Prima pagină > Crestin Ortodox, Ereticii zilelor noastre, Ortodox liber, Ortodoxia rastignita > Moliftele Sf. Vasile cel Mare, motiv de teama in B.O.R.

Moliftele Sf. Vasile cel Mare, motiv de teama in B.O.R.

Sf. Vasile cel MareLa început de an, preoţii au fost atenţionaţi prin SMS că nu au voie să mai citească moliftele Sfântului Vasile, în singura zi în care ele trebuie citite în toate bisericile. Considerate blesteme la adresa Diavolului, moliftele alungă duhurile rele dar şi dezleagă eventualele vrăji aruncate asupra credinciosului. Astfel, printre beneficiarii bizarei decizii a Sfântului Sinod sunt vrăjitoarele.

Telefoanele preoţilor au zbârnâit de sărbători. Dar nu pentru urări, ci pentru a li se sugera ce să cânte. Şi, mai ales, ce să nu cânte. Înalţii prelaţi i-au anunţat pe preoţii din subordine că trebuie să sară peste moliftele slujite, de sute de ani, pe 1 ianuarie.

O angajată de la biserica Colţea a povestit că preoţii au primit ordin de la Patriarhie să nu mai citească moliftele Sfântului Vasile pe 1 ianuarie.

„Preacucernice părinte, vă aducem la cunoştinţă că prin hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit (…) că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Vă rugăm să comunicaţi prezenta hotărâre tuturor unităţilor din protoierie”, era mesajul transmis pe telefonul mobil preoţilor.

Unii dintre ei au nesocotit totuşi ordinul şi le-au citit ceva mai târziu, în ajun de Bobotează.

Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. „Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”.

Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii.

Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

sursa: rtv.net

Comentariu Ortodox Liber:

Sa nu va mire dragi cititori acest lucru. Nu ai cum sa iti blestemi stapanul. Nu se poate asa ceva.

  1. 10/01/2012 la 08:11

    Foarte bine ai subliniat , ei nu pot sa-si blesteme stapanul !

  2. Z
    10/01/2012 la 12:34

    Numai cei vrednici pot citi Moliftele. Faptul că nu fac ascultare tocmai îi face nevrednici. Vezi că o luați pe o pantă foarte sectară.

    • 10/01/2012 la 19:29

      @Z,

      Asa este Z, numai cei care sunt vrednici le pot citi. Dar asa cum bine sublinia si Marin in comentariul de mai sus BOR si PF Daniel incalca 1600 de ani de credinta pur ortodoxa. Dar vin sa te intreb pe tine Z urmatorul lucru: Cand PF Daniel se roaga cu toti eretici si cu toata talpa iadului el nu aluneca pe o panta sectara sau e deja frate cu ei. Biserica de stil vechi din Romania oricum si daca vrea si daca nu vrea PF Daniel tot antiecumenica si anti sectara ramane sau cum spunea parintele Arsenie Boca despre cei ca PF Daniel si acolitii lui „cozile de topor ale ortodoxiei.”

      • Z
        11/01/2012 la 20:17

        Cît are de tras Arsenie Boca pentru că nu a păstrat tăcerea pentru fiecare nebun care folosește cuvinte și imagini pe care nu le înțelege pentru a–i duce pe alții în pustie. Poate intenția era bună, dar drumul spre Rai…

    • 25/02/2012 la 12:20

      eu mi le am citit singur nu stiam ca se citesc doar de preotii si numai de cei vrednici ,am stat 6 saptamani in spital de psihiatrie eram distrus dupa ce am aflat ca doar preotii au voie ma gandeam ca familia mea va fi distrusa de si numai ghinioane ma rugam in fiecare zi in spital si noroc cu un preot de la biserica spitalului si un alt preot ruda cu mine mi au zis ca nu e nimic am sarutat icoanele m am rugat din tot sufletul sa fiu iertat ca le am citit, ma credream posedat si nu stiam cui sa cer ajutorul

      • marin nicolae
        16/08/2012 la 22:23

        Dc iti ceri iertare ca le ai citit ce e rau sa ti blestemi un vrajmas si eu le am citit si mi se pare ceva firesc

      • Domnica CHIRIC
        27/12/2016 la 18:25

        vreau si eu sa citesc Molitfele Sf Vasile cel Mare”acu pe 1 ian…asa mi am propus eu singura in inima mea sa fac.
        Am cerut un sfat unui parinte si mia raspuns:la ce mai sunt preoti daca eu vreau sa le citesc singura..si ca dinsul unul nu ma sfatuieste.
        ..din ce mai cotesc eu asa unele comentari pe internet imi este frica.
        dar vreau sa le citesc..
        poate Bunul Dumnezeu imi va lumina mintea oi avea si eu vro soarta buna..

  3. 10/01/2012 la 12:42

    un comentariu neclar

    • 17/08/2012 la 04:04

      stiam ca decat preotii au voie sa le citeasca deasta

  4. RADU
    10/01/2012 la 15:16

    Articol rauvoitor si autorul denota nestiinta crasa! P.F.DANIEL a explicat clar ca respectivele molifte se citesc in perioada de post, si chiar a indicat ca zi potrivita AJUNUL BOTEZULUI DOMNULUI! Ele se citesc in post si mai ales unor anumite categorii de persoane! Cei ce le-au citit pe 5.01., chiar au urmat povetele PATRIARHULUI, nicidecum invers asa cum sugereaza autorul articolului! Asa ca inainte de a scrie , mai informati-va si studiati si invatatura BISERICII ORTODOXE! In plus, ele nu se citesc pe 01.01. nici in BISERICA GREACA si nici in cea RUSA! Iar cele mai profunde rugaciuni ale SF.VASILE se gasesc chiar in SF.LITURGHIE ce-i poarta numele si care se savarseste obligatoriu pe 01.01 de ziua praznuirii SFANTULUI ca o vie recunostinta si cinstire! Asadar, informati-va si apoi expuneti realitatea!

  5. 10/01/2012 la 17:50

    „PF” Daniel si sinodul BOR calca in picioare 1600 de ani de traditie ortodoxa , timp in care moliftele s-au citit in biserica ortodoxa de sfantul Vasile ; poate ca BOR nu mai e ortodoxa decat cu numele …

    • Z
      11/01/2012 la 20:19

      Marine, tu și Diavolul ce știți tradiția de 1600 de ani. Muritorii nu au parte de așa știință.

      • 12/01/2012 la 14:47

        @Z,
        Vezi draga Z cum iti complici tu viata… Acum ca ai aflat de traditia de 1600 de ani a Sfintei Bisericii Ortodoxe la Judecata de Apoi nu o sa mai poti spune ca nu stiai. Si cu Parintele Cleopa e cam tot la fel. Nu poate sa spuna ca nu a auzit de calendarul Sf. Parinti pe care el la terfelit in picioare toata viata. Complicat nu???

    • 02/01/2013 la 17:07

      Poti s-o mai spui de inca 1600 de ori,astia,ai lui Danut ,si el insusi, sint „surzi si orbi”…Daca il consideram pe sf Vasile cel Mare,unul dintre marii parinti,ai Ortodoxiei,cum dara,acum dupa atita vreme,ne-am „trezit” ca Molitvele Sfintului Vasile,nu au „fundament teologic”?
      Dar cu „oprirea” Slujbelor,a interzicerii Rugaciunilor de Nopate,la Manastiri,cum ramine?De veacuri,monahul ,a facut Rugaciune de noapte,si-acum …
      N-aveti decit sa bateti din palme si sa aplaudati ,tot ce se „emite” din Deal voi astia alde Z (dimpreuna cu toti adeptii),si sa veniti voi cu aberatiile voastre,pe post de argumente,facind pe cultii,in ale teologiei,ca in fond,actulmente ,chiar daca unii dintre voi,imbracati haina aceea,nu sinteti decit numai niste..cuiere(de haine,evident).

  6. 12/01/2012 la 16:27

    @ Z Nestiinta nu e o scuza ; ignoranta in ABC-ul credintei il face pe om o tinta extrem de usoara pentru eretici .
    Daca nici macar o astfel de informatie extrem de raspandita printre credinciosi nu detii , ce ar mai fi de spus ? „muritorii”nu stiu lucruri din astea ??? Eu spun ca cei carora nu le pasa de credinta ortodoxa sunt cei care nu stiu nici macar atata lucru .

    • Z
      13/01/2012 la 09:51

      Și iconoclaștii argumentau așa. Unii zic că ar fi greșit. Dar la vremea aia vorbeau și ei de tradiția milenară. Uite, eu m–am calmat. Nu ispitesc pe Diavolul că cine știe ce mai știe de acum o mie de ani. Pa.

  7. 13/01/2012 la 10:03

    @ Dar la vremea aia vorbeau și ei de tradiția milenară.
    Iconoclasmul a fost activ in secolele 8-9 deci de unde traditie milenara ???
    In loc sa te calmezi mai bine ai pune serios mana pe citit istoria bisericii si sfintii parinti .
    In ce mod am argumentat eu in mod iconoclast totusi ???

  8. Qubit
    14/01/2012 la 05:11

    Sfinţii rezistenţei anticomuniste (poezie huşeană)

    Abia acum am înteles valoarea,
    Acestor Sfinţi ai neamului acesta românesc,
    Ce au luptat cu arma în mână,
    Să apere pământul sfânt al patriei,
    Ce este cotropit de hidra care vine
    Din…Orientul Mijlociu…
    Aceşti bărbaţi cu firea dârză
    Ne lasă nouă moştenirea ţării
    Și ne îndeamnă să luptăm neînfricaţi cu hidra!
    Români,ieşiţi la luptă cu mişeii,
    Care ne ocupă trupul sfânt al ţării.
    Să nu vă fie frică de stăpânul lor – satana,
    Căci noi suntem sub Dumnezeu!

    Luptători anticomunişti din Grupul de rezistenţă “Vrancea”- 1948

    http://getic.blogspot.com/2010/07/rezistenta-anticomunista.html

    Sfinţii eroi ai neamului românesc

    DISTRUGEREA ARMATEI

    Țara sub ocupaţie (poezie huşeană)

    Sunt compatrioţi de-ai noştri,
    Ce au un spirit fin de observaţie,
    Și-au observat un fenomen real,
    Căci prezentăm simptomele în clar,
    A unei ţări sub ocupaţie!
    Înaintaşii noştri înarmau poporul,
    Să poată apăra…pământul patriei,
    Dar cei ce astăzi ne conduc,
    Ne-au decimat voit…armata,
    Tocmai pentru a ne deposeda de moştenirea,
    Ce vine din străbuni…
    Și sunt în cardăşie cu străinii,
    Ce ţara jefuiesc “în mod legal”,
    Prin care ei totul ne iau…
    În schimb nimic…nu dau…
    Prin “democratic” liber-schimb!

    “Parinte, in încheiere, ne puteti spune daca este Romania o tara aflata sub ocupatie?
    Din punctul meu de vedere, astept sa-mi dovedeasca cineva ca nu este asa, dar din punctul meu de vedere da, Romania este o tara aflata sub ocupatie. Dincolo de orice alte discutii am un argument care mi se pare hotarator. Este esential sa ne uitam in istorie si sa ne dam seama de un lucru: orice regim care a a fost al cetatenilor ori s-a prefacut a fi a-l cetatenilor a inarmat pe oameni, sau macar i-a indemnat sa se inarmeze. Regimurile politice care indeamna oamenii sa nu foloseasca armele, sa nu aibe arme si sa nu stie sa le foloseasca sunt regimuri care vor fatis sa-i oprime pe oameni sau care nu sunt interesate deloc de cetateni. Atunci cand un regim politic interzice cetatenilor sa aiba arme sau le pune oprelisti cat mai puternice in a purta arme, acel regim este un regim dictatorial, exploatator, tiranic, de ocupatie, care vrea sa nimiceasca acel popor. Sistemul de stat este un sistem care trebuie sa-i reprezinte pe cetateni, sa-i ajute si sa-i apere. Un regim statal care impiedica pe cetateni sa se inarmeze este un regim de ocupatie, care se impotriveste cetatenilor. In istoria lumii, orice regim liber s-a realizat prin inarmarea tuturor cetatenilor. Stefan cel Mare, Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Iustinian si oricati alti mari imparati sau domnitori de-ai nostri vrem sa dam, toti au inarmat populatia. Nu exista niciun stat liber in istoria lumii in care cetatenii sa nu fi fost inarmati si pregatiti de lupta. Daca o tara vrea sa fie libera, toti cetatenii cu drept de vot trebuie sa poată purta liberi arme.Concluzia corecta o poate trage oricine gandeste sanatos”.
    http://bataiosu.wordpress.com/2011/11/18/ortodoxie-si-arte-martiale-interviu-cu-pr-mihai-andrei-aldea-trebuie-sa-fim-samuraii-lui-hristos-foaia-nationala-bataiosu-cititi-cu-atentie-acest-interviu-pentru-a-intelege-j/

    Români nu vă lăsaţi înşelaţi.Hidra postdecembrista are mai multe capete.La fiecare guvernare suntem conduşi de aceeaşi bestie,numai capul bestiei este altul. Hidra asta vine din Orientul Mijlociu!

    Descompunere morală…(poezie huşeană)

    La noi în ţară descompunerea morală e la modă,
    Căci vezi o nepăsare generală,
    Halucinante scene prin crâşme pe la sate,
    Părinţi ce beau din alocaţia copiilor
    Și bruma ajutorului social…
    Nu le mai place munca şi nici disciplina,
    Trăiesc în virtutea inerţiei,
    Și parcă sunt păpuşi dezarticulate
    Care trăiesc rupte de realitate…
    Aceste imagini grotesti sunt zugrăvite peste ţară
    De abili psihologi militari,
    Ce urmăresc asiduu scopul ţării lor,
    De a ne decima pe noi acest popor,
    Încet,încet…să ne colonializeze insiduos…
    Ca nişte veritabili asasini,
    Ce vin din Orientul Mijlociu!

    Oşteni ai lui Iisus Hristos cel Ortodox (poezie huşeană)

    Cameleoni cu sânge rece de reptilă,
    Ce au în suflet întunericul de iad,
    Inoculează în ascuns, trupul sfânt al ţării…
    Invazia e din păcate chiar în curs,
    Și planul lor final, e chiar strămutarea,
    Pe pământul strămoşilor geto-daci,
    Căci ei au înţeles că raiul pe pământ se află,
    Nu prin deşerturi cu nisip, ci chiar aici,
    Pentru că oriunde ai privi, vezi frumuseţe,
    Și vezi mulţime de belşug în toate,
    Aici sunt patru anotimpuri şi munţi şi văi,câmpii mănoase,
    Brăzdate de mii de pâraie,
    Avem şi râuri,munţi şi mare…
    Iar solul şi subsolul… adevărate giuvaere.
    Și bine-a zis un preot ortodox:
    “Să ne întoarcem la origini,
    Și îmbrăcaţi cu haina lui Hristos cel Ortodox,
    Să dăm rugina de pe săbii jos,
    Și plini de bărbăţie şi curaj,
    Să apărăm întreaga avuţie,
    Ce nu este a noastră,
    Ci este a copiilor ce vor veni,
    După urmaşii noştri…

    https://deveghepatriei.wordpress.com/2011/11/02/au-de-gand-sa-ne-transforme-in-palestina-un-milion-de-evrei-urmeaza-sa-devina-con-cetatenii-nostri-au-acest-drept/

    “Sunteti în continuare convins că se pregăteste acest veritabil exod evreiesc?

    Nu se pregăteste, el este în plină desfăsurare. Si nu este exod, este invazie, făcută pe sest, ca să folosesc o expresie de argou din idis! O invazie care se produce după o stratagemă inedită, încă neexperimentată în istorie!”

    “Conform programului după care a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară, buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria noastră”.

    239.Oamenii în pulovere (poezie huşeană)

    Atunci la Revoluţia din ‘89
    Puterea ce s-a instalat insiduos,
    Au folosit ca nişte coduri,
    Ce sunt de recunoaştere,
    Nişte…pulovere…
    Și din balcoanele din Piaţă,
    Ne fluturau la nas cu promisiuni,
    Că în loc de Dunare…va curge lapte,
    Iar Sânul lui Avraam aici va fi,
    În astă ţară minunată.
    Acestea toate au fost atât:
    Doar nişte …petarde de fum…
    Scamatorii ce sunt asemănătoare,
    Jocului…”Alba-neagra”:
    “Asta are,asta n-are…asta e câştigătoare!”

    Traian Basescu este comandant de nava si om politic. Din decembrie 2004 indeplineste functia de presedinte al Romaniei. A fost reales in functie in urma alegerilor din decembrie 2009.
    Nascut pe 4 noiembrie 1951, la Basarabi, in judetul Constanta, este casatorit cu Maria Basescu si impreuna au doua fete: Ioana si Elena. Mezina Elena a fost aleasa europarlamentar independent in iunie 2009.
    Dupa caderea comunismului in Romania, Basescu a intrat in politica, devenind membru al Frontului Salvarii Nationale. Dupa dezmembrarea acestei formatiuni in 1992, acesta a devenit membru al PD.
    A ocupat pe rand mai multe functii in administratia locala si centrala.
    A fost primar al Capitalei in perioada 2000-2004, functie din care a demisionat cand a devenit presedinte.
    Traian Basescu a fost si ministru al Transorturilor in perioada 1991-1992 in doua Cabinete: Guvernul Petre Roman (2) si Guvernul Theodor Stolojan si apoi in perioada 1996-2000 in Guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile si Mugur Isarescu.
    Dupa ce a fost ani de zile mana dreapta a lui Petre Roman in Partidul Democrat, l-a inlaturat pe acesta din functie si a preluat sefia PD, fiind presedinte al partidului in perioada mai 2001 decembrie 2004.
    Presa a dezvaluit ca Traian Basescu ar fi fost racolat de Securitate in 1973, pe cand era elev al Institutului de Marina. Cu toate acestea, nu exista documente care sa demonstreze faptul ca a fost colaborator al Securitatii.

    Și iată că Stolojan nu a mai murit şi nici n-a suferit de vreo boală…Poporul român a fost fraierit pe faţă ca la “Alba neagra: asta are,asta n-are,asta e câştigătoare!”

  9. Elena
    14/01/2012 la 14:21

    Nici in era comunista, nu au fost interzise moliftele Sf. Vasile, deci concluzionam ca perioada pe care o traim estea mai rea de tot cea fost pina acum.

  10. myyvaine
    17/01/2012 la 13:16

    @Z sa stii un lucru ca toti preotii trebuie sa faca ascultare de episcop sau patriarh atata timp cat episcopul sau patriarhul face ascultare de Hristos!!! si cum stim bine ca BOR impreuna cu Daniel nuprea fac ascultare de El!!! deci ce vom zice? ANATEMA cu toti ce nu fac ascultare de Hristos!!!

    • Sorin
      31/01/2012 la 18:12

      da’ ce se intampla aici? is sunati aia de cristos?

      ioi, ioi

      tu macar stii ce inseamna ‘anatema’?

      cred ca nu. esti cumva o baba de-aia de merge la biserica de-ampulea?

  11. Dorin
  12. 01/02/2012 la 20:53

    NO COMMENTS…SMS_UL SPUNE TOT !!!…MARE ITI ESTE GRADINA BUNUTZULE SI INTORTOCHEATE CAILE TALE….CAND FACI JURAMANT LA 2 STAPANI , II POTI SLUJI PE AMONDOI SI SA FII SI LOIAL SI CINSTIT SI MAI ALES CU CREDINTA ???

  13. lung
    14/07/2012 la 19:59

    mai nu mai tot vorbiti aiurea ca nu pot sa si blesteme stapanul voi care nu ati participat la asa ceva nu stiti ce vb

  14. thalex
    22/11/2012 la 06:42

    Asa e, „Sfântul Vasile este considerat de teologi, alături de Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe”, fiind, aläturi de cel de-al doilea si de Sf. Grigore Teologul, unul dintre cei Trei Mari Ierahi ai Bisericii Catolice.

  15. M
    15/12/2012 la 19:50

    Dupa ce de Revelion majoritatea beau si mananca (poate si in exces) pe urma sa mearga sa se lupte cu dracii.
    Ca sa fie de folos moliftele sf Vasile si preotii si creinciosii trebuie sa tina post.In biserica unde merg , preotul a spus clar acest lucru si el face moliftele numai in perioadele de post.El procedeaza asa de mult timp , dinainte de a se lua aceasta hotarare e catre PF.Daniel.
    Dar ptr habotnici mai importanta „ traditia„ in detrimentul pregatirii adevarate .
    Iar inversunarea si tonul comentariior ma duc cu gandul ca un duh dracesc va mana, ptr ca un crestin ar trebui sa fie mult mai moderat si mai chibzuit inainte de a deschide gura.

  16. 29/12/2012 la 20:05

    @ M,
    În biserică intră numai păcătoşi. Sau crezi că omul e un sfânt?
    Moliftele Sfântului Vasile se oficiază de către preot. El trebuie să fie curat, harul e al lui, nu al „credincioşilor” (publicul ce asistă la oficiere).

    Ca sa fie de folos moliftele sf Vasile si preotii si creinciosii trebuie sa tina post.

    Interesant!!!! Ar cam trebui ca la intrarea-n biserică să existe un filtru de SPP-işti, care să-i oprească pe cei ce nu ţin post să intre!! Excelent!!! Ce să caute ei în biserică, acolo tre’ să vină numa’ ăia, unu’ şi unu’, care ţin post negru, eventual s-au călugărit!

    • GPC
      01/01/2013 la 20:28

      din păcate pentru tine M are dreptate. Nu el de la sine putere asociază alungarea demonilor de post ci Hristos a spus asta prima oara, atunci când apostolii Săi se întrebau de ce nu pot alunga anumiți demoni și Domnul le spune că nu pot fi alungați decât cu post și rugăciune.
      Eu cred că prea se ambalează multă lume în chestiuni ce țin de cult și de dogmatică, multă lume care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, tâlcuiește Scriptura spre a ei pierzanie.
      Oare preotul nu ne bnecuvintează cu Pacea lui Hristos? Pai atunci să fie slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

    • 02/01/2013 la 17:23

      Calugarit,zici?Pai,Doamne iarta-ma ,si nu ma inscrie la pacate!,daca s-ar pune niste cip-uri la intrare,ar exploda burtosii …care ne dau „lectii” de „fundament teologic”,pe-aici si pe aiurea…
      Omul tocmai de aceea vine in Biserica,si la preot (pt ca el are Harul,prin punerea miinilor,de la Apstoli,citire…si apostolii de la Hristos Domnul),cu bune si cu rele,ca sa se ..sfinteasca.De atitea sute de ani ,nici-un preot nu s-a sinchisit,in ziua a-I-a ,a Noului An,sa savirseasca ,dupa Sf Liturghie,si Molitvele! Astia din zilele noastre (2012-2013,si cit o mai indura Domnul,Cel Indelung-rabdator!),de la Daniel incoace,de ce s-ar teme?

      • 02/01/2013 la 18:51

        @ Ivana,
        Ei, nu-i chiar aşa. Mulţi preoţi le-au „săvârşit” an de an, până anul trecut, când le-a fost „recomandat” să n-o mai facă. De ce s-ar teme? Păi fiindcă Prea Fericitul e iute la mânie şi repede pedepsitoriu cu cei ce i se împotrivesc.

      • GPC
        04/01/2013 la 14:53

        Măi Ivana. Prea ești iute la mânie și arunci cu virgule aiurea în text. De ce încerci tu să pari ceea ce nu ești? Nu știi oare că Pavel a interzis femeii să predice. Te ridici tu oare la nivelul Olgăi Greceanu, care a primit dispensă pentru a predica în biserică? Ce te recomandă pe tine ca să arunci judecăți de valoare asupra unor oameni sau asupra unor chestiuni teologice? Nu te îndoiești deloc de tine? dar de ceilalți de ce te îndoiești atât de mult? Știi tu oare că diavolul se așează în dezbinare? Ai auzit tu oare cuvântul părintelui Cleopa, despre care se poate spune orice dar nu că era prea iertător în privința derapajelor în credință, care spune că raportul dintre Pace și Dreptate e de 8 la 1, adică opt ori taci și ierți că așa îndurat Mântuitorul, fără rostească un cuvânt în apărarea Lui – ca un miel spre tăiere- și era fără de păcat, dar tu cum ești?
        Draga mea, hai să ne așezăm fiecare în banca care ni se cuvine, fără să ne forțeze nimeni, căci la judecata vom da socoteală pentru fiecare vorbă rostită și dacă rostim uneori ceea ce nu dorim, să fim atenți la ceea ce afirmăm măcar atunci când scriem (și putem reciti ce iese din mintea noastră).

  17. constantinescu
    31/12/2012 la 17:11

    Daca nici biserica care ii da drept pilda pe sfinti…..nu mai asculta si nu mai respecta scrierile , mesajele ….eu de ce sa mai cred in ce spun preotii care nu sunt decat in limba dupa avere?

    • 02/01/2013 la 17:27

      Iti propun urmatoarele :”Cercetati toate lucrurile,si luati ceea ce este bun!” (Sf Ap Pavel) si nu te „sminti” de lucrurile acestea ale lui Daniel,caci ..”si mai mari decit acestea veti vedea”!

  18. aniush
    02/01/2014 la 06:21

    aniush,
    Dar ce-a ajuns masoneria sa faca ce vrea din noi? Cum adica sa interzica? Si ce au mai interzis?

  19. alex
    30/06/2014 la 21:32

    Vai de capul vostru…va numiti pagina ortodoxa nunind sfantul sinod satanic si nesocotindu-I alegerile…

  20. Cristi
    25/08/2014 la 18:47

    In primul rand nu se blesteama.Iisus a blestemat copacul(smochinul) din fata cetatii ierusalimului…aratand neputinta preotilor din cetate si in acelasi timp puterea cuvantului si la ce ar putea duce nesocotirea lui dar nu a zis niciodata sa ne blestemam dusmanii …asa cum preotii din ierusalim sau lasat orbiti de legi si credinta asa si preotii nostri !Iisus a specificat ca orice cerem daca nu ne indoim in inima Tatal ne va da…din pacate multi dintre noi inclusiv preotii ii slavesc cuvintele dar mai greu cu intelesul lor!
    Cea a facut Iisus a fost sa ne atraga atentia si sa fim atenti la ceea ce cerem!daca un copac nu face fructe nu-l blestema …binecuvanteazal!blestemul il va usca si va deveni nefolositor…din pacate multi au vazut si putini au inteles pilda data de Iisus
    Iisus a mai aratat ca nu lupta ne va mantui ci dragostea aratata drept exemplu celor pe care ii numim dusmani …
    Prin pilda respectiva a mai aratat si de ce omul ajunge sa se confrunte cu astfel de probleme
    din cauza ca am uitat puterea cuvintelor …injuram …bletemam si uitam ca ceea ce semanam aia vom aduna!
    Ceea ce nu intelegeti este cuvantul in sine care Bless(bincuvantare) teama

    ceaa ce inseamna binecuvantare din frica !
    daca vreti ca dusmanii vostri sa nu va mai creeze probleme …Binecuvantatii…daca ii blestemati le veti da motiv sa va blesteme inapoi ..si uite asha o tinem de cateva mii de anii
    Blestemele se vor prinde de voi doar daca nu va rugati zilnic
    Blestemul inseamna ..frica si neintelegere…daca voi nu veti crede in puterea lui..nici ca va avea vrun efect…va avea efect doar credinta voastra!

    Sf.Vasile spune Bless(binecuvantare) si mutate(pleaca)

  21. Cristi
    25/08/2014 la 19:22

    Daca cineva a citit viata Sf.Vasile ar fi inteles exact cata putere statea in el si ca a avut si niscaiva dusmani!daca ar fi crezut in blestem si-ar fi blestemat dusmanii…si probabil s-ar fi uscat ca si smochinul lui Iisus…nu a facut o asemenea grozavie…daca ar fi facut-o …va intreb pe voi…ce diferenta ar mai fi fost intre el si un vrajitor sau diavol?

  22. maria magdalena
    16/02/2016 la 09:41

    Preşedintele sindicatului preoţilor consideră decizia Sinodului o jignire la adresa credincioşilor. El spune că interzicerea moliftelor sfântului Vasile le ajută şi pe vrăjitoare, întrucât blestemele le erau adresate. „Au nesocotit canoanele Sfântului Vasile. Motivul este foarte clar: blestemele Sfântului Vasile au un efect deosebit. Cine se teme tocmai de aceste blesteme? Nomenclatura Bisericii constituită în Sinodul satanic al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste molifte trebuie citite în mod obligatoriu de fiecare dintre preoţi în ziua de 1 ianuarie în fiecare biserică din România. Aceste blesteme ale sfântului Vasile condamnă şi vrăjitoria”, spune preotul Gabriel Mascas, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”.
    Avind in vedere ca nenorocitii astia de popi masoni afurisesc pe nedrept, moliftele ii afecteaza direct si a intrat frica in ei ca se pot intoarce afuriseniile pe ei: Daniel, Ciprian, tot ipopii masoni…

  1. 05/01/2014 la 18:25

Lasă un răspuns către Z Anulează răspunsul