Adevărul despre minunile din Ţara Sfântă, minuni care se petrec numai pe calendarul vechi (Iulian) (IV)

– Minunea întoarcerii Iordanului la Botezul Domnului –

I. Locul Botezului Domnului în Iordan

Tot aşa cum Sfânta Lumină vine la praznicul Învierii Domnului, temelia mântuirii oamenilor, celelalte două minuni din Ţara Sfântă – întoarcerea Iordanului şi venirea norului luminos pe Muntele Tabor – se petrec la alte două evenimente cu totul speciale din viaţa pământească a Mântuitorului, cele două Teofanii sau Arătări ale lui Dumnezeu: Botezul Său şi Schimbarea la Faţă. La ambele, Tatăl ceresc Îl mărturiseşte pe Fiul Său: ,,Acesta este Fiul Meul cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Minunile înfricoşate ce au loc la cele două praznice împărăteşti se petrec în fiecare an, tot aşa cum Sfânta Lumină vine an de an la Mormântul Domnului.

Râul Iordanului

Datorită evenimentelor legate de istoria mântuirii ce au avut loc în preajma lui, Iordanul (Al Urdunn în arabă, Yarden în ebraică) este considerat de către creştini un râu sfânt.

Afluenţii săi, Hasbani şi Ayoun care izvorăsc din Liban, şi Banias şi Dan care izvorăsc de la poalele Muntelui Hermon, se unesc în nordul Israelului, aproape de chibuţul (ferma colectivă) Sede Nehemya şi formează Iordanul. Acesta coboară imediat printr-un curs de 75 km în Lacul Hula, mlăştinos, aflat puţin sub nivelul mării. După ce iese din lac, coboară şi mai mult, încă 25 km, şi intră în Marea Galileei.

După ce iese din mare, ultima porţiune a râului, numită Valea sau Ţinutul Iordanului, nu mai este atât de înclinată şi el începe să şerpuiască înainte de a se vărsa în Marea Moartă, care se află la 400 m sub nivelul mării şi nu are scurgere. Curgerea sa este atât de sinuoasă, încât întregul său curs are 130 de mile, în loc de 60 de mile cât ar avea dacă ar curge drept. În această regiune, primeşte încă doi afluenţi din est: Yarmouk şi Jabbok (sau Iavoc, locul unde s-a luptat Iacov cu îngerul şi i-a schimbat numele în Israil).

 

Iordanul şerpuind şi vegetaţia de pe malurile lui. În depărtare, noua Biserică a Sfântului Ioan Botezătorul, construită în ultimii ani

Înainte de a intra în Marea Galileei, râul se află în graniţele Israelului (zonă disputată cu Siria) şi alcătuieşte hotarul vestic al Înălţimilor Golan. La ieşirea din mare, el formează graniţa naturală dintre Regatul Haşemit al Iordaniei la est şi Cisiordania la vest, care se află astăzi în Israel.

Din nefericire, începând din 1964, ţările riverane au început să construiască diguri şi canale care au abătut apele sale sau ale afluenţilor săi, fapt ce a afectat puternic ecosistemul Iordanului. Acesta şi-a redus mult dimensiunile, transformându-se într-un curent noroios, primeşte apă reziduală din Israel, Siria şi Iordania, iar vegetaţiei care creştea odinioară pe malurile sale i-a luat locul o vegetaţie salină.

 

Râul Iordan şi vegetaţia de pe malurile lui

Locul Botezului Mântuitorului Hristos

De-a lungul secolelor, Iordanul a fost martorul multor evenimente minunate, dintre care cel mai important este Botezul Mântuitorului Hristos. Potrivit Evangheliei, Domnul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul ,,în Vitavara de ceea parte de Iordan, unde era Ioan botezând” (Ioan 1, 28). Acel loc a fost cunoscut sub mai multe nume: Betabara (Vitavara), Betania dincolo de Iordan, Enom (Ainon) aproape de Salim (Ioan 3, 23). Betania dincolo de Iordan nu trebuie confundată cu Betania aflată ca la 15 stadii depărtare de Ierusalim, satul unde locuiau Sfântul şi Dreptul Lazăr şi surorile sale.

Locul Botezului Domnului în Iordan este foarte aproape de Ierihon, Marea Moartă şi chiar de Ierusalim, aflându-se în apropierea dealului de unde Sfântul Prooroc Ilie a fost luat la cer în căruţă de foc.

Ca în alte părţi din Ţara Sfântă, şi în preajma Iordanului, creştinii au ridicat lăcaşuri de închinăciune în amintirea evenimentelor mântuitoare. Astfel, pe malul Iordanului au fost construite bazine pentru botezarea celor dornici de aceasta; în plus, fiind o regiune deşertică, monahii au socotit-o un loc potrivit pentru ridicarea de mânăstiri şi chilii retrase, pentru viaţa pustnicească. Aşa se face că, în perioada bizantină, înflorit-a pustiul Iordanului ca şi crinul (potrivit Isaia 35, 1-2) de monahii şi pustnicii care se sălăşluiseră la locul Botezului Domnului şi în împrejurimi, slăvindu-L pe Mântuitorul Hristos şi pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Lui, Proorocul Ioan.

Mărturii istorice din primul mileniu creştin

Majoritatea informaţiilor despre sfintele locuri de la Iordan şi localizarea lor precisă se găsesc în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă, în cărţile scriitorilor bisericeşti, în Tradiţia ortodoxă. Încă din secolul al III-lea, Origen a venit în Palestina pentru a călca pe urmele lui Hristos şi ale proorocilor. El este primul care a încercat să identifice locul Botezului Domnului şi a vorbit de Betania dincolo de Iordan.

La sfârşitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Ilie a fost luat la cer. Scriitorii bizantini numesc acest ultim loc Dealul Ermon, precum spune şi Împăratul David: ,,Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic” (Psalmi 41, 8). În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea scria în dicţionarul său geografic, Onomasticon (circa 295 d.Hr.): ,,Ainon (Aenon) – lângă Saleim (Salim), unde boteza Ioan potrivit Evangheliei după Ioan. Locul este indicat până astăzi la a opta piatră de hotar (adică, 8 mile) de la Scythopolis către sud, lângă Salim şi Iordan”. Fericitul Ieronim vorbeşte şi el de Betabara.

În cronica sa Itinerarium Burdigalense sau Itinerarium Hierosolymitanum, pelerinul anonim din Bordeaux, care a călătorit în Ţara Sfântă în anii 333-334, notează: ,,La cinci mile (cinci mile romane, adică 7400 m) de Marea Moartă, lângă Iordan, este locul unde Domnul a fost botezat de Ioan şi deasupra malului îndepărtat al aceluiaşi loc este dealul de unde Ilie a fost ridicat la cer”.

De asemenea, monahia Egeria, despre care am amintit la minunea Sfintei Lumini, în pelerinajul ei de 3 ani în Ţara Sfântă între anii 381-384, a ajuns şi la Iordan şi scria despre ,,oraşul regelui Melchisedec, Salem”: ,,Apoi mi-am amintit că, potrivit Scripturii, lângă Salem boteza Ioan la Aenon (Ioan 3, 23). Astfel că am întrebat dacă este departe locul. ‘Aici este’, a spus preotul, ‘la 200 de yarzi de aici. Dacă vrei, putem merge acolo. De la acel izvor, satul are apa minunată pe care o vezi’. Am mers. Ne-a condus, de-a lungul unei văi, la un izvor de apă. Era un fel de bazin în faţa izvorului, unde se pare că Sfântul Ioan boteza. ‘Această grădină’, a spus preotul, ‘este cunoscută în greacă ca Cepos tou Agiou Ioanni, sau Grădina Sfântului Ioan. Mulţi fraţi, monahi din diferite părţi călătoresc aici pentru a se îmbăia în acest loc’ ”.

Într-o cronică din prima jumătate a secolului al VI-lea (circa 530), descoperită în 1864, De situ Terrae Sanctae, arhidiaconul Teodosie menţiona acelaşi loc al botezului: ,,Unde Domnul a fost botezat, dincolo de Iordan, este un mic munte numit Ermon. Acolo a fost Sfântul Ilie ajuns din urmă. Sunt cinci mile de la locul unde a fost botezat Domnul până la vărsarea Iordanului în Marea Moartă”.

Teodosie este primul care vorbeşte despre o biserică de formă pătrată la Râul Iordan, construită la sfârşitul secolului al V-lea de împăratul bizantin Anastasie (491-518), întru pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul: ,,La locul unde Domnul meu a fost botezat este o coloană de marmură, în vârful căreia a fost aşezată o cruce de fier. De asemenea, este Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost construită de împăratul Anastasie. Ea stă pe piloni mari, care sunt suficient de înalţi pentru perioadele când Iordanul se revarsă. Aici vieţuiesc monahi”. Şi alţi pelerini menţionează coloana de marmură cu crucea de fier, amplasată chiar în albia râului, pentru a marca locul Botezului Domnului.

În anul 570, Antoninus din Piacenza călătorea spre Ţara Sfântă. El descrie în Itinerarul său împrejurimile Iordanului şi crucea care exista în râu: ,,Am prăznuit Epifania (adică, Botezul Domnului) la Iordan. La locul unde Domnul a fost botezat, există un obelisc înconjurat de un gard, şi în apă, unde râul s-a întors înapoi în albia sa, este o cruce de lemn. Pe ambele maluri sunt trepte de marmură care conduc la râu”.

Astfel, el arată că, în secolul al VI-lea, avea loc o mare sărbătoare la Iordan, de Botezul Domnului. De altfel, Antoninus este primul care notează că locul botezului era în apropierea Mânăstirii Sfântului Ioan: ,,Nu foarte departe de Iordan unde a fost botezat Domnul, există Mânăstirea Sfântului Ioan, foarte mare; în ea există două hanuri pentru pelerini”.

Tot el vorbeşte despre alte minuni petrecute în acele locuri sfinte: ,,Apoi am ajuns la locul unde Domnul a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini (potrivit Matei 14, 15 şi următoarele). Este o câmpie largă cu crânguri de măslini şi palmieri, şi de acolo am sosit la locul unde a fost botezat Domnul. Acesta este locul unde fiii lui Israil au trecut râul (potrivit Isus Navi, 3) şi, de asemenea, locul în care proorocii şi-au pierdut securea (potrivit IV Împăraţi 6, 5) şi de unde Ilie a fost luat la cer (potrivit IV Împăraţi, 2). În acel loc este ‘micul deal Ermon’ pomenit în psalm. La 7 dimineaţa, la poalele muntelui se formează un nor, deasupra râului, care soseşte la Ierusalim la răsărit deasupra Bisericii de pe Sion şi Bisericii Învierii, Bisericii Sfintei Maria şi Sfintei Sofia (odinioară pretoriul unde a fost judecat Hristos).

Peste aceste locuri, roua cade asemenea unei ploi, iar cei bolnavi o adună. În bolniţe, toată mâncarea este gătită în ea şi pretutindeni unde cade această rouă multe boli se tămăduiesc. Căci aceasta este roua despre care cântă psalmistul: ,,Ca roua Ermonului, ce se pogoară pe Munţii Sionului” (Psalmi 132, 3). În acea parte a Iordanului este izvorul unde Sfântul Ioan obişnuia să boteze, care este la două mile de Iordan, iar Ilie a fost în acea vale unde corbii îi aduceau lui pâine şi carne. Întreaga vale este plină de pustnici”.

sursa: catacombeleortodoxiei.ro

5/18 Ianuarie – Ajunul Botezului Domnului

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

In Ajunul Bobotezei se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfantului Teofil al Alexandriei, in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru.

Postul din ziua de 18 ianuarie (5 ianuarie) dateaza din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Sfantului Botez a doua zi. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita – Agheasma Mare.

In Ajunul Botezului Domnului – Sfintirea casei

In Ajunul Botezului Domnului exista obiceiul ca preotul sa mearga in parohia sa, la enoriasi, acasa pentru a le sfinti casele stropindu-le cu apa sfintita. Folosirea apei nu este intamplatoare. Apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei preotul se roaga pentru ca: “apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, “pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire”, “pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica” si pentru ca “prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor”.

Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritului cu a materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc.

De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Duhului Sfant prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin untdelemn sfintit etc.

Biserica a stabilit ca sfintirea caselor credinciosilor sa se faca prin doua randuieli de slujba distincte care nu se exclud una pe alta, ci se completeaza reciproc. Prima randuiala este stropirea caselor cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei. La fel de importanta este cea de a doua randuiala si anume slujba sfestaniei sau aghiasmei mici care se savarseste la mutarea in casa noua si apoi se repeta in fiecare an sau chiar mai des atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Prin sfintirea casei, asezam casa sub obladuirea lui Dumnezeu. Casa nesfintita, ca si omul nebotezat, este vulnerabila lucrarii raului. In casa sfintita omul este ocrotit in fata relelor, daca el insusi nu aduce raul in casa prin savarsirea lui si printr-o viata departata de Dumnezeu.

Citiţi şi:

Acatistul Botezului Domnului Nostru Iisus Hristos