Arhiva

Posts Tagged ‘eresul catolic’

PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).

Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”

Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.

Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.

Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.

Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003

Comentariu Ortodox Liber:

Am gasit această proclamaţie într-o carte apărută la Iaşi în anul 2004 care se numeşte Ortodoxia şi umanismul religios. Mi-aş dori ca fiecare blogger român şi ortodox să o preia şi să o pună pe blogul sau site-ul propriu chiar şi fără link către acest blog pentru a putea fi citită de câţi mai mulţi creştini ortodocşi de la noi, pentru ca aceştia să conştientizeze imensa capcană pe care o întinde Sinodul B.O.R. în problema cipurilor şi a ecumenismului. Derapajele Patriahului Daniel şi a celor din sinod sunt bine cunoscute dar am să reamintesc câteva din ele prin linkurile de mai jos:

VIDEO – Radio Dobrogea: LUATI CIPURILE …

PS VISARION, Episcopul de Tulcea, aducand elogii ADUNATURII de la Sant’Egidio, unde a participat la „liturghii” catolice si rugaciuni comune

FOTO: In atentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – PREOT ORTODOX la o adunatura de CAVALERI DE MALTA

VIDEO: IPS SERAFIM JOANTA – un excelent exemplu despre cum vor lucra SLUGILE ANTIHRISTULUI …

FOTO: De ce lipseste Altarul din aceasta imagine cu Patriarhul Daniel?

DIRECTIVA A PATRIARHIEI? Toti preotii si monahii trebuie sa declare “pe propria raspundere” daca fac parte din vreun ONG? N-ar fi mai bine ca IERARHII SA DECLARE DACA FAC PARTE DIN LOJA?

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

ss Daniel incalca Testamentul Cuviosului Vasile, prin prigonirea staretului Macarie de la Poiana Marului

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

“Sapte preoti” au binecuvantat sinagoga satanei, pe nume Biserica de Gheata de la Balea Lac

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

NEBUNIA CATOLICĂ NU ARE LIMITE: O fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi expusă într-o biserică din Cracovia

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

BASILICA.RO – Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – CA TOŢI SĂ FIE UNA ÎNTRU SATAN

Patriarhul Daniel a ajuns să fie lăudat de sectanţii adventişti pentru schimbarea primei zile a săptămânii din calendar

Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

si marturia de ortodox adevărat a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a zguduit lumea ortodoxă şi pe înaintemergătorii lui Satan:

Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”

RUGĂCIUNEA ECUMENICĂ – Rugăciune către cine şi unire în ce?

 

Rugaciune ecumenica la Assisi în Italia

Rugaciune ecumenica la Assisi în Italia

Spre lămurirea acestor vremuri de ispită, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu necredincioşii vreunor secte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)

Din păcate, sectele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Protestantismul şi catolicismul nu sunt Biserică! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică este nevoie ca aceasta să păstreze întreagă, neschimbată şi ferită de orice „înnoire” toată învăţătura de credinţă, precum au primit-o de la Apostoli Sfinţii Părinţi ai celor Şapte Soboare. Însă toţi Apostolii, Mucenicii şi Sfinţii ne-au lăsat pecetluit cu sîngele lor o singură, adevărată şi dreaptă credinţă întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Prin anatemizarea catolicismului la anul 1054 s-a pecetluit ruperea papilor apuseni de învăţăturile curate ale Sfinţilor Apostoli. Atunci Biserica Ortodoxă şi-a arătat dragostea faţă de adevărul învăţăturilor lui Hristos, tăind după dreptate de pe trupul lui Hristos mlădiţele eretice, netemîndu-se niciodată de „replica” puterilor politice şi şantajele economice sau militare ale Apusului. Ereticii, fie ei monahi, preoţi sau arhierei, trebuie să se teamă de dreptatea Bisericii, şi nu Biserica să se înfricoşeze sau să-şi împuţineze învăţătura de frica sau ameninţările mai-marilor veacului. Cine primeşte neschimbată învăţătura celor Şapte Soboare, rămîne în Biserică; dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot, călugăr sau laic, cel care nesocoteşte, împuţinează sau se îndoieşte de adevărul Sfintelor Sinoade, acela se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei, se îndoieşte de Însuşi Hristos.

Iar dacă mai este cineva care pune la îndoială adevăratul rol al catolicismului în România, a se vedea în Ardeal şantajele politice şi sutele de procese pe rol intentate de către greco-catolici parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe (ridicate dinainte de 1700) în vederea retrocedării – de neînchipuit, nu?! – pe baza unor semnături luate sub tortură de la ortodocşi în timpul cotropirii austro-ungare. Şi la puţină depărtare, către răsărit, aceiaşi catolici se sărută şi se îmbrăţişează, se roagă şi slujesc cu ierarhii ortodocşi din Moldova. Iată cîteva din miile de feţe ale ecumenismului şi marea amăgire a ecumeniştilor ortodocşi.

Şi istoria a arătat cum erezia numai erezie poate zămisli, cînd începînd cu veacul al XVI-lea, protestanţii s-au ridicat împotriva abuzurilor papale şi a mincinoaselor învăţături catolice, ridicîndu-şi noi învăţături şi „contra-biserici” pe noi hule împotriva Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a sfintelor icoane, a sfintei cruci, negînd totodată şi învăţătura cea sfîntă a Ortodoxiei lui Hristos.

Extras din cartea „Graiuri Ortodoxe –
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi
asupra catolicismului”