Masoneria, satanismul, biserica şi oamenii dedicaţi lui satan

Albert Pike, purtând însemnele masonice specifice gradului 33

Într-o scrisoare catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike, mason de gradul 33 şi satanist (ce a formulat în anul 1889 dogma divinităţii lui Lucifer, zicând că „Lucifer este dumnezeu”, îi scrie lui Mazzini, unul dintre iluminaţii masoneriei: „Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelasi timp.”În 1879, acelaşi Albert Pike scria tot către Mazzini: „Noi trebuie să creăm un super rit, care va ramâne necunoscut, şi la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai pu- ternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută” (Teocraţia ocultă, de Lady Queenborough, p. 208-209).

Intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran co- mandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, Pike a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările kabbalei. Pike a dat această Liturghie spre folosinţa acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet, precum şi gradelor supreme din Noile Rituri Paladiste. În 1871, într-un alt schimb de corespon- denţă dintre Pike şi Mazzini, cel dintâi era de părere că: „Noi (iluminaţii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naţiunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei şi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor ramâne fără busolă, în neliniştea căutării unui ideal, fără să ştie către cine să-şi îndrepte adoraţia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice”.

Salut masonic între patriarhul Athenagoras şi Papa Paul VI, cunoscuţi ca francmasoni de grad înalt, cu ocazia semnării declaraţiei comune privind ridicarea anatemelor de la 1054 (decembrie, 1964).

La 14 iulie 1889, Albert Pike făcea următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume: „Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta ca să puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiatii de cel mai înalt grad.”(Ralph Epperson, Noua Ordine Mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71).

Mascarea francmasoneriei de esenţă satanistă

Organizaţiile francmasonice camuflate sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. Ecumeniştii sunt cu toţii în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei, precum guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice luciferice. Organizaţiile umanitare francmasonice sunt cele care au aruncat în românia mii de tone de alimente alterate „făcute cadou”. „Religioşii” francmasoni sunt cei care au instituit dialogurile ecumenice, unde „ortodocşii” intră în dialog şi chiar comuniune liturgică cu eterodocşii (ereticii), precum anglicanii, care susţin hirotonia femeilor şi homosexualitatea.

Rezultatele unui sondaj făcut printre episcopii anglicani au dat la iveală diferenţele dogmatice dintre aceşti eretici şi ortodocşi. Astfel dintre 39 de episcopi anglicani 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii lui Hristos din Fecioara Maria, 9 nu credeau nici în Învierea lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu.

În faţa acestor compromisuri religioase, Patriarhia de Constantinopol cheamă Bisericile din toată lumea spre dialog ecumenic cu trecere peste diferenţele dogmatice ori canonice şi convoacă necesitatea celui de-al optulea sinod ecumenic unde să se reformuleze doctrinele Bisericii lui Hristos, iar ecumenismul să fie declarat politica universală a tuturor Bisericilor. Ţelul acestei organizaţii este unitatea creştină ca supra-biserică, adică o biserică mondială a unui guvern mondial. În contextul în care scopul declarat al francmasoneriei este noua ordine mondială şi guver- narea mondială, ecumenismul care este de origine ma- sonică va prelua doctrina, ideile şi credinţa francma- soneriei, adică ceva de genul new-age, ce se identifică cu doctrina lui Lucifer. Ecumenismul urmăreşte minimalizarea diferenţelor de doctrină, prin promovarea sincretismului religios, cu scopul de a permite o coeziune în cadrul maselor de credincioşi de diferite religii şi con- fesiuni. Fără rezolvarea problemei religioase, guvernarea mondială şi religia unică nu pot fi impuse.

Începutul vânzării Bisericii

Ritualuri francmasonice cu încuviinţarea Bisericii Ortodoxe Române: ceremonie de investire în Ordinul Cavalerilor de Malta în biserica ortodoxă din Iosefin, Timişoara - oct. 2007

Vânzarea Bisericii a început de multă vreme. În mod oficial este cunoscută lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, după cum urmează: în 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; 1787 – Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800) – episcop de Hotin; Athanasie (Stoenescu) 1815-1880 – episcop; Dionisie Lupu (1769- 1831) mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826) – episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX – mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789) – episcop de Roman şi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX – episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873) – intrat în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921) – preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie etc” (conform Horia Nestorescu Bălceşti – „Ordinul Masonic Român”).

Într-un pasaj din Memoriile sale, Nichifor Crainic avertiza astfel asupra pro- blemei religi- oase: „La Geneva se discuta problema Statelor Unite ale Europei şi prezida Nicolae Titulescu. Nu veneam la spectacolul Societăţii Naţiunilor ca un arab la Mecca, ci ca un american la un muzeu de curiozităţi. Am combătut-o de la început, pentru ca n-am crezut nici în seriozitatea şi nici în durabilitatea ei. Un ţel suprem, cum e pacea mondială, întemeiat pe tratatele de pace de după primul război mondial era o absurditate. […] Sub masca pacifismului şi a înfrăţirii popoarelor, învingătorii de ieri năzuiau să-şi păstreze privilegiile împotriva învinşilor. Astfel, sinceritatea, care e condiţia primordială a unei credinţe, nu era în nici o parte. […] Pacifismul fără fundament metafizic nu există. Pacifismul fără suflu religios nu se poate realiza. Dar pe acest teren problema devine şi mai complicată decât pe cel politic propriu-zis. În numele cărei credinţe religioase se pot înfrăţi toate popoarele?

Creştinismul n-a cucerit încă tot pământul; o turmă şi un păstor e încă un ideal pentru cel mai înflăcărat apostolat cu putinţă. Iar a pune creştinismul, fără să vorbim de confesiunile din sânul lui, pe picior de egalitate cu mahomedanismul sau cu budismul, în numele pacifismului religios, e o imposibilitate de principiu şi de fapt. Societatea Naţiunilor ocolind această dificultate, era un organism areligios, profesând un pacifism fără fundament transcendental, în locul religiei. Ea a practicat formula, ce i s-a părut comodă, a francmasoneriei suprareligioase, care nu e decât afumarea conştiinţei naive a unor intelectuali cu pseudoatitudinea neantului ateist. Francmasoneria însă, având un caracter ocult şi aderenţi inavuabili, ideile ei divulgate indirect nu sunt de natură să entuziasmeze popoarele pentru o credinţă pacifistă.

Neajunsul acesta l-au observat chiar susţinătorii Societăţii Naţiunilor care, în scrierile lor, deplâng lipsa unei credinţe metafizice sau a unei mitologii, care să dea sângele vieţii organismului genevez. Zeităţile acestea neo-mitologice, ce ar fi trebuit să creeze un fel de Olimp modern în vârful Mont Blancului, se numesc în filosofia contemporană valori. Valoarea adevărului, a binelui, a frumosului şi aşa mai departe, autonome şi independente, unele de altele, cum nu sunt nici stelele de pe cer, care depind ca să se poata menţine în armonia suverană prestabilită lor de cel care le-a facut. Cât de falsă este această mitologie teoretică, fabricată de cea mai nouă filosofie, se vede din neputinţa Societăţii Naţiunilor de a însufleţi popoarele pentru idealurile ei, care nu erau altceva decât valori în sensul cel mai modern al cuvântului. Eşecul mondialismului genevez şi al oricărui alt mondialism stă în faptul principal că omul nu e capabil să dea omenirii o credinţă sau o valoare supremă” (Nichifor Crainic, Zile albe-zile negre, Gândirea, Bucureşti. 1991, p. 219-220).