„Euharistia” ereticilor – hrană a dracilor

Viaţa Bisericii Ortodoxe, ca Trup al lui Hristos, se întemeiază pe Tainele sale. Lucrarea lor harică, dată deprezenţa Sfântului Duh, cere din partea noastră păzirea cu scumpătate şi evlavie a sfinţeniei lor, ferindu-le de oriceîntinăciune. Domnul Însuşi ne-a poruncit nouă: „Nu daţi sfânta câinilor, nici lepădaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor” (Matei 7, 6). Din acest motiv, Sfânta Euharistie, cel mai important moment al Sfintei Liturghii, se săvârşeşte numai pentru cei binecredincioşi, după plecarea celor chemaţi, adică a catehumenilor.

Înainte de canonul euharistic, diaconul ne aminteşte cu glas tare: «Uşile! Uşile!» (adică închideţi uşile, pentru ca cea mai sfântă între toate Tainele- Sfânta Jerftă -, să poată începe). Şi, apropiindu-ne cu frică şi cutremur de Sfântul Potir, să ne facem părtaşi ai Sfintelor Taine ale lui Hristos, făgăduindu-I a fi credincioşi întru dragostea Sa: Şi nu voi spune vrăjmaşilor Tăi TainaTa, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda. Ştiind toate acestea, oare cum se poate transforma Sfânta Liturghie într-un spectacol, prezentat de la amvoanele întrunirilor ecumenice, în faţa vrăjmaşilor Bisericii – ereticii, idolatrii, sodomiţii şi alţi slujitori ai satanei?

Ecumeniştii «ortodocşi» îşi dezvăluie, din ce în ce mai mult, indiferenţa lor faţă de învăţătura ortodoxă. Învirtutea acestei nepăsări, ei poartă dialoguri «teologice» blasfemiatoare, cu reprezentanţi «monoteişti» – iudei, mahomedani, şi chiar cu idolatri – budiştii.

Duhovnicia călduţă a acestor diplomaţi bisericeşti lepermite să dea Sfintele Taine ereticilor. Ortodocşii ecumenişti de acest soi păcătuiesc, încălcând articolul IX al Crezului, prin aceea că ei nu mărturisesc Una, Sfântă Biserică – Singura ce păstrează toate Tainele. Sfinţii Părinţi au inclus în chip voit Crezul în tipicul săvârşirii Sfintei Liturghii şi ale celorlalte slujbe ale Bisericii,pentru a împărtăşi sufletele noastre de toată învăţătura ortodoxă, exprimată în această formă perfectă şi concisă. De aceea, să facem din Crez un Simbol al vieţii noastre,mai degrabă decât un lucru abstract. Prin asta, SfinţiiPărinţi ne învaţă să credem că vorbirea noastră cu Dumnezeu trebuie să se facă numai prin rugăciune.

Nu trebuie să vorbim cu El prin prisma intelectului nostru, ci să Îl contemplăm cu toate simţirile noastre sufleteşti – mintea, inima şi cugetul, prin rugăciune şi credinţă. Crezul nu este numai mărturisirea noastră de credinţă, dar şi o nevoinţă duhovnicească, plină de rugăciune, a sufletului nostru.