Arhiva

Posts Tagged ‘Patriarhul Daniel’

APOSTAZIE maximă. Felicitarea ”patriarhului” Daniel către marele rabin, JIDOVUL Hacohen

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, adresat participanţilor la Adunarea festivă dedicată încheierii misiunii în România a Marelui Rabin, Menachem Hacohen, Sinagoga Mare, Bucureşti, miercuri, 31 august 2011:

Eminenţa Voastră, Domnule Mare Rabin,
Excelenţele Voastre,
Distinşi membri ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România,

În cuvântul pe care l-am rostit cu prilejul deschiderii Simpozionului internaţional iudeo-creştin de la Durău, din ziua de 20 iulie 1998, în calitatea noastră de atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vă adresam, Domnule Mare Rabin, un cald şi prietenesc cuvânt de bun venit în România.

Iată-ne astăzi, la acest moment festiv prilejuit de încheierea misiunii Eminenţei Voastre în România, ca Mare Rabin. Cu acest prilej dorim să subliniem câteva coordonate principale ale relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Cultul Mozaic, relaţii pe care le-aţi încurajat cu multă dragoste, responsabilitate şi înţelepciune. Am admirat totdeauna modul armonios în care Eminenţa Voastră îmbinaţi credinţa profundă cu o cultură academică vastă, evlavia rugăciunii cu înţelepciunea de-a construi relaţii cu oameni diferiţi, fidelitatea faţă de Tradiţia religioasă cu preocuparea pentru problemele actuale.

Încă de la începutul activităţii Eminenţei Voastre în România, am apreciat îndeosebi gândirea spirituală împletită cu acţiunea socială, prin care aţi unit spiritualitatea profundă a Psalmilor cu morala socială a Profeţilor. Toată această activitate este rezultatul unei solide pregătiri teologice dobândite în timpul studiilor rabinice şi al experienţei obţinute în urma numeroaselor responsabilităţi pe care le-aţi îndeplinit de-a lungul timpului.

Am apreciat, de asemenea, echilibrul şi înţelepciunea pe care le-aţi manifestat în privinţa bunelor relaţii dintre români şi evreii din România, de-a lungul secolelor, relaţii pe care le-aţi caracterizat ca fiind bazate pe prietenie şi înţelegere reciprocă, în pofida unor evenimente întunecate şi regretabile din timpul celui de al II-lea Război Mondial, care trebuie să ne ţină mereu treji spiritual pentru ca astfel de atitudini să nu se mai repete niciodată.

Considerăm că avem o bogăţie spirituală comună [sublinierea jidovitului Daniel – n.n.] izvorâtă din Descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Legea dată lui Moise, în Psalmi şi în Profeţi, bogăţie pe care Biserica Ortodoxă o păstrează şi o cultivă permanent în cadrul întregului cult divin.

În acelaşi timp, împreună, iudeii şi creştinii, avem o responsabilitate comună în contextul lumii contemporane[sublinierea lui Daniel], marcată de secularizare şi de îndepărtarea de valorile tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care au stat, de altfel, la baza civilizaţiei moderne, în special a celei europene. În acest sens, cele două comunităţi religioase trebuie să-şi manifeste activ misiunea profetică [sublinierea lui Daniel], arătând oamenilor care este voia lui Dumnezeu în viaţa popoarelor, valoarea şi demnitatea fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu, darul sacru al vieţii umane şi al păcii, precum şi responsabilitatea umană pentru creaţia lui Dumnezeu.

În acest context, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios fructuos între cultele din România, bazat pe încredere şi respect reciproc, îl reprezintă constituirea, la iniţiativa Patriarhiei Române, aConsiliului Consultativ al Cultelor din România, în ziua de 14 aprilie 2011. Principalele sale obiective sunt:promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii; apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei; manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social; respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

În spirit de apreciere, solidaritate şi cooperare, Vă adresăm, la acest moment al încheierii misiunii spirituale în România a Eminenţei Voastre, cele mai călduroase doriri de sănătate şi ne rugăm lui Dumnezeu să Vă călăuzească paşii spre a-L sluji în continuare cu aceeaşi dragoste şi înţelepciune.

Ne bucurăm să vă revedem ori de câte ori reveniţi în România.

Cu aleasă preţuire şi prietenie,

† DANIEL
Patriarhul României

Comentariu Ortodox liber:

Orice comentariu la cele „urate” mai sus de catre Patriarhul Daniel este de prisos. Ce mai poti comenta cand citesti asa ceva de la cineva care se vrea a fi capul Bisericii Ortodoxe Romane. Ce mai poti comenta cand capul B.O.R. adreseaza urari de bine urmasilor ucigasilor Mantuitorului Hristos?

ŞOCANT – Mântuitorul Hristos binecuvintează cu semnul Satanei într-o pictură din Catedrala Mântuirii Neamului

Preiau integral articolul de pe blogul lui Saccsiv:

MANTUITORUL FACE SEMNUL SATANIC in pictura murala de la Catedrala Mantuirii Neamului? Ideea a fost a PS Sofronie, cel apropiat de monofiziti si care a sfintit Agheasma Mare impreuna cu catolicii …

Iata o fotografie preluata de la http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/01/16/fereasca-dumnezeu-si-maica-domnului-ce-batjocura-draceasca-icoana-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-mantuitorul-pictat-cand-face-semnul-coarnelor-la-fel-si-sfantul-apostol-andrei-fratilor/:

Din articolul http://www.ug.webgarden.ro/menu/pictura-murala/catedrala-mantuirii-neamului aflam ca:

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Iar PS Sofronie este cel care:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Iata si cum este reprezentata mana Domnului nostru Iisus Hristos in icoane:

Foto: http://www.moldovacrestina.info/2011/01/iisus-hristos/

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

Comentariu Ortodox Liber:

Am gasit această proclamaţie într-o carte apărută la Iaşi în anul 2004 care se numeşte Ortodoxia şi umanismul religios. Mi-aş dori ca fiecare blogger român şi ortodox să o preia şi să o pună pe blogul sau site-ul propriu chiar şi fără link către acest blog pentru a putea fi citită de câţi mai mulţi creştini ortodocşi de la noi, pentru ca aceştia să conştientizeze imensa capcană pe care o întinde Sinodul B.O.R. în problema cipurilor şi a ecumenismului. Derapajele Patriahului Daniel şi a celor din sinod sunt bine cunoscute dar am să reamintesc câteva din ele prin linkurile de mai jos:

VIDEO – Radio Dobrogea: LUATI CIPURILE …

PS VISARION, Episcopul de Tulcea, aducand elogii ADUNATURII de la Sant’Egidio, unde a participat la „liturghii” catolice si rugaciuni comune

FOTO: In atentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – PREOT ORTODOX la o adunatura de CAVALERI DE MALTA

VIDEO: IPS SERAFIM JOANTA – un excelent exemplu despre cum vor lucra SLUGILE ANTIHRISTULUI …

FOTO: De ce lipseste Altarul din aceasta imagine cu Patriarhul Daniel?

DIRECTIVA A PATRIARHIEI? Toti preotii si monahii trebuie sa declare “pe propria raspundere” daca fac parte din vreun ONG? N-ar fi mai bine ca IERARHII SA DECLARE DACA FAC PARTE DIN LOJA?

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

“Sapte preoti” au binecuvantat sinagoga satanei, pe nume Biserica de Gheata de la Balea Lac

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

NEBUNIA CATOLICĂ NU ARE LIMITE: O fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi expusă într-o biserică din Cracovia

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

si marturia de ortodox adevărat a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a zguduit lumea ortodoxă şi pe înaintemergătorii lui Satan:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

 

Una dintre rugăciunile comune cu ereticii, găzduită de Patriarhia Română

Una dintre rugăciunile comune cu ereticii, găzduită de Patriarhia Română

Basilica.ro ne informează:
Bisericile creştine din întreaga lume organizează în a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie) seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2011 este inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

În urma consultărilor Patriarhiei Române cu responsabilii pentru dialog local ai Bisericilor creştine din Bucureşti în vederea definitivării programului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2011), s-a convenit asupra cadrului general de desfăşurare a acestei manifestări ecumenice tradiţionale, care se va desfăşura după următorul program:

– Marţi, 18 ianuarie, Catedrala Patriarhală (Dealul Mitropoliei) orele 16.00;
– Miercuri, 19 ianuarie, Biserica Evanghelică C.A (strada Luterană 2), orele 17.00;
– Joi, 20 ianuarie, Biserica Armeană (Bulevardul Carol I, 43), orele 17.00;
– Vineri, 21 ianuarie, Biserica Reformată (biserica Calvineum, strada Luterană 13 bis), orele 17.00;
– Sâmbătă, 22 ianuarie, Biserica Greco-catolică (strada Sirenelor 39), orele 17.00;
– Duminică, 23 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;
– Luni, 24 ianuarie, Biserica Anglicană (strada Arthur Verona 3), orele 17.00;
– Marţi, 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică “Sfântul Iosif” (strada General Berthelot 19), orele 17.00.

Patriarhia Română reaminteşte clerului ortodox că potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală, alte catedrale şi biserici ortodoxe din ţară şi străinătate, reprezentanţii celorlalte culte creştine vor asista la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanţii oficiali ai celorlalte Biserici creştine vor putea prezenta mărturii asupra convieţuirii paşnice şi cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi.

Clericii ortodocşi români prezenţi la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creştine, vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, apoi, vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

Comentariu Ortodoxliber:

Se pare că şi în acest an „ciorba ecumenistă” în care fierb toate scursurile credinţei celei adevărate va fierbe iar în Dealul Mitropoliei. Nu se vor implica liturgic că aşa sună directiva dar vor sluji cu toţi ereticii la un loc. Adică şi cu urâtorii dogmei Sf. Treimi (armenii sau monofiziţii) şi cu protestanţii care urăsc pe Maica Domnului, Sfintele Moaşte şi Sf. Cruce şi cu mulţi alţii asemenea. Încă puţini ani şi printre bisericile invitate vor fi şi cea satanistă şi homosexuală.

CREŞTINI ORTODOCŞI, DACĂ ŢINEŢI LA MÂNTUIREA SUFLETULUI NU PARTICIPAŢI LA ASEMENEA SLUJBE.

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Scrisoare publică de apreciere
la adresa Bisericii Ortodoxe Române

Intrunire adventista

Intrunire adventista

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România dorește să își exprime aprecierea față de inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a reveni la ordonarea corectă a zilelor săptămânii, în calendarul ortodox pentru anul 2011, începând cu duminica, prima zi a săptămânii, și terminând cu sâmbăta, cea de-a șaptea zi a săptămânii, în conformitate cu Sfânta Scriptură.
Aprecierea derivă mai ales din faptul că Biserica Ortodoxă Română are o influență importantă asupra credincioșilor și asupra practicilor și convingerilor religioase.
Până acum, din nefericire, persoanele care nu cunoșteau suficient Sfânta Scriptură considerau pe nedrept ziua de luni ca fiind prima zi a săptămânii și confundau ziua de duminică (prima zi) cu ziua de odihnă (a șaptea) stabilită de Dumnezeu în cadrul celor Zece Porunci.
Noi vedem în acest act de reparație o împlinire a îndemnului menționat chiar la începutul celei de-a patra porunci a Decalogului (Exod / Ieșirea capitolul 20, versetele 8-11) de a ne aduce aminte și de a identifica în mod corect cea de-a șaptea zi ca fiind sâmbăta, ziua de odihnă binecuvântată, sfințită și închinată lui Dumnezeu în conformitate cu Sfânta Scriptură.
În același timp, chiar dacă am dorit să ne exprimăm public aprecierea pentru acest gest curajos, dar responsabil de respectare a corectitudinii ordinii zilelor săptămânii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Sfânta Scriptură, și chiar dacă noi nu putem identifica o poruncă scripturistică de a schimba ziua de odihnă poruncită de Dumnezeu, respectăm autonomia, dorința și tradiția Bisericii Ortodoxe și a enoriașilor acesteia, dar și a altor biserici, de a respecta ca zi de sărbătoare și de odihnă duminica (ziua învierii Mântuitorului), în loc de sâmbătă (ziua de odihnă prevăzută în cele Zece Porunci).

sursa:  Saccsiv Weblog

ATENŢIE – Patriarhia cenzurează Prohodul Domnului pe motiv de antisemitism

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhia Română. Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O, iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Aşadar atenţie ce o să cântăm în Vinerea Mare la Sfintele Biserici pentru că în loc să ne agonisim comoară în cer ne agonisim mergere la iad.