Cea mai bogata femeie din lume, sprijinita de ONU relanseaza tema controlului populatiei

E vorba de Melinda Gates, autodeclarată catolică, care are de gînd să cheltuie miliarde de dolari pentru a îndopa cu medicamente zeci de milioane de femei sărace, ca acestea să nu mai nască copii. Ea zice că asta o doresc acele femei. Şi tot ea zice că aceasta e ceea ce ne dorim noi.

Iată şi spusele unui consilier superior de la Fondul ONU pentru Populaţie: “e clar ca pentru o dezvoltare durabilă contează cîţi oameni sînt [pe glob]…”.

Melinda Gates este soția lui Bill Gates, al doilea dintre cei mai bogați oameni de pe pâmînt. Ea a anunțat o campanie de relansare a ceea ce ea numește ”planificarea familiei”. Este ştiut însă că programele de „planificare a familiei” sînt rulate de către guverne şi ONU şi duc inevitabil la tot felul de abuzuri în privinţa drepturilor omului. Ele duc inevitabil la constrîngeri asupra femeilor din partea guvernelor agresive pentru ca acestea să renunţe la fertilitatea lor în schimbul unor pungi cu alimente (cazuri produse în Peru şi relatate de New York Times).

Iată că ne-am pomenit iarăşi faţă în față cu această ideologie fără inimă conform căreia oamenii sînt un lucru contagios care trebuie eliminat. Oare acum, în 2012, trebuie oare să vorbim din nou de faptul că noțiunea de „control al populţiei” este una diabolică, efectiv una antiumană? Se pare că da.

Partenerul Melindei Gates este Fondul ONU pentru Populuţie, acea agenţie ONU care a elaborat şi a implementat în China „Politica unui singur copil”, ce a rezultat în milioane de avorturi, multe dintre care fiind forţate şi constrînse!

În zilele care urmează această ideologie diabolică o să-și fluture capul hidos la conferința globală de mediu de la Rio. Va mai urma o conferință globală privind  reînnoirea populației pe care o va găzdui Melinda Gates la Londra.

Încă multe alte lucruri de felul acesta se fac pe ascuns. Acest tip de campanii draconice sînt produse sub radar, în camerele liniştite din străfundurile ONU, acolo unde oamenii de rînd nu au acces. Dar sînt unii care au totuşi acces şi pot spune lumii adevărul. Dumnezeu să îi ajute!

sursa: mdn.md

Codex Alimentarius va face primele victime începând cu 1 aprilie 2011

 

Codex Alimentarius = Noua Ordine Mondială = Închinătorii lui Satan

Din pacate, nu e vorba de nicio pacaleala, chiar daca vorbim despre 1 aprilie. Directiva UE referitor la produsele naturiste este pe cale sa iste un imens scandal. Cum se stie, incepând cu data de 1 aprilie 2011, toate plantele medicinale şi tratamentele homeopate vor fi interzise în UE, dacă nu vor fi însoţite de certificate speciale de autorizare, atât de scumpe, în opinia farmaciştilor, încât obţinerea lor ar fi practic imposibilă. In caz de neconformare, exista pericolul actionarii in judecata de catre orice concern farmaceutic interesat. Codex Alimentarius face astfel primele victime in randul celor ce gaseau ameliorare in medicatia traditionala.

Procesul de productie trebuie sa se conformeze normelor similare din industria de sinteza, iar certificarea duce costa 100.000 de euro, pentru fiecare component. Un supliment alimentar care contine cinci compusi naturali va fi omologat cu aproximativ jumatate de milion de euro. După intrarea în vigoare a Directivei Europene privind Medicamentele Tradiţionale din Plante (THMPD), cele mai multe dintre produsele care acum se găsesc la Plafar, drogherii sau care se vând sub formă de suplimente alimentare vor trebui reomologate, chiar dacă sunt folosite în siguranţă, iar plantele din compoziţie au girul timpului.

Pentru ca apicarea directa a normei din Codex ar fi starnit ample reactii negative, mai intai a fost pregatit terenul cu produsele etnobotanice, din ce in ce mai vandute in randul tinerilor. Guvernele tarilor membre au lasat libere aceste plante pentru ca, dupa ce s-au inregistrat primele victime datorate noilor droguri, lumea sa accepte mai usor interzicerea tuturor plantelor medicinale de catre UE.

Este, in fapt, prima lovitura pe care o da controversatul Codex Alimentarius, care prevede in acest fel normele de aplicare pentru suplimente. Codexul a intrat in vigoare de la 1 inauarie 2010. Potrivit noii legi, plantele vor fi considerate droguri pentru că se vând în forma naturală, fără a fi prelucrate. Înregistrarea lor în vederea comercializării va presupune teste costisitoare, de peste 100.000 de euro pentru fiecare compus natural. Este greu de crezut că producătorii vor avea o asemenea forţă financiara, iar produsele naturiste vor dispărea, practic, de pe piata, producatorii fiind nevoiti sa inchida liniile de productie.

Farmaciştii sunt nemulţumiţi şi intrigaţi de această măsură a UE şi consideră că, în loc să interzică plantele vindecătoare, specialiştii UE ar trebui să identifice modalităţi de a controla şi monitoriza comercializarea lor. Colegiul Farmaciştilor apreciază că oamenii îşi pun speranţa în plantele medicinale şi nu ar trebui interzise, ci controlate, iar Ministerul Sănătăţii ar trebui să autorizeze magazinele naturiste şi să existe instituţii care să le controleze.

sursa: agenţia.org

ÎNTRE HRISTOS ŞI LOCUL DE MUNCĂ – dilema grea a vremurilor de astăzi

Omul creat de societatea modernă

„Nu am timp”, „Sunt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi până seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc., sunt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci când e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atât pentru creştini, cât şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Când şi câţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Câţi din popor cunosc cât de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămâne loc şi pentru alte îndeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de
creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rânduială creştinească zilnică?

Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet
în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămânzi, săraci, pribegi fără căpătâi, bolnavi, aflaţi în închisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb în neştire minute şi ani din viaţa omului şi a întregului neam, vlăguindu-l.

Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sunt mai importante decât propria familie, decât mântuirea, decât Însuşi Hristos Dumnezeu: aici îşi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă. Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gândul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singurului ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se
căieşte de vreun „rău”, fiindcă gândul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întârzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Când instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfârşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gândurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpân cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturând discret pe Hristos dintre oameni,
trasând între El şi creştini adânca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, virtuţi cu care însuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii.

De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb până într-atât încât nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mântuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenici de duhovnici, făcându-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi”, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană”, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cândva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

Extras din cartea „DESPRE CHIPUL OMULUI NOU” de
Ierom. Martirie Păduraru