Degradarea vestimentatiei tinerei generații!

Vestimentația a stârnit mereu interes și sminteală în sufletul creștinului din zilele noastre! Moda zilelor noastre parcă și-a stricat caracterul! Apariția hainelor pare destul de agitată! Oare încotro ne îndreptăm? Aceasta pare a fi o problemă atunci când ne uităm la îmbrăcămintea care pare a fi produsă pentru a acoperi goliciunea trupului! Deci scopul hainei pare a fi acoperirea goliciunii!

 Haina zilelor noastre și-a pierdut din scopul ei! Dar mai bine spus că și-a schimbat scopul în totalitate! Dacă în vechime părinții noștri își preparau haine pentru ași acoperi goliciunea trupească, păcatul, acum haina nu mai are ca scop pe cel din vechime. Oare de ce ne-am abătut de la modul de preparare a hainei. Pentru ce Dumnezeu i-a îmbrăcat pe cei doi oameni dintru început: „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat” Facere cap. 3. Omenirea a ajuns la destrăbălarea ei supremă! Mai mult nu se poate destrăbăla! Nu înzădar se spune că trăim vremurile apocaliptice. S-a ajuns la sfârșitul existenței acestei creații! Priviți care era scopul hainei pentru Adam și Eva! Și care este scopul hainei lui Adam și Eva din zilele noastre?

Te înfricoșează îmbrăcămintea omenirii stricate de păcat! Parcă tot mai mulți și mai mulți sunt cei ai păcatului și al modei păcătoase decât cei ai adevărului și a portului bineplăcut Domnului. Nu trebuie să ne înspăimântăm căci trăim, la acest început de secol al XXI-lea, într-o lume miraculoasă: căci nu e oare totul un miracol? Într-adevar, se vorbeste de miracol economic, de miracol informatic sau chiar, paradoxal, de miracol al științei, al tehnicii, al medicinei. Iar, dacă ar fi să dai crezare presei, în fiecare zi se întimplă miracole: cutare a evitat, „ca prin minune”, un accident și e „o minune” că n-au fost mai multe victime în cutare cataclism natural! În realitate, folosirea abuzivă a termenului vine din faptul că el a fost golit de semnificație prin excluderea a ceea ce constituie însăși natura sa: cauzalitatea sa divină sau, mai general, inserția sa într-un context religios. Însă toate și-au îmbrăcat o haină falsă decât cea reală a adevărului. La fel și portul a suferit această schimbare de natură! La început „haina” era cuprinsă de o lumină a frumuseții. Pentru că ascundea ceva. Și acel „ceva” preyenta un foarte mare interes! Acum dimpotrivă haina nu mai este valoroasă, deși costă destul de scump! Cuvântul „moda” a pierdut frumusețea îmbrăcămintei! Cu alte cuvinte între modul în care ar trebui să ne îmbrăcăm şi modul în care ne îmbrăcăm, este cale lungă. De ce ? Pentru că deşi nenumarate sunt căile Domnului societatea în care ne „consumăm” existenţa nu a intenţionat să ne îndrume spre una dintre acestea, considerând că Domnul nu mai are loc în evoluţia omenirii. Ba mai mult, de teamă să nu piardă în faţa Lui, a hotărât să Il ascundă în inima trecutului, a bunicilor şi a prezentat-o altfel în fața lumii demodate de sentimentul creştinesc.

Ramura cea mai afectată de această evoluție a hainei a fost cea a îmbrăcămintei femeii! Ramura aceasta a suferit cea mai mare dereglare de natură în domeniul hainei! Pentru a putea înțelege unde a fost slăbiciunea în păstrarea existenței frumuseții de haină modestă, trebuie să coborâm până la inima unei femei pentru a vedea ce a putut să determine trecerea aceasta mare de la „haina modestă și decentă” la una „smintită și destrăbălată”. Și dacă am sta să gândim mai bine, nu cred că haina și-a pierdut scopul ci inima femeii a slăbit în ființa ei! Inima femeii a suferit schimbări de conținut! Să înțelegem mai bine să ne gândim la cuvintele : „Nu aerul se strică ci omul poluează”. Nu haina și-a schimbat scopul existenței ci omul i-a schimbat orientația. Nu o mai folosește pentru a ascunde goliciunea ci pentru a o păstra cât mai mult goală. Înțelegând aceasta putem să înțelegem și problema emancipării cu care se confruntă societatea în zilele noastre! Și toate acestea sunt din cauza acomodării omului cu păcatul! Sufletul care rămâne în curăție(să avem ca exemplu chipul Maicii Domnului și portul ei) nu poate să se abată schimbând ordinea stabilită de Creator.

Revenind la cazul hainei femeiești mai vreau să adaug ca o mică paranteză spunând că o altă problemă este acea a însușirii de haină bărbătească a femeii! E o încălcare a voii lui Dumnezeu care este destul de clară : „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti şi nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” Deuteronom 22 :5, „Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie să se tundă, ori să se radă, să-şi pună văl” I Corinteni 11:6. Așadar putem deduce şi singuri firescul uman pe care ar fi trebuit să-l păstram ca nu cumva unii dintre noi să îl adopte, în urma unei întâlniri pur întâmplătoare cu poruncile Domnului.
Toate aceastea sunt lucruri ieșite de sub control. Omul a uitat scopul său și prin aceasta nu înțelege care ar fi adevărata activitate a sa.

Ca și femeie ași spune că am pierdut gustul adevărului odată cu gustarea din măr! Oare de ce nu am putut să rămânem ascultătoare față de Domnul și de cel pentru care am fost create ? Astfel rămânând în adevărul absolut! Dar se poate scumpele noastre să ajungem din nou la acel punct de unde am căzut! Convinsă fiind de faptul că niciodată nu voi purta fustă, poate doar la biserică, atunci când mă voi căsători, am început să caut cândva în sufletul meu rădăcina acestui gând care nu are nimic de a face cu Sfanta Scriptură. Răspunsul este: contemporaneitatea; mai explicit, vremurile acestea care promovează, provocările, senzualitatea, lipsa ruşinii şi „trăirea clipei”. Ce pot înseamna toate acestea decât renunţarea la moralitate, la etică şi bune moravuri?

Fetelor, să fim puţin sincere cu noi. Am învățat să-L eclipsăm pe Dumnezeu prin priorităţile nostre „vestimentare” (Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place). De fapt cine am vrea să ne placă atunci când adoptăm un stil vestimentar oarecum provocator? Dacă nu îl consideram astfel, atunci să ne punem ochii bărbaţilor şi să ne privim: blugi mulaţi, tocuri, un tricou puţin decoltat, lăsând misterul să evadeze în mintea celor ce ne privesc. Vorbesc la persoana I plural pentru a nu vă simţii singure. Eu nu pot spune ca m-am îmbrăcat provocator, dar suficient de inadecvat încat să primesc un zambet de admiraţie; o admiraţie ne la locul ei.
Deschidem televizorul, cel mai bun şi la îndemână „îndrumător” al vieţii şi ce vedem: tot felul de sfaturi, îndemnuri pentru a ne simţii „femei”, „libere”, „dorite”? A te simţii bine dezbrăcată, nu ţi se pare ceva bizar? Ia să ne gândim puţin spre câte păcate ne îndeamnă această libertate a provocărilor, a atenţiei?
Păi pe mine aceste păcate m-au îndreptat spre judecata celorlalţi din jurul meu; şi un exemplu foarte bun ar fi luarea în râs a unei colege de bancă din gimnaziu pe care nu o înţelegeam de ce vine la şcoală îmbrăcată cu fuste lungi până în pământ. Culmea era că atat mama cât şi cele trei surori ale sale se îmbrăcau la fel. Trist este faptul că răspunsul nu l-am găsit în familia mea; a trebuit să caut singură, aşa că aveţi grijă ce fel de „cineva” veţi ajunge pentru copiii voştri. Nu este suficient să obişnuieşti un copil să meargă la biserică fără a-l învăţa intenţiile Domnului. În zadar mă trimiţi în Franţa, dacă nu cunosc limba franceză. O pot învăţa şi la 20 de ani, dar mai greu mai ales că sunt singură.

Mândria nu se lasă mai prejos! Ea ţine isonul acestui val al patimilor profitând de slăbiciunea pe care o avem în faţa păcatului. Decât sa vărsam vina pe naivitatea Evei, mai bine ne-am îngriji de timpul pe care îl mai avem pentru a ajunge pe uscat, la malul firescului uman. Poate că nu ţi-ai dat seama, dar mă mândream. Cu ce? Nu ştiu! Nu mă preocupă acesta întrebare. Cert este că mă simţeam bine în „pielea mea”. Acea stare de „bine” aducea priviri înţepătoare, sentimente de superioritate, egoism, invidie şi concurenţă. Enumerând toate acestea înţelegeţi ce fel de „bine” mă acaparase.

Ce credeţi că am hotărât? Să-mi tai lungul nasului; dar nu înainte de a mă analiza. A trecut ceva vreme pâna am început să simt cu adevărat gustul cuvântului dumnezeiesc. Mă rugam pentru a fi luminată, dar în zadar! „Doamne de ce nu mă asculţi”? Nu mi-a răspuns. Ce înseamnă atunci când Dumnezeu nu îţi oferă ceea ce îi ceri? Te învaţă să ai răbdare! „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” I Corinteni 6 :12; Atunci mi-am întors faţa către Domnul şi am zis: „Doamne, te rog din suflet să mă ajuţi să primesc tot ceea ce îmi oferi, pentru că toate îmi sunt de folos pentru mântuire”. Şi am pornit pe calea rugăciunii (pe care deşi o urmam de când am început să vorbesc nu-i înţelegeam sensul), a lacrimilor, a pocăinţei, a intenţiei de a schimba ceva în bine, a puterii de a renunţa la educaţia mass-mediei, a sentimentului de ruşine în faţa celor care în cele din urmă vor ajunge să mă descalifice din concursul inimii lor. Dar nu rușinea din această lume mă va distruge total ci rușinea pe care Domnul o va preyenta în fața Dreptului Judecător : „ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”.

Am să încep spunându-vă un adevăr deseori respins şi acela că portul femeii zilelor noastre a decăzut semnificativ.
Există femei conştiente de acest lucru, dar se lasă prinse in mrejele „trendului”, a tinereţii ce „trebuie trăită”, urmând ca trupurile lor să ajungă asemeni produselor din magazin: care mai de care mai ofertant; şi femei care resping total rânduială bisericească, considerând că aceasta este o pierdere de vreme, un centru destinat bătrânilor plictisiţi de viaţă, care îşi consumă ultima sută de metri sub tutela rugăciunilor. Ori acest lucru este foarte dezamăgitor pentru acest gen de persoane. Ele caută să-și motiveze activitatea lor păcătoasă!

Haina simplă ne înclină uşor privirea spre pământ, ne şterge intenţiile minţii de a cerceta faptele altora, ne face mai atenţi cu propriile noastre limite.
Haina simplă nu ne provoacă şi nu dă ocazia ispitirii celorlalţi în mândrie, concurenţă, bani sau desfrâu.
Fusta ne aseamănă cu Maica Domnului, iar capul acoperit în biserică ne reaminteşte de supunerea în faţa Domnului şi ascultarea soţilor noştri.

Să încercăm să înțelegem care a fost adevăratul sens pe care l-a lăsat Creatorul hainei creației și să vedem ce a dorit El să ne spună prin portul decent! Să rămânem mereu în sensul cel mai frumos și real al omenirii pentru a nu-i pierde frumusețea cea originală ! Lucru pe care societatea noastră îl și aplică! Să fugim de ceea ce dorește diavolul să ne învețe căci toate acestea sunt împotriva Creatorului ! Să rămânem în rugăciune și cu mintea lucidă la haina noastră cea decentă ! Și încă, ceva ca și încheiere, să avem grijă și de haina cea lăuntrică ! Mulți au uitat și de ea, sau dacă o au nu corespunde cu cea care ar fi bineplăcută Domnului!
Așa să ne ajute Dumnezeu.

sursa: LuminaOrtodoxiei.com

Decizie istorica a Bisericii Ortodoxe din Moldova – „GUVERNANTII NU MAI AU ACCES LA SFANTA TAINA A IMPARTASANIEI”

Biserica a interzis accesul guvernanţilor la Sfânta Împărtăşanie. Decizia a fost luată ieri, 20 iunie, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova şi vine în contextul dezacordului faţă de votarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse.

Sinodul a adoptat o declarație, adrestă conducerii de vârf a ţării și poporului, prin care comunică acest lucru. „La o lună de la ultima adresare a Sfântului Sinod către guvernare pentru a revizui cel puțin Legea Antidiscriminării, constatăm cu desăvârșire că glasul instituției care se bucură de cea mai înaltă încredere în societate, adică al Bisericii, a fost vădit ignorat”, se spune în declarație.

„Luând prin jurământ datoria de a sta la strajă și de a ne opune cu orice preț răspândirii păcatului, situația ne cere astăzi să alegem între veșnicul Hristos și vremelnica guvernare cu toată legislația sa anticreștină. Desigur că noi alegem a prima cale. Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească”, se arată în declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.”

Amintim că Legea egalităţilor de şanse a fost adoptată de Parlament pe 25 mai 2012.

sursa: moldova.org

Comentariu Ortodox Liber:

La noi pe cand se va intampla asa? Cred ca la noi nici nu le pasa politicienilor de o asemenea decizie pentru ca 99% dintre ei slujesc „Marelui Arhitect”. Ma gadesc cum ar fi ca biserica noastra sa decreteze 3 zile de post negru urmat de o priveghere de toata noapte si Sf. Liturghie cu unele ectenii speciale pentru vrajmasii poporului roman si dupa aceea procesiune pe strazi cu moastele Sfintilor aflate aproape in toate bisericile din marile orase. Deocamdata din pacate e doar un vis frumos. Dar cand ma gandesc la marea milostivire a lui Dumnezeu si a Maicii Sale, cred ca nu e chiar imposibil

ŞOCANT – Mântuitorul Hristos binecuvintează cu semnul Satanei într-o pictură din Catedrala Mântuirii Neamului

Preiau integral articolul de pe blogul lui Saccsiv:

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Iata o fotografie preluata de la http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/01/16/fereasca-dumnezeu-si-maica-domnului-ce-batjocura-draceasca-icoana-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-mantuitorul-pictat-cand-face-semnul-coarnelor-la-fel-si-sfantul-apostol-andrei-fratilor/:

Din articolul http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/catedrala-mantuirii-neamului aflam ca:

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Iar PS Sofronie este cel care:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Iata si cum este reprezentata mana Domnului nostru Iisus Hristos in icoane:

Foto: http://www.moldovacrestina.info/2011/01/iisus-hristos/

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

”Voi cine ziceti că sunt Eu?”

Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: ”Voi cine ziceti că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om si Om-Dumnezeu.

În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îti învăluie locuinta săracă, Te recunosc Dumnezeu!

Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab. Când, în Egipt, văd idolii din temple striviti la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu atotputernic.

Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, cresti cu anii si cu întelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârsită.

Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învătatilor din Templu, ascultându-i si întrebându-i, pe lângă uimirea cărturarilor mă uimesc si eu si mărturisesc întelepciunea vesnică, ascunsă în omenirea Ta.

Om esti când Ti-e foame, om esti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când poruncesti furtunii si vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini – Te văd Dumnezeu.

Când Te cobori în râu si Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ti odihnesti capul, când Te lasi prins si legat, Te văd om, înconjurat de slăbiciuni omenesti.

Când însă cerul se deschide si de sus Dumnezeu Tatăl glăsuieste ”Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”, când asterni la pământ pe călăii Tăi, când sub picioarele Tale pământul se cutremură, când soarele se întunecă, nesuferind să vadă răstignirea Ta, atunci Te văd Dumnezeu.

Când Te văd mort pe cruce, văd pe omul durerilor.

Om esti în mormântul pecetluit.

Când iesi din mormânt, nestricând pecetile, esti Dumnezeu.

Cu acesti ochi, cu această inimă, cu această credintă, mă apropii si eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli si cu magii cei întelepti si mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine si pentru noi toti.

Scrisoarea catre Hristos a micului Anastasis

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Îşi iubea mult familia şi se chinuia să-şi vândă „nimicurile”, ca să poată sătura cele cinci guri flămânde.

Deschidea prăvălia dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul Crucii privind spre biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuie pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful care se aşeza din gros pe picturi – prăvălioara se găsea pe o străduţă, strâmtă, nepietruită – şi aşa îşi aştepta clienţii.

Domnul Temistocle era un om bun, dintre cei care simt durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, omul gândea în sinea lui: „Sărăcuţul, este galben ca ceara, cine ştie ce mănâncă…” Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele sale. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel blând şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur-singurel într-o cămăruţă peste drum de casa lui.
Bietul de el, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hainele şi ghetuţele rupte, uşor puteai să vezi că de-abia dacă avea ce să mănânce.

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioară. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când deodată îl vede pe micul Anastasis apropiindu-se pe trotuarul celălalt.
– Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Măi băieţaşule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
– Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.
– Dă-mi-le mie, tot trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.
– Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.

Ce-i veni domnului Temistocle, că se uită pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era… CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER. Se opri locului şi începu să zâmbească.
– Săracul băieţel! Ia să văd ce cere.
Deschise scrisoarea şi citi:
„Hristoase al meu, Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă inchin Ţie. Robul Tău, Anastasis.”

– Comoară scumpă… spuse domnul Temistocle şi plecă spre casă. Pregăti un pachet cu haine călduroase de iarnă – flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui – şi se duse apoi la poştă.
Peste două zile, îl şi văzu îmbrăcat în hainele călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o rază de lumină tainică; căci cine poate ştii cîte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob!…

Domnul Temistocle s-a bucurat mult văzându-l fericit pe băieţel. Nu avea însă cum să-i treacă atunci prin gând că micuţul Anastasis va ajunge cândva SFÂNTUL NECTARIE făcătorul de minuni… De unde să fi putut bănui….

Astazi 9/22.11 facem pomenirea celui intru Sfinti Parintele Nostru Nectarie de Eghina facatorul de minuni.

Prigoana lumânărilor şi scoaterea sfeşnicelor din Biserică

„Nimeni aprinzând făclia sau lumânarea,
nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc”
Matei 5, 15

Voi începe cu un caz real întâmplat cu una dintre enoriaşele capitalei. Astfel venind ea într-o zi la biserică ţinea în mâini un smoc de lumânări din ceară curată. Acestea erau confecţionate cu rugăciune şi iscusinţă după tipicul învăţat încă în tinereţe la o mănăstire. Îndreptându-se spre icoana Sfinţilor Trei Ierarhi a căror zi de pomenire era, spre uimirea ei a descoperit că în faţa icoanei praznicale nu se afla nici un sfeşnic în care să-şi pună lumânările. Nu s-a resemnat, ci a cerut să fie adus sfeşnicul, pomenind vremurile când ele stăteau în faţa icoanelor şi orice credincios putea aprinde o lumânare, rostind o rugăciune către sfinţi. Sfeşnicile îşi îndeplineau rostul şi nu erau ascunse (ca acum în unele lăcaşuri sfinte) în depozite. Incidentul a ajuns până la urechile parohului. Acesta a venit în grabă să facă ordine şi a încercat să-şi aducă argumentele lipsei sfeşnicului, însă văzând tăria şi insistenţa femeiei, a poruncit să fie acesta adus şi instalat unde îi este locul. Cu lacrimi în ochi enoriaşa a aprins lumânările înaintea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur. Imediat se schimbă întregul tablou: lumânările şi-au revărsat strălucirea peste chipurile sfinţilor, creând atmosfera de sărbătoare şi totodată răspândind în jur o suavă mireasmă de ceară curată.

Nu întâmplător mi-am amintit cazul cu pricina. Această inovaţie venită din vest se implementează deja de câţiva ani buni în mai multe biserici şi, cu regret, tinde să se răspândeacă atât prin oraşe, cât şi prin sate.

Or, creştinul când vine la Biserică este conştient că nu vine la muzeu, la teatru sau la spectacol. El vine la Dumnezeu, la sfinţii Lui pentru a-şi deschide sufletul în rugăciune, pentru a-şi vărsa amarul, pentru a se curăţi de păcate. Vine după ajutor, iertare şi milă şi dorinţa lui de a aprinde o lumânare este absolut firească. Acum însă, urmând moda nouă, pentru a pune o lumânare omul trebuie să iasă din biserică şi s-o înfigă în nisipul din lada de la intrare. Nu în faţa icoanelor, nu înaintea sfinţilor rugători pentru noi, ci într-o oarecare ladă cu nisip.

Chibzuind la această temă, mi-am pus întrebarea ce se întâmplă? De ce lumânările nu mai luminează chipurile sfinţilor? Şi din ce motiv oare parohii schimbă cu uşurinţă de neiertat tradiţia noastră de veacuri?

Argumentele celor ce au introdus cu de la sine putere această rânduială nouă sunt cu totul bizare. Astfel ei zic că de la fumul lumânărilor se deteriorează pictura, se afumă icoanele, se înfierbântă aerul şi devine insuportabil, şi, ceva cu totul nou, lumânările sunt toxice.

Să începem cu ultima specificare. Cum adică lumânările sunt toxice? De ce ele ar fi toxice?

Astfel ajungem la o altă problemă. Despre ce lumânări e vorba. Oare lumânările din ceară curată, strânsă de albinele harnice din flori pot fi toxice? Exclus!!!

Atunci unde-i răspunsul?

Îmi amintesc cum pe timpul ateismului militant, prin anii 80, sfeşnicele din puţinele biserici din Chişinău în timpul slujbei erau doldora de lumânări (şi desigur, datorită regimului ateist, nu erau 100% din ceară). Şi totuşi… Cele arse fiind necontenit înlocuite de noi şi noi lumânări, nimeni nu se plângea că nu are cu ce respira!

Dar cum rezistau creştinii acum o sută sau o mie de ani? De ce pe atunci nici nu se punea problema scoaterii lumânărilor din biserică.

Pentru că: în primul rând încă nu-şi pierduse evlavia moştenită din neam în neam şi în al doilea rând, fiindcă toate lumânările şi făcliile erau din ceară naturală, fără diverse componente artificiale, care într-adevăr, arzând, pot emana şi elemente toxice.

Discutând cu mai mulţi enoriaşi ai bisericilor din Chişinău, am ajuns la concluzia că este necesar nu să alungăm frumoasele noastre tradiţii, înlocuindu-le cu cele străine, ci să le păstrăm cu sfinţenie. De aceea ţine de datoria noastră, a enoriaşilor, să cerem cu mult tact şi delicateţe, dar şi cu insistenţă, ca parohii bisericilor să revină la lumânările din ceară curată puse în sfeşnicele din faţa icoanelor şi nu în pridvorul bisericii sau chiar după uşă.

În caz contrar, neevlavia noastră se va dezvolta mai departe: după lumânări se vor scoate şi candelele, cădelniţa cu tămâie ca să nu emane fum ş.a.m.d.

Şi încă o remarcă. Bisericile unde nu ard lumânări au o alură de muzeu, sunt reci, nu predispun spre rugăciune, le lipseşte ceva…

E timpul nu să prigonim lumânările, a căror ceară albinele o strâng din flori, ci să le readucem la locul cuvenit spre slava lui Dumnezeu.

sursa: Toaca.md

Tristetea unei generatii – Tristetea vremurilor de pe urma

Societatea în care trăim astăzi este una a supra-consumului (un avânt necontrolat al cererii şi al ofertei de produse – deşi criza a adus cu sine o uşoară încetinire), a tehnologiei de ultimă oră, a progresului ştiinţific şi a înlesnirilor în viaţa de zi cu zi. Plăcerile lumeşti ne acaparează din ce în ce mai mult, ajungând să ne stăpânească existenţa şi să ne transforme în robi. Alergăm clipă de clipă după himerele pe care ni le oferă industria de divertisment şi publicitate.

În ansamblul ei, omenirea se află într-un proces de dezvoltare; ştiinţa descoperă zilnic lucruri noi, iar purtătorii de cuvânt ai „noii ere” declară sus şi tare că ne aflăm în plină eră a fericirii şi a cuceririlor pe toate planurile. Reclamele sunt regizate cu grijă, pentru a împrăştia în jur bună dispoziţie şi a încuraja supraconsumul. Filmele îşi aleg cu grijă subiectele şi personajele, pentru ca cei ce le vizionează să fie desprinşi de realitate şi transportaţi într-o lume virtuală, din care cu greu mai evadează – dacă mai evadează. Actorii sunt plătiţi să ne zâmbească şi să ne convingă să cumpărăm tot mai mult, din ce în ce mai mult.

Fiecare dorinţă a omului de rând se poate îndeplini astăzi – cu bani, desigur. Dacă toate aceste acţiuni ne-ar apropia de Dumnezeu, toate ar fi bune şi frumoase, iar raiul s-ar instaura pe pământ. Dar nu este deloc aşa. Scopul celor ce conduc lumea din umbră şi îi dictează direcţiile de mers este să ne despartă de Hristos, să ne facă să Îi negăm existenţa.

Acum câteva decenii, pentru a descrie o situaţie cu neputinţă de realizat, era folosită expresia „a cere Luna de pe cer”. Astăzi, aflăm că întregi suprafeţe ale Lunii au început să fie scoase la licitaţie aici, pe Pământ şi, culmea, există destui doritori de proprietăţi selenare. Imposibilul devine posibil, iar omul, în loc să se smerească şi să se oprească din această goană către moarte, se preface pe zi ce trece într-o fiinţă arogantă, nerecunoscătoare, gata oricând să-şi renege cinstea de chip şi asemănarea lui Dumnezeu.

Oamenii au tot ce le trebuie – mai ales cei bogaţi, dar cu toate acestea, se pare că structura sufletească a omului modern nu mai vrea să primească adevărata fericire. Aşa ajungem să vedem în jurul nostru ceea ce nu s-a mai văzut la generaţiile trecute: oameni tineri, în floarea vârstei, care se simt părăsiţi de Dumnezeu şi de aproapele lor, sunt trişti fără motiv, au probleme de comportament şi ajung chiar să sufere de boli psihice, ca să nu mai vorbim de cele duhovniceşti.

Vedem din ce în ce mai multe chipuri triste, lipsite de expresie, nervoase, preocupate, înfricoşate, tulburate. Parcă oamenii încep să semene între ei – toţi au aceleaşi trăsături crispate, iar feţele lor au aceeaşi culoare pământie. A dispărut oare bucuria de a trăi? Unde e fericirea?

Până şi tinerii se confruntă cu probleme acute, cu conflicte interioare puternice şi ajung deseori în impas, rămânând captivi ai unei mentalităţi întunecate, purtând în suflete o pustietate sfâşietoare. Sunt oameni tineri, plini de frumuseţe trupească şi bogăţie materială, dar care nu mai ştiu să râdă sau să zâmbească; sunt bolnavi de depresie şi împrăştie în jur pesimism şi chiar deznădejde printre semenii lor.

Chiar şi printre tinerii nu foarte credincioşi, mai există unii care simt o vagă scânteie în suflet, care îi împinge către Biserică, iar alţii poate reuşesc să participe, chiar dacă doar trupeşte, la sfintele ei slujbe. Dar, nefiind ancoraţi puternic în Hristos, duhul lumesc îi va ajunge pe aceşti tineri nefericiţi chiar şi în corabia Bisericii şi vor ajunge să creadă că Dumnezeu nu există. Atunci ei se deznădăjduiesc, considerând că nu mai au de ce să se alipească.

Lumea suferă, se pierde şi, din păcate, foarte mulţi oameni sunt nevoiţi să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulţi simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părţile. Nu au de ce să se ţină. Se împlineşte zicala: „Cel ce se îneacă se agaţă şi de un pai”.

Atât duhovnicii, cât şi psihologii, au încercat să descifreze această înclinaţie a tinerilor de astăzi către pesimism, delăsare, lipsă de idealuri şi în general către o dispariţie a oricăror valori morale. Cu părere de rău, trebuie să spunem că majoritatea celor ce au analizat structura sufletească a generaţiei de azi – din perspectivă duhovnicească şi ştiinţifică, au ajuns la concluzia că oamenii de azi au suferit transformări profunde la nivel intelectual, mental, afectiv, social şi, cel mai important, sufletesc.

sursa: Traditia Ortodoxa

VIDEO – Procesiune cu racla Sf. Spiridon în insula Corfu şi cu cea a Sf. Gherasim al Kefaloniei

Singurele precizări pe care doresc să le fac sunt că procesiunile cu aceşti doi mari  sfinti ai ortodoxiei se fac cu raclele lor în picioare, cunoscut fiind faptul că mai ales Sf. Spiridon pleacă deseori din raclă ca să ajute pe cei cărora i se roagă cu credinţă.

Kerkira capitala insulei Corfu locul de odihna al Sf. Spiridon al Trimitundei

Valsamata, Kefalonia, locul de odihna al Sf. Gherasim de Kefalonia, izbavitorul de demoni

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor: guvernul elen este dirijat de masoni

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor

Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor şi Eghialiei (Biserica Ortodoxă Elenă) a publicat o adresare oficială către credincioşi în care califică drept criminală participarea  la recensământul organizat de autorităţile statului. Nemulţumirea
mitropolitului Kalavritelor şi Eghialiei a fost provocată de faptul că în ancheta utilizată în recensământ a fost exclusă întrebarea legată de apartenenţa religioasă a grecilor.

„În opinia noastră, pe de o parte, forţele străine care ne dirijează şi planifică „globalizarea”, iar pe de altă parte politicienii supuşi, care reprezintă organele puterii executive, doresc instaurarea aşa-numitului „stat laic”, adică a unui stat în care să nu existe noţiunea de Dumnezeu!”, a declarat mitropolitul Ambrozie.

În opinia mitropolitului, guvernul grec realizează un plan de „eliminarea a lui Dumnezeu din viaţa societăţii”.

„Iniţial a fost introdusă căsătoria civilă, apoi a fost eliminată noţiunea de religie din buletinele de identitate. Apoi a fost introdus programul de globalizare. Acum se încearcă introducerea „cartei cetăţeanului”. Se pare că toate acestea sunt planurile evreilor-masoni, persecutori a Mântuitorului Hristos”, concluzionează ierarhul.

Mitropolitul Ambrozie a condamnat  şi prezenţa în anchetă a întrebării legate de „concubinaj”, pe lângă cele legate de căsătorie. În opinia ierarhului, în acest fel statul legalizează curvia, ceea ce reprezintă „o batjocură la adresa Legii
Dumnezeieşti şi o luare în derâdere a eticii creştine”.

În cele din urmă, mitropolitul Ambrozie a declarat că participarea la recensământ este neacceptabilă din considerente că fiecare care acceptă să fie chestionat săvârşeşte următoarele păcate:

– renunţă la identitatea de ortodox
– săvârşeşte o batjocură la adresa moralei creştine
– participă la legalizarea concubinajului.

sursa: Antimedia.info

Citiţi şi:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

Învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei despre eresul ecumenismului şi apostazia acestui veac

Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniunea Bisericii) acela să se afurisească.”

Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli ~ „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli ~ „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.”

Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343) ~ „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea ~ „Nu se cuvine a primi binecuvîntările ereticilor, care sunt mai mult blasfemii decît binecuvîntări.”

Canonul 15 al Sinodului al Nouălea din Constantinopol (861) ~ „Cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărîmă unitatea Bisericii.”

Video cu subtitrare – Viaţa Sf. Luca al Crimeei, doctorul fără de arginţi

Sarbătoarea Sfintei Treimi

La sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata profunzimea gan­dului si a inimilor noastre s-o indreptam spre cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care o stiti, se spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie sa intelegeti aceasta rugaciune.„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” -Acesta este Mangaietorul nostru, Acel Mangaietor pe Care L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui cand S-a inaltat de la ei la ceruri. El a spus:N-am sa va las orfani, va voi trimite voua pe Duhul Sfant, Mangaietorul; El va va aminti voua toate cate v-am spus mai inainte.Si aceasta s-a implinit: n-au ramas orfani ucenicii Lui, nici lumea crestina. S-a inaltat de la noi Domnul Iisus Hristos, dar locuieste printre noi Duhul Sfant, Mangaietorul, pe Care El ni L-a trimis.

„Imparate Ceresc, Mangaietorule” – El este Mangaietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care alunga de la noi tristetea. El este Cel ca­re poate mangaia cu adevarat. Sunt multi cei care nu cred in Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Duhul Sfant, care nu se roaga Lui si care zac intr-o stare de grea intristare. Constiinta golului si a nimicniciei vietii proprii le umple sufle­tul. Si sovaiesc, se intristeaza si sufera fara nici un sens in viata lor, si nu rareori isi incheie viata prin sinucidere.

Ei nu-L cunosc pe Duhul Sfant, nici nu-L cauta pe El, pentru ca nu L-au cunoscut, pentru ca traiesc fara Dumnezeu. Ei nu simt mangaierea deplina, profunda, acea mangaiere pe care o incearca inimile crestinilor, de care era plin Cuviosul Serafim de Sarov. Duhul Sfant era mereu cu el, niciodata nu l-a parasit si il incalzea cu caldura Sa.

Ne mangaie Duhul Sfant si pe noi, pe toti, care suntem departe de sfinte­nia crestinilor de odinioara, ne mangaie atunci cand in vremea necazurilor re­cunoastem in inimile noastre ca sunt meritate aceste necazuri, aceste intristari, cand ne indreptam mintea si ochii duhovnicesti in inima noastra si vedem acolo multime de pacate si necuratie, cand ne vom cai si vom spala necuratia inimii noastre si-L vom chema: „Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” — tot atunci va veni Mangaietorul si va da cea mai deplina mangaiere. Trebuie sa doresti din toata inima aceasta mangaiere, s-o cauti, sa fii vrednic de ea, sa-ti curatesti inima, fiindca intr-o inima necurata nu este loc pentru Duhul Sfant.

Astfel ne mangaie Duhul Sfant pe noi, pe cei slabi si atat de departe de acea desavarsire pe care o cere Hristos. Duhul Sfant este numit Duhul Adevarului, fiindca in El si numai in El este toata deplinatatea adevarului. Adeva­rul il cunoaste doar cel care are comuniune cu Duhul Sfant. Adevarul il stie numai acela care primeste harul Duhului Sfant, care-si indreapta gandurile si simturile pe calea adevarului.

Sunt multi oameni care cauta adevarul acolo unde acesta nu este, care nu stiu ca tot adevarul este in Duhul Sfant. Il cauta in cartile de filosofie, il cauta si nu-l gasesc, sau gasesc un adevar fals, cu care il confunda pe cel pur.

Iar adevarul autentic, adevarata profunzime a cunoasterii, profunzimea sentimentelor se afla doar in comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca Duhul Sfant este plinatatea oricarui adevar.

Sfintii Apostoli au fost simpli pescari, necarturari. Majoritatea cuviosilor si sfintilor au fost oameni nestiutori de carte, dar Duhul Sfant, pe Care L-au atras in inimile lor, i-a facut purtatori ai adevarului. Cine, oare, mai mult decat Sfintii Apostoli, a cunoscut adevarul si l-a propovaduit intregii lumi cres­tine? Cine a stapanit adevarul mai mult decat Cuviosul Serafim de Sarov?

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carele pretutindenea esti si toate le implinesti”

– Ce inseamna „Carele pretutindenea esti si toate le implinesti”? Inseamna ca El este pretutindeni, toate le implineste. In limba slavona cuvantul „implineste” inseamna ca si in limba rusa: „cel ce le umple”. Iata, in acest sens trebuie sa patrundem! Trebuie sa cunoastem ca Duhul Sfant este pretutindenea si pe toate le implineste, ca prin El traieste intreaga faptu­ra, fiindca El este datatorul de viata.

Nu-L cunosc si nu-L vor cunoaste invatatii pe Duhul Sfant, nu vor sti de unde s-a creat viata. Este cea mai mare enigma pentru stiinta. Din cele mai vechi timpuri stiinta a incercat sa patrunda in taina vietii si sa explice cum din natura moarta a aparut brusc viata. De unde vine ea?

La baza oricarei vieti sta acea substanta care, in stiinta, este numita protoplasma – ea constituie o parte consistenta a acelor celule din care sunt alca­tuite corpurile fiintelor vii. Ce este protoplasma? La vedere arata ca un fel de mucozitate, dar in ea este cuprinsa puterea nemarginita a vietii, in ea se as­cund tainele nenumarate ale existentei. Si iata, stiinta incearca de mult sa creeze protoplasma artificiala din proteine (fiindca protoplasma este un compus proteic). Dar oricat s-ar stradui invatatii s-o sintetizeze, nu le iese nimic – nici o combinatie nu are proprietati de viata. Aceasta putere de viata o poate da doar Acela Care da viata la toate, Care este inceputul vietii – Duhul Sfant.

Cu cuvantul Domnului s-au intarit cerurile, si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor (Psalmul 32, 6).

Cerurile sunt create cu cuvantul lui Dumnezeu, cu Duhul lui Dumnezeu. Cu Duhul gurii lui Dumnezeu au fost create toate Puterile ceresti. Duhul lui Dumnezeu a insufletit si primul trup al omului, creat de El din tina pamantu­lui, trupul lui Adam, fiindca se aminteste in Scriptura ca in acest trup a suflat Dumnezeu suflare de viata. Numai Duhul Sfant da viata, numai de la Duhul Sfant incepe orice viata si este absurd sa cauti un alt izvor de viata.

Ce este sufletul omenesc? Ce este duhul omenesc? Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este netrupesc? Desigur! Nu dupa trup suntem noi facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci dupa Duh. Duhul omenesc este suflarea Duhului Sfant.

Dar sa nu credeti ca doar duhul omenesc isi are inceput de la Duhul lui Dumnezeu. Totul este creat, totul traieste si totul se misca doar cu acea energie duhovniceasca, izvorul careia este Insusi Duhul Sfant. Cu energia duhov­niceasca, puterea Duhului Sfant, care este izvorul oricarei energii materiale – doar cu aceasta energie traieste si se misca intreaga lume. Energia duhovni­ceasca, Duhul lui Dumnezeu, patrunde totul, sfinteste totul, insufleteste to­tul. Si in animale, si in plante exista o particica a Duhului, fiindca si in ele exista viata, iar unde este viata acolo este si Duhul Sfant. Impreuna cu viata toate au primit o suflare a Duhului Sfant. Si nu numai in fiintele vii, ci si in toata natura – natura pe care oamenii in mod gresit o numesc moarta, natura anorganica -, in stanci, in rauri, in valurile marii, in pustiurile nesfarsite – tra­ieste Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste”.

Daca n-ar fi insufletit Duhul Sfant toata natura, organica si anorganica, n-ar fi putut exista lumea creata cu toata maretia ei, asa cum se prezinta ea in fata privirii noastre. Nu trebuie sa admitem ipoteza conform careia lumea nu ar fi creata de Dumnezeu. Lumea a fost creata prin revarsarea dragostei lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu este ceea ce se numeste energie du­hovniceasca. Totul este creat si se misca prin dragostea lui Dumnezeu, prin dra­gostea Duhului, in El traim si ne miscam si suntem, precum spunea Apostolul Pavel in Areopagul din Atena. Totul traieste, totul se misca, totul se insufleteste prin Duhul Sfant, fiindca El „pretutindenea este si toate le implineste”.

V-ati gandit vreodata ce insemnatate are pentru noi si pentru intreaga na­tura acea minunata frumusete a lui Dumnezeu care straluceste in toata lumea? De unde este frumusetea? De ce exista frumusetea? Putem noi oare sa gandim ca frumusetea are numai un scop practic, utilitar? Putem oare sa spunem ca masculii pasarilor, care au un penaj colorat si care canta atat de frumos, dis­pun de aceasta frumusete numai pentru ca sa atraga femelele? Sigur ca nu!

Oare putem sa gandim ca florile care ne mangaie privirea stralucesc de frumusete doar ca sa atraga cu culorile si mirosurile insectele pentru polenizare? Si­gur ca nu! Frumusetea straluceste in toata lumea, si Dumnezeu ne-o arata chiar si in cele mai gingase, in cele mai slabe fiinte. N-ati vazut niciodata ce frumusete delicata, blanda, curata emana petalele si corolele florilor de nu-ma-uita, toporasi, albastrele si nenumarate altele? N-ati simtit cata curatie si frumusete se afla in aceste mici creatii ale lui Dumnezeu? Nu v-ati gandit ca aceste floricele ale lui Dumnezeu ne invata curatia si blandetea, de care ele sunt pline?

 Nu v-ati gandit ca cerul instelat are o influenta duhovniceasca deosebita asupra inimilor noastre prin frumusetea cu care a fost inzestrat? Cand privim acest cer instelat nemarginit, ne ducem cu gandul la vesnicie. Cand privim la stancile puternice, abrupte, varfurile carora sunt ascunse de norii intunecati, cand in zi de ploaie stam pe tarmul marii si vedem cum furtuna ridica valuri uriase, care acopera stancile de pe mal, oare nu tresare inima noastra de emo­tie contempland puterea si forta naturii? Cat de neinsemnati si de slabi ne simtim atunci! Daca natura ascunde in sine atata frumusete, forta, putere si propovaduieste despre ea, atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri si frumuseti – ce putem sa spunem despre Domnul Insusi?

 El este izvorul acestei frumuseti si puteri, El toate le patrunde, toate le umple. Maretia uimitoare a fortelor naturii nu este altceva decat manifestarea insufletirii intregii naturi despre care v-am vorbit.

 In tot ce ne inconjoara este prezent Duhul Sfant. El „pretutindenea este si toate le implineste”, totul este patruns de puterea Duhului lui Dumnezeu si de dragostea Lui.

 Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani a spus exact ce va spun acum, cu cuvinte foarte simple. El se refera la paganii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, afirmand ca sunt fara cuvant de aparare, pentru ca ceea ce se poa­te cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei, fiindca Dumnezeu le-a aratat lor.

Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare (Romani 1, 19-20).

 In natura se poate observa puterea lui Dumnezeu, deci sunt fara cuvant de aparare toti cei care sunt orbi si nu vor sa vada ca Duhul Sfant este pretutindeni. Sunt orbi si surzi cei care nu simt maretia frumusetii, cei care nu simt suflarea Duhului Sfant in tot ce ne inconjoara, si de aceea sunt fara cuvant de aparare. Chiar daca n-au auzit de la oameni propovaduirea despre Dumnezeu, natura insasi propovaduieste despre El. Unii afirma ca nu exista Dumnezeu, sustinand ca natura a fost creata datorita ha­zardului. Ce poate fi mai gresit decat aceasta teorie? Cum poate intamplarea sa creeze o astfel de armonie in lumea nemarginita?

Duhul Sfant mai este numit „Vistierul bunatatilor”.

Al caror bunatati? Al tuturor bunatatilor, nu doar al celor pe care le cauta oamenii mandri si increzuti, care s-au lipit de cele pamantesti. Duhul Sfant este izvorul tuturor bunurilor, mai ales al celor duhovnicesti, El este Datatorul puterilor inalte ale duhului omenesc, El isi revarsa dragostea asupra a tot ceea ce este viu si cu aceasta dragoste ne mangaie.

Toti cei care merg pe calea lui Hristos, care isi poarta crucea, simt ajutorul Duhului Sfant si dragostea Lui care ii intareste.

 Sunt multe greutati in viata fiecaruia, sunt multe greutati si pe calea arhieriei, fiindca este mare raspunderea in fata lui Dumnezeu. In zdrobirea inimii mele, Duhul Sfant m-a mangaiat cu dragostea voastra, cu dragostea care se re­varsa din inimile voastre. Pentru ca nu exista mai mare fericire decat aceea de a trai in dragoste, de a simti permanent dragostea celor din jur.

Iata ce ne poate da Duhul Sfant, iata cat de nemarginit este harul Lui! Si scopul vietii noastre consta in a fi partasi dumnezeirii. Dar cum putem deveni partasi dumnezeirii? Prin comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca duhul nostru este chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Prin faptul de a te impartasi de Duhul Sfant, de a fi in permanenta comu­niune cu El. Este sarcina cea mai inalta si mai sfanta a vietii omenesti.

Cum sa dobandesti aceasta comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Cum sa primesti aceasta mareata mangaiere — mangaierea dragostei Duhului Sfant? In ce si cand avem comuniune cu Duhul lui Dumnezeu?

Intai de toate, in rugaciune. Orice om care a avut comuniune cu Duhul Sfant a fost intotdeauna nevoitor al rugaciunii. Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile si nopti le-a petrecut ingenunchiat pe o piatra, rugandu-se lui Dumnezeu.

Doar cel care se roaga astfel poate avea comuniune deplina cu Dumnezeu. Prin rugaciune neincetata si prin indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfintii curatia inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfant de orice intinaciune. De aceea este mare insemnatatea ultimelor cuvinte ale rugaciunii Sfantului Duh:

„Vino si Te salasluieste intre noi si ne curateste de toata intinaciunea”.

Sa strigam neincetat spre Duhul Sfant:

„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carele pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intre noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.

Si El va veni si Se va salaslui intru noi, si ne va face din intinati si pacatosi, sfinti si drepti. Sa fie dar cu voi cu toti harul Preasfantului Duh si sa va faceti biserici curate ale Lui! Amin”.

Sfântul Luca al Crimeei

Sfânta Lumină s-a pogorât din Cer şi anul acesta – VIDEO

Citiţi şi:

Adevărul despre minunile din Ţara Sfântă, minuni care se petrec numai pe calendarul vechi (Iulian) (III)

„Înmatricularea călugărilor” – O OFENSĂ ADUSĂ MONAHISMULUI

Chipul îngeresc al monahului

Citesc, şi nu mă dumiresc: oare ce văd e adevărat? Da, într-adevăr, ochii nu mint, slovele negre spun adevărul: „Legitimaţie de călugăr”, titlul sinistru al articolului în care jurnalul „Naţional” din 21 ianuarie, 2003, ne dezvăluie perspectivele unei „integrări”. E vorba de un ordin al Sinodului BOR, prin care toţi călugării ce trăiesc pe teritoriul Episcopiei Romanului trebuie să fie dotaţi cu respectivele legitimaţii (cu serie, ştampilă, semnătură, poză) pentru a se preveni travestirea în ţinută monahală a unor eventuali infractori. Articolul mai precizează că monahii aflaţi fără legitimaţie vor fi „aspru sancţionaţi” (nu ni se spune cum şi de către cine).

Ne întrebăm firesc: Cum e posibil aşa ceva? Oare de unde vin aceste „reforme”? Din primele veacuri ale monahismului, Antonie, Pahomie, Teodosie şi Sava, întîi stătători ai călugărilor, lăsatu-ne-au nouă aşa porunci? În tradiţia monahismului răsăritean (scrisă şi orală) n-avem niciunde mărturii de monahi îngrădiţi prin niscaiva mireneşti înscrieri cu hotărîri bisericeşti.

Noi, monahii, sîntem urmaşi ai „elitei” ortodoxiei. Cine era cîndva această elită? Toţi cei ce au murit pentru Hristos: cuvioşi din pustietăţi – sihaştri, stîlpnici, nebuni pentru Hristos – de prin părţile Egiptului, Siriei, Impărăţiei Bizantine. Care dintre ei avut-au brevete de pustnici, permis de mucenic, legitimaţie de apostol ori autorizaţie de prooroc? Sau trebuie să înţelegem că pe atunci nu erau impostori, ori poate cuvioşii de demult aveau cine ştie ce metode secrete de „anihilare” a păcătosului răufăcător?

Chiar dacă oficialităţile argumentează decizia luată printr-un pretext „ortodox”, identificarea „falşilor călugări”, noi nu sîntem prea convinşi, bine ştiind că „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”. Oare de cîte ori în istorie, de dragul păcii în imperiu, călugării nu erau prigoniţi de autorităţile civile ori bisericeşti, atunci cînd credinţa era luptată de schisme şi erezii? Cîţi mai ştiu azi că pentru apărarea dreptei credinţe sfinţi mari ai monahismullui, precum Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Maxim Mărturisitorul şi mulţi alţii şi-au atras din partea confraţilor şi împăraţilor mînia, dispreţul şi-n cele din urmă exilul? De ce? Pentru că nu se înmatriculau cerinţelor vremii, cerinţe care parcă şi azi se prefigurează sumbru la orizont.

Revenind la obsesia „falşilor călugări”, care a generat apariţia „legitimaţiei de călugăr”, menţionăm că dacă noi, monahii, am fi ceea ce sîntem chemaţi să fim, oamenii ar deosebi lesne pe călugăr de infractor, fără legitimări, anchetări, etc., fapt ce ar exclude în chip firesc necesitatea legitimaţiei. Deci, dacă întîi noi, cei din mănăstiri, nu vom fi falşi, atunci nici „falşii” dinafară nu vor putea crea confuzii înăuntru. Căci ce prejudicii ne aduc aceşti „deghizaţi”? Pot ei să ne ia sărăcia, fecioria şi ascultarea, sfintele făgăduinţe ale călugăriei, virtuţi în care nimeni nu mai crede, de la vlădică pînă la opincă? Pot ei să afecteze mîntuirea vreunuia dintre noi? Iar dacă faptele lor ţin de resortul instanţelor civile, pentru ce îşi asumă Biserica aceste prerogative?

Aceia sînt din lume, lumea să se ocupe de ei. Nu forurile bisericeşti, care nu sînt îndrituite canonic cu asemenea responsabilităţi. Ori poate prin promulgarea unei astfel de hotărîri trebuie să înţelegem altceva: faptul că mai marii Bisericii, prin uzanţe lumeşti, dau naştere unei politici de urmărire-hărţuire a unor monahi socotiţi indezirabili. Noi ştim că Hristos a întemeiat Biserica nu ca pe o sabie a mîntuirii, ci ne-a lăsat-o ca mamă, ce-şi ocroteşte fiii prin legile dragostei, nu prin decrete şi circulare. Biserica nu este nici asociaţie, nici fundaţie, nici trust, nici companie, nici partid şi nici vreo altă formă de organizare lumească ce-şi recunoaşte membri prin buletine şi legitimaţii. Dacă apelăm la mijloace omeneşti de identificare a “răilor” ce ne supără, cine pe cine mai iartă “de şaptezeci de ori cîte şapte” atunci cînd e păgubit? Cum şi cine mai înţelege că Dumnezeu “Se slăveşte şi prin vasele de necinste”, şi că prin aceste vase Dumnezeu ne mai smereşte trufia de agonisitori şi magnaţi ce-şi uită de mîntuire? În definitiv, dacă Dumnezeu vrea, nu-i poate El “rezolva”? E neapărată nevoie de atitudini poliţieneşti-funcţionăreşti din partea stăpînirii bisericeşti?

Ori poate se teme Biserica de fiii săi monahi şi-i ţine sub “geană”? Noi credem că nu. Are Biserica deziderate gestapoviste în această lume? Nici asta n-o credem. Se vrea Biserica o poliţie a gîndirii? E peste putinţă. Căci, dacă ar fi aşa, n-ar mai lipsi mult pînă la body-guarzi şi trupe de pace în mănăstiri, pentru a instaura o nouă ordine monahală, aplicată experimental în “zone de interes”. Atunci cine de cine se teme şi de ce? Dacă nimeni nu se teme, deducem că nu e nevoie nici de smintitoarele legitimaţii. Pentru conformitate, să fi avut Hristos legitimaţie de Mîntuitor? A înmînat ori recomandat legitimaţii Apostolilor? Cum s-au legitimat la stejarul Mamvri cei Trei Îngeri găzduiţi de Avraam?

sursa: Monahul Inocent Mărturisitorul
din cartea „Feriţi-vă de vicleana pecetluire”

Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul

Cantarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor S-a facut mie spre mantuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slavi pe El; Dumnezeul parintelui meu si-L voi inalta pe El, caci cu slava S-a preaslavit (de doua ori).

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

De unde voi incepe a plange faptele vietii mele celei ticaloase? Ce incepere voi pune, Hristoase, acestei tanguiri de acum? Ci ca un milostiv, da-mi iertare gresealelor.

Vino, ticaloase suflete, impreuna cu trupul tau, de te marturiseste la Ziditorul tuturor. Si indeparteaza-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocainta.

Ravnind neascultarii lui Adam celui intai-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbracat de Dumnezeu, si de imparatia cea pururea fiitoare si de desfatare, pentru pacatele mele.

Vai, ticaloase suflete! Pentru ce te-ai asemanat Evei celei dintai? Ca ai cazut rau si te-ai ranit amar; ca te-ai atins de pom si ai gustat cu indrazneala mancarea cea nechibzuita.

In locul Evei celei trupesti, facutu-s-a mie Eva intelegatoare gandul cel cu pofta trupeasca, aratandu-mi cele placute, si gustand pururea din bautura cea amara.

Dupa dreptate a fost lepadat Adam din Eden, nepazind singura Ta porunca, Mantuitorule. Dar eu, care am calcat totdeauna cuvintele Tale cele datatoare de viata, ce voi patimi?

Covarsind eu de bunavoie uciderea lui Cain, m-am facut cu stiinta ucigas al sufletului, umplandu-mi trupul de viermi, si razboindu-ma impotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemanat, Iisuse, dreptatii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodata, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfa curata, nici viata fara prihana.

Precum Cain asa si noi, ticalosule suflete, am adus fapte murdare Facatorului tuturor si jertfa vrednica de mustrare si viata ne-trebnica; pentru acestea ne-am si osandit impreuna.

Ziditorule, facandu-ma lut viu, ai pus intru mine trup si oase si suflare si viata; dar, o! Facatorul meu, Mantuitorul meu si Judeca-torul meu, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc.

Marturisesc Tie, Mantuitorule, pacatele pe care le-am facut, si ranile sufletului si ale trupului meu, care talhareste le-au pus inlauntrul meu gandurile cele ucigatoare.

De am si gresit, Mantuitorule, dar stiu ca esti iubitor de oameni; bati cu mila si Te milostivesti fierbinte; pe cel ce plange il vezi, si alergi ca un parinte, chemand pe cel ratacit.

Pe mine cel lepadat inaintea usilor Tale, Mantuitorule, macar la batranete nu ma lasa in iad, desert, ci, mai inainte de sfarsit, ca un iubitor de oameni, da-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cazut intre talhari, in gandu-rile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de bube; dar Tu insuti venind de fata, Hristoase Mantuitorule, vindeca-ma.

Preotul, vazandu-ma mai inainte, a trecut de mine, si levitul, vazandu-ma gol in nenorocire, nu m-a bagat in seama; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rasarit din Maria, venind de fata, miluieste-ma.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat pacatele tuturor, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi lacrimi de umilinta.

Vremea este a pocaintei, iar eu vin catre Tine, Facatorul meu; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi iertare de gresealele.

Sa nu ma urasti, Mantuitorule, sa nu ma lepezi de la Fata Ta; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi iertare de gresealele.

Gresealele mele cele de voie si cele fara de voie, Mantuitorule, cele vadite si cele ascunse, cele stiute si cele nestiute, toate iertandu-le, ca un Dumnezeu, milostiveste-Te si ma mantuieste.

Din tinerete, Mantuitorule, poruncile Tale le-am lepadat, si mi-am trecut toata viata cu pofte, neingrijindu-ma si lenevindu-ma; pentru aceasta strig Tie, Mantuitorule: macar la sfarsit mantuieste-ma.

Bogatia sufletului cheltuind-o intru pacate, pustiu sunt de virtuti crestinesti si, flamanzind, strig: Parinte al indurarilor, apucand inainte, miluieste-ma.

Inaintea Ta cad, Iisuse;gresit-am Tie, milostiveste-Te spre mine; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi lacrimi de umilinta.

Sa nu intri cu mine la judecata, vadind faptele mele, cercetand cuvintele si indreptand pornirile; ci cu indurarile Tale, trecand cu vederea rautatile mele, mantuieste-ma, Atotputernice.

Cuvioasa maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi da har luminator, din osardia ta cea dumnezeiasca de sus, ca sa scap de intunericul patimilor; si sa laud din inima faptele vietii tale cele frumoase, Marie.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecandu-Te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos, la Dansul ai venit, lasand pornirile desfatarilor cele neoprite, si toata virtutea, ca pe una singura, cu multa cucernicie ai savarsit-o.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugaciunile tale, Andrei, scapa-ne de patimile cele fara de cinste si te rugam sa ne arati partasi acum imparatiei lui Hristos, pe noi cei ce te laudam pe tine, stralucite, cu credinta si cu dragoste.

Slava…, a Treimii:

Treime, Fiinta preainalta, Careia ne inchinam intru o Unime, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca o milostiva, da-mi lacrimi de umilinta.

Si acum…, a Nascatoarei:

Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea si ajutatoarea celor ce te lauda pe tine, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca o stapana curata, ma primeste pe mine cel ce ma pocaiesc.

Si iarasi se canta in amandoua stranele irmosul: Ajutor si acoperitor…

Cantarea a 2-a:

Irmosul :

Ia aminte, Cerule, si voi grai; si voi lauda pe Hristos, Care a venit din Fecioara cu trup (de doua ori).

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celei ce se poca-ieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mantuitorul meu, cu ochiul Tau cel bland, si primeste marturisirea mea cea calduroasa.

Mai mult decat toti oamenii, eu insumi am gresit Tie; ci Te milostiveste, Mantuito-rule, ca un Dumnezeu, spre faptura Ta.

Viforul rautatilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, intinde-mi si mie mana Ta.

Lacrimile desfranatei, Indurate, si eu le vars inaintea Ta; milostiveste-Te spre mine, Mantuitorule, cu indurarea Ta.

Intunecatu-mi-am, frumusetea sufletului cu placerile poftelor, si cu totul toata mintea tarana mi-am facut.

Ruptu-mi-am acum vesmantul cel dintai, pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule, dintru inceput; si pentru aceasta zac acum gol.

Imbracatu-m-am acum in haina rupta, pe care mi-a tesut-o mie sarpele cu sfatuirea, si ma rusinez.

Cautat-am la frumusetea pomului, si mi s-a amagit mintea; si acum zac gol si ma rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu toti mai-marii rautatilor, lungind asupra mea faradelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea intai-zidita si podoaba mea; si acum zac gol si ma rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele pacatul, golindu-ma de haina cea dintai tesuta de Dumnezeu.

Imbracat sunt cu imbracaminte de rusine, ca si cu niste frunze de smochin, spre vadirea patimilor mele celor din bunavointa mea.

Imbracatu-m-am urat cu haina impestrita-ta si sangerata rusinos, prin curgerea vietii celei cu patimi si iubitoare de desfatari.

Patat-am haina trupului meu, si am intinat cu totul podoaba cea dupa chipul si dupa asemanarea Ta, Mantuitorule.

Cazut-am intru intristarea patimi lor, si in stricaciunea cea materialnica; si pentru aceasta acum vrajmasul ma necajeste.

Viata iubitoare de cele materiale si iubitoare de averi alegand eu in loc de saracie, Mantuitorule, m-am impresurat acum cu sarcina grea.

Impodobitu-mi-am chipul trupului cu imbracamintea de multe feluri a gandurilor rusinoase si sunt osandit.

Ingrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afara, nebagand seama de cortul dinlauntru, cel dupa chipul lui Dumnezeu.

Facandu-mi uratenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de placeri, mi-am stricat frumusetea mintii.

Ingropat-am, Mantuitorule, cu patimile frumusetea chipului celui dintai; dar ca pe drahma, oarecand, cautandu-ma, asa ma afla.

Pacatuit-am ca si desfranata si strig Tie: Eu insumi am gresit! Primeste, Mantuitorule, ca mir si lacrimile mele.

Alunecat-am in desfranare ca David si m-am umplut de noroi; dar Tu, Mantuitorule, spala-ma si pe mine cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul; Mantuitorule, curateste-ma; ca nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie, ca mine.

Nici lacrimi, nici pocainta nu am, nici umilinta; ci Tu insuti acestea, Mantuitorule, daruieste-mi-le, ca un Dumnezeu.

Usa Ta sa nu mi-o inchizi atunci, Doamne, Doamne! Ci sa o deschizi mie, celui ce ma pocaiesc catre Tine.

Iubitorule de oameni, Cel ce voiesti ca toti sa se mantuiasca, Tu ma cheama si ma primeste ca un bun, pe mine cel ce ma pocaiesc.

Asculta suspinurile sufletului meu, si primeste picaturile ochilor mei, Doamne, si ma mantuieste.

A Nascatoarei:

Preacurata Fecioara, Nascatoare de Dum-nezeu, ceea ce una esti prea laudata, roaga-te indelung, ca sa ne mantuim noi.

Alt canon
Irmosul:

Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mana, si apa din piatra am izvorat de demult, in pustie, poporului Meu, cu singura dreapta si cu taria Mea .

Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu; asculta, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce striga, si te departeaza de la pacatul cel dintai; si te teme, ca de un judecator si Dumnezeu.

Cui te-ai asemanat, mult-pacatosule suflete? Numai lui Cain celui dintai si lui Lameh aceluia? Ucigandu-ti cu pietre trupul prin fapte rele, si omorandu-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai inainte de lege intrecandu-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemanat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai aratat sarac de viata dreptilor.

Tu insuti, suflete al meu, ai deschis zavoarele maniei Dumnezeului tau, si ti-ai inecat trupul, ca si tot pamantul, si faptele si viata; si ai ramas afara de corabia cea mantuitoare.

Barbat am ucis spre rana mie, si tanar spre vatamare, Lameh plangand a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, intinandu-ti trupul si mintea patandu-ti.

O, cum am ravnit lui Lameh, celui mai inainte ucigas! Sufletul ca pe un barbat, mintea ca pe un tanar si trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca si Cain ucigasul, cu pornirile cele poftitoare de placeri.

Turn ti-ai inchipuit sa zidesti, o, suflete, si intaritura sa faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, si de n-ar fi surpat pana la pamant mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecand foc din cer, arzand faradelegea cea infierbantata a sodomenilor; iar tu ti-ai a prins focul gheenei intru care va sa arzi, o, suflete.

Ranitu-m-am, vatamatu-m-am, iata sageti-le vrajmasului au patruns sufletul meu si trupul. Iata, ranile si bubele si zdruncina-turile striga, si vatamaturile mele cele de voie alese.

Cunoasteti si vedeti ca Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, infranez cugetele si vadesc faptele, ard pacatele, judec pe orfan, pe smerit si pe sarac.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intins-ai mainile tale catre induratul Dumnezeu, Marie, afundata intru adancul rautatilor, si ti-a intins mana de ajutor cu milostivire, ca si lui Petru, cautand cu adevarat intoarcerea ta.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toata osardia si cu dragoste ai alergat catre Hristos, urand calea cea dintai a pacatului; si in pustiile cele neumblate hranindu-te, si poruncile Lui cele dumnezeiesti curat savarsind.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sa vedem, sa vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stapanului; pentru aceasta, mai inainte de sfarsit sa cadem inaintea Lui cu lacrimi, strigand: cu rugaciunile lui Andrei, Mantuitorule, milu-ieste-ne pe noi.

Slava…, a Treimii:

Treime fara inceput, nezidita, nedespartita Unime, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc, si ma mantuieste pe mine, cel ce am gresit; a Ta zidire sunt, nu ma trece cu vederea; ci ma iarta si ma izbaveste de osanda focului.

Si acum…, a Nascatoarei:

Preacurata Stapana Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea celor ce alearga la tine, si limanul celor inviforati, pe Milostivul si Facatorul si Fiul tau, fa-L indurat, si mie cu rugaciunile tale.

Si iarasi se zice, in amandoua stranele, irmosul al doilea: Vedeti, vedeti…

Cantarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintita a poruncilor Tale, Hristoase, intareste inima mea (de doua ori).

Foc de la Domnul plouand, oarecand, a ars Domnul de demult pamantul sodomenilor.

In munte scapa, suflete, ca Lot acela si apuca si te izbaveste in Sigor.

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vapaie!

Marturisescu-ma Tie, Mantuitorule: paca-tuit-am, pacatuit-am Tie fara masura; dar lasa-mi, iarta-mi, ca un Indurat.

Pacatuit-am Tie, eu singur pacatuit-am mai mult decat toti; Hristoase Mantuitorule, nu ma trece cu vederea.

Tu esti Pastorul cel Bun; cauta-ma pe mine mielul si, ratacit fiind, nu ma trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus, Tu esti Ziditorul meu; intru Tine, Mantuitorule, ma voi indrepta.

A Treimii:

Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule, mantu-ieste-ne pe noi de inselaciune si de ispite si de primejdii!

A Nascatoarei:

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.

Bucura-te, pantece primitor de Dumne-zeu! Bucura-te, scaunul Domnului! Bucura-te, Maica vietii noastre.

Alt Canon
Irmosul:

Intareste, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintita; ca Insuti esti sfant si Domn (de doua ori).

Izvor de viata Te-am castigat pe Tine, surpatorul mortii, si strig Tie din inima mea mai inainte de sfarsit: Gresit-am! Milosti-veste-Te si ma mantuieste.

Pacatosilor din vremea lui Noe am urmat, Mantuitorule, mostenind osandirea acelora, intru cufundarea potopului.

Gresit-am, Doamne, gresit-am Tie! Milostiveste-Te spre mine. Ca nu este cineva intre oameni, din cei ce au gresit, pe care sa nu-l fi intrecut eu cu gresealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tata, urmand, suflete, n-ai acoperit rusinea aproapelui, cu fata inapoi intorcandu-te.

Binecuvantarea lui Sem nu ai mostenit, ticalosule suflete, si mostenire desfatata n-ai luat, ca Iafet in pamantul iertarii.

Din pamantul Haran, adica din pacat, iesi, suflete al meu, si vino la pamantul care izvoraste de-a pururea nestricaciune vie, pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care si-a lasat oarecand pamatul parintilor si s-a facut strain. Urmeaza si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri ospatand patriarhul pe ingeri, a luat la batranete vanatul fagaduintei.

Intelegand pe Isaac, ticalosule suflete al meu, ca a fost jertfit tainic jertfa noua, ca ardere de tot Domnului, urmeaza vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, ca a fost izgonit ca un fecior din slujnica; trezeste-te, vezi, ca nu cumva pacatuind, sa suferi ceva asemenea.

Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemanat, suflete, facandu-te rob de buna-voia ta, si nascand semetia, ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu, care s-a aratat de la pamant spre cele ceresti; pentru ce n-ai avut treapta tare, credinta cea dreapta?

Preotului lui Dumnezeu, si imparatului celui instrainat intre oameni de viata lumii, urmeaza, adica asemanarii lui Hristos.

Sa nu te faci stalp de sare, suflete, intorcandu-te inapoi; sa te infricoseze pilda Sodomei; sus in Sigor mantuieste-te!

De arderea pacatului fugi, suflete al meu, ca si Lot. Fugi de Sodoma si de Gomora; fugi de flacara a toata pofta cea nebuneasca.

Miluieste-ma, Doamne, miluieste-ma strig Tie, cand vei veni cu ingerii Tai, sa rasplatesti tuturor dupa vrednicia faptelor.

Rugaciunea celor ce Te lauda pe Tine, Stapane, nu o lepada; ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni, si daruieste iertare celor ce se roaga Tie cu credinta.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor si de furtuna pacatelor. Dar tu, maica, mantuieste-ma acum si ma scoate la limanul dumnezeiestii pocainte.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugaciune cu osardie aducand si acum, cuvioasa, catre prea milostiva Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile tale deschide-mi dumnezeiestile intrari.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugaciunile tale daruieste-mi si mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; ca tu esti invatator preales al pocaintei.

Slava…, a Treimii:

Treime neamestecata, nezidita, Fire fara inceput, Care esti laudata in Treimea Fetelor, mantuieste-ne pe noi, care ne inchinam stapanirii Tale cu credinta.

Si acum…, a Nascatoarei:

Pe Fiul cel fara de ani din Tatal, sub ani L-ai nascut, nestiind de barbat, Nascatoare de Dumnezeu. Minune straina! Ca alaptand, ai ramas fecioara.

Si iar irmosul: Intareste, Doamne…

Apoi sedealna, alcatuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Inviat-ai din morti…

Luminatori de Dumnezeu luminati, cei ce insiva ati fost vazatori ai Mantuitorului, luminati-ne pe noi cei ce suntem in intunericul vietii, ca sa umblam acum, ca in zi, cu bunacuviinta, intru lumina postului, alungand patimile cele de noapte, si sa vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurandu-ne.

Slava…, alta Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taina…

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciune lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni cu umilinta, si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand.

Si acum…, a Nascatoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te impre-una cu Apostolii, Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a nascut in chip de negrait din tine mai presus de gand, sa daruiasca lumii pace curata si sa ne dea noua iertare pacatelor mai inainte de sfarsit, si sa invredniceasca pe robii tai imparatiei ceresti, pentru bunatatea Sa cea prea multa.

Apoi se citeste viata Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumatate. Dupa aceasta, Tricantarea de Joi, fara metanii.

Cantarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tau si m-am temut, inteles-am lucrurile Tale si am slavit puterea Ta, Stapane.

Apostolii lui Hristos cei luminati, care au vietuit cu infranare, usureaza noua vremea postului, cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douasprezece coarde, ceata cea dumnezeiasca a ucenicilor, a cantat cantarea de mantuire, tulburand cantarile cele viclene.

Cu ploile duhului ati adapat toata lumea, alungand, preafericitilor, seceta multimii zeilor.

A Nascatoarei:

Mantuieste-ma pe mine, cel care ma smeresc, care am vietuit cu semetie, tu care ai nascut pe Cel ce a inaltat firea cea smerita, Preacurata.

Alta Tricantare, acelasi glas:
Irmos: Auzit-am Doamne…

Preacinstita ceata a Apostolilor, indeamna-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca sa ne miluiasca pe noi, care te laudam pe tine.

Fiind ca niste lucratori ai lui Hristos, Apostoli, si lucrand cu dumnezeiescul Cuvant, toata lumea, I-ati adus totdeauna roade.

Vie v-ati facut lui Hristos, Celui cu adevarat iubit; ca ati izvorat in lume vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Sfanta Treime asemanatoare, Care esti mai presus stapanitoare, cea preaputernica, Parinte, Cuvantule si Duhule Sfinte, Dumne-zeule, lumina si viata, pazeste turma Ta.

A Nascatoarei:

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucura-te, scaun in chipul focului. Bucura-te, sfesnic purtator de faclie. Bucura-te, muntele sfintirii, chivotul vietii, cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon
Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, si s-a temut: ca aveai sa Te nasti din Fecioara, si oamenilor sa Te arati, si a grait: Auzit-am auzul Tau si m-am temut; slava puterii Tale, Doamne (de doua ori).

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o parasi, Drepte Judecatorule; ca de am si pacatuit eu insumi ca un om, si mai mult decat tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta pacatele.

Se apropie, suflete, sfarsitul, se apropie si nu te ingrijesti, nu te pregatesti; vremea se scurteaza, scoala-te; aproape langa usi este Judecatorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vietii. Pentru ce in desert ne tulburam?

Desteapta-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai facut, si adu-le la vedere; varsa picaturi de lacrimi; spune cu indrazneala faptele tale si cugetele tale lui Hristos, si te indrepteaza.

N-a fost in viata pacat, nici fapta, nici rautate, pe care sa nu le fi savarsit eu, Mantuitorule, cu mintea si cu cuvantul, cu vointa si cu gandul si cu stiinta, si cu fapta pacatuind, ca altul nimeni nici odinioara.

Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osandit, eu, ticalosul, adica din cugetul meu, decat care nimic nu este in lume mai puternic; Judecatorule, Mantuitorul meu si cunoscatorule, cruta-ma, izbaveste-ma si ma mantuieste pe mine robul Tau.

Scara pe care a vazut-o de demult marele intre patriarhi, suflete al meu, este aratarea suirii celei de lucrare si a inaltarii gandului; deci, de voiesti sa vietuiesti cu lucrarea si cu cunostinta si cu inaltarea gandului, innoieste-te.

Arsita zilei a rabdat patriarhul pentru lipsa si frigul noptii a suferit, in toate zilele facand castig; pastorind, trudindu-se si slujind, ca sa-si ia amandoua femeile.

Prin doua femei intelege, fapta si cuno-stinta intru inalta gandire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii. Iar prin Rahela, gandirea, ca cea mult-ostenitoare. Ca fara de osteneli nici fapta, nici gandirea nu se vor savarsi, suflete.

Privegheaza, o, suflete al meu, si te fa deosebit, ca cel mare intre patriarhi; ca sa dobandesti fapta cu gandirea cea inalta; ca sa te faci minte vazatoare de Dumnezeu, sa ajungi in norul cel neapus cu gandirea, si sa te faci negutator de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nascandu-i cel mare intre patriarhi, ti-a facut tie tainic, suflete al meu, scara spre suirea cea de fapta, pe fiii sai, ca pe niste temeiuri si trepte, ca niste suisuri preaintelepteste asezandu-i.

Lui Esau cel urat asemanandu-te, suflete, ai dat amagitorului tau intaia nastere, a frumusetii celei dintai; si de la binecuvan-tarea parinteasca ai cazut, si indoit te-ai amagit, ticalosule, cu fapta si cu gandirea; pentru aceasta acum pocaieste-te.

Edom s-a chemat Esau, pentru marea inversunare a amestecarii cu femei. Caci cu neinfranarea pururea aprinzandu-se si cu placerile intinandu-se, Edom s-a numit, care inseamna: infierbantarea sufletului celui iubitor de pacate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, ca s-a indreptatit, n-ai ravnit barbati-ei aceluia, n-ai avut taria gandului lui, intru toate care ai cunoscut, in cele ce ai stiut si in cele ce te-ai ispitit; ci te-ai aratat nerabdator.

Cel ce era mai inainte pe scaun, acum se vede gol in gunoi, cu rani; cel cu multi fii si marit, de naprasna fara de fii si de casa lipsit; ca socotea gunoiul palat si ranile margaritar.

Dupa vrednicia imparateasca fiind imbracat cu diadema si cu porfira, omul cel cu multa avere, si dreptul cel indestulat de bogatie si de animale, degrab saracind de avere si de stare si de imparatie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fara prihana mai mult decat toti, si n-a scapat de cursele si viclesugurile inselatorului, dar tu, fiind iubitor de pacate, ticaloase suflete, ce vei face de se va intampla sa vina asupra ta ceva din cele negandite?

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am intinat, peste tot m-am ranit; dar ca un doctor, Hristoase, amandoua prin pocainta mi le tamaduieste. Spala-le, curateste-le, Mantuitorul meu, arata-le mai curate decat zapada.

Trupul Tau si sangele pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte, rastignindu-Te; trupul, adica ca sa ma innoiesti, iar sangele ca sa ma speli. Duhul ti-ai dat ca sa ma aduci, Hristoase, Parintelui Tau.

Savarsit-ai mantuirea in mijlocul pamantului, Facatorule, ca sa ne mantuim; de bunavoie pe cruce ai fost rastignit si Edenul cel ce se incuiase s-a deschis; cele de sus si cele de jos, faptura si toate neamurile mantuindu-se, se inchina Tie.

Fie-mi mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua, ungandu-ma si band, si ca o ungere si bautura, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viata.

Gol sunt, spre a intra in camara mirelui, gol sunt si spre a merge la nunta si la cina; candela mi s-a stins, fiind fara de untdelemn, camara mi s-a inchis dormind eu. Cina s-a mancat; iar eu fiind legat de maini si de picioare, am fost lepadat afara.

Biserica a castigat pahar coasta Ta cea purtatoare de viata, din care a izvorat noua indoit izvorul iertarii si al cunostintei; spre inchipuirea celei vechi si a celei noi, a amanduror legilor, Mantuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt, si plin de dureri si de viclesug, dar intru pocainta primeste-ma si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig si mancare celui strain; Mantuitorule, Tu Insuti ma miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima in desert si in zadar. Sa nu ma osandesti impreuna cu fariseul; ci mai ales da-mi smerenia vamesului, Unule Indurate, drepte Judecatorule, si cu acesta impreuna ma numara.

Stiu, Indurate, ca am gresit, de am ocarat vasul trupului meu; ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

Insumi idol m-am facut, vatamandu-mi cu poftele sufletul meu. Ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

N-am auzit glasul Tau, n-am ascultat Scriptura Ta, Datatorule de lege. Ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecand viata fara de trup, cuvioasa, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevarat, ca sa folosesti celor ce te cinstesc cu credinta. Pentru aceasta ne rugam tie, izbaveste-ne pe noi cu rugaciunile tale de toate incercarile.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intru adanc de necuviinte mari pogoran-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gand mai bun in chip lamurit la virtutea cea desavarsita prin fapta, minunand, Cuvioasa Maica Marie, firea ingereasca.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda parintilor, nu uita rugand cu rugaciunile tale, de fata fiind tu, pe Treimea cea inalt dumnezeiasca, ca sa ne izbavim de osanda, cei ce te chemam pe tine, dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slava…, a Treimii:

Nedespartita in fiinta, neamestecata in Fete, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una in Treime, ca pe Ceea ce esti intocmai cu imparatia si intocmai cu tronul; si strig Tie cantarea cea mare, ce se canta intreit intru cele de sus.

Si acum…, a Nascatoarei:

Si ai nascut si esti fecioara, si ai ramas intru amandoua cu firea, Fecioara. Cel ce S-a nascut innoieste legile firii, si pantecele a nascut nesimtind dureri. Unde Dumnezeu voieste, se biruieste randuiala firii; ca face cate voieste.

Si iarasi se canta irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…

Cantarea a 5-a:

Irmosul:

Dis-de-dimineata, Iubitorule de oameni, ma rog lumineaza-ma si ma indrepteaza la poruncile Tale, si ma invata, Mantuitorule, sa fac voia Ta (de doua ori).

In noapte viata mea mi-am petrecut pururea; ca intuneric s-a facut mie si negura adanca noaptea pacatului; ci ca pe un fiu al zilei arata-ma pe mine, Mantuitorule.

Lui Ruben asemanandu-ma eu, ticalosul, facut-am sfat necuvios si calcator de lege asupra lui Dumnezeu celui inalt, intinandu-mi patul meu, precum acela pe al tatalui sau.

Marturisescu-ma Tie Hristoase Imparate; pacatuit-am, pacatuit-am ca mai inainte fratii lui Iosif, vanzand rodul curatiei si al intelepciunii.

De cei de un sange a fost dat, a fost van-dut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vandut rautatilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate, urmeaza, ticalosule si neiscusitule suflete, si nu te desfrana cu pornirile cele nebunesti, facand faradelege pururea.

De s-a si salasluit in groapa oarecand Iosif, Stapane Doamne, dar spre inchipuirea ingroparii si a scuiparii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ti voi aduce Tie intru acest chip vreodata?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete, cel purtat de apele si de valurile raului, ca a fost pazit de demult ca intr-o camara, scapand de fapta cea amara a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticalosule suflete, de moasele ce ucideau oarecand partea barbateasca, cea nevarstnica, suge acum intelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorat mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticalosule suflete; si cum te vei salaslui, spune-mi, in pustietatea patimilor prin pocainta?

In pustietati a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmeaza vietii lui, ca sa te invrednicesti a vedea si aratarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te inchipuieste, suflete, care a lovit marea si a inchegat adancul, cu insemnarea dumnezeiestii Cruci; prin care vei putea si tu sa savarsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fara prihana, fara viclesug; iar Ofni si Fineas, ca si tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viata straina si intinata.

Greu la minte m-am facut, Stapane, ca si Faraon cel cumplit; Ianis si Iamvri la suflet si la trup, cufundat cu gandul! Ci ajuta-mi mie, Mantuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gandul, eu ticalosul. Spala-ma, Stapane, in baia lacrimilor mele, ma rog Tie, alba ca zapada facand haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mantuitorule, ma vad pe mine insumi intrecand pe tot omul cu pacatele; ca intru cunostinta gandind am gresit, iar nu intru necunostinta.

Cruta, cruta, Doamne, zidirea Ta. Pacatuit-am, iarta-ma, Cel ce esti insuti din fire curat, caci afara de Tine nimeni altul nu este fara pata.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; aratat-ai minuni vindecand pe cei leprosi si intarind pe cei slabanogi; ai oprit curgerea de sange, Mantuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sange urmeaza, ticalosule suflete, nazuieste, tine-te de poalele lui Hristos, ca sa te izbavesti de batai si sa auzi de la Dansul: credinta ta te-a mantuit!

Celei garbovite urmeaza, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca sa te indreptezi, sa umbli drept in caile Domnului.

Desi esti fantana adanca, Stapane, izvoraste-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca band, ca si Samarineanca, sa nu mai insetez. Ca izvoare de viata izvorasti.

Siloam sa-mi fie mie lacrimile mele, Stapane Doamne, ca sa-mi spal si eu luminile sufletului si sa Te vad cu gandul pe Tine, Lumina cea mai inainte de veci.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemanata dragoste, preafericita, dorind sa te inchini lemnului Crucii, te-ai invrednicit de dorire; invredniceste-ma dar si pe mine, sa dobandesc slava cea de sus.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecand-o, ai aflat odihna, fugind de placerea trupeasca cea cu durere; din care si pe noi, cuvioasa, scoate-ne cu rugaciunile tale.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pastor preaales, intelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multa si cu frica te rog, ca sa dobandesc mantuire si viata vesnica, prin rugaciunile tale.

Slava…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cantam, pe unul Dumnezeu; Sfant, Sfant, Sfant esti, Parinte si Fiule si Duhule, Fiinta singura prin Sine, Unime careia pururea ne inchinam.

Si acum…, a Nascatoarei:

Din tine S-a imbracat intru a mea framantatura Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maica Fecioara, ceea ce esti nestricata si nu stii de barbat, si a unit Lui firea omeneasca.

Si iarasi irmosul: Dis-de-dimineata…

Cantarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toata inima mea catre induratul Dumnezeu si m-a auzit din iadul cel mai de jos; si a scos din stricaciune viata mea (de doua ori).

Lacrimi din ochii mei, Mantuitorule, si suspinuri din adanc curat aduc Tie, strigand inima mea: Dumnezeule, pacatuit-am Tie, milostiveste-Te spre mine.

Instrainatu-te-ai, suflete, de Domnul tau, ca Datan si ca Aviron; dar din toata inima striga: Iarta-ma! Ca sa nu te impresoare pe tine prapastia pamantului.

Ca o junice salbaticita, asemanatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o caprioara, pazeste-ti viata de curse, inaltandu-ti mintea cu aripi, cu fapta si cu gandirea.

Mana lui Moise ne va face sa credem, suflete, cum ca Dumnezeu poate sa albeasca si sa curete viata cea leproasa; nu te deznadajdui dar, macar ca esti lepros.

Valurile pacatelor mele, Mantuitorule, ca in Marea Rosie intorcandu-se, m-au acoperit degrab, ca oarecand pe egipteni si pe conducatorii lor.

Voie sloboda fara recunostinta ai avut, suflete, ca si Israel mai inainte; ca mai mult decat dumnezeiasca mana, ai ales neintelepteste lacomia patimilor cea iubitoare de placeri.

Carnurile cele de porc si caldarile si bucatele cele egiptenesti, mai vartos decat cele ceresti ai voit, suflete al meu; ca si de demult nemultumitorul popor in pustie.

Fantanile hananeiestilor ganduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decat vana pietrei, din care izvorul intelepciunii varsa izvorul teologiei.

Cand a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu inchipuire mai inainte a insemnat coasta Ta cea de viata facatoare; din care toti bautura de viata scoatem, Mantuitorule.

Cerceteaza, suflete, si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pamantul fagaduintei si locuieste in el cu buna legiuire.

Ridica-te si impotriveste-te patimilor trupesti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gandurile cele inselatoare, ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgatoare a vremii, ca mai inainte chivotul, si te fa mostenitor pamantului aceluia al fagaduintei, suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scapat pe Petru, cel ce a strigat: scapa-ma, asa apucand inainte, Mantuitorule, scapa-ma si pe mine de fiara, intinzandu-Ti mana Ta, si ma scoate din adancul pacatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit, Stapane, Stapane Hristoase! Ci apucand inainte, izbaveste-ma din adancurile pacatului cele neumblate, si din deznadajduire.

Eu sunt, Mantuitorule, drahma cea imparateasca, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzand faclie pe Mergatorul inaintea Ta, Cuvinte, cauta si afla chipul Tau.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sa stingi vapaia patimilor, ai izvorat pururea paraie de lacrimi, Marie, arzandu-ti sufletul. Al caror har da-mi-l si mie, robului tau.

Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepatimire cereasca ai dobandit, prin vietuirea cea preainalta de pe pamant maica; pentru aceasta roaga-te, sa mantuiasca din patimi, cu rugaciunile tale, pe cei ce te lauda pe tine.

Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscandu-te pastor si arhiereu al Cretei, si rugator pentru lume pe tine, Andrei, alerg si strig tie: Scoate-ma, parinte, din adancul pacatului.

Slava…, a Treimii:

Treime sunt neamestecata, nedespartita; despartita dupa Fete, si Unime sunt din Fire unita: Tatal si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum…, a Nascatoarei:

Pantecele tau ne-a nascut noua pe Dumnezeu, cu chipul ca si noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca prin rugaciunile tale sa ne indreptatim.

Si iarasi irmosul: Strigat-am cu toata inima mea…

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoala! Pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si vei sa te tulburi. Desteapta-te dar, ca sa se milostiveasca spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, si toate le plineste.

ICOS

Camara cea de vindecare a lui Hristos vazand-o deschisa, privind si sanatatea care izvoraste din aceasta lui Adam, a patimit si s-a ranit diavolul, si ca in primejdie s-a tanguit si a strigat catre prietenii sai: Ce voi face Fiului Mariei? ma ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni si pe toate le plineste.

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

Comentariu Ortodox Liber:

Am gasit această proclamaţie într-o carte apărută la Iaşi în anul 2004 care se numeşte Ortodoxia şi umanismul religios. Mi-aş dori ca fiecare blogger român şi ortodox să o preia şi să o pună pe blogul sau site-ul propriu chiar şi fără link către acest blog pentru a putea fi citită de câţi mai mulţi creştini ortodocşi de la noi, pentru ca aceştia să conştientizeze imensa capcană pe care o întinde Sinodul B.O.R. în problema cipurilor şi a ecumenismului. Derapajele Patriahului Daniel şi a celor din sinod sunt bine cunoscute dar am să reamintesc câteva din ele prin linkurile de mai jos:

VIDEO – Radio Dobrogea: LUATI CIPURILE …

PS VISARION, Episcopul de Tulcea, aducand elogii ADUNATURII de la Sant’Egidio, unde a participat la „liturghii” catolice si rugaciuni comune

FOTO: In atentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – PREOT ORTODOX la o adunatura de CAVALERI DE MALTA

VIDEO: IPS SERAFIM JOANTA – un excelent exemplu despre cum vor lucra SLUGILE ANTIHRISTULUI …

FOTO: De ce lipseste Altarul din aceasta imagine cu Patriarhul Daniel?

DIRECTIVA A PATRIARHIEI? Toti preotii si monahii trebuie sa declare “pe propria raspundere” daca fac parte din vreun ONG? N-ar fi mai bine ca IERARHII SA DECLARE DACA FAC PARTE DIN LOJA?

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

“Sapte preoti” au binecuvantat sinagoga satanei, pe nume Biserica de Gheata de la Balea Lac

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

NEBUNIA CATOLICĂ NU ARE LIMITE: O fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi expusă într-o biserică din Cracovia

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

si marturia de ortodox adevărat a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a zguduit lumea ortodoxă şi pe înaintemergătorii lui Satan:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

24.01-06.02 Pomenirea Sfintei Xenia din Sankt Petersburg cea nebună pentru Hristos ajutătoare pentru cei fără serviciu

Sf. Xenia din Sankt Petersburg cea nebună pentru Hristos

Sfânta Xenia a trăit în al 18-lea secol, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a doua.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea.

Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori. După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sanaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului.

În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului 18. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei.

Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Pentru cei care doresc să trimită pomelnic sau acatist la Capela mormântului Sf. Xenia din cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg adresa este următoarea:

РОССИЙСКАЯ ФЕДЕРАЦИЯ
199048
г. Санкт-Петербург
ул. Камская, 24
Церковь Смоленской иконы Божией Матери
прот. Виктору Московскому

sau

Viktor Moskovskij
the Church of “Smolenskoj ikony Bozhiej Materi”
Kamskaja Street 24
Sankt Petersburg
RUSSIAN FEDERATION

Banii se pun în plic împăturiţi în scrisoare. Scrisoarea se scrie de preferat în limba rusă sau engleză (puteţi folosi Google Translate). Este de preferat ca numele puse în acatist sau pomelnic să fie nume ortodoxe. După aproximativ 2 luni de zile veţi primi răspuns şi o blagoslovenie de la mormântul Sfintei Xenia, o iconiţă şi o petală de trandafir înmuiată în ulei din candela de la mormânt.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sankt Petersburg – Muzeul în aer liber al Sfintei Rusii – GALERIE FOTO

 

Catedrala Sf. Isaac

Palatul de iarnă din Sankt Petersburg

Biserica Iisus Mântuitorul Însângerat

Muzeul Ermitaj

Palatul Peterhof. Cascada cea mare.

Biserica Iisus Mântuitorul văzută de pe Canalul Griboedov

Piaţa Palatului. În plan îndepărtat se pot observa Catedrala Sf. Isaac şi Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

Catedrala Sf. Ierarh Nicolae

Catedrala Kazan

Imagine din interiorul capelei Sf. Xenia din cimitirul Smolensk. Slujba zilnică închinată Sf. Xenia.

Lavra Aleksandr Nevski

 

Pod peste Neva

Un canal din Sankt Petersburg

GURA TEOLOGULUI ADEVĂRUL SFINŢILOR PĂRINŢI GRĂIEŞTE: Părintele Cleopa a greşit fundamental în problema calendarului

Părintele Cleopa a greşit fundamental în problema calendarului, o spune chiar teologul Danion Vasile.

În acest videoclip teologul Danion Vasile recunoaşte sfinţenia de care are acum parte Sf. Glicherie de la Slătioara

Adevărul despre minunile din Ţara Sfântă, minuni care se petrec numai pe calendarul vechi (Iulian) (IV)

– Minunea întoarcerii Iordanului la Botezul Domnului –

I. Locul Botezului Domnului în Iordan

Tot aşa cum Sfânta Lumină vine la praznicul Învierii Domnului, temelia mântuirii oamenilor, celelalte două minuni din Ţara Sfântă – întoarcerea Iordanului şi venirea norului luminos pe Muntele Tabor – se petrec la alte două evenimente cu totul speciale din viaţa pământească a Mântuitorului, cele două Teofanii sau Arătări ale lui Dumnezeu: Botezul Său şi Schimbarea la Faţă. La ambele, Tatăl ceresc Îl mărturiseşte pe Fiul Său: ,,Acesta este Fiul Meul cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Minunile înfricoşate ce au loc la cele două praznice împărăteşti se petrec în fiecare an, tot aşa cum Sfânta Lumină vine an de an la Mormântul Domnului.

Râul Iordanului

Datorită evenimentelor legate de istoria mântuirii ce au avut loc în preajma lui, Iordanul (Al Urdunn în arabă, Yarden în ebraică) este considerat de către creştini un râu sfânt.

Afluenţii săi, Hasbani şi Ayoun care izvorăsc din Liban, şi Banias şi Dan care izvorăsc de la poalele Muntelui Hermon, se unesc în nordul Israelului, aproape de chibuţul (ferma colectivă) Sede Nehemya şi formează Iordanul. Acesta coboară imediat printr-un curs de 75 km în Lacul Hula, mlăştinos, aflat puţin sub nivelul mării. După ce iese din lac, coboară şi mai mult, încă 25 km, şi intră în Marea Galileei.

După ce iese din mare, ultima porţiune a râului, numită Valea sau Ţinutul Iordanului, nu mai este atât de înclinată şi el începe să şerpuiască înainte de a se vărsa în Marea Moartă, care se află la 400 m sub nivelul mării şi nu are scurgere. Curgerea sa este atât de sinuoasă, încât întregul său curs are 130 de mile, în loc de 60 de mile cât ar avea dacă ar curge drept. În această regiune, primeşte încă doi afluenţi din est: Yarmouk şi Jabbok (sau Iavoc, locul unde s-a luptat Iacov cu îngerul şi i-a schimbat numele în Israil).

 

Iordanul şerpuind şi vegetaţia de pe malurile lui. În depărtare, noua Biserică a Sfântului Ioan Botezătorul, construită în ultimii ani

Înainte de a intra în Marea Galileei, râul se află în graniţele Israelului (zonă disputată cu Siria) şi alcătuieşte hotarul vestic al Înălţimilor Golan. La ieşirea din mare, el formează graniţa naturală dintre Regatul Haşemit al Iordaniei la est şi Cisiordania la vest, care se află astăzi în Israel.

Din nefericire, începând din 1964, ţările riverane au început să construiască diguri şi canale care au abătut apele sale sau ale afluenţilor săi, fapt ce a afectat puternic ecosistemul Iordanului. Acesta şi-a redus mult dimensiunile, transformându-se într-un curent noroios, primeşte apă reziduală din Israel, Siria şi Iordania, iar vegetaţiei care creştea odinioară pe malurile sale i-a luat locul o vegetaţie salină.

 

Râul Iordan şi vegetaţia de pe malurile lui

Locul Botezului Mântuitorului Hristos

De-a lungul secolelor, Iordanul a fost martorul multor evenimente minunate, dintre care cel mai important este Botezul Mântuitorului Hristos. Potrivit Evangheliei, Domnul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul ,,în Vitavara de ceea parte de Iordan, unde era Ioan botezând” (Ioan 1, 28). Acel loc a fost cunoscut sub mai multe nume: Betabara (Vitavara), Betania dincolo de Iordan, Enom (Ainon) aproape de Salim (Ioan 3, 23). Betania dincolo de Iordan nu trebuie confundată cu Betania aflată ca la 15 stadii depărtare de Ierusalim, satul unde locuiau Sfântul şi Dreptul Lazăr şi surorile sale.

Locul Botezului Domnului în Iordan este foarte aproape de Ierihon, Marea Moartă şi chiar de Ierusalim, aflându-se în apropierea dealului de unde Sfântul Prooroc Ilie a fost luat la cer în căruţă de foc.

Ca în alte părţi din Ţara Sfântă, şi în preajma Iordanului, creştinii au ridicat lăcaşuri de închinăciune în amintirea evenimentelor mântuitoare. Astfel, pe malul Iordanului au fost construite bazine pentru botezarea celor dornici de aceasta; în plus, fiind o regiune deşertică, monahii au socotit-o un loc potrivit pentru ridicarea de mânăstiri şi chilii retrase, pentru viaţa pustnicească. Aşa se face că, în perioada bizantină, înflorit-a pustiul Iordanului ca şi crinul (potrivit Isaia 35, 1-2) de monahii şi pustnicii care se sălăşluiseră la locul Botezului Domnului şi în împrejurimi, slăvindu-L pe Mântuitorul Hristos şi pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Lui, Proorocul Ioan.

Mărturii istorice din primul mileniu creştin

Majoritatea informaţiilor despre sfintele locuri de la Iordan şi localizarea lor precisă se găsesc în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă, în cărţile scriitorilor bisericeşti, în Tradiţia ortodoxă. Încă din secolul al III-lea, Origen a venit în Palestina pentru a călca pe urmele lui Hristos şi ale proorocilor. El este primul care a încercat să identifice locul Botezului Domnului şi a vorbit de Betania dincolo de Iordan.

La sfârşitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Ilie a fost luat la cer. Scriitorii bizantini numesc acest ultim loc Dealul Ermon, precum spune şi Împăratul David: ,,Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic” (Psalmi 41, 8). În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea scria în dicţionarul său geografic, Onomasticon (circa 295 d.Hr.): ,,Ainon (Aenon) – lângă Saleim (Salim), unde boteza Ioan potrivit Evangheliei după Ioan. Locul este indicat până astăzi la a opta piatră de hotar (adică, 8 mile) de la Scythopolis către sud, lângă Salim şi Iordan”. Fericitul Ieronim vorbeşte şi el de Betabara.

În cronica sa Itinerarium Burdigalense sau Itinerarium Hierosolymitanum, pelerinul anonim din Bordeaux, care a călătorit în Ţara Sfântă în anii 333-334, notează: ,,La cinci mile (cinci mile romane, adică 7400 m) de Marea Moartă, lângă Iordan, este locul unde Domnul a fost botezat de Ioan şi deasupra malului îndepărtat al aceluiaşi loc este dealul de unde Ilie a fost ridicat la cer”.

De asemenea, monahia Egeria, despre care am amintit la minunea Sfintei Lumini, în pelerinajul ei de 3 ani în Ţara Sfântă între anii 381-384, a ajuns şi la Iordan şi scria despre ,,oraşul regelui Melchisedec, Salem”: ,,Apoi mi-am amintit că, potrivit Scripturii, lângă Salem boteza Ioan la Aenon (Ioan 3, 23). Astfel că am întrebat dacă este departe locul. ‘Aici este’, a spus preotul, ‘la 200 de yarzi de aici. Dacă vrei, putem merge acolo. De la acel izvor, satul are apa minunată pe care o vezi’. Am mers. Ne-a condus, de-a lungul unei văi, la un izvor de apă. Era un fel de bazin în faţa izvorului, unde se pare că Sfântul Ioan boteza. ‘Această grădină’, a spus preotul, ‘este cunoscută în greacă ca Cepos tou Agiou Ioanni, sau Grădina Sfântului Ioan. Mulţi fraţi, monahi din diferite părţi călătoresc aici pentru a se îmbăia în acest loc’ ”.

Într-o cronică din prima jumătate a secolului al VI-lea (circa 530), descoperită în 1864, De situ Terrae Sanctae, arhidiaconul Teodosie menţiona acelaşi loc al botezului: ,,Unde Domnul a fost botezat, dincolo de Iordan, este un mic munte numit Ermon. Acolo a fost Sfântul Ilie ajuns din urmă. Sunt cinci mile de la locul unde a fost botezat Domnul până la vărsarea Iordanului în Marea Moartă”.

Teodosie este primul care vorbeşte despre o biserică de formă pătrată la Râul Iordan, construită la sfârşitul secolului al V-lea de împăratul bizantin Anastasie (491-518), întru pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul: ,,La locul unde Domnul meu a fost botezat este o coloană de marmură, în vârful căreia a fost aşezată o cruce de fier. De asemenea, este Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost construită de împăratul Anastasie. Ea stă pe piloni mari, care sunt suficient de înalţi pentru perioadele când Iordanul se revarsă. Aici vieţuiesc monahi”. Şi alţi pelerini menţionează coloana de marmură cu crucea de fier, amplasată chiar în albia râului, pentru a marca locul Botezului Domnului.

În anul 570, Antoninus din Piacenza călătorea spre Ţara Sfântă. El descrie în Itinerarul său împrejurimile Iordanului şi crucea care exista în râu: ,,Am prăznuit Epifania (adică, Botezul Domnului) la Iordan. La locul unde Domnul a fost botezat, există un obelisc înconjurat de un gard, şi în apă, unde râul s-a întors înapoi în albia sa, este o cruce de lemn. Pe ambele maluri sunt trepte de marmură care conduc la râu”.

Astfel, el arată că, în secolul al VI-lea, avea loc o mare sărbătoare la Iordan, de Botezul Domnului. De altfel, Antoninus este primul care notează că locul botezului era în apropierea Mânăstirii Sfântului Ioan: ,,Nu foarte departe de Iordan unde a fost botezat Domnul, există Mânăstirea Sfântului Ioan, foarte mare; în ea există două hanuri pentru pelerini”.

Tot el vorbeşte despre alte minuni petrecute în acele locuri sfinte: ,,Apoi am ajuns la locul unde Domnul a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini (potrivit Matei 14, 15 şi următoarele). Este o câmpie largă cu crânguri de măslini şi palmieri, şi de acolo am sosit la locul unde a fost botezat Domnul. Acesta este locul unde fiii lui Israil au trecut râul (potrivit Isus Navi, 3) şi, de asemenea, locul în care proorocii şi-au pierdut securea (potrivit IV Împăraţi 6, 5) şi de unde Ilie a fost luat la cer (potrivit IV Împăraţi, 2). În acel loc este ‘micul deal Ermon’ pomenit în psalm. La 7 dimineaţa, la poalele muntelui se formează un nor, deasupra râului, care soseşte la Ierusalim la răsărit deasupra Bisericii de pe Sion şi Bisericii Învierii, Bisericii Sfintei Maria şi Sfintei Sofia (odinioară pretoriul unde a fost judecat Hristos).

Peste aceste locuri, roua cade asemenea unei ploi, iar cei bolnavi o adună. În bolniţe, toată mâncarea este gătită în ea şi pretutindeni unde cade această rouă multe boli se tămăduiesc. Căci aceasta este roua despre care cântă psalmistul: ,,Ca roua Ermonului, ce se pogoară pe Munţii Sionului” (Psalmi 132, 3). În acea parte a Iordanului este izvorul unde Sfântul Ioan obişnuia să boteze, care este la două mile de Iordan, iar Ilie a fost în acea vale unde corbii îi aduceau lui pâine şi carne. Întreaga vale este plină de pustnici”.

sursa: catacombeleortodoxiei.ro