Scrisoarea catre Hristos a micului Anastasis

Sf. Nectarie Facatorul de MinuniDomnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Îşi iubea mult familia şi se chinuia să-şi vândă „nimicurile”, ca să poată sătura cele cinci guri flămânde.

Deschidea prăvălia dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul Crucii privind spre biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuie pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful care se aşeza din gros pe picturi – prăvălioara se găsea pe o străduţă, strâmtă, nepietruită – şi aşa îşi aştepta clienţii.

Domnul Temistocle era un om bun, dintre cei care simt durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, omul gândea în sinea lui: „Sărăcuţul, este galben ca ceara, cine ştie ce mănâncă…” Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele sale. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel blând şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur-singurel într-o cămăruţă peste drum de casa lui.
Bietul de el, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hainele şi ghetuţele rupte, uşor puteai să vezi că de-abia dacă avea ce să mănânce.

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioară. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când deodată îl vede pe micul Anastasis apropiindu-se pe trotuarul celălalt.
– Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Măi băieţaşule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
– Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.
– Dă-mi-le mie, tot trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.
– Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.

Ce-i veni domnului Temistocle, că se uită pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era… CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER. Se opri locului şi începu să zâmbească.
– Săracul băieţel! Ia să văd ce cere.
Deschise scrisoarea şi citi:
„Hristoase al meu, Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă inchin Ţie. Robul Tău, Anastasis.”

– Comoară scumpă… spuse domnul Temistocle şi plecă spre casă. Pregăti un pachet cu haine călduroase de iarnă – flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui – şi se duse apoi la poştă.
Peste două zile, îl şi văzu îmbrăcat în hainele călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o rază de lumină tainică; căci cine poate ştii cîte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob!…

Domnul Temistocle s-a bucurat mult văzându-l fericit pe băieţel. Nu avea însă cum să-i treacă atunci prin gând că micuţul Anastasis va ajunge cândva SFÂNTUL NECTARIE făcătorul de minuni… De unde să fi putut bănui….

Astazi 9/22.11 facem pomenirea celui intru Sfinti Parintele Nostru Nectarie de Eghina facatorul de minuni.

  1. Vasilica
    31/07/2012 la 20:02

    Foarte frumos

    Doamne ajuta!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: