se identifică cu doctrina lui Lucifer. Ecumenismul urmăreşte minimalizarea diferenţelor de doctrină, prin promovarea sincretismului religios, cu scopul de a permite o coeziune în cadrul maselor de credincioşi de diferite religii şi con- fesiuni. Fără rezolvarea problemei religioase, guvernarea mondială şi religia unică nu pot fi impuse.

Începutul vânzării Bisericii

Ritualuri francmasonice cu încuviinţarea Bisericii Ortodoxe Române: ceremonie de investire în Ordinul Cavalerilor de Malta în biserica ortodoxă din Iosefin, Timişoara - oct. 2007

Vânzarea Bisericii a început de multă vreme. În mod oficial este cunoscută lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, după cum urmează: în 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; 1787 – Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800) – episcop de Hotin; Athanasie (Stoenescu) 1815-1880 – episcop; Dionisie Lupu (1769- 1831) mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826) – episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX – mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789) – episcop de Roman şi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX – episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873) – intrat în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921) – preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie etc” (conform Horia Nestorescu Bălceşti – „Ordinul Masonic Român”).

Într-un pasaj din Memoriile sale, Nichifor Crainic avertiza astfel asupra pro- blemei religi- oase: „La Geneva se discuta problema Statelor Unite ale Europei şi prezida Nicolae Titulescu. Nu veneam la spectacolul Societăţii Naţiunilor ca un arab la Mecca, ci ca un american la un muzeu de curiozităţi. Am combătut-o de la început, pentru ca n-am crezut nici în seriozitatea şi nici în durabilitatea ei. Un ţel suprem, cum e pacea mondială, întemeiat pe tratatele de pace de după primul război mondial era o absurditate. […] Sub masca pacifismului şi a înfrăţirii popoarelor, învingătorii de ieri năzuiau să-şi păstreze privilegiile împotriva învinşilor. Astfel, sinceritatea, care e condiţia primordială a unei credinţe, nu era în nici o parte. […] Pacifismul fără fundament metafizic nu există. Pacifismul fără suflu religios nu se poate realiza. Dar pe acest teren problema devine şi mai complicată decât pe cel politic propriu-zis. În numele cărei credinţe religioase se pot înfrăţi toate popoarele?

Creştinismul n-a cucerit încă tot pământul; o turmă şi un păstor e încă un ideal pentru cel mai înflăcărat apostolat cu putinţă. Iar a pune creştinismul, fără să vorbim de confesiunile din sânul lui, pe picior de egalitate cu mahomedanismul sau cu budismul, în numele pacifismului religios, e o imposibilitate de principiu şi de fapt. Societatea Naţiunilor ocolind această dificultate, era un organism areligios, profesând un pacifism fără fundament transcendental, în locul religiei. Ea a practicat formula, ce i s-a părut comodă, a francmasoneriei suprareligioase, care nu e decât afumarea conştiinţei naive a unor intelectuali cu pseudoatitudinea neantului ateist. Francmasoneria însă, având un caracter ocult şi aderenţi inavuabili, ideile ei divulgate indirect nu sunt de natură să entuziasmeze popoarele pentru o credinţă pacifistă.

Neajunsul acesta l-au observat chiar susţinătorii Societăţii Naţiunilor care, în scrierile lor, deplâng lipsa unei credinţe metafizice sau a unei mitologii, care să dea sângele vieţii organismului genevez. Zeităţile acestea neo-mitologice, ce ar fi trebuit să creeze un fel de Olimp modern în vârful Mont Blancului, se numesc în filosofia contemporană valori. Valoarea adevărului, a binelui, a frumosului şi aşa mai departe, autonome şi independente, unele de altele, cum nu sunt nici stelele de pe cer, care depind ca să se poata menţine în armonia suverană prestabilită lor de cel care le-a facut. Cât de falsă este această mitologie teoretică, fabricată de cea mai nouă filosofie, se vede din neputinţa Societăţii Naţiunilor de a însufleţi popoarele pentru idealurile ei, care nu erau altceva decât valori în sensul cel mai modern al cuvântului. Eşecul mondialismului genevez şi al oricărui alt mondialism stă în faptul principal că omul nu e capabil să dea omenirii o credinţă sau o valoare supremă” (Nichifor Crainic, Zile albe-zile negre, Gândirea, Bucureşti. 1991, p. 219-220).

 

Tendinţe neo-ortodoxe: semn al vremurilor de pe urmă

În Biserica Ortodoxă, tendinţele moderniste nu sunt atât de vizibile ca în catolicism, însă fiind vorba de spaţiul ortodox, apostazia este mult mai gravă. Dintre Bisericile locale, Patriarhia Moscovei ocupă un loc de frunte în campania de modernizare a lumii ortodoxe.

Camere de luat vederi şi miliţii proprii

La sfârşitul anului trecut, Mitropolitul Iuvenalie de Krutitsk şi Kolomna declara: ,,Situaţia actuală din jurul lăcaşurilor noastre de cult a fost destul de defavorabilă – au avut loc ucideri de preoţi, incendieri de biserici şi o mulţime de furturi”. Ca urmare, el a propus amplasarea de ,,sisteme de camere de securitate pretutindeni”, în fiecare biserică, pentru îmbunătăţirea securităţii totale.

Tot din pricina fenomenului infracţional şi huliganic în creştere, diferiţi prelaţi din conducerea Patriarhiei Moscovei au vorbit despre necesitatea ,,înfiinţării de miliţii proprii pentru a impune ordinea civilă în oraşe şi sate”. Părintele Vsevolod Chaplin, conducătorul Departamentului pentru relaţii între Biserică şi societate al Patriarhiei Moscovei, declara pentru cotidianul rus Kommersant: ,,Există câteva bande care înrobesc pur şi simplu viaţa străzilor, cartierelor, oraşelor mici şi satelor. Cred că grupurile ortodoxe pot impune ordinea acolo unde trăiesc. Multe comunităţi bisericeşti şi parohii au grupuri militaro-patriotice cu un bun antrenament. Acestea pot arăta un activism civic mai mare”.

Părintele a mai sugerat că din componenţa acestor gărzi populare religioase ar trebui să facă parte şi reprezentanţii altor religii: ,,Nu este nici un secret că ortodocşilor le trebuie foarte mult timp pentru a fi gata şi uneori, mai degrabă, renunţă la idee şi adesea sunt prea binevoitori. (…) Musulmanii sunt mai hotărâţi, adevăraţi luptători. Ei îi pot înfricoşa tare pe vânzătorii de alcool şi droguri, care îi învaţă pe tineri să bea şi să fumeze. Evreii au sânge rece. (…) Gloria artelor marţiale budiste dă încredere: o privire la o gardă budistă va fermeca orice derbedeu”.

Implicarea clericilor şi credincioşilor în activităţi laice, care nu au nici o legătură cu Biserica şi nu sunt într-un duh creştinesc, nu se mărgineşte aici, inventivitatea lor fiind extrem de mare. Un alt exemplu de acest gen este că preoţii ortodocşi ruşi patrulează pe drumuri, alături de poliţişti, pentru a-i îndrepta pe şoferii indisciplinaţi.

La Kuznetk, districtul Penza, când poliţia opreşte un şofer care încalcă regulile de circulaţie, acesta nu este amendat, ci are parte de o discuţie cu un preot. La Cita, în estul Siberiei, la sfârşitul lunii noiembrie, preoţii ofereau şoferilor icoane cu Sfântul Nicolae, protectorul călătorilor. În Kamceatka, preoţii au organizat o acţiune intitulată ,,Nu este niciodată prea târziu pentru a i te alătura bunului Dumnezeu”, stropind cu agheasmă intersecţiile periculoase şi conducând procesiuni religioase.

Consilii anti-alcool şi cluburi ortodoxe de noapte

O altă iniţiativă de acelaşi calibru este decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 31 martie a.c., de a înfiinţa Consiliul bisericesc şi public pentru protecţia împotriva ameninţării alcoolice. Stareţul Mânăstirii Întâmpinarea Domnului din Moscova, arhimandritul Tihon Shevkunov, şi scriitorul popular Valentin Rasputin au fost numiţi co-preşedinţi ai consiliului, care cuprinde clerici renumiţi.

Pe de altă parte, Patriarhia Moscovei intenţionează să deschidă cluburi de noapte ortodoxe pentru credincioşii tineri intelectuali. ,,Putem să deschidem un club de noapte, unde tinerii să poată viziona un film bun şi să-l discute până la 3-4 dimineaţa”, afirma arhipreotul Vsevolod Chaplin la întrunirea cu studenţii de la Facultatea de Management a Universităţii de Stat din Moscova. El a menţionat că tinerii catolici au înfiinţat un asemenea club în Moscova, Biblioteca Spirituală de la Pokrovka, unde membrii pot discuta filme şi citi cărţi.

Muzică rock bisericească

Călcând pe urmele catolicilor şi protestanţilor care au integrat muzica laică în spaţiul ecleziastic, ortodocşii încep să accepte muzica rock şi compunerea de piese rock cu texte de rugăciuni ortodoxe. Arhipreotul Evgheni Maksimenko din dioceza Dnepropetrovsk declara pentru cotidianul ucrainean Komsomolskaya Pravda că muzica rock ar trebui să aibă influenţă pozitivă şi să-i facă pe oameni să gândească: ,,Rock-ul rusesc este o putere. Ascultaţi doar textele DDT (n.r.: o formaţie rusească populară) ! Cu siguranţă, unele femei bătrâne, care se consideră credincioase, tratează muzica rock ca pe o muzică demonică, însă odinioară unii credincioşi se panicau la vederea unei locomotive, gândind că era diavolul personificat. Cred că muzica trebuie direcţionată într-un asemenea fel încât să poată aduce bine”.

Anul trecut, formaţiile DDT şi Bratia Karamazovi au participat la un turneu de muzică rock în oraşele ucrainene, dedicat celei de-a 1020-a aniversări a creştinării slavilor (a se vedea articolul ,,Iulie 2008. Ştiri – Confruntare la nivel înalt în lumea ortodoxă”). Astfel a fost lansat pe piaţă un album ce conţine melodii cu rugăciuni ortodoxe pe ritmuri de heavy metal, care va fi distribuit gratis pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu tinerilor.

Episcopul Ilarion de Volokolamsk, conducătorul Departamentului pentru relaţii bisericeşti externe, face apologia muzicii rock şi integrării ei în Biserică. În aprilie a.c., el făgăduia să diversifice politica misionară a Bisericii şi formele de dialog ale Bisericii cu tinerii: ,,Azi, Biserica şi societatea sunt în realitate unul şi acelaşi lucru. Credincioşii noştri merg la discotecă şi concerte rock, şi dacă există o şansă de a da o nuanţă ecleziastică unor asemenea întruniri, dacă tinerii sunt bucuroşi să audă câteva cuvinte de la un preot, de ce să nu meargă preotul acolo şi să spună aceste câteva cuvinte ?”

Episcopul a amintit că anul trecut, la Kiev, întâistătătorul rus a vorbit la concertul de muzică rock dedicat aniversării creştinării slavilor şi ,,zeci de mii de oameni l-au întâmpinat cu mult entuziasm. Pilda unui asemenea patriarh îi va inspira cu siguranţă pe episcopi, preoţi şi mireni. Această dimensiune misionară a activităţii Bisericii noastre se va intensifica mulţumită personalităţii ÎPS Chiril”.

Lăcaşuri de cult şi slujbe moderne

O altă inovaţie este introducerea de modernisme în arhitectura şi împodobirea lăcaşurilor de cult şi în desfăşurarea slujbelor bisericeşti. De pildă, Viktor Bondarenko, istoric al icoanei şi mare colecţionar de icoane, declara într-un interviu acordat cotidianului Nezavisimaya Gazeta că ,,arta bisericească modernă trebuie să fie în pas cu vremea, decât să copieze unele imitaţii înşelătoare nereuşite”.

El continua: ,,Cum văd eu lucrurile ? O biserică alcătuită din materiale amestecate. Cu un iconostas cu plasmă şi un fel de sistem de lumini de laser în loc de policandre. Şi holograme. Ar fi straniu să cânţi imne medievale într-o asemenea biserică” … aşa că ,,predica ar putea suna ca un cântec rap”. În trecut, icoanele erau pictate pe lemn, pânză şi porţelan, acum ele pot fi create în format de plasmă digitală, pentru că ,,tehnologiile computerizate sunt simbolul vremurilor noastre, aşa precum pergamentul şi amestecul de alabastru şi cretă erau pentru Evul Mediu”.

Idei noi a adus şi cea de-a V-a ediţie a Târgului Internaţional de veşminte, icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti, care s-a desfăşurat în perioada 11-13 iunie 2009, la Complexul expoziţional din Bucureşti. Cu această ocazie, 80 de firme au adus veşminte, icoane, cărţi şi diferite alte obiecte bisericeşti – ţesături şi broderii cu specific religios, veşminte preoţeşti şi arhiereşti, vitralii şi mozaicuri, mobilier bisericesc, vin liturgic etc – care au putut fi achiziţionate de doritori.

Andrei Epure, organizator al târgului, declara: ,,Printre obiectele inedite prezentate în acest an amintim laserul pentru aplicarea broderiei bizantine şi cădelniţa electronică. Acest ultim produs a fost inventat de italieni şi adoptat de o firmă românească pentru cultul ortodox. Mai amintim printre premiere şi producţia publicitară pentru mânăstiri şi parohii, precum şi apariţia Anuarului de Obiecte Bisericeşti – Ortodox 2009 Market, un ghid al firmelor şi produselor acestei industrii care începe şi la noi să se afirme”.

Inginerul Adrian Revencu, reprezentantul firmei austriece producătoare din ţară, oferea amănunte despre cădelniţa electronică: ,,Dispozitivul funcţionează simplu şi extrem de eficient – electric. Are un acumulator ca la telefonul mobil, care se accesează printr-un simplu buton ce poate fi montat în cădelniţa proprie a clientului, sau poate fi achiziţionat cu totul de la noi”.

Inginerul Florin Andrei, reprezentantul unei firme din Botoşani, vorbea despre produsele de alamă şi inox şi modelele gravate pe ele: ,,Modelele pe care le matriţăm pe vase sunt inspirate din modele vechi, care au legătură cu ortodoxia. Subliniez acest aspect pentru că astăzi există tendinţa de a se folosi altfel de modele” … Să mai amintim moda introducerii de clopote performante, a căror funcţionare este supravegheată de calculator echipat cu antenă şi sistem GPS (a se vedea articolul ,,Octombrie 2008. Ştiri – Chipul patriarhului – mai de cinste ca al sfinţilor”).

Referitor la slujbe, inovaţiile nu sunt atât de flagrante ca cele din Biserica Catolică, însă se poate menţiona faptul că ,,în Biserica Greacă din Canada şi Statele Unite ale Americii, episcopii au introdus, uneori cu forţa, orgi şi piane în biserici. Adesea, antifoanele sunt înlocuite cu recitaluri de muzică la orgă”.