NICOLAE MANOLESCU nu crede ca exista diavoli si ii aseamana pe Sfintii Parinti cu vracii

Preiau articolul: NICOLAE MANOLESCU nu crede in existenta dracilor, aseamana Sfintii Parinti cu vracii si considera Sfintele Moaste a fi o afacere …

Iata articolul sau Locomotiva şi balaurul:

Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.

Un indian de la începutul secolului XX a comparat cu un balaur o locomotivă cu aburi pe care a văzut-o pentru prima dată în viaţă.

Tudor Vianu face, într-unul din ultimele sale studii de stilistică, o remarcă aparent banală, dar care bate mult dincolo de domeniul ca atare: când un indian de la începutul secolului XX a văzut prima oară o locomotivă cu aburi, construită de britanici, el a fost convins că a întâlnit un balaur; când un poet compară o locomotivă cu un balaur, el creează o metaforă.

Sunt aici nu numai două planuri de limbaj, unul propriu şi altul figurat, ci şi două planuri ale realităţii, în funcţie de cum aceasta e percepută, ca atare sau ca imaginară.

Numai când eşti conştient că, asemănătoare cu un balaur, pentru că scoate fum pe nări, locomotiva nu e totuşi altceva decât o locomotivă, e vorba de o figură de stil numită metaforă. Indianul care le confundă consideră că locomotiva e realmente balaurul din poveste. El aparţine, cum spune Eminescu, unei lumi care „vorbea în basme“, nu însă, aici poetul greşeşte, şi uneia care „gândea în poezii“.

Copiii-strigoi din Africa

Am citit zilele trecute un reportaj despre un fenomen îngrozitor pe care autorităţile din două state africane vecine nu reuşesc să-l controleze. E vorba de exploatarea de către unii pretinşi preoţi catolici, care se revendică din foştii misionari, a superstiţiei populare că un copil nedorit, infirm sau suferind, pur şi simplu, de o boală a copilăriei, urmare a nevaccinării sau a lipsei de igienă, e de fapt un strigoi primejdios şi trebuie alungat departe de casă. Unii din aceşti copii ai străzii sunt culeşi de preoţii cu pricina, care susţin că scot strigoii din ei.

Există chiar instituţii ale statelor respective care se ocupă cu aceşti orfani bătuţi de soartă şi care îi plătesc pe preoţi pentru opera lor salutară! Reprezentantul unei asemenea instituţii a recunoscut în faţa reporterului că n-a remarcat nimic în neregulă la copii, dar că ei se comportă probabil diferit în familiile care i-au alungat! Semnele de exclamaţie nu sunt întâmplătoare. Cu alte cuvinte, nu e exclus ca ei să fie de-adevăratelea posedaţi de strigoi! Aşa că exorcismul e absolut necesar. Are mai puţină importanţă în ce constă procedura cu pricina. Nu e cazul să insist asupra stupidităţii ei crude şi uneori criminale.

Lectura m-a dus cu gândul la afacerea de la Tanacu, soldată, se ştie, cu moartea atroce a fetei exorcizate de un pretins preot ortodox, care n-a păţit nimic. Am auzit că s-ar fi aciuat pe lângă altă mănăstire moldovenească, la reconstrucţia căruia pune umărul cu bunăvoinţă şi credinţă în Dumnezeu. Există o legătură între cele două istorii şi o legătură a lor cu observaţia despre metaforă a lui Tudor Vianu.

Vânzarea de minuni

Sunt superstiţii pe care educaţia nu a reuşit să le înlăture din mintea multor oameni simpli, de ieri, ca şi de azi, din Europa, din Africa sau de pe alte continente. Bietele mame care îşi alungă copiii chiar cred în puterea lor malefică. În capul lor, strigoiul e real, cum e balaur locomotiva în capul indianului. Credincioasele care stau zile la rând la coadă ca să atingă cu mâna sau cu buzele moaştele cutărui sfânt făcător de minuni au deplina certitudine că se vor vindeca de boală. Ce e mai greu de înţeles este garantarea miracolului de către biserică. În felul acesta, Sfinţii părinţi joacă ei înşişi în piesă, luând apucăturile unor vraci. Este cât se poate de limpede caracterul comercial al vânzării de minuni. Când te gândeşti că pe averi astfel dobândite biserica nici măcar nu plăteşte impozit, încurajată de câte un parlamentar speriat de un creştinesc blestem, darămite să mai dea socoteală de cheltuirea banilor, la ce bun să te mai miri că şcoala, statul, noi înşine, cetăţeni nu numai cu credinţă, dar şi cu frică de Dumnezeu, suntem cu desăvârşire lipsiţi de puterea de a interveni. Cu gândul la fata de la Tanacu, la copiii din cele două state congoleze, la amărâtele care îşi pun ultima speranţă în moaşte făcătoare de minuni sau în vracii tribului, mă întreb: ce-i de făcut? Să fie mai tari superstiţiile decât judecata şi bunul-simţ? Să nu existe niciun mijloc de a nu mai crede că locomotiva nu e balaur?

Comentariu saccsiv:

   Asadar, nu crede in existenta diavolilor. Apoi pleaca el de la o nauceala din Africa pentru a ajunge … la Tanacu. Nu-si pune o clipa problema daca a fost sau nu vinovat:

BBC – Cazul Tanacu: MEDICII AU UCIS-O PE MAICUTA? Era vie dar i-au facut 6 injectii de adrenalina in inima? SA NU UITAM NICIODATA CA PUTEM INTRA NEVINOVATI LA PUSCARIE

   Dar isi exprima regretul ca acel „pretins preot ortodox n-a păţit nimic.” Si cam ce trebuia sa mai pateasca? N-a fost suficienta temnita? N-a fost suficient linsajul mediatic? Sa stea si Manolescu, nu cinci ani, nu un an, ci doar o luna inchis si apoi sa-si dea cu presupusul despre acel „n-a patit nimic”.

Revenind la textul sau, ajuns la Tanacu, mai face o tumba de critic literar si iata-l acolo unde si dorea: sa atace ortodoxia. Ca vorba aia, daca nu exista draci, de ce ar exista minuni cu Sfintele Moaste ale Sfintilor Parinti …

Sa nu ne miram insa de acest articol al sau. Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru.

ANDREI MARGA vrea MODIFICAREA LITURGHIEI deoarece e ANTISEMITA

Iata si cateva dintre cele mai bune comentarii:

1. o oarecare

   Negarea raului e o dovada de orbire duhovniceasca, dupa cum darul discernamantului duhovnicesc este acea putere de a distinge gandurile care vin de la Dumnezeu de cele care vin de la diavol. Fara o cultura a Duhului si fara o traire duhovniceasca, n-ai cum sa fii convins de toate astea.

   Omul e ateu. Bun. Dar atunci de ce abordeaza astfel de subiecte? Sa-si vada de ateismul lui si sa-i lase pe crestini in pace. E ca si cum un cizmar s-ar oferi sa-i dea lui lectii de critica literara. S-ar simtimla fel. Pana si dracii recunsoc existenta lui Hristos si a sfinteniei! Cine nu crede in existenta lor in lumea aceasta, se va convinge dincolo de existenta lor. Vai de astfel de oameni. Sunt de plans, saracii. Dumnezeu sa-i intoarca la pocainta si la rugaciune cum stie!
2. dante

   Pai astai problema “marilor” oameni de cultura din Romania, nihilismul. Angrenati, aproape fara exceptie, la un sistem antihristic, se intrec care mai de care sa demonstreze innapoierea poporului Roman, care nu poate sa se rupa de un trecut arhaic medieval.
   Marea diferenta dintre poporul roman si indianul acela este ca acest popor este drept credincios, ce nu incurca lumea spirituala a ingerilor cu lumea materiala a locomotivei.
   Asa sa fi gindit oare Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, sau omul de stiinta Nicolae Paulescu inventatorul insulinei, ca dracii nu exista iar sfintele moaste nu sint decit o afacere?
   Recent, scandalul de antisemitism de la TVR 3, in care o colinda era catalogata ca drept antisemita, ne arata de fapt cine conduce Romania. In curind o sa ni se interzica si Pastele, o sarbatoare “profund antisemita” in care niste oameni onesti si curati sint invinovatiti ca ar fi ucis pe Hristos, gest incalificabil intr-o uniune europeana emancipata si toeranta. Dar toleranta este acceptata doar pina cind te declari crestin ortodox, de aici lucrurile prind o mare nuanta si pina la puscarie nu mai e decit un pas, a se vedea Becali.

   Doamne ajuta!!
3.  vanda tudose

   Face totul pe pielea sa si cu pretul sufletului sau. Trebuie sa ne fie mila de el si sa ne rugam pentru luminarea sa
4.  adi

   nicolae manolescu nu crede in draci pentru ca el insusi este un drac,de fapt cea mai mare inselare a diavolului sa ne faca sa credem ca de fapt el nici nu exista.Vad ca “floarea” intelectualitatii e pusa cu artileria grea pe Ortodoxie atit de rau sint suparati pe valorile ei autentice stapinii oculti ai acestor marionete. Comparatiile de gen balaur-locomotiva sint de-a dreptul pentru prosti,inseamna ca sintem in bloc considerati idioti.Citat din “ilustrul” critic literar:
   “Existenţa strigoilor sau a diavolilor care i-ar poseda pe unii dintre noi ţine de o superstiţie pe care educaţia n-a izbutit s-o demaşte.”
   Inca traim in perioada demascarilor !? Pai chestiile astea se intimplau in anii ’50 ai propagandei proletcultiste, inseamna ca dumnealui este un critic literar bolsevic daca foloseste un asemenea limbaj.

   Slavit sa fie Domnul!

    Aurora

   Manolescu nu are habar de cultura si traditia romaneasca. El are impresia ca e un erudit, multi chiar il considera un erudit si mare cronicar literar, dar ii lipsesc notiunile de baza : credinta in Dumnezeu si respectul fata de valorile crestine. Inceputul culturii noastre s-a nascut in mediul monahal prin tiparirea de carte religioasa. Mai tarziu au aparut si scrierile laice. Un critic literar care nu tine seama de primele izvoare din care un popor se adapa, aplicand formule seculariste acolo unde baza a fost ortodoxia, este un critic repetent. Trebuie sa puna mana pe carte si sa reia scrierile cronicarilor. Venind mai aproape de vremurile noastre, daca l-ar citi cu atentie macar pe Sadoveanu (nu dezvoltam aici apartenenta lui conjuncturala la masonerie) tot ar intelege ceva despre etosul romanesc. El nu este de fapt un cronicar, ci un “scientifique” indopat cu idei ”europene”.

   Adita

   “Stapanii se grabesc sa-si puna marionetele la lucru”… Cata dreptate ai!!! Ca in fiecare an, in special de Paste si la Craciun, atacurile impotriva Ortodoxiei se intetesc, dar ca anul asta parca niciodata n-au fost atat de turbati… campanii peste campanii, pe facebook si pe tot netul, impotriva Bisericii, a preotilor, a credintei… Din anul prezis de Parintele Justin s-a scurs deja jumatate, mi-e teama de ce e mai rau!!! Sincer, in afara de rugaciune, nici nu stiu cum sa reactionez in fata avalansei de laturi de ce revarsa in fata noastra, poate n-ar strica sa iasa si preotii nostri la “atac”, la predicile de la Sfintele Liturghii, sa-i mai intareasca pe oameni, sa le mai explice una-alta… Pasivitatea nu e mereu buna, noi tacem, iar Manolescu, Marga si altii ca ei tocmai de asta profita, de pasivitatea, de tacerea noastra, aproape complice i-as spune. Dumnezeu sa ne pazeasca si sa ne intareasca, Doamne-ajuta!!!

   Comentariu Ortodox Liber:

   Bine spunea o zicala romaneasca: unde e carte multa e prostie si mai multa. Nicolae Manolescu nu e decat o papusica in mana papusarilor lumii. Mandria intuneca ochii duhovnicesti ai omului ca si iubirea de arginti. Sa nu uitam ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul Hristos pe numai 30 de arginti. Acum ma gandesc asa, poate unii ma considera nebun, cum ar rectiona distinsul si eruditul domn Manolescu daca in amiaza mare i-ar aparea in mare slava un Sf. Parinte. Credeti ca mintea dumnealui s-ar indrepta catre Dumnezeu si placutii Lui? Si inca o intrebare: Ce grad credeti ca are in masonerie?

„Euharistia” ereticilor – hrană a dracilor

Viaţa Bisericii Ortodoxe, ca Trup al lui Hristos, se întemeiază pe Tainele sale. Lucrarea lor harică, dată deprezenţa Sfântului Duh, cere din partea noastră păzirea cu scumpătate şi evlavie a sfinţeniei lor, ferindu-le de oriceîntinăciune. Domnul Însuşi ne-a poruncit nouă: „Nu daţi sfânta câinilor, nici lepădaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor” (Matei 7, 6). Din acest motiv, Sfânta Euharistie, cel mai important moment al Sfintei Liturghii, se săvârşeşte numai pentru cei binecredincioşi, după plecarea celor chemaţi, adică a catehumenilor.

Înainte de canonul euharistic, diaconul ne aminteşte cu glas tare: «Uşile! Uşile!» (adică închideţi uşile, pentru ca cea mai sfântă între toate Tainele- Sfânta Jerftă -, să poată începe). Şi, apropiindu-ne cu frică şi cutremur de Sfântul Potir, să ne facem părtaşi ai Sfintelor Taine ale lui Hristos, făgăduindu-I a fi credincioşi întru dragostea Sa: Şi nu voi spune vrăjmaşilor Tăi TainaTa, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda. Ştiind toate acestea, oare cum se poate transforma Sfânta Liturghie într-un spectacol, prezentat de la amvoanele întrunirilor ecumenice, în faţa vrăjmaşilor Bisericii – ereticii, idolatrii, sodomiţii şi alţi slujitori ai satanei?

Ecumeniştii «ortodocşi» îşi dezvăluie, din ce în ce mai mult, indiferenţa lor faţă de învăţătura ortodoxă. Învirtutea acestei nepăsări, ei poartă dialoguri «teologice» blasfemiatoare, cu reprezentanţi «monoteişti» – iudei, mahomedani, şi chiar cu idolatri – budiştii.

Duhovnicia călduţă a acestor diplomaţi bisericeşti lepermite să dea Sfintele Taine ereticilor. Ortodocşii ecumenişti de acest soi păcătuiesc, încălcând articolul IX al Crezului, prin aceea că ei nu mărturisesc Una, Sfântă Biserică – Singura ce păstrează toate Tainele. Sfinţii Părinţi au inclus în chip voit Crezul în tipicul săvârşirii Sfintei Liturghii şi ale celorlalte slujbe ale Bisericii,pentru a împărtăşi sufletele noastre de toată învăţătura ortodoxă, exprimată în această formă perfectă şi concisă. De aceea, să facem din Crez un Simbol al vieţii noastre,mai degrabă decât un lucru abstract. Prin asta, SfinţiiPărinţi ne învaţă să credem că vorbirea noastră cu Dumnezeu trebuie să se facă numai prin rugăciune.

Nu trebuie să vorbim cu El prin prisma intelectului nostru, ci să Îl contemplăm cu toate simţirile noastre sufleteşti – mintea, inima şi cugetul, prin rugăciune şi credinţă. Crezul nu este numai mărturisirea noastră de credinţă, dar şi o nevoinţă duhovnicească, plină de rugăciune, a sufletului nostru.

Dilemă a lumii contemporane: PUTEM MERGE CU HRISTOS PE STADION?

 

"Corabia ortodoxă" singura corabie care merge spre Rai

„Nu puteţi sluji la doi domni” preciza însuşi Hristos acum 2000 de ani apostolilor săi, precum şi urmaşilor lor. În cele ce urmează vom vedea însă că cele ce la Dumnezeu „nu sunt cu putinţă” la oameni sunt cu putinţă. Despre ce este vorba? Un însemnat ziar ieşean relata un fapt nemaiîntîlnit în istoria Bisericii Ortodoxe Române (şi nu numai): organizarea unei „olimpiade ortodoxe”(!?) intitulată „Cupa parohiilor” eveniment ce a întrunit tineri „credincioşi” practicanţi ai 11 discipline sportive din care amintim doar câteva: baschet, fotbal, tenis, cros, atletism, ciclism, badminton, etc. La înfăptuirea acestui mare „hram” sportiv şi-au adus obolul păcătoşii smeritelor parohii: „Sf. Apostol Toma”, „Sf. Lazăr”, „Sf. Haralambie”, „Pogorârea Sf. Duh”, „Intrarea Domnului în Ierusalim”, etc. (Iaşi)

Din judeţ au participat parohiile Bârnova şi Dancu, iar din depărtate „pustii”: Protopopiatul Roznov (jud. Neamţ) şi Săveni şi bineînţeles Asociaţia Umanistă Italiană „Il Chicco”. Gazdă a acestui „sfânt” eveniment: Parohia Bârnova cârmuită de preotul Mihai Doroşincă cel ce a purtat totodată greaua cruce a arbitrajului „misionar”.

Fericiţii beligeranţi invitaţi să jertfească zeului „SPORT” copii intre 10-14 ani şi tineri între 15-18 ani, doritori de a se încununa cu laurii jocului şi norocului (ortodox?). Acestea fiind spuse ne întrebăm nedumeriţi: Ce legătură este oare între Biserică şi sport? Ce sporturi au practicat mucenicii, apostolii şi însuşi Hristos?

Are Biserica tradiţie patristică în aceste deprinderi inovatoare? Este canonic oare ca Biserica să se îndeletnicească cu păgâneştile performanţe ale trupului stricăcios, performanţe ce duc pe sportiv la trufie, părere de sine, dispreţuirea celui neputincios? „Blestemaţi cei ce se abat de la poruncile tale” (ps.118) spune proorocul David „abateri” ce privesc nu doar pioniereştile păcate: înjuratul, fumatul, beţia, cearta, limbajul vulgar, minciuna, etc. ci mai ales deprinderile civice şi obşteşti, activităţi care astăzi mai mult ca oricând distrag şi împrăştie atenţia omului în diferite chipuri pentru a nu lua aminte la dezastrul duhovnicesc personal şi a celor din jur.

Dacă în antichitate păgânii romani şi nebotezaţii elini preocupaţi fiind de performanţele trupului îşi etalau curajul şi dibăcia în circuri, teatre, iarmaroace şi spelunci astăzi s-ar fi cuvenit să fie altfel. Parcă adresându-se atât anticilor cât mai ales Bisericii „modernilor” pontici „de 2000 de ani creştini” (să ne convingă) Hristos-Mântuitorul ne prooroceşte lămurindu-ne : „…şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl nici pe Mine” (Ioan 16,3)

Sarcina Bisericii este să-i desprindă pe oameni de lumea aceasta şi de toate lucrurile ei fie ele „sportive” şi „culturale”, „ artistice” şi „estetice” oricât ar părea de blânde şi domestice. „Nu iubiţi lumea nici cele ce sunt în lume …” ne sfătuieşte însuşi Hristos-Dumnezeu. De ce? Fiindcă „…lumea şi chipul ei vor trece…”. Aşadar Biserica bineştiind că tot ce este trecător este şi înşelător şi că totodată vom da socoteală pentru ceea ce se „organizează” în afara poruncilor lui Hristos inclusiv olimpiade, jocuri, concursuri şi competiţii ar trebui să-şi înfrâneze atât blagosloveniile cât mai ales participarea directă (ortodoxă?!) la aceste bâlciuri.

Hristos s-a întrupat pentru ca oamenii întrecându-se duhovniceşte (pe ei înşişi şi unii pe alţii) nu trupeşte să treacă peste legile trupului îndemnându-ne prin gura sfântului apostol Pavel ca „dacă trăim în Duhul în Duhul să şi umblăm” fiindcă noi „suntem trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte”. Legile sportului sunt înseşi legile trupului: „arata-ţi forţa puterea şi tăria, întrece-i pe toţi, arată-le ce poţi, demonstrează-le ce ştii, etc.” legi contrare vieţuirii lui (şi în) Hristos şi poruncilor sale. Doar necunoscând ori ignorând aceste aspecte „mărunte” au putut purcede la treabă părintele paroh al comunei Bîrnova slujitor al bisericii Sf. Ioan Botezătorul (ce-ar fi făcut Sfântul Ioan parohului şi participanţilor dacă ar fi trăit între noi; ar fi fost el arbitru ori jucător?) dimpreună cu oaspeţii şi edilii primăriei.

Îngrijorător pentru noi creştinii de rând e faptul că la această „sfântă” competiţie a mântuirii prin sport au fost ademeniţi înşişi copii şi tinerii (botezaţi?!) cărora de le-ar pricinui careva vre-o sminteala, spune Mântuitorul: „mai bine i-ar fi fost lui să-şi fi atârnat o piatră de gât şi să se arunce în apă”. Proorocul David arătând că şi tinerii sunt chemaţi pe drumul mântuirii chiar dacă pomeneşte între altele de-o „îndreptare”, „cale”, şi „păzire”: „Întru ce-şi va îndrepta tânărul calea sa; când va păzi cuvintele tale”
(ps.118). Cum vor păzi copiii poruncile lui Hristos când înşişi preoţii (lui Hristos?!) nu le dau voie, ba chiar organizează sindrofii, ceremonii ce nu au nimic duhovnicesc în sine? Cum să-şi îndrepte tinerii „căile” când duhovnicii îi scot din Biserică ducându-i pe stadioane şi orientându-i pe „calea eresului”?

Sfântul Ioan Hrisostom avertizează că: „dacă vremea aceasta nu o vom cheltui cum se cuvine, ce răspuns vom da când vom merge acolo (în faţa lui Hristos n.n.)”?, iar proorocul David adaugă: „în tot locul stăpânirii lui binecuvintează suflete al meu spre Domnul.” Dintre cei ce merg pe stadioane, în săli de sport, ştranduri, etc. nimeni nu „cheltuie vremea cum se cuvine”: nici organizatori, nici sportivi, nici suporteri şi spectatori precizând totodată că respectivele „spaţii” nu pot fi „locuri ale stăpânirii lui” şi nici nu sunt prielnice pentru al „binecuvânta” creştinii „pe Domnul”.

Nu ne vom mira dacă slujitorii Bisericii fiind „posedaţi” de un duh nou, mâine le vor propune creştinilor slujbe ale mucenicilor sportului, sinaxare cu fotbalişti, celebrând liturghii „sportive” în trening şi adidaşi totul culminând cu dobândirea unui loc întâi în „raiul sportivilor” blagosloviţi de Sarsailă cu harul lui Aghiuţă. Dacă astăzi Biserica prin slujitori şi popor a ajuns într-o situaţie atât de penibilă se întâmplă una ca aceasta fiindcă toţi „au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12,43) ne spune Hristos-Dumnezeu. Pentru toţi creştinii (intrigaţi unii de aceste comentarii) ţinem să precizăm: sportul (oricare ar fi el) nu are nimic comun cu viaţa duhovnicească nici cu virtuţile creştineşti; nu face parte din vieţuirea sfinţilor şi a Bisericii; nu este binecuvântat de Hristos nici de sfinţi, deci netrebuincios mântuirii.

Ştim că sfinţii poruncesc ca „toate câte le facem în Hristos să le facem”. Sportivii însă chiar de s-ar strădui nu ar putea îndeplini această poruncă tocmai pentru că parte din timp ei îl dedică sportului. Aşadar lumea sportului nu e prielnică vieţuirii în Hristos. Când arhiereii şi duhovnicii binecuvintează ori participă la astfel de evenimente nu ne surprinde faptul că în Biserică poposesc „harisme” sportive: e semn vădit că slujitorii Sf. Altar şi-au uitat menirea.

Pentru sfinţiţii slujitori, pentru ostenitorii sportivi şi pentru noi toţi: „vremea este să lucreze Domnul pentru că oamenii au stricat legea Ta Doamne” (ps.118) bine ştiind că „pe cei ce se abat la îndărătnicii îi va duce Domnul cu toţi cei ce lucrează fărădelegea.” (ps.118).

Extras din cartea „Despre chipul omului nou”
de Ieromonah Martirie Păduraru

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

 

Una dintre rugăciunile comune cu ereticii, găzduită de Patriarhia Română

Basilica.ro ne informează:
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2011 este inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

În urma consultărilor Patriarhiei Române cu responsabilii pentru dialog local ai Bisericilor creştine din Bucureşti în vederea definitivării programului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2011), s-a convenit asupra cadrului general de desfăşurare a acestei manifestări ecumenice tradiţionale, care se va desfăşura după următorul program:

– Marţi, 18 ianuarie, Catedrala Patriarhală (Dealul Mitropoliei) orele 16.00;
– Miercuri, 19 ianuarie, Biserica Evanghelică C.A (strada Luterană 2), orele 17.00;
– Joi, 20 ianuarie, Biserica Armeană (Bulevardul Carol I, 43), orele 17.00;
– Vineri, 21 ianuarie, Biserica Reformată (biserica Calvineum, strada Luterană 13 bis), orele 17.00;
– Sâmbătă, 22 ianuarie, Biserica Greco-catolică (strada Sirenelor 39), orele 17.00;
– Duminică, 23 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;
– Luni, 24 ianuarie, Biserica Anglicană (strada Arthur Verona 3), orele 17.00;
– Marţi, 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif” (strada General Berthelot 19), orele 17.00.

Patriarhia Română reaminteşte clerului ortodox că potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală, alte catedrale şi biserici ortodoxe din ţară şi străinătate, reprezentanţii celorlalte culte creştine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanţii oficiali ai celorlalte Biserici creştine vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi.

Clericii ortodocşi români prezenţi la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

Comentariu Ortodoxliber:

Se pare că şi în acest an „ciorba ecumenistă” în care fierb toate scursurile credinţei celei adevărate va fierbe iar în Dealul Mitropoliei. Nu se vor implica liturgic că aşa sună directiva dar vor sluji cu toţi ereticii la un loc. Adică şi cu urâtorii dogmei Sf. Treimi (armenii sau monofiziţii) şi cu protestanţii care urăsc pe Maica Domnului, Sfintele Moaşte şi Sf. Cruce şi cu mulţi alţii asemenea. Încă puţini ani şi printre bisericile invitate vor fi şi cea satanistă şi homosexuală.

CREŞTINI ORTODOCŞI, DACĂ ŢINEŢI LA MÂNTUIREA SUFLETULUI NU PARTICIPAŢI LA ASEMENEA SLUJBE.

12/25 DECEMBRIE: Sf. Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, ruşinătorul ereticilor papistaşi

Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei făcătorul de minuni

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

• A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului
  

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: “Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert. Deci l-a iertat şi, dezlegîndu-i limba, i-a dat şi graiul. Însă a lăsat oarecare semn al cercetării, nelimpezindu-i limba cu totul, pentru că l-a lăsat cu glas mic, zăbavnic la limbă şi poticnindu-se la vorbă, ca să nu se mai mîndrească cu glasul său, nici să se mai mărească în deşert cu vorba sa cea limpede.

• Cît de importantă este păstrarea întocmai a învăţăturii şi rînduielii bisericeşti ?

Pentru acest sfînt şi mare părinte Spiridon, istoricii bisericeşti Nichifor şi Sozomen pomenesc şi aceasta: “El era foarte sîrguitor în păzirea rînduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a dumnezeieştii Scripturi, neschimbînd nici un cuvînt din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi. Odată, s-a întîmplat un lucru ca acesta: S-a făcut în Cipru adunarea episcopilor din insula aceia, pentru unele trebuinţe bisericeşti, între care era şi Sfîntul Spiridon şi episcopul Trifilie, cel mai sus pomenit, care era iscusit în înţelepciunea cărţii – pentru că multă vreme în vîrsta tinereţilor sale a petrecut la Virit, învăţînd scriptura şi înţelepciunea; pentru aceasta l-au rugat părinţii ca să spună cuvînt de învăţătură în biserică poporului.

Învăţînd el poporul, s-a întîmplat în biserică, a aduce la mijloc cuvintele lui Hristos cele zise către slăbănog, care sînt scrise la Sfîntul Evanghelist Marcu, adică: Scoală-te şi-ţi ia patul tău. Iar Trifilie n-a zis pat, ci în loc de pat a zis culcuş, adică: “Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău”. Acestea auzind Sfîntul Spiridon, s-a sculat de la locul său, nesuferind să audă schimbarea cuvintelor lui Hristos şi a zis către Trifilie: “Au doară tu eşti mai bun decît cel ce a zis pat, de te ruşinezi de cuvintele Lui?” Acestea zicînd, a ieşit din biserică înaintea tuturor şi n-a făcut un rău cu acestea, deşi era prea simplu cu învăţătura; căci pe Trifilie, care se îngîmfa cu frumuseţea vorbirii sale, ruşinîndu-l puţin, l-a învăţat smerita înţelepciune şi blîndeţea.

• Cum minunat rînduieşte Dumnezeu ca să fie ruşinaţi tot soiul de eretici

Se mai spune şi despre o altă minune a Sfîntului Spiridon. Mergînd Sfîntul Spiridon la Sfîntul Sinod cel dintîi, a toată lumea de la Niceea (adunat în anul 325) şi, rămînînd la o gazdă oarecare, pizmăreţii arieni au tăiat noaptea în taină capetele celor doi cai ai lui, pe care îi avea cu sine la drum. Făcîndu-se ziuă şi văzînd sluga lui răutatea ce se făcuse de eretici, a spus Sfîntului Spiridon. Iar el, nădăjduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să pună capetele tăiate la locul lor şi sluga, făcînd degrabă ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din greşeală, la cel negru şi al celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor. Apoi a mers Sfîntul Spiridon cu dînşii pe drumul său. Poporul se mira văzînd un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat.